Din aceeasi categorie
|
Ion Diaconescu si Ion Iliescu despre Justititie 1998 1.021 vizite - 0 comentarii adaugat de MARCU |
||||||||||||||||||
|
|
Ion Diaconescu fata in fata cu Ion Iliescu 1.307 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Recurs la istorie: Din culisele asasinarii lui I.G. Duca 1.176 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Executia lui Ion Antonescu Bucuresti,strict secret 1.399 vizite - 0 comentarii adaugat de hannah |
||||||||||||||||||
|
Interviu cu Ministrul Tineretului - Ion Iliescu / 1969 972 vizite - 0 comentarii adaugat de escortgu |
||||||||||||||||||
|
Fuga lui Ion Mihai Pacepa, fost general de securitate 858 vizite - 0 comentarii adaugat de calul |
||||||||||||||||||
|
3-Primul film documentar despre Eminescu 1914 1.989 vizite - 0 comentarii adaugat de alexandra |
||||||||||||||||||
|
1-Primul film documentar despre Eminescu 1914 1.847 vizite - 0 comentarii adaugat de alexandra |
||||||||||||||||||
|
2-Primul film documentar despre Eminescu 1914 1.792 vizite - 0 comentarii adaugat de alexandra |
||||||||||||||||||
|
1 Decembrie -ziua nationala a Romaniei 1.407 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Ion Heliade-Radulescu
| Adaugat de Cozana | 21.09.2018 |  Adauga
la favorite |
1.118 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteIon Heliade-Radulescu (n. 6 ianuarie 1802, Targoviste — d. 27 aprilie 1872, Bucuresti) a fost un scriitor, filolog si om politic roman, membru fondator al Academiei Romane si primul sau presedinte, considerat cea mai importanta personalitate din cultura romana prepasoptista, prin aportul sau cultural si estetic la dezvoltarea literaturii romane, fiind apreciat si ca un precursor al poeziei moderne.[3]
Dupa obiceiul si in spiritul vremii, Ion Heliade Radulescu invata limba greaca, inainte de a invata sa citeasca romaneste din lucrarea Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, in Moldova), sub influenta mamei sale, Eufrosina care "stia carte numai greceasca", dupa cum marturiseste Heliade.
In 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazar, caruia ii va urma la conducerea scolii de la „Sfantul Sava". Este membru activ al asociatiilor culturale din epoca: Societatea Literara (din 1827), Societatea Filarmonica (din 1833), intemeietor al presei din Tara Romaneasca: Curierul Romanesc (1829) si Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. In 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale", inspirat de cel al lui L. Ayme-Martin,[4] menita sa inzestreze cultura romana cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, intreprindere uriasa, ce depasea cu mult chiar puterile unei generatii, oricat de ambitioase. A fost si director al Arhivei Tarii Romanesti, in perioada 1843-1848.
Ion Heliade Radulescu a fost o personalitate marcanta a Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, fiind membru al guvernului provizoriu si apoi al locotenentei domnesti.
Personalitatea complexa de scriitor a lui Ion Heliade Radulescu a provocat in literatura romana ample controverse, opiniile criticilor literari osciland intre acceptari elogioase si contestari severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade ramane un reper important in dezvoltarea literaturii de limba romana. Indemnul sau impetuos: „Scrieti, baieti, numai scrieti!", este emblematic pentru generatia care a contribuit decisiv la dezvoltarea moderna a literaturii romane.
e numai greceasca", dupa cum marturiseste Heliade.
In 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazar, caruia ii va urma la conducerea scolii de la „Sfantul Sava". Este membru activ al asociatiilor culturale din epoca: Societatea Literara (din 1827), Societatea Filarmonica (din 1833), intemeietor al presei din Tara Romaneasca: Curierul Romanesc (1829) si Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. In 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale", inspirat de cel al lui L. Ayme-Martin,[4] menita sa inzestreze cultura romana cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, intreprindere uriasa, ce depasea cu mult chiar puterile unei generatii, oricat de ambitioase. A fost si director al Arhivei Tarii Romanesti, in perioada 1843-1848.
Ion Heliade Radulescu a fost o personalitate marcanta a Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, fiind membru al guvernului provizoriu si apoi al locotenentei domnesti.
Personalitatea complexa de scriitor a lui Ion Heliade Radulescu a provocat in literatura romana ample controverse, opiniile criticilor literari osciland intre acceptari elogioase si contestari severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade ramane un reper important in dezvoltarea literaturii de limba romana. Indemnul sau impetuos: „Scrieti, baieti, numai scrieti!", este emblematic pentru generatia care a contribuit decisiv la dezvoltarea moderna a literaturii romane.
Ajuns la Bucuresti, Heliade invata romaneste dupa cartile populare, iar greceste cu dascalul Alexe, pe Octoih si Psaltire; prin 1814 insusi calugarul Naum („bietul Naum", cum ii zicea Eliade) de la Sf. Niculae (poate chiar Naum Ramniceanu) i-a fost dascal, adica profesor.
De prin 1815, in varsta de numai 13 ani, frecventeaza Scoala greceasca de la Academia Domneasca de la Schitu Magureanu, unde este elevul dascalului grec Constantin Vardalah, filolog grec, director din 1803[7] al Academiei Domnesti din Bucuresti; din Scoala greceasca i-a ramas si numele Eliad sau Eliade[a], cu care a semnat mult timp. Cunoaste poezia lui Atanasie Hristopoulos, poet grec neoanacreontic, la mare moda pe atunci; Heliade traduce din Liricele acestuia.
Avand o insatiabila sete de lectura si de cunoastere, Heliade a venit in contact, de timpuriu, cu idei preluate de la Nicolas Boileau, Jean -Francois Marmontel, La Harpe, sau/si cu idei ale unor sentimentalisti sau sensualisti ca Hugh Blair, Jean -Jacques Rousseau, Macpherson.
Dupa trei ani, in 1818 se transfera, impreuna cu alti colegi romani: Pandeli, Nanescu, Cernovodeanu, Orescu, Darvari, Merisescu etc., la scoala romaneasca de ingineri hotarnici de la Colegiul Sfantul Sava, deschisa de Gheorghe Lazar, unde se predau „stiintele filozoficesti si matematicesti". "Printre tinerii care se inghesuiau in jurul catedrei de la Sfantu Sava- scrie Dora d'Istria - Lazar n-a intarziat sa-l remarce pe cel care trebuia sa-i continue opera, Ion Radulescu, mai cunoscut sub numele de Heliade."[9] Scoala de la „Sfantul Sava" urma sa aiba trei cicluri de invatamant. Primul ciclu, elementar, prevedea „cunoasterea slovelor si slovnirea cuviincioasa", „cunoasterea numerelor", „scrisoarea cu ortografia". Al doilea ciclu, cel mediu, implica predarea gramaticii, „poetica cu mitologia si geografia" si „retorica si istoria neamului", iar al treilea ciclu se referea la unele stiinte aplicate: „geodezia sau ingineria campului cu iconomia si arhitectura", precum si ramuri ale matematicii, ca „geometria teoretica, trigonometria, algebra si altele"
Din 1820, Gheorghe Lazar il asociaza ca profesor-ajutor de aritmetica si geometrie, cu un salariu de 100 de lei pe luna.[necesita citare]
Trasaturile lui Heliade au fost descrise de Dora d'Istria, fiind citate de Angelo De Gubernatis[10]: "Este de talie mijlocie; fata lui e bruna; atitudinea sa e modesta si marcata de o oarecare indecizie. Isi citeste versurile cu o voce placuta si armonioasa."
Activitate literara
Intre 1822-1829 Heliade devine succesorul lui Gheorghe Lazar la conducerea Colegiului Sfantul Sava, dupa retragerea acestuia si va preda cursuri de „Aritmetica rationala (dupa Louis-Benjamin Francceur), de geometrie si trigonometrie, de algebra, de geographia matematica sau astronomie". Alaturi de Heliade au predat cursuri din 1823 Teodor Paladi si Ion Popp, iar din 1825 Eufrosin Poteca, Simion Marcovici si Costache Moroiu. In anul 1823 cumpara modesta casa locuita de Gheorghe Lazar in Obor, zis si Targul din afara (Heliade scrie: „Targul d-afara").
