Din aceeasi categorie
|
Un secol de istorie 1.638 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Strania istorie a comunismului romanesc 1.410 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Arhitectura si puterea - O istorie a Bucurestiului 632 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
50 de ani de istorie romaneasca in ...patru minute 1.614 vizite - 0 comentarii adaugat de porta |
||||||||||||||||||
|
100 de Ani de istorie (1911 - 2011) in 10 Minute 1.714 vizite - 0 comentarii adaugat de victoria |
||||||||||||||||||
|
Bucurestiul de odinioara 1.717 vizite - 0 comentarii adaugat de Iulia Andrei |
||||||||||||||||||
|
600 de ani de istorie la Iasi 1.498 vizite - 0 comentarii adaugat de odette |
||||||||||||||||||
|
Lectia de istorie 3 - 664 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Top 10 Jafuri Perfecte petrecute in Istorie 2.840 vizite - 0 comentarii adaugat de pache |
||||||||||||||||||
|
Recurs la istorie: Marile invazii barbare 969 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
O istorie a superstitiilor si a ciudatele lor motive
| Adaugat de TUDOR | 29.05.2020 |  Adauga
la favorite |
571 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteConsiderate credintele irationale, conform carora evenimentele viitoare pot fi influentate sau prezise de comportamente si intamplari neasociate in vreun fel cu ele, superstitiile au avut diverse semnificatii in diferite culturi si perioade ale istoriei.
Daca au un vreun numitor comun, acesta pare sa fie conotatia lor in general negativa, o opozitiei sau o interdictie legata de un aspect al existentei, ori tendinta lor de a contrazice ceva recunoscut, consacrat, tinand de obicei de religie sau stiinta. Culmea este ca diverse religii le-au utilizat pentru a denunta paganismul, inadvertenta, greseala altor credinte religioase, ajungandu-se apoi ca insasi religia ca atare sa fie catalogata de multi ca o superstitie!
Cele mai timpurii superstitii au fost generate de ignoranta si teama de necunoscut, de incercarea oamenilor de a identifica cauzele unor intorsaturi nefericite,ghinioniste ale destinului si dorinta lor de a le evita sau a le tine sub control.
Adeseori, la originea unor astfel de credinte se afla coincidente intamplatoare, aleatorii. De exemplu, daca un atlet poarta o anume pereche de sosete intr-o zi cand are o performanta foarte buna, poate sa continue sa o poarte sub impresia ca aceasta atrage norocul de partea sa. Eventualele sale succese viitoare intaresc o astfel de credinta. In unele cazuri, este posibil, pur si simplu, ca aceasta credinta in succes sau un esec sa isi puna amprenta asupra performantelor atletului. Cand nu-si gaseste sosetele "norocoase," din cauza pierderii increderii in sine, poate sa aiba rezultate slabe intr-un concurs, ceea ce ii mareste si mai mult crezul in puterea magica a sosetelor sale.
Superstitiile pot fi, totodata, comportamente invatate. Copiii care ii vad pe cei din preajma lor dedandu-se unor actiuni superstitioase precum batutul in lemn ori evitarea de a merge pe sub o scara pot sa adopte astfel de comportamente. Originea reala a unor anumite superstitii vechi de secole se poate pierde pe masura ce sunt preluate de la o generatie la alta printr-un proces de invatare observationala.
Grecii antici se refereau la superstitii ca "deisidaimonia," adica frica de spirite sau daimoini. Aceasta denumire a avut initial o conotatie pozitiva, cu semnificatia de "teama fata de divinitate." Oricum, cuvantul superstitie provine din epoca antica romana, cand termenul "superstitio" era unul peiorativ, cu referire la religiile ori practicile religioase considerate barbare, precum iudaismul si crestinismul. In latina, "superstitio" inseamna "a ramane incremenit in teama/respect." Acest cuvant este asociat si cu cel latin "superstes" (a supravietui) si, in acest sens, indica ramasitele unor idei ori credinte care au continuat sa existe dupa ce semnificatia lor originara a fost uitata. Din acest motiv, superstitiile sunt frecvent vazute drept relicve ale unor moduri invechite de gandire.
