Vocea de neiutat a lui George Calinescu

Adauga la playlist

Adaugat de TUDOR

07.07.2020

Adauga la favorite

789 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

S-a afirmat despre Calinescu ca era un histrion, un cabotin, dand adesea un aspect neserios cursurilor sale. Nefiind un orator de tinuta maioresciana, care pastreaza in permanenta o egala distanta, de netrecut, intre conferentiar si public, Calinescu cauta sa se apropie de ascultatori prin coborarea, in anumite momente, la nivelul acestora pentru a-i putea ridica apoi la nivelul sau. In acest sens facea glume care sa poata fi gustate de majoritatea studentilor. Astfel, vorbind despre influenta slava asupra limbii romane, aratand ca vocabularul slav, in anumite aspecte ale sale, exprima raportul dintre stapan si sclav, conferentiarul aseza cuvintele intr-o anumita ordine, culminand cu un final hilar: Caci stapanul te dojeneste, te cazneste, te munceste, te obijduieste, te prigoneste, te huleste, te prapadeste, te sminteste, te beleste". Si facand o pirueta de gratioasa balerina, fluturand in mana dreapta foile dupa care se orientase in expunere, parasea amfiteatrul intr-un ropot de aplauze.
Alteori, afirmatiile categorice, ultimative, sub impulsul unei puternice stari sufletesti, luau aspecte amuzante, umoristice, Calinescu neezitand sa recunoasca ca a gresit, isi atribuia pana la urma epitetul inflamant ce fusese initial adresat adversarului. Profesorul isi organizase programul universitar astfel: luni 8-10 seminar, marti 16-17 si miercuri 17-18 cursuri. Dintr-un capriciu al spiritului sau fecund, dar contradictoriu, joia tinea loc de duminica, fiind, in economia activitatii calinesciene, zi de odihna, dupa care efortul continua inversunat, stimulat de ambitia lui nepotolita si de constiinta misiunii pe care o are de indeplinit. Era intr-o marti, la orele obisnuite de curs. Amfiteatrul, ca de obicei, plin pana la refuz. Sfertul academic trecuse si Calinescu nu-si facuse inca aparitia. Studentii devenisera nerabdatori. Mihai Codreanu, care se afla printre cei din sala, isi misca nervos bastonul privind din cand in cand spre usa. La orele 16,30, impacienta crescuse. Nu ne gandeam sa parasim sala, dar o solutie trebuia gasita. Cunoscandu-ne profesorul, am presupus ca in febrilitatea scrisului uitase ca are ora de curs. Unul dintre noi s-a dus sa-i aminteasca. La orele 17, Calinescu a intrat nervos, a facut cativa pasi in dreapta si in stanga catedrei, incepand: Dintr-o imbecilitate a secretariatului mi s-a schimbat ora de curs". Apoi a intrat direct in expunerea prelegerii. A doua zi, in fata aceluiasi auditoriu (Calinescu avea credinciosii lui care nu l-au tradat niciodata, cel putin cat a fost in viata), desigur in urma unei discutii cu personalul secretariatului, a revenit asupra intarzierii lui din ajun afirmand: Imbecilitatea n-a fost a secretariatului, a fost a mea". Dupa aceasta a trecut fara vreun alt comentariu la scriitorul de opera caruia urma sa se ocupe.
Calinescu a fost un dusman neimpacat al totalitarismului, al dictaturii fasciste. Intr-o ora de curs la inceputul lui decembrie 1940, curand dupa asasinarea lui N. Iorga de catre legionari, vorbind despre Miron Costin maestrul a facut urmatoarea digresiune: Lui Miron Costin i s-a taiat capul, dupa cum zilele trecute unui alt mare cronicar i s-a taiat capul, ba nu, a fost impuscat. Dar daca despre aceasta mai mult vom vorbi, gloantele vor vajai" si nimeni n-a indraznit sa se atinga de profesorul care clama viforos. La intalnirea obisnuita din locuinta lui ne-am exprimat admiratia pentru curajul de care a dat dovada:
- Se tem de mine. Ei stiu ca sunt groaznic, ca sunt inspaimantator.
Zambeam indulgent. In fata fortei dezlantuite, n-ar fi opus cea mai mica rezistenta, si-ar fi plecat capul fara sa protesteze ca fostul sau profesor N. Iorga. Dar in Iasul patriarhal unde Calinescu se bucura de un imens prestigiu, temperamentul lui ardent s-a impus brutelor care nu s-au atins de el.