In 1827 este infiintata Societatea literara, din initiativa lui Dinicu Golescu si a lui Heliade care, impreuna cu Ion Campineanu si Stanciu Capataneanu au redactat statutele societatii; la Societatea literara au aderat mai multi tineri boieri, printre care si fratii domnitorului Grigore al IV-lea Ghica: Mihail, Constantin si Alexandru. Sedintele Societatii literare se tineau in casa lui Constantin Golescu din Bucuresti. Aceasta societate promova ideile iluministe: raspandirea scolii romanesti prin infiintarea de scoli in fiecare judet si scoli primare la sate, infiintarea unui colegiu la Craiova, infiintarea unui teatru national, publicarea de gazete in limba romana, de traduceri si de opere originale. Societatea literara avea un caracter politic secret, cu scopul luptei pentru progres in Tara Romaneasca. Aici, Heliade citeste din traducerile sale din Lamartine dar si gramatica sa.
Apare (1828), la tipografia lui Samuel Filtsch din Sibiu, Gramatica Romaneasca, de D. I. Eliad (dupa modelul gramaticii franceze a lui Charles-Constant Le Tellier de la sfarsitul secolului al XVII-lea: Grammaire francaise a l'usage des pensionnates), in care Heliade se dovedeste un reformator in domeniul limbii; sustine simplificarea alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, imprumutarea neologismelor din latina si din limbile romanice. Militand pentru unificarea limbii romane literare, Heliade afirma ca lucrarea sa este „prima gramatica metodica si aproape filozofica".
Heliade este fondatorul primului ziar aparut in Tara Romaneasca: Curierul romanesc, publicat incepand cu 1829 si difuzat prin librarul Iosif Romanov. La 8/20 aprilie 1829 apare Curierul romanesc, prima gazeta in limba romana din Principate, in care s-au publicat articole in limba romana si franceza. Gazeta avea ca deviza „Urasc tirania si mi-e frica de anarhie". Publicatia a aparut cu unele intreruperi pana in anul 1859. La 27 mai 1848, in toiul evenimentelor revolutiei, Curierul romanesc a fost suprimat, la recomandarea comisarului imperial rus A. O. Duhamel[b], ceea ce a provocat protestul lui Heliade, care a inapoiat diploma de mare clucer. Ulterior evenimentelor revolutiei, ziarul a reaparut, continuandu-si aparitia pana la 12 decembrie 1859, punand bazele presei romanesti si fiind prima gazeta romaneasca cu periodicitate constanta si cu aparitie indelungata.
Ion Heliade-Radulescu a cumparat, impreuna cu unchiul sau, serdarul Nicolae Radulescu, la 11 octombrie 1830, de la vaduva doctorului Constantin Caracas, tipografia zisa „de la Cismeaua lui Mavrogheni, din Obor", pe terenul daruit de tatal sau, fosta proprietate a lui Gheorghe Lazar. Din 1832 a ramas proprietar unic. Deoarece era posesorul singurei tipografii particulare, i s-a dat lui Eliade, din decembrie 1832, functia de director al Buletinului oficial la postelnicie[11], aceasta publicatie oficiala aparand de la 8 decembrie 1832 sub titlul „Buletin. Gazeta administrativa", iar de la 15 decembrie 1832: „Buletin, gazeta oficiala" (cu caractere chirilice). Scriitorii afirmati in acea perioada si-au publicat, aproape toti, principalele opere in „Tipografia lui Eliad". Heliade mai era si proprietar al „Campului lui Eliad" de la Obor, unde avea „trei case mobilate, compuse din 36 de incaperi."
Heliade a debutat in anul 1830 ca traducator cu volumul Meditatii poetice dintr-ale lui A. de Lamartine. Traduse si alaturate cu alte bucati originale, prin D. I. Eliad. In 1831, traduce tragedia Fanatismul sau Mahomet proorocul, scrisa de Voltaire, in 1834 traduce Din scrierile lui Lord Byron, in 1835 publica traducerea comediei Amfitrion(fr) de Moliere, iar in anul 1840 tipareste romanul lui Cervantes Don Quijote de la Mancha. Tradus in romaneste din frantuzeste dupa Florian.
Primele sale poezii originale, in mare masura lamartiniene, sunt:
Cintarea diminetei (Meditatii..., pp. 95-98)
Elegie I. Trecutul (Meditatii..., pp. 81-88)
Elegie II. Dragele mele umbre (Meditatii..., pp. 89-93). Aceasta elegie exprima durerea poetului dupa moartea prematura, in 1830, a fiului sau, Virgil. Fiica poetului, Virgilia a murit in 1832. Ulterior, sotia lui Heliade ar mai fi nascut cinci copii, patru fete si un fiu (Sofia, Eufrosina, Virgilia, Maria si Ion/Ienache nascut in 1849). Dupa moartea copiilor Virgiliu si Virgilia, casnicia incepe sa se clatine, nu numai din cauza dramei pierderii celor doi copii, dar mai ales din cauza geloziei nemarginite a sotiei. Dupa opinia lui George Calinescu, se pare ca Heliade intretinea legaturi si cu alte femei. Locotenentul Zalic de la 1848 ar fi fost „fiul vitreg al lui Eliad", adica nelegitim.
Epitaf. La o tinara muma
Sonet. La anul 1830 (Meditatii..., p. 100)
La moartea lui Cirlova.
In 1831 ii apare volumul Reguli sau grammatica poezii. Traduse in romaneste de I. Eliad (dupa Cours de litterature, d'histoire et de philosophie... de Levisac si Moysant), scriere eclectica, influentata de Marmontel, La Harpe, Voltaire.
La initiativa lui Heliade, Ion Campineanu, Costache Aristia, Voinescu II, Grigore Cantacuzino, fratii Golesti si altii, in 1833 este infiintata Societatea Filarmonica, care avea ca scop, afirmat public, sa asigure „cultura limbei romanesti si inaintarea literaturii, intinderea muzicii vocale si instrumentale in Printipat si, spre acestea, formarea unui Teatru National".[13] Societatea mai avea insa si scopuri secrete care urmareau unirea, egalitatea, emanciparea tiganilor, votul universal etc.[14]. Sedintele Societatii Filarmonice se tineau in casa lui Constantin Golescu din podul Mogosoaiei.[15]. Societatea Filarmonica si-a incetat activitatea in 1838. La 20 ianuarie 1834 se deschide Scoala de muzica vocala, de declamatie si de literatura, al carei director devine Heliade, contribuind concret la primele reprezentatii teatrale in limba romana; aceasta scoala avea menirea de a pregati actori profesionisti. Ion Heliade-Radulescu a fost si profesor de literatura si istorie literara a diverselor popoare, de elocventa, de proza si poezie etc.[16] la Conservatorul Filarmonicii, alaturi de Costache Aristia, profesor de declamatie si de muzicianul Ioan Andrei Wachmann, profesor de muzica vocala si instrumentala. Dupa aproape sapte luni de scoala, la 29 august 1834, in sala Slatineanu, elevii au prezentat in fata tuturor asociatilor si a unui public numeros piesa Mahomet (Fanatismul) de Voltaire.
Catva timp este favoritul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica si trece drept poet al curtii; un astfel de post nu exista insa oficial, fiind doar o imitatie a curtii din Viena.
Sub conducerea si indrumarea lui Heliade, la 1 noiembrie 1835 apare primul numar din Gazeta Teatrului National, care a fost publicata pana in 1836. In Gazeta Teatrului National, preocuparile didactice ale Scolii de muzica vocala ... isi gasesc o sustinere teoretica. Tot el pregateste si infiinteaza revista de cultura Curier de ambe sexe, supliment al Curierului romanesc, primul numar aparand in iulie 1837.[17]. Un alt supliment saptamanal al Curierului Romanesc, intitulat Muzeul National, apare in 1836, redactat de Heliade si Florian Aaron; supliment difuzat prin libraria romaneasca a lui Iosif Romanov, ca si Curierul Romanesc.
In 1836, isi aduna toate productiile literare de pana atunci in volumul Culegere din scrierile lui Eliad, de prose sci de poesiǎ, Bucuresti [In Tip. lui Eliad]. Publica poemul Caderea dracilor, [Tip. lui Eliad], 1840, in care adopta o atitudine reprobatoare fata de complotul lui Dimitrie Filipescu, Nicolae Balcescu, Eftimie Murgu s.a., conjuratie care voia sa-l rastoarne pe domnitor. Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) il numeste pe Heliade membru al Eforiei Instructiunii Publice si inspector general al scolilor. Sustinut de guvern, poetul intemeia peste 4000 de scoli lancasteriene in Romania, impreuna cu Petrache Poenaru.[Dupa sistemul de invatamant Bell-Lancaster]. Programele de invatamant au fost tiparite cu literele alfabetului latin, inlocuind pe cele chirilice.
