Intre 1948 si 1990, aproximativ 1 milion si jumatate de romani au avut de suferit de pe urma regimului dictatorial impus de Partidul Comunist, fiind condamnati la ani grei de temnita pentru ca se opusesera transformarii Romaniei intr-un satelit artificial al Uniunii Sovietice. Unii dintre acestia erau condamnati fusesera condamnati pentru ca luptasera cu arma in mana in munti, altii pentru ca erau membri ai unor partide istorice, nu acceptasera sa participe la Nationalizarea din 1948 sau la Colectivizarea agriculturii din 1949, sau pentru simplul fapt ca facusera glume la adresa condicerii de partid si de stat. Asa se face ca, in acesti ani, tot ce reprezentase elita poporului roman pana dupa razboi: ofiteri, functionari, profesori, ziaristi, ministri, preoti, tarani sau muncitori, au fost acuzati, pe baza unor acuzatii de cele mai multe ori de mintile bolnave ale angajatilor Militiei si Securitatii si au umplut inchisorile de la Aiud, Gherla, Sighet, Targsor sau Ramnicu Valcea.
Detinutii politici recoltati dintre fostii membri ai partidelor istorice erau trimisi, alaturi de detinutii de drept comun, in lagarele de detentie de la Canal. Cei mai multi dintre acesti lupatori anti-comunisti au fost arestati fara niciun mandat emis de Procuratura, fiind condamnati de complete de judecata nelegitime si fara sa fi beneficiat de avocat, dupa care au umplut pana la refuz cele peste 100 de inchisori si lagare de exterminare construite special pe intreg teritoriul tarii. Astfel, cele 10 lagare de munca fortata amplasate de-a lungul Canalului Dunare - Marea Neagra s-au transformat in locuri de veci pentru cei care au avut curajul de a se opune pangaririi tarii de ciuma rosie a comunismulu