1984 George Orwell Movie Trailer (1984)

Adauga la playlist

Adaugat de hanul

13.03.2012

Adauga la favorite

718 vizualizari

Nota film: 5 / 5 (2 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

1984 George Orwell Movie Trailer (1984)

Razboiul este pace
Libertatea este sclavie

Principala figura a romanului, Big Brother, a devenit o figura metaforica a regimului politienesc si totalitar, precum si a reducerii libertatilor.

In 2005, publicatia Time a clasat romanul 1984 in lista celor mai bune romane si nuvele englezesti din 1923 pana in acel an. In lista se gaseste si celalat roman faimos al lui George Orwell, Ferma animalelor.

Romanul descrie o Mare Britanie posterioara unui razboi nuclear ipotetic dintre Est si Vest, care ar fi avut loc in anii '50, in care s-a instaurat un regim de tip totalitar foarte inspirat din ceea ce a fost stalinismul si din anumite elemente ale nazismului. Libertatea de expresie ca atare nu mai exista. Toate gandurile sunt minutios supravegheate, iar imense afise, care troneaza pe strazi, indica tuturor ca

„Big Brother sta cu ochii pe tine"

Romanul,initial, a fost publicat de Martin Secker & Warburg, Londra, in 1949. Prima editie brosata (paperback) a aparut la Penguin Books, Harmondsworth, in 1954. De atunci s-a retiparit de 26 de ori.

Romanul lui George Orwell, editat in 1949, receptat de foarte multi – inca de pe atunci – ca un semnal de alarma, ramane si acum departe de a fi doar o distopie invechita. Exista voci care afirma ca, odata cu trecerea anilor, el devine tot mai actual.

Primul capitol incepe cu portretul Fratelui cel Mare care „sta cu ochii pe tine" – expresie a carui dublu sens e lesne de sesizat: Fratele cel Mare te protejeaza, se intereseaza mereu (ii pasa) de soarta ta, insa, in acelasi timp, tu nu poti face nimic fara ca el sa stie: te supravegheaza clipa de clipa.

In afara de afisele imense prezente pe toate blocurile, cladirile institutiilor, panourile, mai exista si tele-ecranele, care neincetat transmit si recepteaza simultan sunete si imagini. In fiecare incapere – inclusiv in camerele apartamentelor – exista cate un tele-ecran, care poate fi dat mai incet, dar niciodata oprit.

Nu doar prin mijloace tehnologice insa, ci si in mod direct, prin membrii unor institutii specializate, are loc supravegherea: patrulele de politie, zburand in elicoptere la mica inaltime „isi baga nasul prin casele oamenilor", si, mult mai de temut: Politia Gandirii.

Asa cum se intampla si in Ferma animalelor (editata cu trei ani mai devreme, in 1946) valorile sunt rasturnate

„Cine controleaza trecutul controleaza viitorul.
Cine controleaza prezentul controleaza trecutul".

In functie de interesele Partidului, orice urma a vreunui eveniment, lucru (articol de ziar, carte, etc.) ori persoana poate lua calea „gaurilor de memorie", ajungand scrum, si fiind cu desavarsire uitat (sau inlocuit – cum se intampla in cazul dusmanului, respectiv aliatului de razboi al Oceaniei: rolul era schimbat odata la cativa ani intre Eurasia si Estasia , dar totul ca si cum alianta, respectiv adversitatea, ar fi durat de o vesnicie, fiind neschimbate si imposibil de schimbat vreodata.

Despre perioada de dinainte de revolutie – de dinainte de Era Fratelui cel Mare – nimeni nu are amintiri clare, si nici nu poate sti cat e adevar si cat fantezie din ceea ce se scrie in manualele si cartile de istorie. E „ca o ecuatie cu doua necunoscute".

Exasperanta e si saracia, care genereaza mizerie si boala. Conducerea nu se afla in imposibilitatea de a asigura un nivel de trai ceva mai ridicat, insa are tot interesul sa nu o faca.