Heliade publica in 1840 lucrarea sa: Paralelism intre limba romana si italiana. Partea intai: Materia (1841, Bucuresti, Tipografia Eliad). Partea a doua a acestei carti apare in 1841 cu titlul Paralelism intre dialectele roman si italian sau forma seu gramatica acestor doua dialecte. In acelasi an, 1841, publica un compendiu: Prescurtare de gramatica limbei romano-italiene. Ion Heliade-Radulescu a fost un initiator al influentei italiene, insa a provocat controverse cand a pledat pentru introducerea masiva a neologismelor italiene in limba romana sau a imaginat o „limba romano-italiana", sustinand ca romana si italiana sunt dialecte derivate ale limbii latine; George Calinescu spunea ca „Heliade isi creeaza un jargon italo-roman, de infatisare grotesca".
In decembrie 1841, apare in Foaie pentru minte, inima si literatura, de la Brasov (nr. 48, p. 377-382, nr. 49 si nr. 52) articolul lui Heliade Pentru opinie, in care pledeaza pentru drepturile politice ale claselor sociale active, intelectualitatea in primul rand; el acuza o parte a boierimii ca adopta principii liberale in scopuri demagogice. In calea propasirii claselor productive stau abuzurile- zice Heliade, in calea negotului, lipsa sigurantei, clasele intelectuale sunt dispretuite si frustrate de drepturi. Articolul are un rasunet imens si ii aduce autorului multe neplaceri.[19] In articol, Heliade aduce acuzatii marii boierimi, obisnuita doar cu profiturile.
In anul 1844 izbucneste „Afacerea Trandafiloff", provocata de decizia domnitorului Gheorghe Bibescu de a acorda concesiunea exploatarii minelor din Valahia catre inginerul rus Aleksandr Trandafiloff. Masura a fost considerata ilegala de Adunarea Obsteasca, ceea ce a condus, finalmente, la decizia lui Bibescu de a dizolva acest legislativ. Aceste evenimente l-au facut pe Heliade sa publice o poezie-pamflet, Maceasul si florile (1844), adaptata liber dupa Viennet, care a fost publicata pe foi volante, in 30.000 exemplare. Poezia facea aluzie la trandafir, care la randul sau trimitea la Trandafiloff („trandafir cu of in coada").
Heliade publica scrierea Inceput de biblioteca universala[20], la 25 martie 1846, in Opere pe tot anul cite 21 volume, de la 25 pina la 30 coale fiecare, iar in 1847 ii apare o noua traducere din Byron: Don Juan de la Lord Byron. Poema epica. In acelasi an apare si volumul sau: Vocabular de vorbe straine in limba romana, adica slavone, unguresti, turcesti, nemtesti, grecesti etc.
Participarea la Revolutia de la 1848
Fruntasii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca
In primavara anului 1848, cand au izbucnit primele revolutii europene, Heliade a fost determinat sa colaboreze cu Fratia, o societate secreta revolutionara, infiintata la Bucuresti de Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Christian Tell si Alexandru G. Golescu in 1843 si a devenit membru in comitetul de conducere al acesteia. Este implicat in evenimentele de la 1848: a participat la redactarea, in cea mai mare parte, a Proclamatiei de la Islaz, impreuna cu Nicolae Balcescu, ce cuprindea revendicarile pasoptistilor in 22 de articole, sub deviza „Respect la proprietate. Respect la persoane". Lui Heliade i-a revenit si misiunea tiparirii documentului Proclamatiei. La 6 iunie 1848, Heliade si Stefan Golescu se indreapta spre judetul Romanati, unde erau asteptati de ispravnicul Gheorghe Magheru, „general capitan al armiilor neregulate si seful gvardiilor nationale din toata Romania", prieten al lui Heliade. Dupa o slujba religioasa oficiata de popa Radu Sapca din Celei, insotit de alti doi preoti, a citit Proclamatia in fata taranilor, in localitatea Islaz, la 9 iunie/21 iunie 1848; Proclamatia cuprindea cuvinte inflacarate: „Fratilor romani, timpul mantuirii noastre a venit; popolul roman se desteapta la glasul trambitei ingerului mantuirii si isi cunoaste dreptul sau suveran". Prin programul-proclamatie, Tara Romaneasca isi proclama deplina „neatarnare administrativa si legislativa", deci autonomia. Introducerea literara a Proclamatiei vadeste faptul ca aceasta introducere a fost scrisa probabil de Heliade. Voda Bibescu a fost convins sa semneze si el (in public) textul Proclamatiei de la Islaz (in 11 iunie), ce a fost intitulata noua constitutie, care a fost acceptata astfel de domnitor, acesta incuviintand si formarea unui guvern provizoriu.
La patru zile dupa evenimentele de la Islaz, revolutia a continuat prin rasturnarea domnitorului Gheorghe Bibescu care a abdicat la 13/25 iunie (la orele doua dimineata - scrie Heliade) si a fugit la Brasov (pe atunci in Imperiul austriac), fiind escortat de C. A. Rosetti, noul ministru al Politiei. Puterea a fost preluata de un guvern provizoriu („guvern vremelnicesc"), prezidat de mitropolitul Neofit, care il includea pe Heliade ca ministru la „Credinta" (culte) si la Instructia Publica, pe Stefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru si G. Scurti (comerciant lipscan). Guvernul provizoriu nu putea sa dureze: Heliade reprezenta interesele conservatoare si nu voia sa stie de ideile franceze liberale pe care le reprezentau C. A. Rosetti, Balcescu si altii.
Generalul Ioan Odobescu, tatal scriitorului Alexandru Odobescu, impreuna cu colonelul Ioan Solomon au pus armata la dispozitia boierilor reactionari si la 19 iunie au arestat guvernul revolutionar. Actiunea lor a fost zadarnicita de interventia populatiei capitalei, care a condus la eliberarea guvernului. Un rol important in eliberarea membrilor guvernului l-a avut Ana Ipatescu (George Calinescu o numeste Anica Ipatescu). Iata cum descrie Heliade, in scrierea Memoires sur l'histoire de la regeneration roumaine ou sur les evenements de 1848 accomplis en Valachie, interventia Anei Ipatescu: „O femeie inainta in mijlocul Poporului (au milieu du Peuple), inarmata cu doua pistoale; ea se precipita impotriva soldatilor, direct spre Solomon si invitand cetatenii sa-i izgoneasca din curte pe sperjuri. Era aceeasi femeie care primise guvernul la bariera cu coroane de flori. Era doamna Ipatescu. Poporul fu electrizat la vederea ei si o urma pentru a-i indeparta pe soldati". Anica Ipatescu a fost sotia lui Nicolae Ipatescu, vechi membru al „Fratiei". Anica Ipatescu ar fi strigat: „Curagiŭ copii, moarte tradatorilor".[15] S-a inceput aplicarea programului de la Islaz si guvernul a creat Comisia proprietatii, avand ca presedinte pe A. Racovita si alcatuita dintr-un numar egal de mosieri si clacasi. Comisia a ajuns in impas, nereusind sa ajunga la un compromis in privinta intinderilor de pamant acordate taranilor, din acest motiv a fost desfiintata de Heliade, prin decret. Ca membru al guvernului provizoriu si, ulterior, al locotenentei domnesti, Ion Heliade-Radulescu a manifestat o atitudine moderata, in opozitie cu aripa radicala a revolutionarilor, pronuntandu-se impotriva improprietaririi clacasilor.
Ca multi alti revolutionari, Heliade a favorizat mentinerea unor bune relatii cu Poarta, sperand ca aceasta politica ar putea favoriza o desprindere totala de sub protectoratul Rusiei. Soliman pasa a fost trimis la Bucuresti si a ordonat inlocuirea guvernului provizoriu cu „locotenenta domneasca", alcatuita din Heliade, Christian Tell si Nicolae Golescu. In timpul existentei locotenentei domnesti, Heliade, infasurat intr-o mantie alba (purtata peste frac), luata de la un var al sau, cavalerist, trecuta in legenda, se credea seful incontestabil al locotenentei, intr-un cuvant domnitorul, ale carui hotarari sunt inspirate de cer si au puterea unor table ale legii. In septembrie s-a restabilit Regulamentul Organic si sistemul sau de guvernare, dupa ce Fuad-pasa a inceput represiunea in 13 septembrie 1848. Trupele turcesti de sub comanda lui Fuad-pasa intra in Bucuresti, autoritatea locotenentei este desfiintata, Fuad-pasa il numeste caimacam pe Constantin Cantacuzino, iar Omer-pasa e numit guvernator militar al Bucurestilor. Succesul caii legaliste a revolutiei, pentru care militase Heliade, durase efectiv vreo doua saptamani. Impreuna cu Tell, Heliade a cautat refugiu la consulatul britanic din Bucuresti.
