Teribilii vikingi, care timp de trei secole au jefuit coastele Europei apusene, le apar istoricilor medievisti actuali intr-o lumina diferita de cea de simpli razboinici feroci, dedati doar jafului si distrugerii. O asemenea trista (si, in orice caz, unilaterala) reputatie le-au creat-o cronicarii timpului din tarile care au suferit de pe urma lor; uneori calugari din manastirile pe care, intr-adevar, vikingii le-au pradat. Dar activitatile lor nu s-au redus la atat. Activitatea lor dusa pe mai multe planuri si care s-a extins pe o arie geografica imensa - din Groenlanda pana la Constantinopol si din sudul Siciliei pana in nordul Rusiei - a avut si efecte binefacatoare in domeniul civilizatiei (si, uneori, chiar al culturii). Normanzii, "Oamenii Nordului", sau Nordmenn, Nordmannos, cum ii numeau cronicarii franci, au pornit din golfurile sau fiordurile Norvegiei. (in norvegiana, "golf se spune wik; de unde, numele de vikingar, vikingi).
Scopurile expeditiilor lor nu erau numai jaful, pirateria, captura de sclavi, ci si cautarea de pamanturi fertile pe care sa se stabileasca, si desfasurarea unei cat mai intense activitati comerciale. in acest sens, expansiunea lor a luat trei directii. Spre sud, pradand Parisul, sudul Galliei, Peninsula Iberica si fondand in Sicilia un stat excelent organizat, a carui autoritate se extindea asupra unei bune parti din sudul Italiei. Spre rasarit, expeditiile normanzilor din tinuturile Suediei (numiti varegi) au avut un caracter pasnic. in secolele IX si X negustorii varegi, coborand pe fluviile Rusiei au ajuns la Marea Neagra, Marea Caspica si pana la Constantinopol. Aici isi schimbau marfurile lor (In special sclavi, arme, blanuri, ceara si miere) cu marfuri provenind din tinuturi indepartate -matasuri din China, argint din Arabia, obiecte de sticla din Persia, articole exotice din India.
Cu bizantinii incheiasem in secolul al X-lea avantajoase tratate comerciale. in urmatoarele doua secole, razboinicii lor au servit in garda imperiala a Bizantului, iar mercenarii varegi au luat parte la numeroase campanii militare ale bizantinilor. La Kiev, desi erau mai putin numerosi decat slavii bastinasi, varegii isi impusesera suprematia inca din secolul al IX-lea - sub conducatorul lor Oleg afirmandu-se ca element dinamic, important factor de progres. in procesul complex de intemeiere a statului rus, varegii - asimilati apoi cu slavii autohtoni - au avut un rol de seama.
in aceste doua directii ale expeditiilor lor (precum si in a treia, spre vest) datele arheologice atesta mai mult activitatea lor de navigatori si negustori decat de razboinici cuceritori. Textele lor juridice, poezia skalzilor si toata vechea literatura scandinava exalta nu eroismul militar, razboinic, ci patima lor neanfranata pentru castig. Corabiile lor erau construite in asa fel incat sa poata transporta nu atat oameni, ci cat mai multe marfuri.Itinerarul expeditiilor lor era jalonat nu de puncte militare, strategice, ci de antrepozite si centre comerciale. Caci vikingii si varegii au fost cei care au creat premisele prosperitatii comerciale ale unor orase ca York, Nottingham, Lincoln, Derby, Leicester, Rouen, Novgorod, Kiev, Smolensk si multe altele. in expeditiile lor n-au distrus tari, n-au ras la pamant orase, n-au exterminat populatia, cum au procedat alti invadatori dinaintea lor si dupa ei. Dimpotriva, au creat regate prospere - al Siciliei si al Pugliei, al Danemarcei, Suediei si Norvegiei, precum si prima republica din Europa - Islanda. Peste tot au adus in viata economica si politica un dinamism nou.
In directia vestica a expeditiilor lor de explorare si colonizare (arhipelagurile Orcadelor, Shetland, Hebridelor si Faror, precum si coastele Scotiei si Irlandei), catre anul 870 vikingii norvegieni au descoperit si au inceput sa colonizeze Islanda, unde au organizat numaidecat un stat cu o structura social- politica originala; stat independent timp de aproape patru secole (pana in 1264, cand Islanda a fost anexata Norvegiei).
In urmatoarea etapa a epopeii navigatorilor vikingi, acestia descopera si colonizeaza Groenlanda - cea mai mare insula de pe glob - organizand-o dupa modelul islandez: cu o adunare nationala, un cod de legi, un episcopat, mai tarziu cu biserici si o catedrala. Dar conditiile climatice si de trai, in general, precum si migratiile spre sud a eschimosilor groenlandezi au fost cauza ca dupa aproape patru secole de existenta, colonia vikingilor din sudul Groenlandei a disparut. (O recolonizare a acestei regiuni o vor incepe danezii dupa 1730).
In sfarsit, "ultimul cant al epopeei" navigatorilor vikingi s-a incheiat cu descoperirea Americii. Iata ce spun in acest sens povestirile islandeze (saga) redactate - in forma scrisa in care s-au pastrat - in secolul al XlII-lea:an jurul anului 1100, la cativa ani dupa ce o furtuna il aruncase pe vikingul Bjorni pe coasta peninsulei canadiene Labrador, expeditia de cercetare condusa de Leif Eiriksson ajunge intr-o regiune populata de eschimosi, pe care el a numit-o Vinland - "Tara Vinului", intr-o alta expeditie de explorare, condusa de fratele sau, acesta piere ucis in cursul unor atacuri ale bastinasilor. Apoi, in expeditia - de asta data de colonizare a noii Tari a Vinului - organizata de Thorfinn Karlsefmi, acesta porneste cu trei corabii si 160 de barbati cu sotiile lor, ducand cu ei si diferite animale domestice. Contactele cu indigenii piei-rosii au inceput pasnic prin schimburi de articole, dar au continuat si s-au terminat cu ostilitati reciproce. incat, dupa ce au ramas aici irei ierni, colonistii vikingi au renuntat si s-au intors in Groenlanda.
Se pare ca toate aceste incercari de colonizare de catre vikingi ale regiunilor canadiene ale Labradorului au incetat cu totul cel mai tarziu catre 1120. Dar adevarul despre "descoperirea" Americii nu il poate revela o productie literara, ci arheologia.