Orasul indian Vrindavan este renumit ca loc de pelerinaj, dar a devenit cunoscut si ca „orasul vaduvelor": intre pelerinii care sosesc zilnic aici, in numar mare, femeile vaduve se remarca imediat – de obicei, sunt femei in varsta, imbracate simplu in alb si care de multe ori cersesc.
Viata pentru aceste femei este dificila dupa moartea sotilor lor: isi pierd siguranta financiara, materiala si sunt ostracizate in satele in care locuiesc. In multe cazuri, familiile sotilor lor le alunga, pentru a nu fi luate in calcul la impartirea mostenirii celui decedat. Nimeni nu are o explicatie pentru motivul care atrage vaduvele in acest oras indian, dar cert este ca ele vin de pe intreg teritoriul tarii si, in special, se pare, din Bengal. Cel putin 6.000 de femei vaduve sunt, in prezent, in Vrindavan, dar sunt si mai multe daca se ia in calcul faptul ca unele se stabilesc in imprejurimile orasului, in zonele de tara.
Unele dintre vaduve vin aici ca pelerini si raman in oras devotandu-si viata ramasa zeului Krishna, dar majoritatea ajunge aici din dorinta de a scapa de brutalitatea pe care o indura acasa sau pentru ca au fost alungate de fii, fiice, gineri sau nurori, ca si cum se arunca o valiza nefolositoare. Aceasta stare de lucruri este comuna in India, in ciuda eforturilor autoritatilor de a imbunatati situatia sau ale organizatiilor non-guvernamentale, precum Maitri, din Delhi, care incearca sa ajute vaduvele, oferindu-le adapost si hrana. In Vrindavan, vaduvele isi spun povestile de viata, cele mai multe, pline de tristete – cum este si cea a lui Saif Ali Das, care are 60 de ani, dar arata mult mai batrana. Sotul ei a fost un betiv, spune ea, a murit cu 12 ani in urma, dupa ce a cazut (beat fiind); a avut o fata care a murit in spital si un fiu care a fost ucis intr-o disputa pentru un teren. A ramas complet singura pe lume si a venit in Vrindavan pentru ca a auzit ca este un loc in care poate fi in siguranta.