Exilul
Dupa infrangerea revolutiei, Heliade pleaca in exil (1848-1858) la Paris, apoi in insula Chios si la Constantinopol. Traseul calatoriei sale spre exil este reconstituit in articolul lui Mihai Chiper:[23] „se refugiaza in Transilvania,la Sibiu, apoi la Orsova, traverseaza Serbia, Slavonia, Croatia, Stiria, Bavaria, orasul Frankfurt, urmeaza linia Rinului si strabate „tara belgilor" unde „totul imi paru exotic; totul respira belsug si bucurie"[24], grabit sa ajunga in „tara libertatilor", Franta. De aici, va merge la Londra, unde il viziteaza, impreuna cu Christian Tell, pe lordul Henry John Temple Palmerston, premierul britanic, caruia ii explica obiectivele revolutiei de la 1848; apoi se reintoarce la Paris, unde este primit de ministrul afacerilor straine, Drouyn de l'Huis, „cu scufie de noapte pe cap". Acesta sustine ca Franta nu s-a angajat sa apere integritatea Turciei, ca ea [Franta] abandonase problemele orientale intelegerii dintre Turcia si Rusia. Dupa un an de exil, Heliade explica motivatia exilului:[25] „Din nenorocirea mea si exilul d-voastra vor esi multe la lumina pentru svanturata noastra patrie. Fara aceasta catastrofa, natia nu era sa aiba atatea scrise spre luminarea drepturilor sale si strainii nu era sa cunoasca atatea. Acum un an, nu poporul, ci chiar deputatii Adunarii Nationale franceze nu stiau daca Bucurestiul este in Bukara (sau) in Tataria. Vorbeam cu dansii si mi se pare ca vorbeam cu oameni de pe alte taramuri. Acum, poporul, burghezii, literatii cunosc ca romanii tin de familia latina, adica romani, ca sunt fratii francezilor, italienilor, spaniolilor, portughesilor".
Ion Heliade-Radulescu si-a prelungit exilul cat a putut mai mult, in speranta de a dobandi o statura culturala si politica de nivel european, insa exilul i-a sporit izolarea. A existat o neincredere a fruntasilor revolutiei din Tara Romaneasca fata de grupul lui Eliade de la Paris si o repulsie fata de campania acestora de defaimare a refugiatilor de la Constantinopol si de la Brusa (oras in Asia Mica).[26] A fost in conflict cu alti lideri principali ai emigratiei, cum au fost: Nicolae Balcescu, fratii Bratianu, fratii Golescu si C. A. Rosetti. Heliade il denunta pe Ion Ghica in ziarele franceze ca fiind un „agent tarist", care ar complota cu emigratii de la Brusa si din Paris, in intelegere cu guvernul de la Bucuresti. Pe de alta parte, junimismul l-a contestat din perspectiva unei viziuni estetice, opusa conceptiei artistice a lui Heliade.
La Paris, el editeaza Souvenirs et impressions d'un proscrit, [par Un Roumain] (=Ion Heliade Radulescu), Paris, Impr. de De Soye, 1849. O noua editie, tradusa in limba romana cu titlul Suvenire si impresii ale unui proscris apare in 1975, la Editura Dacia, Cluj-Napoca. Cartea evoca trauma instrainarii si a devenit, ulterior, un document memorialistic de mare importanta. In anul 1851 se tipareste tot la Paris volumul Epistole si acte ale oamenilor miscarii romane din 1848 si Memoires sur l'histoire de la regeneration roumaine ou sur les evenements de 1848 accomplis en Valachie. In timpul exilului la Paris a fost un colaborator constant la publicatiile democratice majore: Le Siecle, Le Temps, La Semaine, La Voix du Peuple, La Presse, L'Europe et Amerique.
In anul 1854, in timpul razboiului ruso-turc (Razboiul Crimeii) este trimis de Inalta Poarta la Sumla (azi Sumen, in Bulgaria) ca „reprezentant al natiei romane" pe langa Omer Pasa (general turc de origine croata). Datorita pozitiei sale favorabile Portii, este numit bei si i s-a dat o uniforma militara turceasca, in care a fost semnalat la Varna de unii romani.
In 1858 i se tipareste la Paris Biblicele sau notite istorice, filozofice, religioase si politice asupra Bibliei. Dupa George Calinescu, Biblicele sunt un comentariu cabalistic cu pretentii filozofice. Tot la Paris ii apare volumul Biblia sacra ce cuprinde Vechiul si Noul testament, tradusa din eleneste dupa a celor saptezeci, de I. R.
Pentru scurt timp revine in tara, in timpul ocupatiei turcesti a Capitalei, dar, in urma protestelor consulatului austriac este nevoit sa se reintoarca la Constantinopol, unde ramane pana in 1857. Se intoarce definitiv in tara in anul 1859.
Pentru scurt timp scoate gazeta Curierul roman (1859), care este suspendata de guvernul Ion Ghica dupa numai trei numere. Incearca sa reintre in viata politica, de aceea candideaza in alegeri, dar este invins de Cezar Bolliac. Editeaza in 1860 jurnalul politic si literar Proprietarul roman. Este ales deputat de Muscel in 1864. In anul 1866, scoate sub numele P. Georgescu ziarul Legalitatea, semnand unele articole cu pseudonimul M. Anagnoste. In 1859, avand gradul masonic 18, participa la aprinderea luminilor Lojii bucurestene Steaua Dunarii, al carei Mare Maestru a devenit in 1861.[28]
In continuarea preocuparilor sale in domeniul istoriei nationale, Ion Heliade Radulescu publica in 1861 Prescurtare de Istoria Romanilor sau Dacia si Romania. In 1869 apare editia a doua sub titlul Elemente de istoria romanilor sau Dacia si Romania.
Heliade este considerat intemeietorul teoriei literare romanesti (clasica la inceput, romantica mai apoi), in lucrarea sa Regulile sau gramatica poeziei fiind in acelasi timp si indrumator literar.
Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian, a scris poemul Anatolida sau Omul si fortele, realizat fragmentar. Titlul poemului se poate explica astfel: Anatolida (provine de la cuvantul grec Α νατολΎ— Anatolia) ar insemna poemul orientului, iar subtitlul Omul si Fortele inseamna Omul si Dumnezeul Fortelor, Elohim (explicatia este data de Dumitru Popovici). A cultivat meditatia cu motive preromantice, lamartiniene O noapte pe ruinele Targovistei, elegia Dragele mele umbre, mitul popular Zburatorul — capodopera sa literara, satira si fabula politica. A scris si proza cu continut satiric si pamfletar: Domnul Sarsaila autorul, Conu Dragan si cuconita Dragana etc. Heliade este autor a numeroase traduceri, imitatii si prelucrari din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron s.a.m.d.). De asemenea, Ion Heliade-Radulescu a avut si preocupari de natura filosofica si religioasa de inspiratie gnostica (Biblicele, 1858; Echilibru intre antitezi, 1859). Scrierea Echilibru intre antitezi sau Spiritul si materia este prima schita romaneasca a unui sistem filozofic.
Membrii Societatii Academice Romane,
1/13 august 1867
In administratia tarii, a avut, succesiv, rangurile de pitar, paharnic si clucer.
Ion Heliade-Radulescu este membru fondator al Societatii Academice Romane (Academia Romana) si primul presedinte al acesteia (1867-1870).[29] A demisionat in noiembrie 1869, in urma respingerii proiectelor sale ortografice.
Heliade a avut intentia de a-si grupa opera ciclic si in patru volume, dupa exemplul lui Victor Hugo cu Legenda secolelor, cele patru cicluri fiind: I. Biblice, II. Evanghelice, III. Patria sau Omul social, IV. Omul individual. El nu si-a realizat aceasta intentie, fiind risipit intr-o activitate multilaterala, succesele sale realizandu-se in creatiile lirice de mici dimensiuni.
In problemele limbii literare, prin lucrarile sale de inceput, Heliade a deschis limbii literare largi cai de dezvoltare.
Alunecarea lui Heliade spre pozitii echivoce, retrograde chiar, indeosebi dupa 1848, nu pot face sa paleasca laurii castigati anterior, care il indreptateau pe Mihai Eminescu sa-l situeze, in Epigonii, printre marii inaintasi ai literaturii romane.
