Un beguinage (in franceza) sau begijnhof (in neerlandeza) este o colectie de mici cladiri utilizate de Beguines, confrerii romano-catolice fondate in secolul al XIII-lea in Tarile de Jos, formate din femei credincioase care nu depuneau juraminte monahale, nefiind in totalitate izolate de lume.
Un beguinage este format dintr-o curte inconjurata de mici cladiri. Ele sunt adesea incercuite de un zid si despartite de orasul propriu-zis de una sau doua porti. Beguinele batrane sau sarace erau cazate aici de catre binefacatorii lor.
Brimele beguinage au fost infiintate in secolul al XII-lea in ceea ce avea apoi sa devina partea francofona a Belgiei (Liege). Beguinagele se gasesc intr-o zona ce corespunde astazi aproximativ Frantei de nord si nord-est, Belgiei, Tarilor de Jos si Germaniei de nord-vest.
Beguinele formau o miscare religioasa. Succesul lor, conform istoricului belgian Henri Pirenne, s-a datorat numarului mai mare de femei (fata de barbati) cauzat de violente, razboaie, operatiuni militare si semimilitare, in care barbatii isi pierdeau viata. Numeroase femei ramase vaduve sau nemaritate nu aveau de ales decat sa se uneasca si sa obtina ajutorul unor binefacatori bogati.
La fel, manastirile de maici se bucurau de mare succes in secolul al XII-lea. Regulile mai stricte ale ordinului cistercian si ale altor ordine determinau insa pe multe femei sa caute comunitati cu o disciplina mai putin severa. In plus, aceste ordine monastice erau si suprasolicitate, ele refuzand multe cereri de admitere. Ca obstacol suplimentar, in unele cazuri era necesar un anume grad de prosperitate pentru ca o femeie sa fie admisa intr-o manastire oficiala.
Ordinele orasenesti, cum ar fi dominicanii, care nu puneau asemenea conditii, aveau si mai mult succes chiar din acest motiv.