AnuntulVideo >>
Cultura >>
Arta
S-a nascut pe 28 noiembrie 1757 pe Broad Street 28(acum Broadwick St.) in districtul Soho, Londra. Era al treilea copil din cei sapte ai familiei, doi dintre ei murind in copilarie. Tatal lui Blake, James,era negustor de galanterie si de tricotaje(vindea ciorapi femeiesti si barbatesti, manusi si articole intime si de mercerie). William a mers la scoala atat cat sa invete sa scrie si sa citeasca, pana la varsta de 10 ani, fiind apoi educat acasa de catre mama sa, Catherine Boucher Armitage Blake. Familia Blake facea parte din grupul religios al Disidentilor si se crede ca ar fi apartinut bisericii moraviene. Blake a fost botezat la biserica Sf. Jacob, construita de catre Sir Christopher Wren, Piccadilly, Londra. Biblia a avut o profunda influenta asupra lui Blake inca din copilarie si a ramas o sursa de inspiratie de-a lungul intregii vieti.
Ingeri si demoni ii apar lui William Blake chiar din copilarie. Suntem pentru moment in anul 1767, intr-o strada din Londra, intr-una din strazile acelea cu case vechi si acoperisuri ascutite, cum vedem adesea in inscenarile cinematografice. Un copil de zece ani se plimba grav prin fata pravaliilor cu marfurile expuse in strada si admira din loc in loc vreo stampa, vreun portret artistic sau vreo cizelura interesanta.
E un copil cu capul mare, cu o gura lata si ochii putin iesiti din orbite. Negustorii din cartier il numesc “cunoscatorul" pentru ca apreciaza intotdeauna cu idei surprinzator de juste operele de arta pe care le ia in mana.
Cand au timp, - si timp este destul in acel secol, - ei stau de vorba cu micul William Blake si il intreaba ce-a mai vazut in plimbarile lui pe camp, iar el le povesteste, cu infinita seriozitate, ca a vazut un copac incarcat cu ingeri, ca niste stele, si alti ingeri mergand in rand cu semanatorii. Ingeri mergand in rand cu semanatorii? Poate ca au fost femeile semanatorilor? il intrerupse cineva. Ba nu, erau ingeri, raspunde William cu incoenta pura a viitorului poet, erau ingeri si semanau grau. Max Blecher, Wiliam Blake - vizionar genial si chinuit
Blake a inceput sa deseneze copii ale gravurilor grecesti ale antichitatilor pe care tatal sau le cumpara, un exercitiu pe care il prefera desenului obisnuit. Prin intermediul acestor desene Blake a luat contactul cu operele clasice ale lui Rafael, Michelangelo, Marten Heemskerk si Albrecht Durer. Parintii sai cunosteau foarte bine temperamentul incapatanat al lui Blake motiv pentru care nu a fost trimis la scoala ci inscris la o clasa de pictura. Studia cu aviditate subiecte la alegere, pe care si le alegea singur. In aceasta perioada a facut deasemenea incursiuni in domeniul poeziei, opera sa de inceput arata influente ale lui Ben Jonson si Edmund Spenser.
Pe 8 Octombrie 1779, Blake este admis ca student la Royal Academy din Old Somerset House, langa Strand, dupa ce prezinta mai multe lucrari prin care isi demonstreaza talentul in domeniul desenului academic. Isi castiga astfel dreptul de a frecventa cursurile Academiei pentru sase ani.
Aici se revolta impotriva a ceea ce considera a fi stilul nefinisat al pictorilor la moda cum ar fi Rubens, promovat de catre presedintele Academiei Regale in acel moment, Joshua Reynolds. De-a lungul timpului Blake a ajuns sa deteste profund atitudinea lui Reynolds in privinta artei, in special goana acestuia dupa “adevarul general" si “frumusetea generala". In Discursurile sale Reynolds scrie ca “dispozitia pentru abstractiune, generalizare si clasificare, reprezinta gloria inteligentei umane"; Blake ii raspunde adnotand pe o copie a cartii “A Generaliza inseamna a fi Idiot; a Particulariza este Singurul Merit". Blake deasemenea displacea aparenta umilinta a lui Reynolds, pe care o considera o ipocrizie. Impotriva picturii in ulei la moda a lui Reynolds, Blake prefera precizia clasica a primelor sale influente, Michelangelo si Rafael.