Decesul
Ion Heliade-Radulescu a decedat in ziua de 27 aprilie 1872, in imobilul din str. Polona, nr. 20, dupa ce la 18 mai 1870 isi pierduse sotia.[c] La 30 aprilie i s-a facut inmormantare nationala, la care au participat mii de oameni.[31] Potrivit ziarului Trompeta Carpatilor la inmormantarea „fericitului Heliade" in curtea bisericii Mavrogheni de pe soseaua Kiseleff ar fi luat parte 10000 de persoane; discursurile funebre au fost rostite de Petrache Poenaru, Constantin Esarcu, B. P. Hasdeu care a vorbit in numele presei romane.
Mihai Eminescu a scris oda La Heliade, iar dupa decesul scriitorului: La moartea lui Eliade.
Dupa obiceiul si in spiritul vremii, Ion Heliade Radulescu invata limba greaca, inainte de a invata sa citeasca romaneste din lucrarea Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, in Moldova), sub influenta mamei sale, Eufrosina care "stia carte numai greceasca", dupa cum marturiseste Heliade.
In 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazar, caruia ii va urma la conducerea scolii de la „Sfantul Sava". Este membru activ al asociatiilor culturale din epoca: Societatea Literara (din 1827), Societatea Filarmonica (din 1833), intemeietor al presei din Tara Romaneasca: Curierul Romanesc (1829) si Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. In 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale", inspirat de cel al lui L. Ayme-Martin,[4] menita sa inzestreze cultura romana cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, intreprindere uriasa, ce depasea cu mult chiar puterile unei generatii, oricat de ambitioase. A fost si director al Arhivei Tarii Romanesti, in perioada 1843-1848.
Ion Heliade Radulescu a fost o personalitate marcanta a Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, fiind membru al guvernului provizoriu si apoi al locotenentei domnesti.
Personalitatea complexa de scriitor a lui Ion Heliade Radulescu a provocat in literatura romana ample controverse, opiniile criticilor literari osciland intre acceptari elogioase si contestari severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade ramane un reper important in dezvoltarea literaturii de limba romana. Indemnul sau impetuos: „Scrieti, baieti, numai scrieti!", este emblematic pentru generatia care a contribuit decisiv la dezvoltarea moderna a literaturii romane.
e numai greceasca", dupa cum marturiseste Heliade.
In 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazar, caruia ii va urma la conducerea scolii de la „Sfantul Sava". Este membru activ al asociatiilor culturale din epoca: Societatea Literara (din 1827), Societatea Filarmonica (din 1833), intemeietor al presei din Tara Romaneasca: Curierul Romanesc (1829) si Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. In 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale", inspirat de cel al lui L. Ayme-Martin,[4] menita sa inzestreze cultura romana cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, intreprindere uriasa, ce depasea cu mult chiar puterile unei generatii, oricat de ambitioase. A fost si director al Arhivei Tarii Romanesti, in perioada 1843-1848.
Ion Heliade Radulescu a fost o personalitate marcanta a Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, fiind membru al guvernului provizoriu si apoi al locotenentei domnesti.
Personalitatea complexa de scriitor a lui Ion Heliade Radulescu a provocat in literatura romana ample controverse, opiniile criticilor literari osciland intre acceptari elogioase si contestari severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade ramane un reper important in dezvoltarea literaturii de limba romana. Indemnul sau impetuos: „Scrieti, baieti, numai scrieti!", este emblematic pentru generatia care a contribuit decisiv la dezvoltarea moderna a literaturii romane.
Ajuns la Bucuresti, Heliade invata romaneste dupa cartile populare, iar greceste cu dascalul Alexe, pe Octoih si Psaltire; prin 1814 insusi calugarul Naum („bietul Naum", cum ii zicea Eliade) de la Sf. Niculae (poate chiar Naum Ramniceanu) i-a fost dascal, adica profesor.
De prin 1815, in varsta de numai 13 ani, frecventeaza Scoala greceasca de la Academia Domneasca de la Schitu Magureanu, unde este elevul dascalului grec Constantin Vardalah, filolog grec, director din 1803[7] al Academiei Domnesti din Bucuresti; din Scoala greceasca i-a ramas si numele Eliad sau Eliade[a], cu care a semnat mult timp. Cunoaste poezia lui Atanasie Hristopoulos, poet grec neoanacreontic, la mare moda pe atunci; Heliade traduce din Liricele acestuia.
Avand o insatiabila sete de lectura si de cunoastere, Heliade a venit in contact, de timpuriu, cu idei preluate de la Nicolas Boileau, Jean -Francois Marmontel, La Harpe, sau/si cu idei ale unor sentimentalisti sau sensualisti ca Hugh Blair, Jean -Jacques Rousseau, Macpherson.
Dupa trei ani, in 1818 se transfera, impreuna cu alti colegi romani: Pandeli, Nanescu, Cernovodeanu, Orescu, Darvari, Merisescu etc., la scoala romaneasca de ingineri hotarnici de la Colegiul Sfantul Sava, deschisa de Gheorghe Lazar, unde se predau „stiintele filozoficesti si matematicesti". "Printre tinerii care se inghesuiau in jurul catedrei de la Sfantu Sava- scrie Dora d'Istria - Lazar n-a intarziat sa-l remarce pe cel care trebuia sa-i continue opera, Ion Radulescu, mai cunoscut sub numele de Heliade."[9] Scoala de la „Sfantul Sava" urma sa aiba trei cicluri de invatamant. Primul ciclu, elementar, prevedea „cunoasterea slovelor si slovnirea cuviincioasa", „cunoasterea numerelor", „scrisoarea cu ortografia". Al doilea ciclu, cel mediu, implica predarea gramaticii, „poetica cu mitologia si geografia" si „retorica si istoria neamului", iar al treilea ciclu se referea la unele stiinte aplicate: „geodezia sau ingineria campului cu iconomia si arhitectura", precum si ramuri ale matematicii, ca „geometria teoretica, trigonometria, algebra si altele"
Din 1820, Gheorghe Lazar il asociaza ca profesor-ajutor de aritmetica si geometrie, cu un salariu de 100 de lei pe luna.[necesita citare]
Trasaturile lui Heliade au fost descrise de Dora d'Istria, fiind citate de Angelo De Gubernatis[10]: "Este de talie mijlocie; fata lui e bruna; atitudinea sa e modesta si marcata de o oarecare indecizie. Isi citeste versurile cu o voce placuta si armonioasa."
Activitate literara
Intre 1822-1829 Heliade devine succesorul lui Gheorghe Lazar la conducerea Colegiului Sfantul Sava, dupa retragerea acestuia si va preda cursuri de „Aritmetica rationala (dupa Louis-Benjamin Francceur), de geometrie si trigonometrie, de algebra, de geographia matematica sau astronomie". Alaturi de Heliade au predat cursuri din 1823 Teodor Paladi si Ion Popp, iar din 1825 Eufrosin Poteca, Simion Marcovici si Costache Moroiu. In anul 1823 cumpara modesta casa locuita de Gheorghe Lazar in Obor, zis si Targul din afara (Heliade scrie: „Targul d-afara").
In 1827 este infiintata Societatea literara, din initiativa lui Dinicu Golescu si a lui Heliade care, impreuna cu Ion Campineanu si Stanciu Capataneanu au redactat statutele societatii; la Societatea literara au aderat mai multi tineri boieri, printre care si fratii domnitorului Grigore al IV-lea Ghica: Mihail, Constantin si Alexandru. Sedintele Societatii literare se tineau in casa lui Constantin Golescu din Bucuresti. Aceasta societate promova ideile iluministe: raspandirea scolii romanesti prin infiintarea de scoli in fiecare judet si scoli primare la sate, infiintarea unui colegiu la Craiova, infiintarea unui teatru national, publicarea de gazete in limba romana, de traduceri si de opere originale. Societatea literara avea un caracter politic secret, cu scopul luptei pentru progres in Tara Romaneasca. Aici, Heliade citeste din traducerile sale din Lamartine dar si gramatica sa.
Apare (1828), la tipografia lui Samuel Filtsch din Sibiu, Gramatica Romaneasca, de D. I. Eliad (dupa modelul gramaticii franceze a lui Charles-Constant Le Tellier de la sfarsitul secolului al XVII-lea: Grammaire francaise a l'usage des pensionnates), in care Heliade se dovedeste un reformator in domeniul limbii; sustine simplificarea alfabetului chirilic, fonetismul ortografic, imprumutarea neologismelor din latina si din limbile romanice. Militand pentru unificarea limbii romane literare, Heliade afirma ca lucrarea sa este „prima gramatica metodica si aproape filozofica".