„Daca exista vreo speranta ea sta in proli" scrie Winston in jurnal, amintindu-si o experienta sexuala cu o femeie batrana intr-un cartier al prolilor, care avusese loc cu vreo trei ani in urma. Prolii (aproximativ optzeci si cinci la suta din populatia Oceaniei) nu erau indoctrinati, nici supravegheati („Prolii si animalele sunt liberi" – spunea o lozinca a Partidului), insa traiau intr-o mizerie si saracie ingrozitoare, nefiind constienti de forta lor. „Daca exista vreo scapare, ea sta in proli", se gandeste Winston, pentru ca cei din Partid sunt atat de strict supravegheati, incat nu au cum sa se organizeze in grupuri, si nici macar nu pot avea incredere pentru a-si exprima – eventualele – pareri neortodoxe.

Durabilitatea sistemului sta tocmai in teroare. (Ca si in Sarbatoarea Tapului, unde Mario Vargas Llosa vorbeste despre regimul Trujilio din Republica Dominicana: „Tu ma furi pe mine? Chrinos salta din nou in scaun si fata lui cenusie se innegri. Clipea din ochi, speriat. Ce spuneti Sefule? Dumnezeu mi-e martor… Stiu bine ca nu – il linisti Trujillo. Si de ce nu furi, ma rog frumos, in ciuda puterii tale de a face si de a desface? Din loialitate? Se prea poate. Dar, inainte de toate, de frica. Stii bine ca daca ma furi si te descopar ca m-ai furat, te-as da pe mana lui Johnny Abbes, care te-ar duce la inchisoarea La Cuarenta, te-ar aseza pe Tron si te-ar carboniza, inainte de a te arunca la rechini. Chestiile astea sunt pe placul imaginatiei infierbantate a sefului SIM si a echipei care a format-o. De-asta nu ma furi. Si de-asta nu ma fura nici directorii, administratorii, contabilii, inginerii, veteranii, sefii de echipa, etcetera, etcetera, ai companiilor de care te ocupi tu. De-asta sunt punctuali si eficienti, de-asta au prosperat si si-au inmultit intreprinderile, transformand Republica Dominicana intr-o tara moderna si prospera. Ai inteles? Perfect Sefule – tresari inca o data Constitutionalistul Betivan. Aveti perfecta dreptate. In schimb – continua Trujillo, de parca nu l-ar fi auzit, ai fura cat ai putea de mult daca n-ai munci pentru familia Trujillo, ci pentru familiile Vicini, Valdez sau Armenteros. Si ai fura si mai mult inca, daca intreprinderile ar apartine statului. Atunci chiar ca ti-ai umple buzunarele") (pp. 144-145).

In finalul primei parti (dintre cele trei in care este structurat romanul) este descrisa o lunga plimbare pe care o face Winston prin cartierele prolilor – univers de care se simte tot mai atras de cand si-a spus ca acestia ar fi singura speranta. De retinut din acest pasaj sunt trei momente: In urma unei explozii datorate caderii unei rachete in imediata lui apropiere, Winston da peste o mana retezata de la incheietura, pe care, fara sa ezite, o impinge cu piciorul spre marginea strazii. Desi lucid intr-o mai mare masura decat multi dintre cei printre care traia, isi pierduse si el – ca urmare a peste treizeci de ani in care Regimul controla faptele, gandurile si sentimentele fiecaruia – aproape total sensibilitatea. Atentia lui – ca si un scurt comentariu pe care il face doar pentru sine – se indreapta asupra unui grup de trei barbati care discutau cu inflacarare despre Loterie. Cifrele de castig declarate oficial – de altfel sume imense – nu erau niciodata cele reale, insa important era faptul ca prolii aveau un motiv pentru a trai; mai exact, atentia le era oarecum distrasa de la mizeria si neajunsurile in care traiau. (Singurele distractii ale prolilor in afara de Loterie erau berea ieftina si articole pornografice editate si distribuite in acest scop de Partid).