David Bindman sugereaza ca antagonismul lui Blake fata de Reynolds s-a nascut nu atat din viziunea presedintelui Academiei in privinta picturii(ca si Blake considera pictura istorica mai valoaroasa decat peisajele sau portretele) cat mai ales impotriva “ipocriziei sale de a nu pune in practica idealurile sale."[27] Cu sigurata Blake nu avea nici o aversiune sa isi expuna lucrarile la Academia Regala, realizand acest lucru de mai multe ori intre 1780 si 1808.
Devine prieten cu John Flaxman(sculptor, proiectant si desenator), Thomas Stothard(pictor si desenator) , George Cumberland si Henry Fuseli(pictor, proiectant si scriitor in domeniul artei) in timpul primului an la Academia Regala. Flaxman, care avea aproape aceeasi varsta cu Blake era un swedenborgian convins, misticismul sau influentandu-l si pe Blake.
In 1780, la 22 de ani, expune o acuarela la Academie, intitulata The Death of Earl Goodwin/Moartea Contelui Goodwin. In acelasi an realizeaza si o prima gravura ce prevesteste stilul sau caracteristic, “al energiei joviale" debordante irezistibile - intitulata Dance of Albion/Albion’s Dance despre care Mona Wilson afirma ca ar fi un autoportret.
Pe 8 Octombrie 1779, Blake este admis ca student la Royal Academy din Old Somerset House, langa Strand, dupa ce prezinta mai multe lucrari prin care isi demonstreaza talentul in domeniul desenului academic. Isi castiga astfel dreptul de a frecventa cursurile Academiei pentru sase ani.
Aici se revolta impotriva a ceea ce considera a fi stilul nefinisat al pictorilor la moda cum ar fi Rubens, promovat de catre presedintele Academiei Regale in acel moment, Joshua Reynolds. De-a lungul timpului Blake a ajuns sa deteste profund atitudinea lui Reynolds in privinta artei, in special goana acestuia dupa “adevarul general" si “frumusetea generala". In Discursurile sale Reynolds scrie ca “dispozitia pentru abstractiune, generalizare si clasificare, reprezinta gloria inteligentei umane"; Blake ii raspunde adnotand pe o copie a cartii “A Generaliza inseamna a fi Idiot; a Particulariza este Singurul Merit". Blake deasemenea displacea aparenta umilinta a lui Reynolds, pe care o considera o ipocrizie. Impotriva picturii in ulei la moda a lui Reynolds, Blake prefera precizia clasica a primelor sale influente, Michelangelo si Rafael.
David Bindman sugereaza ca antagonismul lui Blake fata de Reynolds s-a nascut nu atat din viziunea presedintelui Academiei in privinta picturii(ca si Blake considera pictura istorica mai valoaroasa decat peisajele sau portretele) cat mai ales impotriva “ipocriziei sale de a nu pune in practica idealurile sale."[27] Cu sigurata Blake nu avea nici o aversiune sa isi expuna lucrarile la Academia Regala, realizand acest lucru de mai multe ori intre 1780 si 1808.
Devine prieten cu John Flaxman(sculptor, proiectant si desenator), Thomas Stothard(pictor si desenator) , George Cumberland si Henry Fuseli(pictor, proiectant si scriitor in domeniul artei) in timpul primului an la Academia Regala. Flaxman, care avea aproape aceeasi varsta cu Blake era un swedenborgian convins, misticismul sau influentandu-l si pe Blake.
In 1780, la 22 de ani, expune o acuarela la Academie, intitulata The Death of Earl Goodwin/Moartea Contelui Goodwin. In acelasi an realizeaza si o prima gravura ce prevesteste stilul sau caracteristic, “al energiei joviale" debordante irezistibile - intitulata Dance of Albion/Albion’s Dance despre care Mona Wilson afirma ca ar fi un autoportret
Scara lui Iacov(c.1800), cea mai faimoasa redare a subiectului, British Museum, Londra
In 1782, la varsta de 24 de ani Blake se casatoreste(dupa ce a curtat-o vreme de un an) cu Catherine Boucher, fata unui gradinar din Battersea, mai tanara cu cinci ani decat el, saraca si analfabeta, dar atragatoare si plina de compasiune. Recent respins de o alta femeie pe care o ceruse in casatorie Blake ii povesteste Caterinei despre insuccesul sau. Ea il compatimeste, castigandu-i astfel afectiunea.[29] Casatoria are loc in biserica Sfanta Maria , Battersea. Certificatul original de casatorie poate fi vazut si astazi la biserica, expus in spatele unei ferestre de vitraliu alaturi de o placa comemorativa ce a fost realizata intre 1976 si 1982.[30] Blake pe langa faptul ca o va invata pe Catherine sa scrie si sa citeasca, o instruieste si in arta gravurii. De-a lungul vietii sotia sa s-a dovedit a fi un ajutor nepretuit, ajutandu-l sa isi printeze lucrarile iluminate si sustinandu-l sa treaca prin numeroasele necazuri pe care le-a avut.