Examenele nu erau pentru Calinescu o simpla forma, un bilant al activitatii studentilor incheiat prin acordarea unui calificativ, ci un mijloc de a discuta cu tinerii, de a-si confrunta ideile cu acestia. Sabloanele invatate pe de rost nu se bucurau de nici o trecere, trebuia sa citesti, sa gandesti, sa ai personalitate. La Iasi, in anul universitar 1936- 1937 conferinta de critica si estetica literara fusese suplinita de Octav Botez. Calinescu, care in mai 1937 fusese admis cu media maxima (20) la concursul pentru ocuparea acestui post, si-a inceput activitatea in octombrie prin verificarea cunostintelor candidatilor la acest examen. Printre acestia se afla si subsemnatul. Examenul a inceput in felul urmator:
- Spune-mi ce urmezi?
- Romana si filozofia.
- A! si filozofia! Care este conceptia lui Platon despre arta?
Dupa inceputul meu timid a urmat o magistrala analiza a conceptelor din Republica privind lumea ideilor" si scepticismul filozofului antic in ce priveste arta, considerata de acesta copia unei copii, o copie de mana a doua, copia de prim ordin fiind insasi realitatea palpabila, oglinda a lumii ideilor". Calinescu avea o jubilatie interioara abia stapanita cand avea prilejul sa se avante in astfel de discutii, sa faca asociatii de mare finete intelectuala, care ii reliefau, in acelasi timp, vastitatea culturii si puterea de patrundere a spiritului sau nelinistit in permanenta agitatie, avid de a descoperi puncte de vedere noi, inedite. Suprema calitate pentru un intelectual era, dupa autorul Istoriei literaturii romane, sa scrie, sa publice. Din aceasta cauza studentii, colaboratori ai Jurnalului literar, nu erau supusi de catre G. Calinescu banalei formalitati a examenelor. Ei erau poftiti afara din salile in care acestea aveau loc, intr-un mod aparent brutal, aspect al ironiei calinesciene care expulzandu-i, isi exprima in felul acesta cea mai mare admiratie. Formula obisnuita era: - Nu inteleg ce cautati aici? Poftiti, va rog, afara. Acum nu am ce discuta cu voi.S-a afirmat despre Calinescu ca era un histrion, un cabotin, dand adesea un aspect neserios cursurilor sale. Nefiind un orator de tinuta maioresciana, care pastreaza in permanenta o egala distanta, de netrecut, intre conferentiar si public, Calinescu cauta sa se apropie de ascultatori prin coborarea, in anumite momente, la nivelul acestora pentru a-i putea ridica apoi la nivelul sau. In acest sens facea glume care sa poata fi gustate de majoritatea studentilor. Astfel, vorbind despre influenta slava asupra limbii romane, aratand ca vocabularul slav, in anumite aspecte ale sale, exprima raportul dintre stapan si sclav, conferentiarul aseza cuvintele intr-o anumita ordine, culminand cu un final hilar: Caci stapanul te dojeneste, te cazneste, te munceste, te obijduieste, te prigoneste, te huleste, te prapadeste, te sminteste, te beleste". Si facand o pirueta de gratioasa balerina, fluturand in mana dreapta foile dupa care se orientase in expunere, parasea amfiteatrul intr-un ropot de aplauze.
Alteori, afirmatiile categorice, ultimative, sub impulsul unei puternice stari sufletesti, luau aspecte amuzante, umoristice, Calinescu neezitand sa recunoasca ca a gresit, isi atribuia pana la urma epitetul inflamant ce fusese initial adresat adversarului. Profesorul isi organizase programul universitar astfel: luni 8-10 seminar, marti 16-17 si miercuri 17-18 cursuri. Dintr-un capriciu al spiritului sau fecund, dar contradictoriu, joia tinea loc de duminica, fiind, in economia activitatii calinesciene, zi de odihna, dupa care efortul continua inversunat, stimulat de ambitia lui nepotolita si de constiinta misiunii pe care o are de indeplinit. Era intr-o marti, la orele obisnuite de curs. Amfiteatrul, ca de obicei, plin pana la refuz. Sfertul academic trecuse si Calinescu nu-si facuse inca aparitia. Studentii devenisera nerabdatori. Mihai Codreanu, care se afla printre