Un ultim episod din plimbarea lui Winston o constituie vizita sa la anticariatul de unde, cu ani in urma, isi cumparase caietul devenit ulterior jurnal, insa acest fragment nu are relevanta decat pentru firul narativ al povestirii, in vederea unor evenimente care urmeaza. Pana atunci insa, vazand un batran – care prinsese cu siguranta perioada de dinainte de Revolutie, de dinaintea Erei Fratelui cel Mare – intrand intr-un bar – carciuma, in argoul prolilor – il urmeaza sperand sa obtina raspunsuri la numeroasele intrebari pe care si le punea referitor la vremea uitata (cand el era inca un copil). Insa concluzia la care ajunge – in urma discutiei cu batranul – e aceea ca putinii oameni ramasi in viata care sa fi cunoscut istoria si altfel decat din actualele manuale scolare – erau prea senili pentru a-l putea lamuri.

Partea a doua a cartii incepe cu prefigurarea unei povesti de dragoste dintre Winston si Julia, neinsemnat membru al Partidului Exterior – pe care el o suspecta initial de spionaj din partea Politiei Gandirii – care-i strecoara, intr-un context favorabil, un biletel cu mesajul „Te iubesc" si cu care reuseste chiar sa stabileasca o intalnire intr-un loc unde nu erau supravegheati.

Asa cum sensibilitatea ii era intr-o mare masura atrofiata (vezi pasajul cu descrierea „unui film foarte bun", ori a celui cu mana sfartecata de la incheietura) nici instinctul sexual al lui Winston nu era cel al unui om normal: Ajunsi intr-o padure – loc fara tele-ecrane, ori microfoane: „O trage in jos, sa se intinda impreuna pe iarba, iar ea nu i se impotriveste deloc; poate face cu ea ce-i trece prin cap. Dar adevarul este ca nu-si poate defini vreo senzatie fizica; isi da seama de atingere si atat. Nu simte nimic altceva decat neincredere si mandrie. Ii pare bine de ce face dar nu are nici o dorinta fizica" (Orwell, O mie noua sute optzeci si patru, pag. 154).

Acesta era si unul dintre obiectivele Partidului, pentru ca atunci „cand te regulezi, iti consumi energia si pe urma te simti fericit si ti se rupe de-orice altceva" (idem, pag 169). Si daca sexualitatea nu poate fi reprimata cu totul, atunci ea este transformata intr-o practica animalica, triviala, care – privita intrinsec – repugna (Datoria fata de Partid, dupa cum se spunea in scoli) si permisa doar intre sot si sotie (cu toate ca se tolereaza partial si sexul cu prostituatele din lumea prolilor); ceva asemanator se intampla si cu institutia familiei. Ea este permisa, chiar incurajata – de asemenea dragostea parintilor fata de copiii lor. „Pe de alta parte insa, copiii sunt sistematic montati impotriva parintilor si invatati sa-i spioneze si sa raporteze orice forma de deviatie de la linie. Familia a devenit nici mai mult, nici mai putin decat un auxiliar al Politiei Gandirii, o metoda prin care tot omul traieste, zi si noapte, inconjurat de niste turnatori care-i cunosc orice intimitate" (idem, pag. 170).

Winston si Julia nu rezista tentatiei de a inchiria o camera doar pentru ei doi, un interior unde sa nu fie supravegheati de nimeni. Inchiriaza camera de deasupra anticariatului din zona prolilor, in care Winston mai intrase de doua ori pana atunci.

La scurt timp dupa aceea, O’Brien il invita pe Winston la el acasa, pretextand ca intentioneaza sa-i imprumute ultima editie a Dictionarului de Nouvorba. Acesta se duce impreuna cu Julia, iar O’Brien (dupa ce inchide tele-ecranul – ceea ce le este permis doar membrilor Partidulului Interior) ii asigura ca Fratia exista, este activa, si-i promite sa-i trimita o carte scrisa de Goldstein insusi. (Cartea Teorie si practica in colectivismul oligarhic, din care este prezentat un fragment de 35-40 de pagini, reprezinta in mod explicit viziunea lui Orwell asupra istoriei sub aspect socio-politic).

