Genul Anemone cuprinde circa 120,000 de specii de flori si face parte din familia Ranunculaceae. Reprezentantele acestuia sunt plante erbacee, perene, destul de variate fizionomic, unele asemanandu-se cu macul iar altele cu margareta.
Anemonele japoneze au forma unui disc cu diametrul de 5 cm si sunt ultimele care infloresc dintre rudele sale, din luna august pana in octombrie. Tot ele au si tulpinile cele mai inalte (60 cm-1,5 m), motiv pentru care sunt folosite adesea in amenajarea peisagera.
Termenul “japoneze" este la prima vedere inselator, intrucat A. hupehensis provine - dupa cum indica numirea stiintifica – din provincia chineza Hupeh. Aceste flori au fost crescute si s-au consacrat multe secole prin intermediul gradinilor japoneze, de aici confuzia.
In Europa, specia a fost introdusa in 1844 de Robert Fortune dupa ce, se povesteste, ar fi fost remarcata intamplator intr-un cimitir din Shanghai. Anemonele japoneze se simt confortabil in semiumbra, desi pot tolera si razele directe ale soarelui atunci cand au destula umezeala.
Necesita un sol fertile, bine irigat, dar care sa nu favorizeze stagnarea indelungata a apei. Pentru inmultire nu se scoate planta ci se taie doar o parte din marginea tufei.
Cu toata splendoarea lor, florile au totusi o caracteristica (ar fi prea mult spus “neajuns") la care trebuie sa fim consecventi: plantele au tendinta sa se extinda si sa acapareze cu rapiditate spatiile libere din jur, uneori chiar in detrimentul speciilor cu care convietuiesc.
Ca orice planta, anemona japoneza are si ea dusmanii sai. Cele mai intalnite boli sunt fainarea si patarea frunzelor. In primul caz, pentru combatere se aplica prin pulverizare substante pe baza de sulf, iar in al doilea, substante fungicice. Dintre daunatori pot actiona omizile, melcii, unii gandaci si purici.