Din aceeasi categorie
|
Povestea incredibila a mumiilor inghetate 189 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestea incredibila a nepotului dictatorului 362 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestea uluitoare a mumiilor Guanche 200 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Secretele inghetate ale frontului alpin 282 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestea georgiana de dragostea scandalizat societatea 296 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Incredibila saga a familiei Rothschild: 112 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
David Blaine: O lupta incredibila 832 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestea incredibila a circumnavigatiei Magellan-Elcano 184 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Incredibila saga a familiei Rothschild. 97 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestea masinii de spalat vase 13 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Povestea incredibila a mumiilor inghetate
| Adaugat de Cozana | 21.01.2019 |  Adauga
la favorite |
502 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteO expeditie condusa de Sir John Franklin, pornita in cautarea misteriosului Pasaj de Nord-Vest, despre care s-a crezut mult timp ca ar fi legat oceanele Pacific si Atlantic, a disparut fara urma. Misterul a fost dezlegat abia dupa aproape un secol si jumatate, cand oamenii de stiinta au dezgropat trupurile a trei dintre membrii expeditiei.
In august 1984, dupa patru zile de sapat in straturile de pietris si gheata vesnica groasa de un metru si jumatate de pe insula Beechey, la intrarea in canalul Wellington, in nordul extrem al Canadei, oamenii de stiinta au deschis primul dintre cele trei morminte ramase de pe urma unei expeditii arctice din secolul al XIX-lea.
Ceea ce au vazut i-a lasat fara grai: in pamantul inghetat, neincalzit nici macar de soarele de vara, statea intins corpul perfect conservat al unui tanar care murise cu 138 de ani in urma. El si cei doi insotitori ingropati in apropiere facusera parte din echipajele vaselor Erebus si Tenor, ce sosisera aici sub comanda lui Sir John Franklin.
Cele doua vase ale expeditiei lui Franklin parasisera Anglia cu mare pompa, bine incarcate cu provizii, in primavara lui 1845. Telul lor era sa gaseasca si sa traverseze indelung cautatul Pasaj de Nord-Vest, o ruta maritima ce ar lega, prin insulele arctice ale Canadei, Oceanul Atlantic de cel Pacific. Cei trei morti de pe insula Beechey sunt singurii membri ai acestei expeditii sortite pieirii care au fost gasiti si identificati vreodata.
Expeditia lui Franklin, sponsorizata si echipata de Amiralitatea britanica, intentiona sa raspunda la o intrebare care ii obsedase pe englezi timp de 350 de ani: Este posibil sa strabati apele oceanului la nord de continentul american pentru a deschide astfel o noua ruta comerciala de la est la vest?
Aceasta idee ispititoare ii framantase pe englezi inca din secolul al XV-lea, italienii, iar apoi portughezii, francezii si olandezii cautand, rand pe rand, drumul spre Pacific, dar fara succes.
In cele din urma, in 1844, a fost anuntata o alta incercare de descoperire a Pasajului de Nord-Vest. Un explorator experimentat deja, dupa numeroase expeditii pe mare, pentru care fusese rasplatit in 1829 cu titlul de cavaler, Franklin parea candidatul ideal pentru aceasta misiune.
Cu toate ca se apropia de 60 de ani, ambitiile sale de explorator erau la fel de intense. Si cand s-a ivit ocazia din 1844, a profitat rapid.
Toata populatia Angliei era convinsa de succesul ce urma sa-l repurteze calatoria, caci expeditia fusese pregatita cu multa meticulozitate. Vasele cu panze, Erebus si Terror fusesera reconstruite ca vapoare cu elice, primele de acest fel trimise sa strabata zona arctica.
La bord au fost incarcate provizii pentru trei ani. Echipajul, numarand 129 de oameni, fusese testat in privinta calificarii. In ovatiile multimii londoneze entuziaste, vapoarele au navigat pe Tamisa ajungand pe mare la data de 19 mai 1845; expeditia lui Franklin incepuse.
