La inceputul lui noiembrie din acel an, soldatii imparatului Wilhelm al II-lea de Hohenzollern pierdeau teren pe toate fronturile occidentale. La 4 octombrie, cancelarul german, printul Max von Baden, ii telegrafiase deja presedintelui american Thomas Woodrow Wilson, anuntandu-l ca tara sa este gata sa inceapa negocieri. Aliatii cereau capitularea si plecarea Kaiserului.
Contrar avizului presedintelui francez Raymond Poincare si al generalului francez Philippe Petain, comandantul fortelor Antantei Ferdinand Foch si seful guvernului francez Georges Clemenceau au decis sa inceteze luptele si sa nu mai continue razboiul in Germania.
La 5 noiembrie - la doua zile dupa capitularea Austro-Ungariei -, lucrurile s-au accelerat. S-a dat ordin ca inaltii oficiali germani in frunte cu ministrul de stat Mathias Erzberger si diplomatul Alfred von Oberndorff sa fie lasati sa treaca liniile aliate. La 7 noiembrie, in jurul orelor 20.30, in comuna La Capelle din nordul Frantei se anunta pentru prima data din septembrie 1914 incetarea focului pentru a permite trecerea convoiului delegatiei germane. In gara din Tergnier, delegatia urca intr-un tren care o va duce circa 55 km, pana la Compiegne, in plina padure.
Acolo sunt asteptati de Foch, sosit deja cu trenul de la cartierul sau general din Senlis. La 8 noiembrie, la ora 09:00, generalul primeste delegatia germana in vagonul sau, un vagon-restaurant reamenajat. Germanii sunt intrebati daca vor armistitiul si generalul Maxime Weygand citeste textul cu conditiile stabilite de aliati, la 4 noiembrie, la Versailles.
Germanii cer trimiterea unui curier la Spa (Belgia), cartierul general al maresalului Paul von Hindenburg, comandantul fortelor germane. Curierul ajunge la destinatie la 9 noiembrie. In aceeasi zi Kaiserul abdica si este proclamata Republica Germana. Autorizarea semnarii armistitiului ajunge la Compiegne in seara de 10 noiembrie.
In noaptea de 10 spre 11 noiembrie, oficialii germani discuta fiecare din cele 34 de articole ale conventiei de armistitiu care le este citita si tradusa. Armistitiul este semnat luni, 11 noiembrie, la ora 05.20, si intra in vigoare la ora 11.00.
La ora 10.55, soldatul Augustin Trebuchon din regimentul 415 de infanterie este ucis la Vrigne-Meuse, comuna din nordul Frantei traversata de fluviul Meuse. Este considerat ultimul deces francez pe frontul occidental. La 11 fix, practic in acelasi loc, soldatul Octave Delaluque, din acelasi regiment, suna cele 13 note ale armistitiului.
De la Marea Nordului la Verdun, goarnele aliate si germane transmit mai departe semnalul mult asteptat. Soldatii, inca derutati, ies incetul cu incetul din transee. La Paris, Georges Clemenceau este aclamat de sute de trecatori in timp ce strabate pe jos bulevardul Saint Germain pentru a primi omagiul deputatilor, in parlament. La ora 16.00, "Tigrul" da citire in legislativ conditiilor armistitiului, intr-o tacere religioasa. Conform termenilor acordului, germanii trebuie sa predea cea mai mare parte a armelor si sa evacueze in 30 de zile malul stang al Rinului.
In cele 36.000 de comune ale Frantei, sau cel putin in cele care nu au fost distruse de lupte, rasuna clopotele. Totusi, sute de mii de vaduve si orfani nu impartasesc aceasta bucurie.
La Saint-Nazaire, la Brests sau Le Havre, infanteristii americani recent debarcati defileaza sub drapele americane si asteapta momentul plecarii, la fel ca alti doua milioane de "Sammies" aflati deja pe front de mai multe luni si care, odata declarata victoria, cer sa se intoarca acasa.
In capitalele aliate, civilii invadeaza strazile de bucurie. In Piccadilly Circus din Londra, pe 5th Avenue din New York si in Piazza Venezia din Roma, oamenii sarbatoresc sfarsitul razboiului. In Germania - pe al carei teritoriu nu au avut loc lupte pe tot parcursul conflictului -, usurarea ca razboiul s-a terminat este insotita de un sentiment de umilinta.
Armata germana a luptat cu destoinicie pana in ultimele zile pe teritoriul belgian si francez, dar in tara revolta marinarilor si infanteristilor de la Kiel, declansata la 3 noiembrie, se propaga in marile orase, unde insurectia spartachista va fi in cele din urma inabusita in sange.
Generalii Erich Ludendorff si Paul von Hindenburg au atribuit infrangerea militara unei "lovituri de cutit in spate" (Dolchstoss) din partea unor politicieni si a unor "burghezi cosmopoliti", expresie ce va fi reluata apoi si folosita propagandistic de partidele ultranationaliste, intre care de cel nazist.