La scurt timp dupa, Julia si Winston sunt arestati de Politia Gandirii (in spatele unui tablou din camera inchiriata fiind amplasat un tele-ecran). Winston este torturat luni intregi, cedeaza – desi nu foarte usor – in fata torturilor, cazand si fizic si psihic. Anchetatorul principal este O’Brien insusi, care-i marturiseste ca de sapte ani il avea sub observatie, ca el insusi impreuna cu alti cativa membri ai Partidului Interior scrisesera cartea atribuita lui Emmanuel Goldstein, si ca atat puterea, cat si exercitarea puterii prin mijloace cat mai brutale constituie pentru Partid scopuri in sine. De la simplul fapt de a marturisi – sub tortura – crime reale si imaginare, cei arestati, fara exceptie, ajung sa accepte la nivel rational ideologia Partidului, iar in final, chiar si sentimentele sunt iremediabil atrofiate ori modificate – devenind pe deplin ortodoxe.

Pana la urma, atat Winston cat si Julia sunt vindecati si eliberati; dupa un timp ei se si reintalnesc (de aceasta data intamplator, insa fara a se mai ascunde, caci, odata iesiti din Ministerul Iubirii, de pe mana agentilor Politiei Gandirii, ei nu mai prezinta nici un interes pentru Partid) insa dragostea lor unul pentru celalalt fusese distrusa definitiv. Winston si Julia sunt psihic zdrobiti, spalati pe creier, lobotomizati ... In ultima scena Winston joaca de unul singur una din interminabile partide de sah la de la Cafeneaua Castanilor, ultima escala pentru vinovatii de crima-gandit, inainte de „vaporizare". In sfarsit, el se simte „complet vindecat", atunci cand, in urma anuntarii unei mari victorii pe frontul din Africa, realizeaza „ce ticalosie facuse, si ce pierdere fusese

Structura de clasa
Fratele cel Mare
„Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezinta lumii intregi" (idem, pag. 258).

Este mai usor sa concentrezi sentimentele maselor spre o singura persoana (fie ea si imaginara), decat spre un grup destul de numeros. Fratele cel Mare nu fusese vazut niciodata; cu siguranta ca nici macar nu fusese pseudonimul vreunuia dintre liderii initiali ai revolutiei, insa luase nastere odata cu Partidul, si nu va muri niciodata (cel putin atat cat Partidul va continua sa existe).

Emmanuel Goldstein fusese – poate – unul dintre primii membri ai Partidului Interior, a carui mentalitate era mult prea liberala, si de aceea fusese exclus. La fel de bine este posibil ca el nici sa nu fi existat vreodata, si sa fie pura inventie a Partidului. Cert este insa ca Emmanuel Goldstein era (omolog Fratelui cel Mare) tinta furiei si a sentimentelor de ura ale maselor. Prezentat ca inamicul numarul unu al Oceaniei, el era totodata si o unealta a Partidului, care, neoficial, si pastrand anumite limite, chiar incuraja erezia (gandirea neortodoxa), caci „Ascultarea nu ajunge. Daca nu-l faci (pe om) sa sufere, cum poti fi sigur ca asculta de vointa ta si nu de-a lui? Puterea consta in a-l umili si a-i provoca durere. Ai putere atunci cand rupi constiinta omului in bucati, iar bucatile vii le rearanjezi in forme noi, pe care tu insuti le hotarasti" (idem, pag. 329).

