Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Ne-am murdarit mainile de vopsea de ulei.?
147 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cum sa faci propriul sapun de casa
354 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cum tratezi o muscatura de pisica
1.854 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Sa ne spalam pe cap cu bere
1.890 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cum sa faceti sapun!
1.088 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Sfaturi pentru alaptare
1.127 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Idee uimitoare cu sapun si ziar
327 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cum sa bandajeze un cot
345 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  PRODUSE DE CURATENIE NATURALE , ECONOMICE FACUTE IN CASA
208 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Bideul
1.168 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Afla cum >> Sfaturi practice
 

 

Sapun cu galbenele

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 17.09.2024  Adauga la favorite 56 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
Ai nevoie sa-ti asiguri protectia, pentru a in timpul prepararii pot sari stropi fierbinti sau caustici si nu iti doresti rani, ci doar un sapun. Acestea sunt reguli pe care va trebui sa le respecti intotdeauna, oricat ai avansa ca experienta:
•ochelari (de protectie),
•manusi de cauciuc (de asemenea), pe care sa nu le scoti pana nu ai terminat de turnat sapunul in forme; sapunul proaspat preparat este inca foarte caustic pentru aproximativ 24 ore
•eventual masca nazala; iti recomand sa o folosesti, pentru ca uneori solutia de soda (lesia) degaja vapori pe care e sigur ca nu e cazul sa-i inhalezi daca vrei sa respiri bine cu plamanii tai si pe viitor!
•haine de protectie sau unele pe care sa nu le regreti daca se pateaza ireversibil
•tine la indemana o sticla cu otet, pentru a neutraliza eventualele pete de soda caustica

Leaga-ti parul sau acopera-l cu ceva, ca si in alimente ar fi neplacut sa descoperi intr-un sapun dragut si frumos parfumat ditamai firul de par cu origini necunoscute…

Folosesti ca ingrediente de baza:
1.uleiuri vegetale, pentru debutanti cele mai folosite uleiuri sunt de masline (pomace, nu extravirgin), de palmier si de cocos

2.solutie de soda caustica preparata din soda caustica (pulbere sau fulgi) pe care o gasesti la magazinele cu articole chimice, si apa de izvor/apa distilata (sau infuzii de plante, sucuri de fructe, cafea, lapte, bere etc.).

Optional adaugi plante medicinale, uleiuri esentiale sau de ingrijire (la alegere), faina sau germeni sau tarate de cereale, argila, fructe, legume, produse ale stupului etc. mixate, pasate, imbucatite; culoarea sapunului este data de aceste ingrediente. Pentru debut este bine sa te limitezi la cea mai simpla reteta, apoi dupa reusite succesive sa incerci si dezvoltarea ei.

Fiecare ingredient va fi cantarit cu grija, intr-un vas separat.

Mai ai nevoie de ustensile de lucru in stare de a) functionare perfecta (verifica inainte de a te apuca de lucru – eu am patit-o sa ma lase bateria tocmai in mijlocul operatiei de cantarire!) si de b) curatenie:
1.un cantar de bucatarie cu precizie de 1 g,
2.vase in care iti cantaresti, incalzesti ingredientele si iti amesteci solutiile, de preferinta de inox, sticla termorezistenta sau de portelan, nu din aluminiu sau cupru
3.spatule pentru manevrat (la cantarire) si amestecat,
4.un mixer vertical (de preferat unul pastrat in acest scop); poti amesteca si manual insa iti va lua mult mai mult timp
5.forma in care torni sapunul, care poate fi orice imaginatia ta iti permite, de la formele flexibile din silicon (cel mai usor de folosit, nu necesita tapetare) pana la cutii goale (tapetate cu hartie de calc), in orice caz din materiale care sa reziste la temperaturi inalte, intrucat in forma continua procesul de saponificare lenta care este exoterm (degaja caldura); formele din materiale rigide este absolut necesar sa fie tapetate pentru a usura scoaterea sapunului
6.hartie de calc si prosoape sau paturici pentru acoperit sapunul turnat,
7.eventual unul-doua termometre de bucatarie

Rezerva-ti o perioada de aproximativ o ora – o ora si jumatate (cel putin la debutul carierei in “profesia" de sapunarit, cand inca nu esti familiarizata cu toate operatiile) in care sa nu fii deranjata de familie sau animalutul preferat, sa nu raspunzi la telefon sau la soneria de la usa.

