Dem Radulescu - Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori
Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori este o expresie in care noi, romanii, recunoastem indata stilul inconfundabil al lui I.L.Caragiale, genialul dramaturg, a carui opera este la fel de actuala ca si un urma cu peste un secol. Scriitorul a avut atunci, in secolul al XIX-lea, intuitia si talentul de a fixa, prin opera sa, sub semnul ironiei si al satirei, tipologii si evenimente ale unei lumi pe care el insusi o descria ca “un vast balci, in care totul este improvizat, totul trecator, nimic infiintat de-a binele, nimic durabil".
Iar astazi, dupa o suta si ceva de ani, privind la realitatea noastra, de multe ori ne vin in minte/ recunoastem situatii, replici, atitudini ale personajelor lui Caragiale si nu putem ignora faptul ca, probabil, exista ceva in firea balcanica a romanului care, inevitabil, duce lucrurile, chiar si pe cele mai importante, in zona superficialitatii, a bascaliei, a zeflemelei, a comportamentelor tulburi, contradictorii.
Ca si pe vremea “catavencilor", si in prezent, pare sa “reziste", cu ostentatie, o lume in care “toti sunt sau devin „de-ai nostri", fiecare il crede pe celalalt prost, fiecare, la randul sau, face pe prostul. Fiindca adevarata, suprema valoare a acestei lumi este prostia si toti se straduiesc sa fie, sa dea impresia ca sunt cat mai prosti (…) Pentru a supravietui, este necontenit nevoie sa faci pe prostul, sa intri in corul uniform si zgomotos al marii trancaneli, sa fii asemenea ei" (Mircea Iorgulescu, Eseu despre lumea lui Caragiale).