Visele despre morti in superstitiile romanesti
Prima conotatie negativa a superstitiilor a aparut in secolul al IV-lea i.Hr., in lucrarea "Caracterele" a lui Theophrastus. El descria omul superstitios ca pe unul atat de obsedat de ritualuri de aparare fata de mania zeilor incat nu putea duce o viata normala. Potrivit lui Theophrastus, "deisidaimonia" era folosita tot mai mult negativ, fara sa-si piarda totusi intru totul utilizarea pozitiva.
Plutarh, in eseul despre superstitii din opera sa "Moralia" a apelat la doctrina aristoteliana a virtutii ca mijloc de a face distinctie intre ateism si deisidaimonia, vicii opuse in religie. El a argumentat ca ateismul era superior in toate privintele superstitiilor, deoarece era o insulta mai mica adresata zeilor sa afirmi ca ei nu exista decat sa pretinzi ca sunt cruzi. Ateistul era ferit de griji, pe cand omul superstitios traia intr-o teroare constanta.
Plutarh a inclus o gama mai larga decat Theophrastus de comportamente religioase in categoria superstitiilor, precum sacrificiul uman, respectarea de catre evrei a sabatului, teama de a fi pedepsit in viata de apoi, si credinta oarba in miturile grecesti. Consecintele superstitiilor puteau fi dezastruoase nu numai pentru o persoana superstitioasa, ci si pentru oricine care depindea de ea. Plutarh il da ca exemplu in acest sens pe generalul Nicias, care ar fi provocat o catastrofa in Siracuza din pricina fricii sale fata de o eclipsa de luna.
Scriitorul antic Varro facea deosebire intre omul superstitios, ce se temea de zei considerabdu-i inamicii sai, si cel religios, care era devotat zeilor precum parintilor sai.
Crestinii si-au acuzat oponentii pagani ca practicand ritualuri superstitioase si fiind adeptii unor idolatrii de natura superstitioasa. Sfantul Augustin, intr-un pasaj din scrierea sa "Asupra doctrinei crestine," a asociat explicit idolatria cu divinatia, ca practica superstitioasa, si a considerat toate religiile pagane ca fiind superstitioase.
Convertirea Imperiului Roman la crestinism din secolul al IV-lea si crestinarea crescanda a institutiilor romane a condus in secolul al V-lea la adaptarea legilor romane care se refereau la toate religiile necrestine drept superstitii. Autoritatile crestine au etichetat mult timp practicile superstitioase, chiar si pe cele ale unor crestini, ca fiind izvodite din paganism.
Superstitiile prin prisma bisericii medievale si a celei moderne timpurii
Thomas Aquinus a furnizat o definitie meticuloasa si influenta a superstitiilor in "Summa Theologica." Asemeni lui Plutarh, a afirmat ca superstitia era un viciu al excesului religios, iar impietatea era un viciu al deficientei religioase. Diferitele superstitii includeau venerari eronate ale adevaratului Dumnezeu (Aquinus dadea exemplul cuiva care respecta vechea "lege").
Un alt tip de superstitie era idolatria, adica venerarea unor obiecte neadecvate, a altceva decat Dumnezeu. Divinatia si alte practici magice, pe care Aquinua le vedea ca forme implicite sau explicite de intelegere cu demonii, erau de asemeni superstitii care nu respectau preceptul ca omul trebuie sa invete de la Dumnezeu si sa se increada in El.
Originea si istoria interpretarii superstitiilor
Campania catolica impotriva superstitiilor din Evul Mediu si perioada moderna timpurie nu era doar teoretica. Reformatorii bisericesti predicau si luau masuri directe contra practicilor superstitioase, cum erau purtarea de amulete si talismane. Autoritatile catolice defineau superstitiile ca activitati ce nu se bazau nici pe natura, nici pe puterea divina. Superstitiile nu amenintau numai laicii. Unii preoti catolici erau adesea vazuti ca tolerandu-le si chiar practicandu-le, si multi din liderii campaniilor impotriva acestora erau calugari care activau din afara ierarhiei diocezei bisericesti.
