Razboiul de Optzeci de Ani, sau Revolta Olandeza ori Revolutia Olandeza, (1568 [1] – 1648) a fost un razboi intre cele Saptesprezece Provincii ale Tarilor de Jos si Imperiul (Habsburgic) Spaniol, care a condus la crearea unui stat independent, Republica Provinciilor Unite.
La inceput Spania a reusit sa reprime revolta. Dupa capturarea orasului Brielle (Den Briel) in 1572 de catre rebelii olandezi, considerata uneori ca data a izbucnirii conflictului, revolta a renascut. Provinciile din nord au devenit independente, mai intai de facto, iar ulterior si oficial, in 1648. In timpul revoltei, Provinciile Unite ale Tarilor de Jos (sau Republica Olandeza) au devenit rapid o putere a lumii secolului XVII datorita vaselelor lor comerciale, cunoscand astfel o perioada de mare avant economic, stiintific si cultural.
Provinciile Tarilor de Jos din sud (situate pe teritoriul de azi al Belgiei, al Luxemburgului si al nordului Frantei) au ramas sub stapanirea Spaniei. Represiunea continua a spaniolilor in aceste provincii a facut ca mare parte a elitei financiare, intelectuale si culturale sa plece in provinciile din nord, contribuind astfel la succesul Republicii Olandeze. In plus, la sfarsitul razboiului, zone intinse ale Tarilor de Jos de sud au fost pierdute de spanioli in favoarea Frantei.
In acea vreme nu se folosea inca expresia „razboi de independenta", iar secesiunea fata de o monarhie era ceva de neconceput. Prima faza a conflictului poate fi considerata ca fiind Razboiul de independenta olandez. A doua faza a avut ca obiectiv central obtinerea oficiala a recunoasterii independentei Tarilor de Jos, deja stabilita de facto. Aceasta faza a coincis cu ascensiunea Republicii Tarilor de Jos ca putere importanta si cu primii pasi in construirea imperiului colonial olandez.