Partidul Interior – sub doua procente din populatia Oceaniei (adica sase milioane de membri) – constituie clasa cea mai inalta a societatii. Cei privilegiati din punct de vedere a conditiilor de viata, dar, in primul rand, cei care detin puterea. Aderarea in randurile Partidului Interior, nu se face dupa criteriul ereditatii, ci in functie de rezultatul unui examen care se sustine la saisprezece ani. Nu exista discriminari rasiale, si nici favorizati in functie de regiunea in care s-au nascut ori in care traiesc. Partidul nu are interesul sa-si perpetueze sangele, ci sa se perpetueze pe sine insusi. Nu conteaza cine anume exercita puterea, atata timp cat structura ierarhizata a societatii ramane mereu aceeasi" (idem, pag. 260).
Partidul Exterior
„Sub Partidul Interior urmeaza Partidul Exterior, pe care, daca socotim Partidul Interior drept creierul Statului, il putem usor asemui cu bratele acestuia" (idem, pag. 258).

Partidul Exterior constituie aproximativ cincisprezece la suta din populatia Oceaniei, reprezentand un fel de clasa de mijloc a societatii. Membrii Partidului Exterior – in general functionari in cadrul vreunuia dintre ministerele Oceaniei – au un nivel de trai mult inferior membrilor Partidului Interior, si ceva mai ridicat decat al prolilor, insa, spre deosebire de acestia din urma, ei sunt sub permanenta supraveghere, si vesnic in atentia Politiei Gandirii.

Prolii (cei de jos), aproape optzeci si cinci la suta din populatia Oceaniei, sunt in mare parte analfabeti si indeplinesc munci fizice platite cat se poate de prost. In ciuda numarului lor mare pe care-l alcatuiesc, ei nu reprezinta un pericol pentru partid, caci nici macar nu sunt constienti de forta lor; din acest motiv ei nici nu sunt prea strict supravegheati, ori prea aspru pedepsiti atunci cand incalca vreuna din legile (scrise ori nescrise ale) Oceaniei. „Intr-un singur caz ar putea proletarii sa devina periculosi, si anume daca progresul tehnologic ar face necesara educarea lor la un nivel superior; dar, din moment ce concurenta militara si comerciala a disparut, nivelul de educatie al maselor este, de fapt, in scadere" (idem, pag. 260).

[modificare] Ministerele Oceaniei

Reprezentarea Ministerului Adevarului: Razboiul este pace / Libertatea este sclavie / Ignoranta este putere
In numar de patru, ministerele Oceaniei – toate cu sediul in Londra – sunt, dupa cum urmeaza:
Ministerul Pacii (care se ocupa de tot ceea ce are legatura cu razboiul).
Ministerul Adevarului (responsabil cu falsificarea continua a trecutului, cu presa, literatura si filmele distribuite membrilor Partidului si proletariatului.
Ministerul Abundentei (cel care rationalizeaza toate bunurile de larg consum, de la alimente, tigari, alcool, pana la sireturi de pantofi si lame de barbierit).
Ministerul Iubirii – de care tine si Politia Gandirii (in atributiile caruia, pe langa cele doua minute de ura, intra si torturile fizice si psihice in urma carora, toti cei arestati marturisesc crimele (reale si imaginare), unii sunt impuscati, insa, fara exceptie, toti sunt vindecati).

Razboiul

Cele trei mari puteri: Oceania, Eurasia si Estasia sunt mult prea echilibrate ca forta pentru a se putea pune problema cuceririi vreuneia dintre ele de catre celelalte (chiar daca s-ar alia doua contra uneia singure). In plus, economia fiecareia este una inchisa, astfel incat nici motivatia financiara nu mai exista. „Principalul scop al razboiului modern este acela de a consuma produsul masinii fara a ridica nivelul de trai. […] Intr-o lume in care fiecare ar fi muncit putine ore pe zi, ar fi posedat o masina ori chiar un avion, intr-o astfel de ipotetica lume, forma cea mai evidenta, si poate cea mai importanta de inegalitate ar fi disparut. Pana la urma, o societate ierarhizata, nu este posibila decat bazata pe saracie si ignoranta. […] esenta razboiului consta in distrugere." (pag. 233-236)