Un prim mesaj sosit de la Sir John a mentinut euforia nationala: „Suntem siguri de succes. Urmatoarea oprire va fi in China la Hong Kong.“ Apoi, o baleniera a zarit vasele Erebus si Terror navigand spre vest in Golful Baffin, intre Groenlanda si Canada. Dar dupa ce vapoarele au intrat in stramtoarea Fancaster, urma lor s-a pierdut.
Trecusera doi ani fara nici un mesaj din partea expeditiei dar, avand in vedere posibilitatile limitate de comunicare din acea vreme, tacerea nu a fost luata drept semn rau. In primavara lui 1848 insa, dupa a treia iarna, in Marea Britanie se punea tot mai des intrebarea: „Unde oare se afla Sir John Franklin?“
Amiralitatea britanica oferea o recompensa de 20 000 de lire oricarei persoane care dadea de urma expeditiei si ii salva pe membrii acesteia. Fady Franklin a adaugat acestei sume inca 3 000 de lire din propriile rezerve. Astfel a avut loc una din cele mai ample cautari din istorie: 40 de expeditii in 10 ani la pretul de 4 milioane de dolari.
Nenumarate vase au navigat pe diverse rute in cautarea expeditiei lui Franklin, insa nu a fost gasit nimic, nici vase, nici supravietuitori, nici macar corpuri neinsufletite.
In anul 1851, debarcand pe Insula Beechey, un echipaj de cautare a descoperit ramasitele unui depozit bine aprovizionat. Dovezile aratau ca oamenii lui Franklin lasasera in urma sticle goale, conserve de carne si colaci de funii. Primul indiciu fusese, asadar, gasit.
Dupa toate aparentele, prima iarna, respectiv cea dintre anii 1845— 1846, fusese petrecuta pe Insula Beechey. In apropiere au fost descoperite mormintele a trei dintre membrii echipajului. Cu toate acestea, cercetarile nu au scos la iveala nici un indiciu cu privire la traseul pe care Franklin ar fi putut sa-l urmeze dupa ce a parasit Insula Beechey.
In ianuarie 1854, membrii expeditiei lui Franklin au fost declarati oficial decedati. Se pierduse orice speranta de a mai fi descoperite alte urme sau, inca si mai putin, supravietuitori. Insa noua luni mai tarziu, John Rae, medic al Companiei Golfului Hudson, s-a intors in Anglia pentru a arunca o lumina noua asupra tragediei.
In bagajele lui Rae se aflau fragmente de ceasuri, busole, furculite si linguri de argint, precum si o farfurioara gravata cu numele de „Sir John Franklin“. Cumparase aceste obiecte de la niste eschimosi care locuiau pe coasta vestica a Peninsulei Boothia, la 500 de kilometri sud de Insula Beechey.
Eschimosii ii povestisera lui Rae ca in primavara lui 1850, pe insula King William din apropiere, intalnisera 40 de barbati albi ce se indreptau spre tarmul canadian folosindu-se de o barca si de o sanie. Neputand sa se inteleaga prea bine cu eschimosii, oamenii au explicat prin semne ca vasele lor fusesera zdrobite de gheata.
Rae a aflat ca in acea vara alti eschimosi descoperisera mai multe morminte, precum si in jur de 30 de trupuri neinsufletite pe continent si alte 5 pe o insula vecina. Raportul oficial pe care Rae l-a prezentat Amiralitatii continea informatii sumbre: „…starea in care se prezinta multe din trupuri, precum si continutul ceainicelor scot la iveala faptul ca nefericitii nostri conationali au fost nevoiti sa recurga la o ultima solutie pentru a-si prelungi existenta — canibalismul“.
Se pare ca unii dintre membrii echipajului au supravietuit pana in mai, cand au sosit gastele si ratele salbatice, caci eschimosii auzisera impuscaturi, iar in vecinatatea locurilor in care s-au desfasurat ultimele triste evenimente au fost gasite oase si pene.