Prima colectie de poeme a lui Blake, Schite Poetice, a aparut in 1783.[31] Dupa moartea tatalui sau, William si prietenul sau din perioada de ucenicie la Basire, James Parker, au deschis un atelier de gravura in 1784, si au inceput sa lucreze cu librarul si editorul Joseph Johnson.[32] Casa lui Johson era un loc de intalnire pentru intelectualii de marca disidenti ai timpului: teologul si omul de stiinta Joseph Priestley, filozoful Richard Price, artistul John Henry Fuseli,[33]feminista Mary Wollstonecraft sau revolutionarul anglo-american Thomas Paine. Impreuna cu William Wordsworth si William Godwin, Blake si-a facut multe sperante in legatura cu revolutiile franceza si americana si chiar purta o boneta frigiana in semn de solidaritate cu revolutionarii francezi, dar era disperat de ascensiunea lui Robespierre si a Regatului Terorii din Franta. In 1784 Blake a compus manuscrisul neterminat O insula pe luna.
Blake ilustreaza Original Stories from Real Life (1788; 1791) de Mary Wollstonecraft. Se pare ca aveau viziuni comune in privinta egalitatii sexuale si institutiei casatoriei, dar nu exista o dovada concreta ca s-au intalnit. In 1793 in Viziunile Fiicelor Albionului, Blake condamna absurditatea cruda a castitatii impuse si a casatoriei fara iubire, aparand drepturile femeilor la realizare de sine.
In 1800 Blake se muta intr-o casa din Felpfam, Sussex(astazi West Sussex) raspunzand astfel invitatiei lui William Hayley de a-i ilustra lucrarile poetice si de a lucra sub patronajul acestuia. Va locui aici 3 ani timp in care lucreaza la acuarele pentru Thomas Butts, la proiecte minore pentru Hayley ce constau in iustratii pentru carti, si ilustreaza Comus pentru John Milton. Tot aici incepe sa lucruze la Milton iar Michael Manson considera ca in 1800 compune si Vala sau Cei patru Zoa. Invata greaca, latina si ebraica.[34]
In 1802 apare volumul lui Hayley Ballads/Balade, cu gravurile lui Blake, dar Blake este decis sa plece de la conacul din Felpham fiind nemultumit de situatia sa fizica si artistica.
Pe 12 august 1803 are loc un incident intre Blake si soldatul John Schofield[35] din armata regala(Royal Dragoons/ Dragonii Regali) care era gazduit la hanul Felpham. In ziua respectiva gradinarul lui Blake invitase soldatul sa il ajute la lucru in gradina, dar Blake nu stia acest lucru si l-a invitat sa plece crezand ca nu are ce cauta acolo. Soldatul ii raspunde injurios iar Blake il scoate cu forta din gradina, observand ca este beat. Acuzatia lui Blake a venit in urma juramantului soldatului in fata unui magistrat cum ca Blake l-ar fi atacat si ar fi strigat : “La naiba cu Regele"(“Damn the King") si ar fi numit armata si poporul drept “sclavi" pe care Napoleon i-ar putea lesne cuceri. Blake a negat aceste acuzatii care s-au dovedit in tribunal a fi false, dar a trebuit sa participe la procesul ce a avut loc pe 11 ianuarie 1804 in Chichester unde a fost achitat. Blake il va ataca dur pe Sc(h)ofield in poemul Ierusalim dedicand chiar si o placa/pagina in care soldatul apare incatusat, o metafora, fiind vorba de catuse ale mintii('mind-forg'd manacles')