Insula Pastelui, care apartine statului Chile, este celebra pentru statuile moai, magnifice si misterioase. Aceste figuri gigantice au fost create de indigenii Rapa Nui si se crede ca reprezinta stramosi, sefi de trib si alte figuri importante din cultura lor. Dar, pe langa chipurile moai, pe insula au fost descoperite si niste artefacte acoperite cu texte scrise in Rongorongo, o limba unica, disparuta si la fel de misterioasa precum giganticele statui.
Expertii cred ca acest sistem de scriere – sau protoscriere – este unul dintre putinele din istorie care au fost inventate independent de alte culturi.
In secolul XIX, de pe aceasta insula izolata au fost adunate mai multe obiecte de lemn cu inscriptii in limba Rongorongo, iar azi pot fi vazute in diferite muzee din lume. Sunt pastrate in colectii din muzee in Roma, Paris, New York si Hawaii. Pe Insula Pastelui nu se mai afla niciunul.
Acest alfabet pare sa fi aparut brusc, in secolul XVIII, dar pana azi s-a dovedit o enigma impenetrabila, in pofida numeroaselor incercari de descifrare.
Adevaratul mesaj al acestor simboluri este necunoscut si, in afara faptului ca ofera unele informatii fragmentare ce par sa tina de genealogie, nimeni nu le poate citi.
Potrivit unor istorici, la inceput, scrierile erau asternute pe frunze de palmier, imprimate cu ajutorul dintilor de rechin. Mai tarziu, scrierile Rongorongo au aparut pe bucati de lemn. Au fost descoperite si cateva petroglife, pereti in pesteri acoperiti cu inscriptii sumare.
Textele erau scrise in directii diferite, iar stilul este cunoscut ca bustrofedon invers. Potrivit unei interpretari, textul se citea de la stanga la dreapta, pornind de jos, si, dupa ce un rand era citit, tablita de lemn trebuia intoarsa la 180 de grade pentru a se citi urmatorul rand.
Faptul ca aceste randuri sunt scrise „cu susul in jos" nu face decat sa sporeasca nedumerirea. Pentru a citi de pe tablita, aceasta trebuie manevrata ca volanul unei masini.
Glifele infatiseaza animale, oameni si plante, precum si forme geometrice. Unul dintre cele mai comune simboluri reprezinta o pasare. Se crede ca era legata de zeul suprem al insulei, Makemake, fiindca se asemana cu simbolul lui, pasarea-fregata.
Exista cateva bariere care fac din Rongorongo o limba greu de descifrat. Cum unele dintre tablete au suferit deteriorari, ne confruntam cu o lipsa de simboluri.
Un alt motiv este numarul limitat al tablitelor de lemn. Unii istorici cred ca este vorba de un protoscris, ceea ce ar insemna ca simbolurile nu au continut lingvistic, ci sunt folosite pentru a transmite o informatie obiectiva.
Prima persoana care a descoperit si documentat aceasta scriere a fost Eugene Eyraud, care a sosit pe insula pe 2 ianuarie 1864 si a ramas aici timp de cateva luni.
In notele sale, Eyraud a consemnat faptul ca fiecare simbol avea un nume si ca, la inceput, reprezenta figuri semnificative si stramosi. Insa, dupa o vreme, Rapa Nui au inceput sa foloseasca hieroglifele in mod diferit, acestea devenind o practica lipsita de o semnificatie mai adanca.
De asemenea, se sugereaza ca figurile erau folosite ca decoratiuni si nu ca parte a unui sistem de scriere. In secolul XIX, au fost descoperite multe tablite de lemn, dupa ce Florentin-Etienne Jaussen, episcopul de Tahiti, a primit o scandura mica de lemn acoperita cu inscriptii Rongorongo din partea convertitilor la catolicism de pe insula.
Episcopul a fost surprins de dar si i-a spus preotului de pe insula sa adune cat mai multe tablite cu putinta si sa incerce sa le traduca. Parintele Hippolyte Roussel nu a gasit pe nimeni care sa le poata citi.
Se crede ca, in ultimele doua secole, cei care cunosteau acest sistem de scriere au fost vanduti ca sclavi, au murit din cauza bolilor ori s-au mutat de pe insula.
O alta ipoteza spune ca scrisul Rongorongo era sacru si numai cei batrani il cunosteau. Unul dintre primii lingvisti care a studiat scrierea a fost Thomas Barthel.
El sustinea ca simbolurile reprezentau idei si obiecte si ca un singur simbol putea contine o fraza intreaga, lucru care face ca traducerea sa fie si mai dificila.
Multi istorici, arheologi, istorici ai artei si lingvisti, separat sau impreuna, au incercat sa descifreze scrierea, insa Rongorongo de dovedeste pur si simplu „o nuca prea tare".