Cuvantul „trombon" deriva din italiana tromba (trambita) si -unu (un sufix care inseamna „mare"), deci numele inseamna „trambita mare". Trombonul are un orificiu predominant cilindric ca omologul sau supapat, bariton, spre deosebire de omologii sai conici valvati: cornet, eufoniu, si corn francez. Cele mai frecvent intalnite tromboane sunt trombon tenor si trombon bas. Cea mai obisnuita varianta, tenorul, este un instrument care nu se transpune inclinat in B♭, o octava sub B♭ trompeta si o octava deasupra pedalei B♭ tuba. O data obisnuita E♭ trombon alto a devenit mai putin utilizat pe masura ce imbunatatirile tehnice au extins gama superioara a tenorului, dar acum reapare din cauza sonoritatii sale mai usoare, care este apreciata in multe lucrari clasice si romantice timpurii. Muzica trombonului este de obicei scrisa in tonul concertului, fie in bas, fie in clef tenor, desi apar exceptii, in special in muzica britanica de banda de bronz, unde trombonul tenor este prezentat ca B♭ instrument de transpunere, scrisa in cheie de sol.