[modificare] Nouvorba

„Scopul Nouvorbei nu este doar acela de a oferi un mijloc de exprimare a conceptiei despre lume si obiceiurile mentale proprii adeptilor devotati ai SOCENG-ului, ci, in acelasi timp, de a face imposibil orice alt mod de gandire. Intentia este ca, atunci cand Nouvorba va fi adoptata, o data pentru totdeauna, iar Vechivorba uitata, o idee neortodoxa – adica o idee divergenta fata de principiile SOCENG-ului – sa fie literalmente de neconceput, cel putin in masura in care gandirea se bazeaza pe cuvinte." (pag.368)

Derivata din Engleza, si devenita limba oficiala in Oceania, Nouvorba se imparte in trei categorii de cuvinte, categorii diferentiate pe baza modului de formare a cuvintelor:

Vocabularul

A contine cuvintele cele mai uzuale, majoritatea pastrand forma lor initiala din limba engleza, insa sensul lor este foarte strict delimitat; de exemplu, cuvantul lovitura descrie impactul fizic dintre doua corpuri, si in nici un caz nu poate fi inclus in expresii de genul „lovitura de stat", ori „lovitura cu bataie lunga" – referitor la o idee, atitudine, etc.
Vocabularul B se compune din cuvintele cu sens politic, in marea lor majoritate fiind compuse prin alaturarea radicalelor a doua cuvinte din vechivorba cu sens opus ori, cel putin total diferit; in mai toate cazurile, cuvintele care fac parte din Vocabularul B, au cel putin doua sensuri, care difera in functie de atitudinea pe care o ai fata de interlocutor: de exemplu, a macavorbi – are sens laudativ atunci cand expresia este asociata unei persoane cu gandire ortodoxa, si acuzator in sens contrar, in ambele cazuri desemnand o lunga insiruire de cuvinte prin care sa nu se afirme absolut nimic. Mai toate cuvintele din aceasta categorie se subordoneaza conceptului de dublugandit.
Vocabularul C este compus exclusiv din expresii tehnice si stiintifice, fiind – ca numar de cuvinte – mai redus decat celelalte doua.

Dublagandire

Cuvantul din Nouavorba care corespunde cel mai bine conceptului de dublugandit, este negrulalb, si „reprezinta capacitatea de a stoca in minte, concomitent, doua convingeri care se exclud reciproc, si de a le imbratisa pe amandoua in acelasi timp. Un ganditor al Partidului stie in ce directie trebuie sa-si modifice amintirile; prin insusi acest lucru, el este constient ca joaca feste realitatii, dar, prin intermediul dubluganditului, el se si asigura ca realitatea nu a fost violata. Acest intreg proces trebuie sa fie si constient, altminteri nu s-ar desfasura cu precizia necesara, si inconstient, altfel ar atrage dupa sine un sentiment de falsitate la inceput, apoi de vinovatie." (pag.265)

"Cuvantul cheie este aici: negrulalb. Similar multor cuvinte din Nouavorba acest cuvant detine doua semnificatii mutual contradictorii. Aplicata unui opozant (de Partid, n.t.), semnifica obisnuinta de a sustine fara retinere ca negrul este alb, in contradictie cu faptele reale. Aplicata unui membru de Partid, semnifica o dorinta loiala de a spune ca negrul este alb atunci cand disciplina de partid o cere. Dar inseamna de asemenea abilitatea de a crede ca negrul este alb si de a uita ca cineva a crezut vreodata contrariul. Acest lucru necesita o continua alterare a trecutului, facuta posibila de catre sistemul gandirii care cuprinde cu adevarat tot ceea ce ramane, si care este cunoscut in Nouavorba ca si dublagandire. Dublagandire este de fapt puterea de a pastra doua credinte contrare in mintea cuiva in mod simultan, si amandoua sa fie acceptate. (Partea a II-a Cap. IX - "Teoria si Practica Colectivismului Oligarhic" - Emmanuel Goldstein)"

Favorite

1984 George Orwell Movie Trailer (1984)

Semnaleaza o problema