Heliade este fondatorul primului ziar aparut in Tara Romaneasca: Curierul romanesc, publicat incepand cu 1829 si difuzat prin librarul Iosif Romanov. La 8/20 aprilie 1829 apare Curierul romanesc, prima gazeta in limba romana din Principate, in care s-au publicat articole in limba romana si franceza. Gazeta avea ca deviza „Urasc tirania si mi-e frica de anarhie". Publicatia a aparut cu unele intreruperi pana in anul 1859. La 27 mai 1848, in toiul evenimentelor revolutiei, Curierul romanesc a fost suprimat, la recomandarea comisarului imperial rus A. O. Duhamel[b], ceea ce a provocat protestul lui Heliade, care a inapoiat diploma de mare clucer. Ulterior evenimentelor revolutiei, ziarul a reaparut, continuandu-si aparitia pana la 12 decembrie 1859, punand bazele presei romanesti si fiind prima gazeta romaneasca cu periodicitate constanta si cu aparitie indelungata.
Ion Heliade-Radulescu a cumparat, impreuna cu unchiul sau, serdarul Nicolae Radulescu, la 11 octombrie 1830, de la vaduva doctorului Constantin Caracas, tipografia zisa „de la Cismeaua lui Mavrogheni, din Obor", pe terenul daruit de tatal sau, fosta proprietate a lui Gheorghe Lazar. Din 1832 a ramas proprietar unic. Deoarece era posesorul singurei tipografii particulare, i s-a dat lui Eliade, din decembrie 1832, functia de director al Buletinului oficial la postelnicie[11], aceasta publicatie oficiala aparand de la 8 decembrie 1832 sub titlul „Buletin. Gazeta administrativa", iar de la 15 decembrie 1832: „Buletin, gazeta oficiala" (cu caractere chirilice). Scriitorii afirmati in acea perioada si-au publicat, aproape toti, principalele opere in „Tipografia lui Eliad". Heliade mai era si proprietar al „Campului lui Eliad" de la Obor, unde avea „trei case mobilate, compuse din 36 de incaperi."
Heliade a debutat in anul 1830 ca traducator cu volumul Meditatii poetice dintr-ale lui A. de Lamartine. Traduse si alaturate cu alte bucati originale, prin D. I. Eliad. In 1831, traduce tragedia Fanatismul sau Mahomet proorocul, scrisa de Voltaire, in 1834 traduce Din scrierile lui Lord Byron, in 1835 publica traducerea comediei Amfitrion(fr) de Moliere, iar in anul 1840 tipareste romanul lui Cervantes Don Quijote de la Mancha. Tradus in romaneste din frantuzeste dupa Florian.
Primele sale poezii originale, in mare masura lamartiniene, sunt:
Cintarea diminetei (Meditatii..., pp. 95-98)
Elegie I. Trecutul (Meditatii..., pp. 81-88)
Elegie II. Dragele mele umbre (Meditatii..., pp. 89-93). Aceasta elegie exprima durerea poetului dupa moartea prematura, in 1830, a fiului sau, Virgil. Fiica poetului, Virgilia a murit in 1832. Ulterior, sotia lui Heliade ar mai fi nascut cinci copii, patru fete si un fiu (Sofia, Eufrosina, Virgilia, Maria si Ion/Ienache nascut in 1849). Dupa moartea copiilor Virgiliu si Virgilia, casnicia incepe sa se clatine, nu numai din cauza dramei pierderii celor doi copii, dar mai ales din cauza geloziei nemarginite a sotiei. Dupa opinia lui George Calinescu, se pare ca Heliade intretinea legaturi si cu alte femei. Locotenentul Zalic de la 1848 ar fi fost „fiul vitreg al lui Eliad", adica nelegitim.
Epitaf. La o tinara muma
Sonet. La anul 1830 (Meditatii..., p. 100)
La moartea lui Cirlova.
In 1831 ii apare volumul Reguli sau grammatica poezii. Traduse in romaneste de I. Eliad (dupa Cours de litterature, d'histoire et de philosophie... de Levisac si Moysant), scriere eclectica, influentata de Marmontel, La Harpe, Voltaire.
La initiativa lui Heliade, Ion Campineanu, Costache Aristia, Voinescu II, Grigore Cantacuzino, fratii Golesti si altii, in 1833 este infiintata Societatea Filarmonica, care avea ca scop, afirmat public, sa asigure „cultura limbei romanesti si inaintarea literaturii, intinderea muzicii vocale si instrumentale in Printipat si, spre acestea, formarea unui Teatru National".[13] Societatea mai avea insa si scopuri secrete care urmareau unirea, egalitatea, emanciparea tiganilor, votul universal etc.[14]. Sedintele Societatii Filarmonice se tineau in casa lui Constantin Golescu din podul Mogosoaiei.[15]. Societatea Filarmonica si-a incetat activitatea in 1838. La 20 ianuarie 1834 se deschide Scoala de muzica vocala, de declamatie si de literatura, al carei director devine Heliade, contribuind concret la primele reprezentatii teatrale in limba romana; aceasta scoala avea menirea de a pregati actori profesionisti. Ion Heliade-Radulescu a fost si profesor de literatura si istorie literara a diverselor popoare, de elocventa, de proza si poezie etc.[16] la Conservatorul Filarmonicii, alaturi de Costache Aristia, profesor de declamatie si de muzicianul Ioan Andrei Wachmann, profesor de muzica vocala si instrumentala. Dupa aproape sapte luni de scoala, la 29 august 1834, in sala Slatineanu, elevii au prezentat in fata tuturor asociatilor si a unui public numeros piesa Mahomet (Fanatismul) de Voltaire.
Catva timp este favoritul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica si trece drept poet al curtii; un astfel de post nu exista insa oficial, fiind doar o imitatie a curtii din Viena.
Sub conducerea si indrumarea lui Heliade, la 1 noiembrie 1835 apare primul numar din Gazeta Teatrului National, care a fost publicata pana in 1836. In Gazeta Teatrului National, preocuparile didactice ale Scolii de muzica vocala ... isi gasesc o sustinere teoretica. Tot el pregateste si infiinteaza revista de cultura Curier de ambe sexe, supliment al Curierului romanesc, primul numar aparand in iulie 1837.[17]. Un alt supliment saptamanal al Curierului Romanesc, intitulat Muzeul National, apare in 1836, redactat de Heliade si Florian Aaron; supliment difuzat prin libraria romaneasca a lui Iosif Romanov, ca si Curierul Romanesc.
In 1836, isi aduna toate productiile literare de pana atunci in volumul Culegere din scrierile lui Eliad, de prose sci de poesiǎ, Bucuresti [In Tip. lui Eliad]. Publica poemul Caderea dracilor, [Tip. lui Eliad], 1840, in care adopta o atitudine reprobatoare fata de complotul lui Dimitrie Filipescu, Nicolae Balcescu, Eftimie Murgu s.a., conjuratie care voia sa-l rastoarne pe domnitor. Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) il numeste pe Heliade membru al Eforiei Instructiunii Publice si inspector general al scolilor. Sustinut de guvern, poetul intemeia peste 4000 de scoli lancasteriene in Romania, impreuna cu Petrache Poenaru.[Dupa sistemul de invatamant Bell-Lancaster]. Programele de invatamant au fost tiparite cu literele alfabetului latin, inlocuind pe cele chirilice.
Heliade publica in 1840 lucrarea sa: Paralelism intre limba romana si italiana. Partea intai: Materia (1841, Bucuresti, Tipografia Eliad). Partea a doua a acestei carti apare in 1841 cu titlul Paralelism intre dialectele roman si italian sau forma seu gramatica acestor doua dialecte. In acelasi an, 1841, publica un compendiu: Prescurtare de gramatica limbei romano-italiene. Ion Heliade-Radulescu a fost un initiator al influentei italiene, insa a provocat controverse cand a pledat pentru introducerea masiva a neologismelor italiene in limba romana sau a imaginat o „limba romano-italiana", sustinand ca romana si italiana sunt dialecte derivate ale limbii latine; George Calinescu spunea ca „Heliade isi creeaza un jargon italo-roman, de infatisare grotesca".
