Piramidele egiptene ne-au impresionat intotdeauna prin maretia lor, prin rezistenta in fata timpului, prin bogatiile si tainele pe care le ascund in maruntaie. In camerele mortuare, pe capacele uriaselor sarcofage din piatra, in picturile sau sculpturile de pe pereti, in mastile mumiilor, faraonii egipteni, regii unor popoare disparute si ai unor istorii inca necunoscute, au fost intotdeauna impresionanti prin statura si prin expresiile fetelor lor.
Desenate sau incrustate in piatra ori in metale pretioase, ei ne apar ca fiind extrem de puternici, calmi, hotariti, stapini parca pe toate secretele vazute si nevazute ale lumii. „Master Pozitia“ era pozitia in care faraonul statea cu picioarele usor departate, cu piciorul sting mai in fata, cu privirea indreptata inainte, ferma si cu pumnii strinsi, tinind in fiecare mina „ceva“. Multa vreme egiptologii au crezut ca regii aceia tin in miini niste papirusuri, documente cu inscrisuri importante pentru regatele lor. Mult mai tirziu insa, cineva a remarcat ca asa-numitele „tije ale lui Ra“, sulurile aflate in miinile faraonilor, sint, de fapt, niste „tuburi“ diferite, cu un rol extrem de surprinzator. La toate mumiile dezgropate, barbati sau femei de rang foarte mare, s-au gasit un tub din cupru in mina dreapta si altul de zinc in cea stinga. Cautindu-se explicatiile legate de acestea, s-a ajuns la concluzia ca tuburile erau elementele unui dispozitiv galvanic, care functiona avind ca electrolit transpiratia organismului, iar drept conductor de legatura insusi corpul omului respectiv. In interiorul tuburilor s-au gasit umpluturi diferite, carbune, cristale sau magnetit, in functie de scopul pentru care erau folosite. Intregul dispozitiv furniza un curent continuu de circa 0,8-1 V, suficient pentru a avea un efect benefic asupra persoanei care il utiliza. In acest mod se putea actiona asupra sistemului nervos, linistindu-l sau anihilind durerile, era influentata circulatia sangvina sau pH-ul organismului, se controla tensiunea arteriala, se accelera procesul de vindecare in caz de boala sau se marea imunitatea organismului impotriva factorilor de risc. Reactia piezoelectrica a tuburilor metalice, in functie de incarcatura din interiorul lor, putea influenta insa si chakrele 6 si 7, stimulind functionarea hipotalamusului si, implicit, a sistemului nervos central. Toate aceste descoperiri au ridicat o noua serie de intrebari, la care se cauta raspuns.
Electricitatea este cunoscuta din Antichitate, dar abia de vreo 500 de ani - de cind fizicianul Wiliam Gilbert (1544-1603) a constatat ca aceasta nu este o proprietate constanta a materiei, ci un „fluid“ care apare in anumite conditii - putem vorbi de folosirea ei in mod controlat. Dar dispozitivele electrice descrise mai sus au fost folosite de faraoni acum 4.500-5.000 de ani. Cunosteau ei acest „secret“, pe care noi l-am descoperit doar in urma cu jumatate de mileniu? Primul aparat medical cu impulsuri electrice, „Diapuls", a fost construit abia in anul 1930, adica acum 80 de ani. De unde stiau egiptenii de efectele benefice ale acestuia si, mai ales, cine i-a invatat cum sa-l construiasca? In imaginea alaturata aveti cilindrii gasiti in miinile mumiei faraonului Pepi II, supranumit si Manethon, fiul lui Pepi I si al reginei Ankhnes-merire a II-a. Acesta a trait in urma cu 4.260 de ani, si-a inceput domnia la virsta de sase ani si a incheiat-o cind avea 100. L-au ajutat oare dispozitivele de acest fel sa reziste atit de mult?