„Bunica inghetatei“ s-a nascut in China, cu peste doua mii de ani in urma. Era pregatita din orez bine fiert in lapte, cu multe arome. Compozitia era pusa apoi la racit in zapada. De altfel, multe din dulciurile traditionale chinezesti aveau in compozitia lor sucuri si fructe inghetate, cu sau fara lapte. In niste carucioare speciale, vanzatorii de dulciuri isi carau marfa mai ales pe drumul Pekinului, vesnic aglomerat.
Din Extremul Orient, reteta amestecului de lapte cu fructe inghetate a fost adusa, de catre vestitul calator Marco Polo, si in Europa, in Italia, de unde s-a raspandit apoi in toate tarile.
Si la nunta Caterinei de Medicis cu Henri al II-lea al Frantei, care a avut loc in 1533, oaspetilor li s-a servit, printre alte rafinamente culinare, si un desert inghetat, un fel de crema dulce cu multe fructe.
In vremurile acelea inghetata era doar pentru bogati, fiind foarte scumpa, din cauza dificultatilor legate de conservarea ghetii pe timpul verii. Dar, pe la 1560, un doctor spaniol, Blasius Villa Franca, ce traia la Roma, a descoperit ca, daca se adauga anumite saruri in zapada sau gheata, alimentele se congeleaza mult mai rapid. Descoperirea a dus la marirea si diversificarea productiei de inghetata, dar si la raspandirea ei in toate tarile Europei.
„Hokey-Pokey“
Emigrantii italieni au dus, in secolul al XIX-lea, inghetata pana in America. Ei erau cunoscuti sub numele de „hokey-pokey“, care vine de la „ecco un pocco!“ („ia putin!“), chemarea cu care ei se adresau cumparatorilor.
In Tarile Romane acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima data la curtea lui Constantin Brancoveanu. Domnitorul, ale carui tabieturi rivalizau cu acelea de la cele mai sofisticate curti renascentiste, avea chiar un ghetariu sapat in pamant si un slujitor care se ingrijea ca intotdeauna in „legnita“ (ghetarie) sa fie sorbeturi, apa, fructe si vin, creme inghetate si siropuri groase pentru ospetele domnesti.
Pe la 1810, Consulul Angliei la Bucuresti, W. Wilkinson, nota in Insemnarile sale zilnice ca:
„la nordul orasului exista un loc numit Helesteu, un lac la vreo mila departare de oras (…) unde este o cafenea in care se pot cumpara inghetate si alte racoritoare.“
Si la Iasi, in casele logofatului Constantin Bals, in camere pline cu buchete de flori, doamnele timpului luau cafea, inghetata si siropuri, in timp ce domnii jucau carti, „whist“ sau „boston“.
In loc de epilog
Profesorul si ziaristul francez Ulysse de Marsillac nota in „Ghidul calatorului prin Bucuresti“:
„Hotarat lucru, cel care a construit capitala acestei tari frumoase pe un loc atat de uricios n-a avut in sufletul lui nici un strop de poezie si nici macar simt artistic, dar nimic nu poate rivaliza cu inghetata care se poate manca la cofetaria fratilor Capsa, ce-au studiat la Paris, cu celebrul maestru al artei culinare, Boissier.“
Astazi, cele mai bune inghetate pot fi mancate in Bucuresti, la cofetariile si restaurantele deschise de italieni. Astfel, italienii n-au fost doar „carausii“ inghetatei in lumea intreaga, ei sunt si cei mai priceputi maestri in prepararea acestui deliciu rece.