Asezarea primilor colonisti germani in Transilvania se datoreaza regelui maghiar Geza al II-lea, care dorea o intarire a granitei regatului. Un amalgam de populatie provenita din diverse zone ale Germaniei, primul document care atesta colonizarea lor este Diploma andreana (Diploma Andreanum) din 1224, prin care regele Andrei al II-lea stabilea drepturile si obligatiile scaunelor sasesti.
Deumirea germana a Transilvaniei, Siebenburger (Septem Castra) provine din ridicarea unor orase fortificate. Desi specialistii nu sunt unanimi in opinii, cele sapte asezari care au dat nastere denumirii au fost probabil Bistritz (Bistrita), Hermannstadt (Sibiu), Klausenburg (Cluj), Kronstadt (Brasov), Mediasch (Medias), Muhlbach (Sebes) si Schassburg (Sighisoara).
Invazia mongola din 1241-1242, care a parjolit regatul maghiar, a afectat multe asezari sasesti. Din nevoia de aparare si fortificare au aparut celebrele Kirchenburger-biserici fortificate, cu ziduri masive, una dintre marile atractii ale Transilvaniei actuale.
Sasii au sprijinit cauza romaneasca in Transilvania inca din timpul revolutiei de la 1848. La 30 septembrie 1848, Adunarea sasilor din Sibiu a adoptat rezolutia Adunarii de la Blaj. Pastorul Stephan Ludwig Roth, un sustinator al emanciparii romanilor, a fost executat in aprilie 1849 de tribunalul nobililor maghiari din Cluj.
Ausgleich-ul (compromisul) dintre Austria si Ungaria din 1867 a avut efecte negative asupra drepturilor politice ale sasilor, indeosebi sub presiunea politicii de maghiarizare declansata in Transilvania. Astfel, hotararea Marii Adunari de la Alba Iulia din 1918, care a adoptat rezolutia de Unire cu Romania, a fost primita cu bratele deschise de sasi. La 8 ianuarie 1919, Comitetul Central Sasesc impreuna cu Consiliul National Sasesc s-au intrunit la Medias si au adoptat o rezolutie in care si-au exprimat adeziunea:„Poporul sasesc din Transilvania se pronunta, conform principiior de autodeterminare, pentru unirea Transilvaniei cu Romania. Saluta poporul roman si il felicita pentru indeplinirea idealurilor sale nationale. Poporul sasesc ia act nu numai de un proces istoric de importanta mondiala, ci si de dreptul legitim al poporului roman pentru unire si formarea unui stat".
In perioada interbelica, germanii din Romania au reprezentat 4, 1% din populatie. Trebuie precizat ca, spre deosebire de maghiari, obisnuiti de secole sa fie o „natiune dominanta" si avand o aristocratie de sange, sasii din Transilvania, svabii din Banat, germanii din Basarabia si Bucovina erau obisnuiti cu situatia de minoritate nationala. Toate marturiile confirma ca, datorita libertatilor de care se bucurau, incomparabil mai mari decat cele din perioada anterioara, minoritatea germana a fost extrem de loiala statului roman. La 6 ianuarie 1940, Otto Broneske, reprezentantul minoritatii germane din Basarabia, mentiona:„Cetateni loiali ai acestei Tari, care este patria noastra, ne pastram limba, cultura si traditiile si intelegem sa ne indeplinim cu hotarare si in orice imprejurare indatoririle pe care le avem fata de aceasta Tara. Ne vom sacrifica chiar si viata".
In timpul razboiului, minoritatea germana a cazut sub influenta Grupului Etnic German, Incepand cu 1943, multi dintre sasi si svabi s-au inrolat in Waffen SS, peste 50 000. Dupa 23 august 1944 a inceput calvarul populatiei sasesti, deportata in Uniunea Sovietica. Conform statisticilor, circa 30 000 de sasi transilvaneni au fost deportati, reprezentand circa 15% din numarul total.