In Spania moderna timpurie, s-a produs o bogata literatura despre superstitii. Calugarul Pedro Carmelo, in al sau "Tratat condamnand toate superstitiile," s-a ocupat de sufletele spaniole comune, obisnuite, amenintate de superstitii identificate cu totul cu magia. Dupa Carmelo, toate superstitiile erau bazate pe dorinta castigarii unor idei ilicite sau a unor castiguri materiale. Cele dintai erau necromantia si divinatia, iar ultimele erau farmecele si vrajitoria. Totodata, Carmelo pretindea ca evenimentele pot fi provocate ori de interventia divina, prin miracole, ori prin actiunea ingerilor buni sau rai, ori prin cele naturale. Atribuirea efectelor unor alte cauze era determinata de superstitii.
Daca au un vreun numitor comun, acesta pare sa fie conotatia lor in general negativa, o opozitiei sau o interdictie legata de un aspect al existentei, ori tendinta lor de a contrazice ceva recunoscut, consacrat, tinand de obicei de religie sau stiinta. Culmea este ca diverse religii le-au utilizat pentru a denunta paganismul, inadvertenta, greseala altor credinte religioase, ajungandu-se apoi ca insasi religia ca atare sa fie catalogata de multi ca o superstitie!
Cele mai timpurii superstitii au fost generate de ignoranta si teama de necunoscut, de incercarea oamenilor de a identifica cauzele unor intorsaturi nefericite,ghinioniste ale destinului si dorinta lor de a le evita sau a le tine sub control.
Adeseori, la originea unor astfel de credinte se afla coincidente intamplatoare, aleatorii. De exemplu, daca un atlet poarta o anume pereche de sosete intr-o zi cand are o performanta foarte buna, poate sa continue sa o poarte sub impresia ca aceasta atrage norocul de partea sa. Eventualele sale succese viitoare intaresc o astfel de credinta. In unele cazuri, este posibil, pur si simplu, ca aceasta credinta in succes sau un esec sa isi puna amprenta asupra performantelor atletului. Cand nu-si gaseste sosetele "norocoase," din cauza pierderii increderii in sine, poate sa aiba rezultate slabe intr-un concurs, ceea ce ii mareste si mai mult crezul in puterea magica a sosetelor sale.
Superstitiile pot fi, totodata, comportamente invatate. Copiii care ii vad pe cei din preajma lor dedandu-se unor actiuni superstitioase precum batutul in lemn ori evitarea de a merge pe sub o scara pot sa adopte astfel de comportamente. Originea reala a unor anumite superstitii vechi de secole se poate pierde pe masura ce sunt preluate de la o generatie la alta printr-un proces de invatare observationala.
Grecii antici se refereau la superstitii ca "deisidaimonia," adica frica de spirite sau daimoini. Aceasta denumire a avut initial o conotatie pozitiva, cu semnificatia de "teama fata de divinitate." Oricum, cuvantul superstitie provine din epoca antica romana, cand termenul "superstitio" era unul peiorativ, cu referire la religiile ori practicile religioase considerate barbare, precum iudaismul si crestinismul. In latina, "superstitio" inseamna "a ramane incremenit in teama/respect." Acest cuvant este asociat si cu cel latin "superstes" (a supravietui) si, in acest sens, indica ramasitele unor idei ori credinte care au continuat sa existe dupa ce semnificatia lor originara a fost uitata. Din acest motiv, superstitiile sunt frecvent vazute drept relicve ale unor moduri invechite de gandire.
Visele despre morti in superstitiile romanesti
Prima conotatie negativa a superstitiilor a aparut in secolul al IV-lea i.Hr., in lucrarea "Caracterele" a lui Theophrastus. El descria omul superstitios ca pe unul atat de obsedat de ritualuri de aparare fata de mania zeilor incat nu putea duce o viata normala. Potrivit lui Theophrastus, "deisidaimonia" era folosita tot mai mult negativ, fara sa-si piarda totusi intru totul utilizarea pozitiva.
