Popoarele antice considerau fenomenele meteorologice ca fiind raspunsuri ale zeilor, binevoitoare sau, din contra, rauvoitoare la faptele oamenilor. Printre zeii care controlau vremea se numara Marduk la babilonieni, Osiris la egipteni, Zeus si Poseidon la greci. Iar in acest regat al zeilor cine puteau fi oamenii de stiinta daca nu... astrologii? Predictiile lor meteo se intemeiau pe observarea miscarilor planetelor si pe prezenta unor pete in jurul Soarelui sau al Lunii. Spre exemplu, daca pe un cer senin o anumita constelatie nu se vedea foarte clar, insemna ca urma o furtuna foarte puternica.
Ca in multe alte domenii, tot grecii au fost cei care au adus putina lumina si in meteorologie. In sec 5 i.Hr., Anaxagoras a pus la punct o schema a formarii precipitatiilor. Mai tarziu, Empedocle a stabilit teoria celor 4 elemente esentiale, adica pamant, aer, foc si apa. Acestea, in combinarile lor generau frigul, ceata, caldura, precipitatiile sau seceta. Dar contributia esentiala a adus-o Aristotel. Tratatul sau, care se ocupa de stiintele pamantului, adica de vreme, seismologie si geografie, a primit numele de Meteorologica. O
denumire ce a pastrat-o mai apoi stiinta studierii fenomenelor atmosferice. Cele mai mari descoperiri ale lui Aristotel sunt teoria privind ciclul apei si al vantului si fenomenul de condensare. Astfel, ploile nu mai veneau de la zeii greci, ci erau o cauza fireasca a circuitului apei in natura.
In Evul Mediu meteorologia, ca viitoare stiinta a suferit un regres. Atunci se credea ca doar astrele pot influenta vremea. A trebuit sa vina perioada Renasterii, ca lucrurile sa se schimbe. Atunci a fost
momentul cand oamenii de stiinta au inceput sa inventeze o sumedenie de instrumente, de mare folos in dezvoltarea meteorologiei. Galileo Galilei construieste primul termometru rudimentar, Torriceli - barometrul
si Robert Hooke - anemometrul, pentru masurarea vitezei vantului. Deja din 1765 se prevedea o dezvoltare a meteorologiei. Omul de stiinta francez Laurent Lavoisier spunea ca ar putea prognoza vremea pentru o zi doua, masurand zilnic presiunea aerului, umiditatea si viteza vantului.
In 1854, o furtuna extrem de puternica a izbucnit pe Marea Neagra. Era in timpul Razboiului din Crimeea. Furtuna a scufundat mai multe nave ale flotei anglo-franceze. In timp ce investigau cazul, englezii au realizat ca de fapt furtuna, ciclonul atmosferic, se formase cu doua zile inainte. Traversase intreaga Europa pe traiectorie sud-est, lasand in urma multe pagube. Daca aceste fenomene ar fi fost urmarite atunci,
catastrofa ar fi putut fi evitata. Asa a aparut ideea de a dezvolta mai multe puncte de observatie meteorologica, in diferite locuri dintr-un teritoriu. Vor mai trece inca 50 de ani pana cand au aparut lucrari
in care erau puse bazele meteorologiei moderne. Dupa alti 60 de ani, eram deja in spatiu, urmarind vremea din... sateliti.