cei din sala, isi misca nervos bastonul privind din cand in cand spre usa. La orele 16,30, impacienta crescuse. Nu ne gandeam sa parasim sala, dar o solutie trebuia gasita. Cunoscandu-ne profesorul, am presupus ca in febrilitatea scrisului uitase ca are ora de curs. Unul dintre noi s-a dus sa-i aminteasca. La orele 17, Calinescu a intrat nervos, a facut cativa pasi in dreapta si in stanga catedrei, incepand: Dintr-o imbecilitate a secretariatului mi s-a schimbat ora de curs". Apoi a intrat direct in expunerea prelegerii. A doua zi, in fata aceluiasi auditoriu (Calinescu avea credinciosii lui care nu l-au tradat niciodata, cel putin cat a fost in viata), desigur in urma unei discutii cu personalul secretariatului, a revenit asupra intarzierii lui din ajun afirmand: Imbecilitatea n-a fost a secretariatului, a fost a mea". Dupa aceasta a trecut fara vreun alt comentariu la scriitorul de opera caruia urma sa se ocupe.
Calinescu a fost un dusman neimpacat al totalitarismului, al dictaturii fasciste. Intr-o ora de curs la inceputul lui decembrie 1940, curand dupa asasinarea lui N. Iorga de catre legionari, vorbind despre Miron Costin maestrul a facut urmatoarea digresiune: Lui Miron Costin i s-a taiat capul, dupa cum zilele trecute unui alt mare cronicar i s-a taiat capul, ba nu, a fost impuscat. Dar daca despre aceasta mai mult vom vorbi, gloantele vor vajai" si nimeni n-a indraznit sa se atinga de profesorul care clama viforos. La intalnirea obisnuita din locuinta lui ne-am exprimat admiratia pentru curajul de care a dat dovada:
- Se tem de mine. Ei stiu ca sunt groaznic, ca sunt inspaimantator.
Zambeam indulgent. In fata fortei dezlantuite, n-ar fi opus cea mai mica rezistenta, si-ar fi plecat capul fara sa protesteze ca fostul sau profesor N. Iorga. Dar in Iasul patriarhal unde Calinescu se bucura de un imens prestigiu, temperamentul lui ardent s-a impus brutelor care nu s-au atins de el.
Examenele nu erau pentru Calinescu o simpla forma, un bilant al activitatii studentilor incheiat prin acordarea unui calificativ, ci un mijloc de a discuta cu tinerii, de a-si confrunta ideile cu acestia. Sabloanele invatate pe de rost nu se bucurau de nici o trecere, trebuia sa citesti, sa gandesti, sa ai personalitate. La Iasi, in anul universitar 1936- 1937 conferinta de critica si estetica literara fusese suplinita de Octav Botez. Calinescu, care in mai 1937 fusese admis cu media maxima (20) la concursul pentru ocuparea acestui post, si-a inceput activitatea in octombrie prin verificarea cunostintelor candidatilor la acest examen. Printre acestia se afla si subsemnatul. Examenul a inceput in felul urmator:
- Spune-mi ce urmezi?
- Romana si filozofia.
- A! si filozofia! Care este conceptia lui Platon despre arta?
Dupa inceputul meu timid a urmat o magistrala analiza a conceptelor din Republica privind lumea ideilor" si scepticismul filozofului antic in ce priveste arta, considerata de acesta copia unei copii, o copie de mana a doua, copia de prim ordin fiind insasi realitatea palpabila, oglinda a lumii ideilor". Calinescu avea o jubilatie interioara abia stapanita cand avea prilejul sa se avante in astfel de discutii, sa faca asociatii de mare finete intelectuala, care ii reliefau, in acelasi timp, vastitatea culturii si puterea de patrundere a spiritului sau nelinistit in permanenta agitatie, avid de a descoperi puncte de vedere noi, inedite. Suprema calitate pentru un intelectual era, dupa autorul Istoriei literaturii romane, sa scrie, sa publice. Din aceasta cauza studentii, colaboratori ai Jurnalului literar, nu erau supusi de catre G. Calinescu banalei formalitati a examenelor. Ei erau poftiti afara din salile in care acestea aveau loc, intr-un mod aparent brutal, aspect al ironiei calinesciene care expulzandu-i, isi exprima in felul acesta cea mai mare admiratie. Formula obisnuita era: - Nu inteleg ce cautati aici? Poftiti, va rog, afara. Acum nu am ce discuta cu voi.