O calatorie atroce, dupa toate aparentele. Dar a luat oare Franklin parte la acest ultim act? Aceasta este una dintre multele intrebari ramase fara raspuns. Amiralitatea insa a declarat cazul inchis. Toate cautarile au fost suspendate, iar doctorul Rae a fost recompensat cu 10 000 de lire pentru eforturile sale.
Desi acum se stia cu siguranta ca toti membrii expeditiei Franklin disparusera, Lady Franklin a dorit sa se organizeze o ultima si epuizanta cautare, care sa elucideze pe deplin misterul. In misiune a fost trimis un mic vapor cu elice, la comanda caruia se afla pe capitanul Francis Leopold McClintock — veteran al primei misiuni de salvare din 1848.
Pe 1 iulie 1857, la 9 ani de la plecarea in prima sa cautare, McClintock a parasit Anglia intr-o calatorie la fel de periculoasa. Echipajul de 25 de oameni avea sa infrunte multe peripetii: ajuns in Golful Baffin, micul vapor a ramas blocat timp de 8 luni in gheata compacta, iar apoi a plutit in deriva aproximativ 1.600 de kilometri spre sud.
Dupa ce a revenit pe cursul normal, vasul a navigat spre Insula Beechey, iar apoi, explorand Peninsula Boothia, la 20 aprilie 1859, McClintock a intalnit eschimosi care aveau obiecte de pe Erebus si Terror si puteau in cele din urma furniza informatii despre soarta celor doua vase.
Unul dintre vasele lui Franklin fusese zdrobit de sloiuri de gheata in largul coastelor Nord-Vestice ale Insulei King William; celalalt, grav avariat, fusese tras la tarm, abandonat si mai tarziu folosit ca rezerva de combustibil de catre bastinasi.
O alta initiativa de cautare a lui McClintock s-a soldat cu o descoperire insemnata la Victory Point, pe coasta nord-vestica a Insulei King William. Sub o piatra se afla un mesaj lasat de locotenentul Graham Gore, datand din 28 mai 1847, continand un raport despre bunul mers al lucrurilor dupa a doua iarna si mentionand faptul ca Franklin era in continuare conducatorul expeditiei.
Un an mai tarziu insa, capitanii Fitzjames si Crozier adaugasera un post-scriptum indoliat: „Vasele Maiestatii sale, Erebus si Terror, au fost abandonate la 22 aprilie [1848], fiind blocate in gheata inca din 12 septembrie 1846… Sir John Franklin a murit la 11 iunie 1847 si pierderile umane ale expeditiei se ridica pana in ziua de astazi la 9 ofiteri si 15 marinari. Maine, 26, pornim spre raul Backs Fish.“
John Torrington, unul dintre membrii expeditiei lui Franklin, in mormantul deschis abia in 1984
La scurt timp, Fiobson a dat peste o barca, fixata pe o sanie. In ea se aflau doua schelete. In apropiere erau imprastiate diverse obiecte, ceasuri, carti, articole de uz personal si ceea ce McClintock a numit „o cantitate de articole de tot soiul, cu adevarat uimitoare ca varietate si de felul care s-ar putea considera ca ar fi… balast, dar cu oarecare utilitate si care ar fi putut foarte bine pricinui certuri printre echipajele saniilor“. Singurele alimente gasite erau putin ceai si 18 kilograme de ciocolata. Din acest moment, se pare ca cei 105 de supravietuitori incepusera ceea ce urma sa devina un mars fatal spre sud.
S-a demonstrat ca soarta expeditiei lui Franklin a fost pecetluita de proviziile de hrana contaminate, in apropierea scheletelor echipajului descoperite in anii 1850, s-au gasit pusti incarcate si provizii de hrana foarte bine pastrate si aparent comestibile.
De ce au disparut toti oamenii daca aveau hrana si munitia necesare pentru a supravietui? Misterul ramane neelucidat de mai bine de un secol.
