Menetes este un alt sat din insula Karpathos, care ii va incanta pe fanii Instagramului. Practic, Menetes este cel mai mare sat de pe aceasta insula, casele colorate fiind dispuse in amfiteatru pe panta muntelui Profetul Ilie. Stilul arhitectonic e similar cu cel din Olympos, iar principalul punct de interes il reprezinta biserica Panagia, construita din lemn pe impresionanta Stanca Sacra. Din curtea bisericii se vede intregul sat si, in departare, se deschide o priveliste ce include capitala Pigadia.
In Menetes sunt taverne rustice si cafenele care completeaza experienta vizitei cu una gastronomica, pe masura. La iesirea din sat se afla biserica Agios Mamas, cu o arhitectura unica si fresce ce dateaza din secolul 14. Tot in Menetes se poate vizita Muzeul Folcloric, cu colectii arheologice, de ceramica si sculpturi.