Nunavut este cel mai recent si cel mai intins teritoriu al Canadei, localizat in nord-estul tarii, in zona continentala din nord-vestul golfului Hudson si in cea mai mare parte a Arhipelagului Arctic Canadian.
Capitala este Iqaluit.
Teritoriul se intinde pe o suprafata de 2.093.190 km² si are 30.245 locuitori, majoritatea eschimosi inuiti.
Din punct de vedere administrativ, teritoriul este impartit in trei regiuni:
Kitikmeot
Kivalliq
Qikiqtaaluk
Nunavut s-a desprins de Teritoriile de Nordvest in 1999.
Nu e vorba despre asezarile temporar locuite, acele statiuni de cercetare care exista si in sudul, si in nordul Pamantului si unde vin sa lucreze, pentru cateva luni, mii de cercetatori care, apoi, se retrag sa-si analizeze rezultatele in laboratoarele lor confortabile de la latitudini mai prietenoase. Nici despre bazele militare construite in regiunile polare si unde personalul se schimba periodic, nici despre statiunile meteorologice polare. E vorba despre asezari permanente - sate, catune sau chiar orasele - unde traiesc comunitati adevarate de oameni, (chiar daca foarte mici, uneori) nu cu gandul de a pleca dupa cateva luni, ci de a ramane toata viata.
Pe acest Pamant "aproape rotund", asa cum am invatat la geografie, n-ar trebui sa existe capete - doar asa ne invata logica elementara. Si totusi, perceptia noastra, ca traitori pe aceasta planeta, ne face sa simtim ca exista un mijloc, acel Ecuator care inconjoara planeta, si ca exista si doua capete - polii planetei. Pe masura ce mergi dinspre mijlocul bogat, cu diversitatea lui biologica uluitoare, cu viata lui luxurianta, si te indrepti spre pol, fie spre nord, fie spre sud, ai cu adevarat senzatia ca te indrepti spre un "capat", spre un sfarsit de… ceva, spre finis mundi. Natura e tot mai aspra si mai zgarcita cu darurile ei, diversitatea formelor de viata se micsoreaza, oamenii devin si ei tot mai rari. Si atunci, ai senzatia ca ai ajuns, intr-adevar, la capatul lumii cunoscute.
Nu intamplator, bogatia de viata, incluzand oamenii, s-a concentrat in regiunile mai primitoare ale planetei. E vorba despre resurse si despre confort. Si totusi, exista si oameni pentru care nici conditiile de trai din apropierea polilor nu sunt destul de aspre pentru a-i descuraja: exista, pana la distante destul de mici fata de polii planetei, asezari omenesti. In nord, ele trec chiar dincolo de cercul polar arctic. In sud, ajung pana aproape de cercul polar corespunzator. Nimic nu i-a oprit pe acesti putini oameni sa stea acolo. Infruntand cumplitele ierni polare, au gasit in fiinta lor puterea de a rezista, de a duce viata si civilizatia umana pana acolo unde ai spune ca ele n-ar putea dainui. Si totusi dainuie.