Antropologul Owen Beattie a gasit raspunsul in corpurile exhumate pe Insula Beechey in 1984. Cadavrele contineau cantitati ridicate de plumb, digerat o data cu hrana provenita din conservele neetanseizate complet aflate printre proviziile vaselor.
Intoxicatia cu plumb are ca efect scaderea apetitului, oboseala, slabiciune si tulburari ale sistemului nervos central ce duc la comportamente imprevizibile si paralizie. De asemenea, sensibilizeaza organismele victimelor care devin mai expuse unor boli obisnuite, cum ar fi pneumonia.
In august 1984, dupa patru zile de sapat in straturile de pietris si gheata vesnica groasa de un metru si jumatate de pe insula Beechey, la intrarea in canalul Wellington, in nordul extrem al Canadei, oamenii de stiinta au deschis primul dintre cele trei morminte ramase de pe urma unei expeditii arctice din secolul al XIX-lea.
Ceea ce au vazut i-a lasat fara grai: in pamantul inghetat, neincalzit nici macar de soarele de vara, statea intins corpul perfect conservat al unui tanar care murise cu 138 de ani in urma. El si cei doi insotitori ingropati in apropiere facusera parte din echipajele vaselor Erebus si Tenor, ce sosisera aici sub comanda lui Sir John Franklin.
Cele doua vase ale expeditiei lui Franklin parasisera Anglia cu mare pompa, bine incarcate cu provizii, in primavara lui 1845. Telul lor era sa gaseasca si sa traverseze indelung cautatul Pasaj de Nord-Vest, o ruta maritima ce ar lega, prin insulele arctice ale Canadei, Oceanul Atlantic de cel Pacific. Cei trei morti de pe insula Beechey sunt singurii membri ai acestei expeditii sortite pieirii care au fost gasiti si identificati vreodata.
Expeditia lui Franklin, sponsorizata si echipata de Amiralitatea britanica, intentiona sa raspunda la o intrebare care ii obsedase pe englezi timp de 350 de ani: Este posibil sa strabati apele oceanului la nord de continentul american pentru a deschide astfel o noua ruta comerciala de la est la vest?
Aceasta idee ispititoare ii framantase pe englezi inca din secolul al XV-lea, italienii, iar apoi portughezii, francezii si olandezii cautand, rand pe rand, drumul spre Pacific, dar fara succes.
In cele din urma, in 1844, a fost anuntata o alta incercare de descoperire a Pasajului de Nord-Vest. Un explorator experimentat deja, dupa numeroase expeditii pe mare, pentru care fusese rasplatit in 1829 cu titlul de cavaler, Franklin parea candidatul ideal pentru aceasta misiune.
Cu toate ca se apropia de 60 de ani, ambitiile sale de explorator erau la fel de intense. Si cand s-a ivit ocazia din 1844, a profitat rapid.
Toata populatia Angliei era convinsa de succesul ce urma sa-l repurteze calatoria, caci expeditia fusese pregatita cu multa meticulozitate. Vasele cu panze, Erebus si Terror fusesera reconstruite ca vapoare cu elice, primele de acest fel trimise sa strabata zona arctica.
La bord au fost incarcate provizii pentru trei ani. Echipajul, numarand 129 de oameni, fusese testat in privinta calificarii. In ovatiile multimii londoneze entuziaste, vapoarele au navigat pe Tamisa ajungand pe mare la data de 19 mai 1845; expeditia lui Franklin incepuse.
Un prim mesaj sosit de la Sir John a mentinut euforia nationala: „Suntem siguri de succes. Urmatoarea oprire va fi in China la Hong Kong.“ Apoi, o baleniera a zarit vasele Erebus si Terror navigand spre vest in Golful Baffin, intre Groenlanda si Canada. Dar dupa ce vapoarele au intrat in stramtoarea Fancaster, urma lor s-a pierdut.
