David Ohanesian (n. 6 ianuarie 1927, Bucuresti - d. 30 septembrie 2007, Bucuresti) a fost un bariton roman, de etnie armeana care, alaturi de Octav Enigarescu si Nicolae Herlea, a facut parte din triada de aur a celor mai mari baritoni ai Romaniei.
In decursul carierei sale artistice a jucat in peste 2.000 de spectacole de opera, interpretand peste 40 de roluri si primind numeroase premii si distinctii. A cantat pe marile scene ale lumii, alaturi de alti mari interpreti ca Luciano Pavarotti, Montserrat Caballe, Placido Domingo, Leontyne Price sau Birgit Nilsson. A ramas memorabila interpretarea sa in rolul Oedip, din opera cu acelasi nume de George Enescu, care i-a adus renumele de cel mai apreciat Oedip al secolului al XX-lea.