Inchizitia (din latina inquirere, a cerceta; inquisitio, cercetare) a fost un grup de institutii/tribunale ecleziastice din cadrul sistemului Bisericii Catolice care intentiona sa combata public erezia comisa de crestini botezati. A debutat in secolul al XII-lea in Franta pentru a combate disidenta religioasa din partea catarilor si valdenzilor. Alte grupuri i-au investigat pe franciscani, husiti si pe beguini. In anii 1250, inchizitorii erau in general membri alesi din Ordinul Dominican, inlocuind practica timpurie folosita de clericii locali ca judecatori. Termenul medieval al Inchizitiei este definit de curtile de la mijlocul secolului al XV-lea.[1][2]
De-a lungul Evului Mediu Tarziu si Renasterii Timpurii, conceptul si scopul Inchizitiei s-a extins semnificativ pentru a combate Reforma Protestanta si Contra-Reforma Catolica. S-a extins in alte state europene, rezultand Inchizitia spaniola si Inchizitia Portugheza. Curtile inchizitoriale spaniole si portugheze au operat de-a lungul imperiilor acestora ce cuprindeau colonii din Africa, Asia si America, rezultand Inchizitia Peruviana si Inchizitia Mexicana. Inchizitia spaniola si cea portugheza s-au axat in particular pe convertirea cu forta a evreilor si musulmanilor la catolicism, grupurile minoritare non-crestine fiind numeroase in Spania si Portugalia, rezultand persecutii sangeroase.[3]
Institutiile Inchizitiei au fost abolite la inceputul secolului XIX, dupa razboaiele napoleoniene din Europa si dupa razboaiele hispano-americane de independenta. Institutia a supravietuit ca parte a Curiei Romane, dar in 1908 a fost redenumita in Congregatia Sacra Suprema a Sfantului Scaun. In 1965 a devenit Congregatia pentru Doctrina Credintei.