Trecusera doi ani fara nici un mesaj din partea expeditiei dar, avand in vedere posibilitatile limitate de comunicare din acea vreme, tacerea nu a fost luata drept semn rau. In primavara lui 1848 insa, dupa a treia iarna, in Marea Britanie se punea tot mai des intrebarea: „Unde oare se afla Sir John Franklin?“
Amiralitatea britanica oferea o recompensa de 20 000 de lire oricarei persoane care dadea de urma expeditiei si ii salva pe membrii acesteia. Fady Franklin a adaugat acestei sume inca 3 000 de lire din propriile rezerve. Astfel a avut loc una din cele mai ample cautari din istorie: 40 de expeditii in 10 ani la pretul de 4 milioane de dolari.
Nenumarate vase au navigat pe diverse rute in cautarea expeditiei lui Franklin, insa nu a fost gasit nimic, nici vase, nici supravietuitori, nici macar corpuri neinsufletite.
In anul 1851, debarcand pe Insula Beechey, un echipaj de cautare a descoperit ramasitele unui depozit bine aprovizionat. Dovezile aratau ca oamenii lui Franklin lasasera in urma sticle goale, conserve de carne si colaci de funii. Primul indiciu fusese, asadar, gasit.
Dupa toate aparentele, prima iarna, respectiv cea dintre anii 1845— 1846, fusese petrecuta pe Insula Beechey. In apropiere au fost descoperite mormintele a trei dintre membrii echipajului. Cu toate acestea, cercetarile nu au scos la iveala nici un indiciu cu privire la traseul pe care Franklin ar fi putut sa-l urmeze dupa ce a parasit Insula Beechey.
In ianuarie 1854, membrii expeditiei lui Franklin au fost declarati oficial decedati. Se pierduse orice speranta de a mai fi descoperite alte urme sau, inca si mai putin, supravietuitori. Insa noua luni mai tarziu, John Rae, medic al Companiei Golfului Hudson, s-a intors in Anglia pentru a arunca o lumina noua asupra tragediei.
In bagajele lui Rae se aflau fragmente de ceasuri, busole, furculite si linguri de argint, precum si o farfurioara gravata cu numele de „Sir John Franklin“. Cumparase aceste obiecte de la niste eschimosi care locuiau pe coasta vestica a Peninsulei Boothia, la 500 de kilometri sud de Insula Beechey.
Eschimosii ii povestisera lui Rae ca in primavara lui 1850, pe insula King William din apropiere, intalnisera 40 de barbati albi ce se indreptau spre tarmul canadian folosindu-se de o barca si de o sanie. Neputand sa se inteleaga prea bine cu eschimosii, oamenii au explicat prin semne ca vasele lor fusesera zdrobite de gheata.
Rae a aflat ca in acea vara alti eschimosi descoperisera mai multe morminte, precum si in jur de 30 de trupuri neinsufletite pe continent si alte 5 pe o insula vecina. Raportul oficial pe care Rae l-a prezentat Amiralitatii continea informatii sumbre: „…starea in care se prezinta multe din trupuri, precum si continutul ceainicelor scot la iveala faptul ca nefericitii nostri conationali au fost nevoiti sa recurga la o ultima solutie pentru a-si prelungi existenta — canibalismul“.
Se pare ca unii dintre membrii echipajului au supravietuit pana in mai, cand au sosit gastele si ratele salbatice, caci eschimosii auzisera impuscaturi, iar in vecinatatea locurilor in care s-au desfasurat ultimele triste evenimente au fost gasite oase si pene.
O calatorie atroce, dupa toate aparentele. Dar a luat oare Franklin parte la acest ultim act? Aceasta este una dintre multele intrebari ramase fara raspuns. Amiralitatea insa a declarat cazul inchis. Toate cautarile au fost suspendate, iar doctorul Rae a fost recompensat cu 10 000 de lire pentru eforturile sale.