In decembrie 1841, apare in Foaie pentru minte, inima si literatura, de la Brasov (nr. 48, p. 377-382, nr. 49 si nr. 52) articolul lui Heliade Pentru opinie, in care pledeaza pentru drepturile politice ale claselor sociale active, intelectualitatea in primul rand; el acuza o parte a boierimii ca adopta principii liberale in scopuri demagogice. In calea propasirii claselor productive stau abuzurile- zice Heliade, in calea negotului, lipsa sigurantei, clasele intelectuale sunt dispretuite si frustrate de drepturi. Articolul are un rasunet imens si ii aduce autorului multe neplaceri.[19] In articol, Heliade aduce acuzatii marii boierimi, obisnuita doar cu profiturile.
In anul 1844 izbucneste „Afacerea Trandafiloff", provocata de decizia domnitorului Gheorghe Bibescu de a acorda concesiunea exploatarii minelor din Valahia catre inginerul rus Aleksandr Trandafiloff. Masura a fost considerata ilegala de Adunarea Obsteasca, ceea ce a condus, finalmente, la decizia lui Bibescu de a dizolva acest legislativ. Aceste evenimente l-au facut pe Heliade sa publice o poezie-pamflet, Maceasul si florile (1844), adaptata liber dupa Viennet, care a fost publicata pe foi volante, in 30.000 exemplare. Poezia facea aluzie la trandafir, care la randul sau trimitea la Trandafiloff („trandafir cu of in coada").
Heliade publica scrierea Inceput de biblioteca universala[20], la 25 martie 1846, in Opere pe tot anul cite 21 volume, de la 25 pina la 30 coale fiecare, iar in 1847 ii apare o noua traducere din Byron: Don Juan de la Lord Byron. Poema epica. In acelasi an apare si volumul sau: Vocabular de vorbe straine in limba romana, adica slavone, unguresti, turcesti, nemtesti, grecesti etc.
Participarea la Revolutia de la 1848
Fruntasii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca
In primavara anului 1848, cand au izbucnit primele revolutii europene, Heliade a fost determinat sa colaboreze cu Fratia, o societate secreta revolutionara, infiintata la Bucuresti de Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Christian Tell si Alexandru G. Golescu in 1843 si a devenit membru in comitetul de conducere al acesteia. Este implicat in evenimentele de la 1848: a participat la redactarea, in cea mai mare parte, a Proclamatiei de la Islaz, impreuna cu Nicolae Balcescu, ce cuprindea revendicarile pasoptistilor in 22 de articole, sub deviza „Respect la proprietate. Respect la persoane". Lui Heliade i-a revenit si misiunea tiparirii documentului Proclamatiei. La 6 iunie 1848, Heliade si Stefan Golescu se indreapta spre judetul Romanati, unde erau asteptati de ispravnicul Gheorghe Magheru, „general capitan al armiilor neregulate si seful gvardiilor nationale din toata Romania", prieten al lui Heliade. Dupa o slujba religioasa oficiata de popa Radu Sapca din Celei, insotit de alti doi preoti, a citit Proclamatia in fata taranilor, in localitatea Islaz, la 9 iunie/21 iunie 1848; Proclamatia cuprindea cuvinte inflacarate: „Fratilor romani, timpul mantuirii noastre a venit; popolul roman se desteapta la glasul trambitei ingerului mantuirii si isi cunoaste dreptul sau suveran". Prin programul-proclamatie, Tara Romaneasca isi proclama deplina „neatarnare administrativa si legislativa", deci autonomia. Introducerea literara a Proclamatiei vadeste faptul ca aceasta introducere a fost scrisa probabil de Heliade. Voda Bibescu a fost convins sa semneze si el (in public) textul Proclamatiei de la Islaz (in 11 iunie), ce a fost intitulata noua constitutie, care a fost acceptata astfel de domnitor, acesta incuviintand si formarea unui guvern provizoriu.
La patru zile dupa evenimentele de la Islaz, revolutia a continuat prin rasturnarea domnitorului Gheorghe Bibescu care a abdicat la 13/25 iunie (la orele doua dimineata - scrie Heliade) si a fugit la Brasov (pe atunci in Imperiul austriac), fiind escortat de C. A. Rosetti, noul ministru al Politiei. Puterea a fost preluata de un guvern provizoriu („guvern vremelnicesc"), prezidat de mitropolitul Neofit, care il includea pe Heliade ca ministru la „Credinta" (culte) si la Instructia Publica, pe Stefan Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru si G. Scurti (comerciant lipscan). Guvernul provizoriu nu putea sa dureze: Heliade reprezenta interesele conservatoare si nu voia sa stie de ideile franceze liberale pe care le reprezentau C. A. Rosetti, Balcescu si altii.
Generalul Ioan Odobescu, tatal scriitorului Alexandru Odobescu, impreuna cu colonelul Ioan Solomon au pus armata la dispozitia boierilor reactionari si la 19 iunie au arestat guvernul revolutionar. Actiunea lor a fost zadarnicita de interventia populatiei capitalei, care a condus la eliberarea guvernului. Un rol important in eliberarea membrilor guvernului l-a avut Ana Ipatescu (George Calinescu o numeste Anica Ipatescu). Iata cum descrie Heliade, in scrierea Memoires sur l'histoire de la regeneration roumaine ou sur les evenements de 1848 accomplis en Valachie, interventia Anei Ipatescu: „O femeie inainta in mijlocul Poporului (au milieu du Peuple), inarmata cu doua pistoale; ea se precipita impotriva soldatilor, direct spre Solomon si invitand cetatenii sa-i izgoneasca din curte pe sperjuri. Era aceeasi femeie care primise guvernul la bariera cu coroane de flori. Era doamna Ipatescu. Poporul fu electrizat la vederea ei si o urma pentru a-i indeparta pe soldati". Anica Ipatescu a fost sotia lui Nicolae Ipatescu, vechi membru al „Fratiei". Anica Ipatescu ar fi strigat: „Curagiŭ copii, moarte tradatorilor".[15] S-a inceput aplicarea programului de la Islaz si guvernul a creat Comisia proprietatii, avand ca presedinte pe A. Racovita si alcatuita dintr-un numar egal de mosieri si clacasi. Comisia a ajuns in impas, nereusind sa ajunga la un compromis in privinta intinderilor de pamant acordate taranilor, din acest motiv a fost desfiintata de Heliade, prin decret. Ca membru al guvernului provizoriu si, ulterior, al locotenentei domnesti, Ion Heliade-Radulescu a manifestat o atitudine moderata, in opozitie cu aripa radicala a revolutionarilor, pronuntandu-se impotriva improprietaririi clacasilor.
Ca multi alti revolutionari, Heliade a favorizat mentinerea unor bune relatii cu Poarta, sperand ca aceasta politica ar putea favoriza o desprindere totala de sub protectoratul Rusiei. Soliman pasa a fost trimis la Bucuresti si a ordonat inlocuirea guvernului provizoriu cu „locotenenta domneasca", alcatuita din Heliade, Christian Tell si Nicolae Golescu. In timpul existentei locotenentei domnesti, Heliade, infasurat intr-o mantie alba (purtata peste frac), luata de la un var al sau, cavalerist, trecuta in legenda, se credea seful incontestabil al locotenentei, intr-un cuvant domnitorul, ale carui hotarari sunt inspirate de cer si au puterea unor table ale legii. In septembrie s-a restabilit Regulamentul Organic si sistemul sau de guvernare, dupa ce Fuad-pasa a inceput represiunea in 13 septembrie 1848. Trupele turcesti de sub comanda lui Fuad-pasa intra in Bucuresti, autoritatea locotenentei este desfiintata, Fuad-pasa il numeste caimacam pe Constantin Cantacuzino, iar Omer-pasa e numit guvernator militar al Bucurestilor. Succesul caii legaliste a revolutiei, pentru care militase Heliade, durase efectiv vreo doua saptamani. Impreuna cu Tell, Heliade a cautat refugiu la consulatul britanic din Bucuresti.