Soda caustica este o substanta periculoasa si nu trebuie lasata la indemana copiilor sau a animalelor de casa. Insa daca e manevrata cu precautie nu vor fi probleme. Pastreaz-o intotdeauna intr-un loc in care personajele mai ‘nainte mentionate nu pot ajunge. Nu exista sapun adevarat care sa nu necesite in procesul de preparare o solutie de soda caustica, fie ca aceasta a fost produsa industrial, fie artizanal – din cenusa (lesia). Vestea buna este ca soda caustica va reactiona cu uleiurile saponificandu-le, astfel incat nu va ramane ca atare in compozitia de sapun. In plus, majoritatea producatorilor de sapun artizanal folosesc un mic exces de uleiuri (5-8% – mai mult devine prea uleios la utilizare), pe de o parte ca masura de siguranta, pe de alta parte pentru ca aceste uleiuri, nefiind saponificate si ramanand ca atare omogenizate in masa de sapun au efecte de ingrijire a pielii.

Se prepara solutia de soda caustica prin turnarea pulberii/fulgilor de soda (cantarita cu grija si manevrata cu manusi si ochelari de protectie) putin cate putin in lichidul apos si nu invers (caz in care pot avea loc mici explozii ce pot duce la arsuri chimice). Se amesteca pana la dizolvarea completa a cristalelor. Acesta este timpul operator cand consider ca e nevoie de o protectie nazala, intrucat se pot degaja aburi care nu e bine sa fie inhalati. Nu te apleca asupra vasului cu solutie de soda, chiar daca te mananca rau curiozitatea! Soda o lasi sa se racoreasca (teoretic sa ajunga intre 33-40 grade Celsius). Eu testez cu mana exteriorul vasului, nu e foarte exact insa functioneaza. (Peretele trebuie sa fie cald dar sa permita atingerea vasului.) Din experienta mea, temperatura e numai buna in momentul cand s-a limpezit (la inceput este usor opalescenta) si acest moment e bine sa nu-l pierzi.

Intre timp uleiul este incalzit, amestecand usor pentru omogenizare, sa ajunga la aceeasi temperatura cu soda. Incalzirea de obicei dureaza foarte putin (gandeste-te cat de putin dureaza sa incingi uleiul pentru prajit, iar tu ai nevoie aici de o temperatura mult mai mica!)

Se adauga solutia de soda peste ulei si se amesteca usor cu o spatula cateva minute pana capata o usoara opalescenta, apoi se amesteca cu mixerul un timp variabil – 5 -10-15 minute.

Compozitia se considera finita atunci cand are consistenta si omogenitatea unei budinci, mai mult sau mai putin fluida in functie de uleiurile folosite, in care mixerul sa lase urma (asa cum se intampla la bezele, de exemplu). Acesta este, in general, momentul cand se adauga optionalele: uleiurile esentiale, plantele sau uleiurile de ingrijire, pe care le vei omogeniza cu grija.

Daca ai manualitate in bucatarie in general te vei descurca foarte bine si la prepararea sapunului.

Se toarna sapunul in forma (pentru cantitati mici este de preferat forma de silicon) – careia ii atasezi un biletel cu data cand l-ai turnat si tipul de sapun, se acopera cu hartie de calc apoi cu prosoape curate sau o paturica si se lasa astfel 1-2 zile (eventual pe raftul unui dulap unde nu se umbla frecvent), pana cand il poti scoate din forma fara a se deforma si faramita; daca este prea moale pentru a fi scos dezveleste-l si permite-i inca o zi-doua sa se deshidrateze usor si reincerci sa-l scoti; ulterior eventual il portionezi, daca forma de turnare este mare. Il vei lasa la uscat inca 2-3 saptamani (4-6 dupa alte surse), dupa care este liber la utilizare


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.