Fi…r-ar sa fie de i! Unul, doi, trei – cand ii punem? Care sunt regulile? Doamna profesoara ne scoate din incurcatura. Cu explicatiile si exemplele de rigoare si pentru verbul “a fi", si pentru substantivul “fiu".
fi – fii
Verbul fi (a ~) are cele mai multe forme scrise cu un i:
– a fi (la modul nepersonal infinitiv);
– voi fi, vei fi, va fi, vom fi, veti fi, vor fi (la viitor, intrucat acest timp are in structura infinitivul verbului de conjugat, care este fi);
– sa fi fost (toate persoanele conjunctivului perfect, acest timp avand in alcatuire forma fi);
– as fi, ai fi, ar fi, am fi, ati fi, ar fi (toate persoanele conditionalului-opativ prezent, care si el are in alcatuire infinitivul verbului de conjugat: fi);
– as fi fost, ai fi fost, ar fi fost, am fi fost, ati fi fost, ar fi fost (toate persoanele conditionalului-opativ perfect, si el alcatuit cu forma fi);
– nu fi (persoana a II-a singular a imperativului, forma negativa, alcatuita din adverbul nu si din infinitivul verbului, care este fi): Nu fi atat de intransigent!
Are insa si forme cu ii:
– sa fii (persoana a II-a singular a conjunctivului prezent): Mi-as dori ca macar tu sa fii prezenta.
– fii (persoana a II-a singular a imperativului, forma afirmativa): Fii atenta, te rog!
fiu – fii – fiii
Substantivul fiu (ca toate substantivele masculine care la singular au iu la finala) se scrie la plural nearticulat cu doi i, iar la forma articulata cu trei i:
fiu – substantiv masculin, plural fii (niste fii), articulat hotarat fiii (fiii aceia) (fi-ii)
Tot cu ii apare si in sintagma fii-miu (-tu, -su), in care substantivul este urmat de adjectiv pronominal posesiv (dar in limbaj popular, familiar).