Undeva in Muntii Ceahlau, dupa ce parcurgi un drum de pur munte romanesc, cu capite de fan si tot arsenalul de pitoresc, iti va iesi pana la urma in cale o sageata care nu se vrea deloc subtila. Te va imbia „Spre Cascada Duruitoarea", facandu-si constiincios datoria. Nu ar fi politicos sa refuzi asa ca urmeaza drumul indicat, imbiat de mirosul proaspat de ace de pin si reintoarcere la origini.
Opreste-te din loc in loc sa respiri tot mai rarul aer curat sau sa mai asculti muzica pasarilor de padure, iar daca inspiratia (sau mama) ti-a aruncat vreun sendvis prin bagajel, asaza-te la una dintre mesele de lemn si savureaza-l in tihna. Continua-ti apoi cuminte drumul pana ajungi sa fii ghidat doar de sunetul de apa ce mangaie piatra. „Mangaie" s-ar putea sa-ti dea o idee gresita despre zgomotul pe care-l face apa pentru ca nu au numit-o asa din cauza blandetii cu care se arunca la vale, ci mai degraba pentru ca zgomotul continuu pe care il face n-are nicio legatura cu subtilitatea.
Tot spatiul pe care-l vei fi strabatut nu-i altceva decat Parcul National Ceahlau din judetul Neamt si i-a fost dat cam tot ce putea sa primeasca o zona situata acolo unde se afla: forme carstice, vai, cheiuri, pajisti, fanete si nici nu ne mai apucam sa povestim despre flora si fauna…