Atunci cand incearca sa descrie universul recifelor de corali, cei care au avut sansa sa-l exploreze folosesc intotdeauna un limbaj plin de culoare. Toti vorbesc despre magnifice gradini minerale, populate de creaturi stranii, cu forme si culori uimitoare, in care lupta pentru hrana si spatiu este intensa si continua. Cunoastem astazi, datorita mijloacelor moderne de scufundare, infinit mai multe lucruri decat stia, de pilda, Charles Darwin. In linii mari, stim cum traiesc si cum se dezvolta recifele, ce animale populeaza acest mediu, care sunt relatiile dintre ele, cine sunt pradatorii si prazile, cum functioneaza, in ansamblu, intregul ecosistem si, mai ales, am inceput sa intelegem extrema lui fragilitate, dar si pericolele care-l pandesc si il pot distruge. Pentru un biolog, recifele de corali sunt adevarate laboratoare, in care se pot realiza cercetari stiintifice de o infinita varietate, iar pentru scufundatorul indragostit de mediul submarin reprezinta acea ultima frontiera, un univers inca virgin, care asteapta sa fie descoperit.
Temperatura apei (sus) si nivelul concentratiei de clorofila (jos)Pentru a face fata competitiei nemiloase si pericolelor ce domnesc pretutindeni in recif, unele vietuitoare, separate adesea de multe trepte pe scara zoologica, sunt gata sa accepte „casatorii din interes", adica asocieri (termenul general este „simbioza") care, cel putin la prima vedere, par de-a dreptul ciudate. Asa este convietuirea dintre speciile de pesti-clovn (genul Amphiprion, familia Pomacentridae) si marile actinii numite si anemone, cu tentaculele garnisite de celule urzicatoare (nematociste), capcane mortale pentru speciile care formeaza zooplanctonul, dar si pentru majoritatea pestilor de dimensiuni mai reduse. Pestii clovn par sa se bucure de o imunitate totala fata de veninul din tentaculele anemonei, acestea transformandu-se intr-un adapost pe care pestii nu-l parasesc niciodata.
Este o asociere fascinanta intre un celenterat, din increngatura Cnidaria, aflat abia pe treapta a doua a metazoarelor, imediat dupa spongieri (bureti), si un animal vertebrat, un peste. Cum a fost ea posibila? Ipoteze dintre cele mai fanteziste s-au succedat de-a lungul anilor. Astazi este acceptata parerea ca pestii Amphiprion izbutesc sa se protejeze de efectul urzicant al tentaculelor anemonei printr-un strat gros de mucus care le acopera intreaga suprafata a corpului. Daca acest strat de mucus se subtiaza sub o anumita limita sau dispare, pestele este pierdut. Paralizat imediat de veninul celulelor urzicatoare, el este devorat. Dar astfel de situatii sunt, se pare, destul de rare. In mod obisnuit, pestii-clovn stau aproape permanent printre tentaculele anemonei sau in preajma acestora, dar se refugiaza grabnic in mijlocul lor, de indata ce apare un potential pradator.