Desi acum se stia cu siguranta ca toti membrii expeditiei Franklin disparusera, Lady Franklin a dorit sa se organizeze o ultima si epuizanta cautare, care sa elucideze pe deplin misterul. In misiune a fost trimis un mic vapor cu elice, la comanda caruia se afla pe capitanul Francis Leopold McClintock — veteran al primei misiuni de salvare din 1848.
Pe 1 iulie 1857, la 9 ani de la plecarea in prima sa cautare, McClintock a parasit Anglia intr-o calatorie la fel de periculoasa. Echipajul de 25 de oameni avea sa infrunte multe peripetii: ajuns in Golful Baffin, micul vapor a ramas blocat timp de 8 luni in gheata compacta, iar apoi a plutit in deriva aproximativ 1.600 de kilometri spre sud.
Dupa ce a revenit pe cursul normal, vasul a navigat spre Insula Beechey, iar apoi, explorand Peninsula Boothia, la 20 aprilie 1859, McClintock a intalnit eschimosi care aveau obiecte de pe Erebus si Terror si puteau in cele din urma furniza informatii despre soarta celor doua vase.
Unul dintre vasele lui Franklin fusese zdrobit de sloiuri de gheata in largul coastelor Nord-Vestice ale Insulei King William; celalalt, grav avariat, fusese tras la tarm, abandonat si mai tarziu folosit ca rezerva de combustibil de catre bastinasi.
O alta initiativa de cautare a lui McClintock s-a soldat cu o descoperire insemnata la Victory Point, pe coasta nord-vestica a Insulei King William. Sub o piatra se afla un mesaj lasat de locotenentul Graham Gore, datand din 28 mai 1847, continand un raport despre bunul mers al lucrurilor dupa a doua iarna si mentionand faptul ca Franklin era in continuare conducatorul expeditiei.
Un an mai tarziu insa, capitanii Fitzjames si Crozier adaugasera un post-scriptum indoliat: „Vasele Maiestatii sale, Erebus si Terror, au fost abandonate la 22 aprilie [1848], fiind blocate in gheata inca din 12 septembrie 1846… Sir John Franklin a murit la 11 iunie 1847 si pierderile umane ale expeditiei se ridica pana in ziua de astazi la 9 ofiteri si 15 marinari. Maine, 26, pornim spre raul Backs Fish.“
John Torrington, unul dintre membrii expeditiei lui Franklin, in mormantul deschis abia in 1984
La scurt timp, Fiobson a dat peste o barca, fixata pe o sanie. In ea se aflau doua schelete. In apropiere erau imprastiate diverse obiecte, ceasuri, carti, articole de uz personal si ceea ce McClintock a numit „o cantitate de articole de tot soiul, cu adevarat uimitoare ca varietate si de felul care s-ar putea considera ca ar fi… balast, dar cu oarecare utilitate si care ar fi putut foarte bine pricinui certuri printre echipajele saniilor“. Singurele alimente gasite erau putin ceai si 18 kilograme de ciocolata. Din acest moment, se pare ca cei 105 de supravietuitori incepusera ceea ce urma sa devina un mars fatal spre sud.
S-a demonstrat ca soarta expeditiei lui Franklin a fost pecetluita de proviziile de hrana contaminate, in apropierea scheletelor echipajului descoperite in anii 1850, s-au gasit pusti incarcate si provizii de hrana foarte bine pastrate si aparent comestibile.
De ce au disparut toti oamenii daca aveau hrana si munitia necesare pentru a supravietui? Misterul ramane neelucidat de mai bine de un secol.
Antropologul Owen Beattie a gasit raspunsul in corpurile exhumate pe Insula Beechey in 1984. Cadavrele contineau cantitati ridicate de plumb, digerat o data cu hrana provenita din conservele neetanseizate complet aflate printre proviziile vaselor.
Intoxicatia cu plumb are ca efect scaderea apetitului, oboseala, slabiciune si tulburari ale sistemului nervos central ce duc la comportamente imprevizibile si paralizie. De asemenea, sensibilizeaza organismele victimelor care devin mai expuse unor boli obisnuite, cum ar fi pneumonia.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.