Daca vrei sa intelegi cata suflare exista pe teritoriu mexican, ia exemplul acestui oras – Puebla. E maricel si important din punct de vedere administrativ, dar nici cel mai mare, nici cel mai important. Senzatia de sufocare sau de namila de oras nu ii face nici avansuri si totusi aici salasluiesc peste sase milioane de suflete. Culorile strazilor sunt atat de aprinse si de vii, iar atmosfera atat de pitoreasca incat ajungi sa te intrebi cum poate un loc sa te faca sa te gandesti simultan la traditie si la benzi desenate.
Daca nu ai inteles niciodata de ce unii ridica mancarea la rangul de arta, e limpede ca n-ai incercat bucataria pueblana. Si nici macar nu o sa incerc sa o descriu – ma dau batuta inainte de start pentru ca stiu cum bietele cuvintele nu vor reusi sa-i faca cinste.
Fie si numai plimbatul pe strazile centrale, prin piete, Zocalo, Barrio del Artista, cartierul Xanenetla, Los Sapos (notezi, da?) si pupilele tale o sa se dilate ceva de groaza. Dar daca iti mai propui si sa vezi ce au imprejurimile Pueblei de oferit… ma astept sa iei serios in considerare obtinerea cetateniei mexicane si sa te apuci de scris ravase de ramas bun celor de acasa.