Exilul
Dupa infrangerea revolutiei, Heliade pleaca in exil (1848-1858) la Paris, apoi in insula Chios si la Constantinopol. Traseul calatoriei sale spre exil este reconstituit in articolul lui Mihai Chiper:[23] „se refugiaza in Transilvania,la Sibiu, apoi la Orsova, traverseaza Serbia, Slavonia, Croatia, Stiria, Bavaria, orasul Frankfurt, urmeaza linia Rinului si strabate „tara belgilor" unde „totul imi paru exotic; totul respira belsug si bucurie"[24], grabit sa ajunga in „tara libertatilor", Franta. De aici, va merge la Londra, unde il viziteaza, impreuna cu Christian Tell, pe lordul Henry John Temple Palmerston, premierul britanic, caruia ii explica obiectivele revolutiei de la 1848; apoi se reintoarce la Paris, unde este primit de ministrul afacerilor straine, Drouyn de l'Huis, „cu scufie de noapte pe cap". Acesta sustine ca Franta nu s-a angajat sa apere integritatea Turciei, ca ea [Franta] abandonase problemele orientale intelegerii dintre Turcia si Rusia. Dupa un an de exil, Heliade explica motivatia exilului:[25] „Din nenorocirea mea si exilul d-voastra vor esi multe la lumina pentru svanturata noastra patrie. Fara aceasta catastrofa, natia nu era sa aiba atatea scrise spre luminarea drepturilor sale si strainii nu era sa cunoasca atatea. Acum un an, nu poporul, ci chiar deputatii Adunarii Nationale franceze nu stiau daca Bucurestiul este in Bukara (sau) in Tataria. Vorbeam cu dansii si mi se pare ca vorbeam cu oameni de pe alte taramuri. Acum, poporul, burghezii, literatii cunosc ca romanii tin de familia latina, adica romani, ca sunt fratii francezilor, italienilor, spaniolilor, portughesilor".
Ion Heliade-Radulescu si-a prelungit exilul cat a putut mai mult, in speranta de a dobandi o statura culturala si politica de nivel european, insa exilul i-a sporit izolarea. A existat o neincredere a fruntasilor revolutiei din Tara Romaneasca fata de grupul lui Eliade de la Paris si o repulsie fata de campania acestora de defaimare a refugiatilor de la Constantinopol si de la Brusa (oras in Asia Mica).[26] A fost in conflict cu alti lideri principali ai emigratiei, cum au fost: Nicolae Balcescu, fratii Bratianu, fratii Golescu si C. A. Rosetti. Heliade il denunta pe Ion Ghica in ziarele franceze ca fiind un „agent tarist", care ar complota cu emigratii de la Brusa si din Paris, in intelegere cu guvernul de la Bucuresti. Pe de alta parte, junimismul l-a contestat din perspectiva unei viziuni estetice, opusa conceptiei artistice a lui Heliade.
La Paris, el editeaza Souvenirs et impressions d'un proscrit, [par Un Roumain] (=Ion Heliade Radulescu), Paris, Impr. de De Soye, 1849. O noua editie, tradusa in limba romana cu titlul Suvenire si impresii ale unui proscris apare in 1975, la Editura Dacia, Cluj-Napoca. Cartea evoca trauma instrainarii si a devenit, ulterior, un document memorialistic de mare importanta. In anul 1851 se tipareste tot la Paris volumul Epistole si acte ale oamenilor miscarii romane din 1848 si Memoires sur l'histoire de la regeneration roumaine ou sur les evenements de 1848 accomplis en Valachie. In timpul exilului la Paris a fost un colaborator constant la publicatiile democratice majore: Le Siecle, Le Temps, La Semaine, La Voix du Peuple, La Presse, L'Europe et Amerique.
In anul 1854, in timpul razboiului ruso-turc (Razboiul Crimeii) este trimis de Inalta Poarta la Sumla (azi Sumen, in Bulgaria) ca „reprezentant al natiei romane" pe langa Omer Pasa (general turc de origine croata). Datorita pozitiei sale favorabile Portii, este numit bei si i s-a dat o uniforma militara turceasca, in care a fost semnalat la Varna de unii romani.
In 1858 i se tipareste la Paris Biblicele sau notite istorice, filozofice, religioase si politice asupra Bibliei. Dupa George Calinescu, Biblicele sunt un comentariu cabalistic cu pretentii filozofice. Tot la Paris ii apare volumul Biblia sacra ce cuprinde Vechiul si Noul testament, tradusa din eleneste dupa a celor saptezeci, de I. R.
Pentru scurt timp revine in tara, in timpul ocupatiei turcesti a Capitalei, dar, in urma protestelor consulatului austriac este nevoit sa se reintoarca la Constantinopol, unde ramane pana in 1857. Se intoarce definitiv in tara in anul 1859.
Pentru scurt timp scoate gazeta Curierul roman (1859), care este suspendata de guvernul Ion Ghica dupa numai trei numere. Incearca sa reintre in viata politica, de aceea candideaza in alegeri, dar este invins de Cezar Bolliac. Editeaza in 1860 jurnalul politic si literar Proprietarul roman. Este ales deputat de Muscel in 1864. In anul 1866, scoate sub numele P. Georgescu ziarul Legalitatea, semnand unele articole cu pseudonimul M. Anagnoste. In 1859, avand gradul masonic 18, participa la aprinderea luminilor Lojii bucurestene Steaua Dunarii, al carei Mare Maestru a devenit in 1861.[28]
In continuarea preocuparilor sale in domeniul istoriei nationale, Ion Heliade Radulescu publica in 1861 Prescurtare de Istoria Romanilor sau Dacia si Romania. In 1869 apare editia a doua sub titlul Elemente de istoria romanilor sau Dacia si Romania.
Heliade este considerat intemeietorul teoriei literare romanesti (clasica la inceput, romantica mai apoi), in lucrarea sa Regulile sau gramatica poeziei fiind in acelasi timp si indrumator literar.
Poet al viziunilor grandioase de tip hugolian, a scris poemul Anatolida sau Omul si fortele, realizat fragmentar. Titlul poemului se poate explica astfel: Anatolida (provine de la cuvantul grec Α νατολΎ— Anatolia) ar insemna poemul orientului, iar subtitlul Omul si Fortele inseamna Omul si Dumnezeul Fortelor, Elohim (explicatia este data de Dumitru Popovici). A cultivat meditatia cu motive preromantice, lamartiniene O noapte pe ruinele Targovistei, elegia Dragele mele umbre, mitul popular Zburatorul — capodopera sa literara, satira si fabula politica. A scris si proza cu continut satiric si pamfletar: Domnul Sarsaila autorul, Conu Dragan si cuconita Dragana etc. Heliade este autor a numeroase traduceri, imitatii si prelucrari din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron s.a.m.d.). De asemenea, Ion Heliade-Radulescu a avut si preocupari de natura filosofica si religioasa de inspiratie gnostica (Biblicele, 1858; Echilibru intre antitezi, 1859). Scrierea Echilibru intre antitezi sau Spiritul si materia este prima schita romaneasca a unui sistem filozofic.
Membrii Societatii Academice Romane,
1/13 august 1867
In administratia tarii, a avut, succesiv, rangurile de pitar, paharnic si clucer.
Ion Heliade-Radulescu este membru fondator al Societatii Academice Romane (Academia Romana) si primul presedinte al acesteia (1867-1870).[29] A demisionat in noiembrie 1869, in urma respingerii proiectelor sale ortografice.
Heliade a avut intentia de a-si grupa opera ciclic si in patru volume, dupa exemplul lui Victor Hugo cu Legenda secolelor, cele patru cicluri fiind: I. Biblice, II. Evanghelice, III. Patria sau Omul social, IV. Omul individual. El nu si-a realizat aceasta intentie, fiind risipit intr-o activitate multilaterala, succesele sale realizandu-se in creatiile lirice de mici dimensiuni.
In problemele limbii literare, prin lucrarile sale de inceput, Heliade a deschis limbii literare largi cai de dezvoltare.
Alunecarea lui Heliade spre pozitii echivoce, retrograde chiar, indeosebi dupa 1848, nu pot face sa paleasca laurii castigati anterior, care il indreptateau pe Mihai Eminescu sa-l situeze, in Epigonii, printre marii inaintasi ai literaturii romane.
Decesul
Ion Heliade-Radulescu a decedat in ziua de 27 aprilie 1872, in imobilul din str. Polona, nr. 20, dupa ce la 18 mai 1870 isi pierduse sotia.[c] La 30 aprilie i s-a facut inmormantare nationala, la care au participat mii de oameni.[31] Potrivit ziarului Trompeta Carpatilor la inmormantarea „fericitului Heliade" in curtea bisericii Mavrogheni de pe soseaua Kiseleff ar fi luat parte 10000 de persoane; discursurile funebre au fost rostite de Petrache Poenaru, Constantin Esarcu, B. P. Hasdeu care a vorbit in numele presei romane.
Mihai Eminescu a scris oda La Heliade, iar dupa decesul scriitorului: La moartea lui Eliade.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.