S-a afirmat despre Calinescu ca era un histrion, un cabotin, dand adesea un aspect neserios cursurilor sale. Nefiind un orator de tinuta maioresciana, care pastreaza in permanenta o egala distanta, de netrecut, intre conferentiar si public, Calinescu cauta sa se apropie de ascultatori prin coborarea, in anumite momente, la nivelul acestora pentru a-i putea ridica apoi la nivelul sau. In acest sens facea glume care sa poata fi gustate de majoritatea studentilor. Astfel, vorbind despre influenta slava asupra limbii romane, aratand ca vocabularul slav, in anumite aspecte ale sale, exprima raportul dintre stapan si sclav, conferentiarul aseza cuvintele intr-o anumita ordine, culminand cu un final hilar: Caci stapanul te dojeneste, te cazneste, te munceste, te obijduieste, te prigoneste, te huleste, te prapadeste, te sminteste, te beleste". Si facand o pirueta de gratioasa balerina, fluturand in mana dreapta foile dupa care se orientase in expunere, parasea amfiteatrul intr-un ropot de aplauze.
Alteori, afirmatiile categorice, ultimative, sub impulsul unei puternice stari sufletesti, luau aspecte amuzante, umoristice, Calinescu neezitand sa recunoasca ca a gresit, isi atribuia pana la urma epitetul inflamant ce fusese initial adresat adversarului. Profesorul isi organizase programul universitar astfel: luni 8-10 seminar, marti 16-17 si miercuri 17-18 cursuri. Dintr-un capriciu al spiritului sau fecund, dar contradictoriu, joia tinea loc de duminica, fiind, in economia activitatii calinesciene, zi de odihna, dupa care efortul continua inversunat, stimulat de ambitia lui nepotolita si de constiinta misiunii pe care o are de indeplinit. Era intr-o marti, la orele obisnuite de curs. Amfiteatrul, ca de obicei, plin pana la refuz. Sfertul academic trecuse si Calinescu nu-si facuse inca aparitia. Studentii devenisera nerabdatori. Mihai Codreanu, care se afla printre cei din sala, isi misca nervos bastonul privind din cand in cand spre usa. La orele 16,30, impacienta crescuse. Nu ne gandeam sa parasim sala, dar o solutie trebuia gasita. Cunoscandu-ne profesorul, am presupus ca in febrilitatea scrisului uitase ca are ora de curs. Unul dintre noi s-a dus sa-i aminteasca. La orele 17, Calinescu a intrat nervos, a facut cativa pasi in dreapta si in stanga catedrei, incepand: Dintr-o imbecilitate a secretariatului mi s-a schimbat ora de curs". Apoi a intrat direct in expunerea prelegerii. A doua zi, in fata aceluiasi auditoriu (Calinescu avea credinciosii lui care nu l-au tradat niciodata, cel putin cat a fost in viata), desigur in urma unei discutii cu personalul secretariatului, a revenit asupra intarzierii lui din ajun afirmand: Imbecilitatea n-a fost a secretariatului, a fost a mea". Dupa aceasta a trecut fara vreun alt comentariu la scriitorul de opera caruia urma sa se ocupe.
Calinescu a fost un dusman neimpacat al totalitarismului, al dictaturii fasciste. Intr-o ora de curs la inceputul lui decembrie 1940, curand dupa asasinarea lui N. Iorga de catre legionari, vorbind despre Miron Costin maestrul a facut urmatoarea digresiune: Lui Miron Costin i s-a taiat capul, dupa cum zilele trecute unui alt mare cronicar i s-a taiat capul, ba nu, a fost impuscat. Dar daca despre aceasta mai mult vom vorbi, gloantele vor vajai" si nimeni n-a indraznit sa se atinga de profesorul care clama viforos. La intalnirea obisnuita din locuinta lui ne-am exprimat admiratia pentru curajul de care a dat dovada:
- Se tem de mine. Ei stiu ca sunt groaznic, ca sunt inspaimantator.
Zambeam indulgent. In fata fortei dezlantuite, n-ar fi opus cea mai mica rezistenta, si-ar fi plecat capul fara sa protesteze ca fostul sau profesor N. Iorga.

Vocea de neiutat a lui George Calinescu

Semnaleaza o problema