Plutarh, in eseul despre superstitii din opera sa "Moralia" a apelat la doctrina aristoteliana a virtutii ca mijloc de a face distinctie intre ateism si deisidaimonia, vicii opuse in religie. El a argumentat ca ateismul era superior in toate privintele superstitiilor, deoarece era o insulta mai mica adresata zeilor sa afirmi ca ei nu exista decat sa pretinzi ca sunt cruzi. Ateistul era ferit de griji, pe cand omul superstitios traia intr-o teroare constanta.
Plutarh a inclus o gama mai larga decat Theophrastus de comportamente religioase in categoria superstitiilor, precum sacrificiul uman, respectarea de catre evrei a sabatului, teama de a fi pedepsit in viata de apoi, si credinta oarba in miturile grecesti. Consecintele superstitiilor puteau fi dezastruoase nu numai pentru o persoana superstitioasa, ci si pentru oricine care depindea de ea. Plutarh il da ca exemplu in acest sens pe generalul Nicias, care ar fi provocat o catastrofa in Siracuza din pricina fricii sale fata de o eclipsa de luna.
Scriitorul antic Varro facea deosebire intre omul superstitios, ce se temea de zei considerabdu-i inamicii sai, si cel religios, care era devotat zeilor precum parintilor sai.
Crestinii si-au acuzat oponentii pagani ca practicand ritualuri superstitioase si fiind adeptii unor idolatrii de natura superstitioasa. Sfantul Augustin, intr-un pasaj din scrierea sa "Asupra doctrinei crestine," a asociat explicit idolatria cu divinatia, ca practica superstitioasa, si a considerat toate religiile pagane ca fiind superstitioase.
Convertirea Imperiului Roman la crestinism din secolul al IV-lea si crestinarea crescanda a institutiilor romane a condus in secolul al V-lea la adaptarea legilor romane care se refereau la toate religiile necrestine drept superstitii. Autoritatile crestine au etichetat mult timp practicile superstitioase, chiar si pe cele ale unor crestini, ca fiind izvodite din paganism.
Superstitiile prin prisma bisericii medievale si a celei moderne timpurii
Thomas Aquinus a furnizat o definitie meticuloasa si influenta a superstitiilor in "Summa Theologica." Asemeni lui Plutarh, a afirmat ca superstitia era un viciu al excesului religios, iar impietatea era un viciu al deficientei religioase. Diferitele superstitii includeau venerari eronate ale adevaratului Dumnezeu (Aquinus dadea exemplul cuiva care respecta vechea "lege").
Un alt tip de superstitie era idolatria, adica venerarea unor obiecte neadecvate, a altceva decat Dumnezeu. Divinatia si alte practici magice, pe care Aquinua le vedea ca forme implicite sau explicite de intelegere cu demonii, erau de asemeni superstitii care nu respectau preceptul ca omul trebuie sa invete de la Dumnezeu si sa se increada in El.
Originea si istoria interpretarii superstitiilor
Campania catolica impotriva superstitiilor din Evul Mediu si perioada moderna timpurie nu era doar teoretica. Reformatorii bisericesti predicau si luau masuri directe contra practicilor superstitioase, cum erau purtarea de amulete si talismane. Autoritatile catolice defineau superstitiile ca activitati ce nu se bazau nici pe natura, nici pe puterea divina. Superstitiile nu amenintau numai laicii. Unii preoti catolici erau adesea vazuti ca tolerandu-le si chiar practicandu-le, si multi din liderii campaniilor impotriva acestora erau calugari care activau din afara ierarhiei diocezei bisericesti.
In Spania moderna timpurie, s-a produs o bogata literatura despre superstitii. Calugarul Pedro Carmelo, in al sau "Tratat condamnand toate superstitiile," s-a ocupat de sufletele spaniole comune, obisnuite, amenintate de superstitii identificate cu totul cu magia. Dupa Carmelo, toate superstitiile erau bazate pe dorinta castigarii unor idei ilicite sau a unor castiguri materiale. Cele dintai erau necromantia si divinatia, iar ultimele erau farmecele si vrajitoria. Totodata, Carmelo pretindea ca evenimentele pot fi provocate ori de interventia divina, prin miracole, ori prin actiunea ingerilor buni sau rai, ori prin cele naturale. Atribuirea efectelor unor alte cauze era determinata de superstitii.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.