Dupa cum stiu multi, aceasta planta a fost adusa din Lumea Noua, fiind descoperita de marinarii lui Cristofor Columb, cu toate ca sunt destui istorici care sustin ca porumbul crestea simultan si in zone ale Africii sau chiar ale Asiei. Mai putin in Europa, unde aceasta planta a fost adusa ca o descoperire, din expeditiile intreprinse la finele secolului al XV-lea, de catre vestitul Columb. Columb ramane probabil cel mai faimos marinar din lume, deoarece el a fost descoperitorul Americii, in ciuda faptului ca marele explorator a vrut sa gaseasca o cale navigabila in India, acolo unde dorea sa ajunga pentru a procura mirodenii. “Ceea ce el a adus din noile teritorii, pe langa putin aur si cateva mirodenii fara valoare, a mai constat in cateva plante atat de stranii: cartoful, porumbul si rosia, incat cei care le-au privit atat atunci, cat si dupa aceea, pe cand incercau, cu succes indoielnic sa le aclimatizeze si sa le incetateneasca printre locuitori, nu au crezut deloc ca vor deveni alimentele viitorului. Cel putin despre porumb sau grau indian, cum i se mai spunea, parerile erau atat de putin optimiste, incat nu i se dadea sansa de a rezista nici macar cativa ani", ne spune Florin Dirdala, specialist in istorie veche. Spre deosebire de mei, cereala pe care au cultivat-o si consumat-o stramosii nostri mai bine de un mileniu, porumbul era si este o planta care nu-si scutura semintele fecundate, foarte bine fixate pe stiulete. Cu ajutorul omului, aceasta cultura s-a extins foarte mult. A urmat insa o perioada neagra, cand in trecut marile plantatii de porumb au fost atacate pana aproape de disparitie de diferiti daunatori sau de perioade lungi de seceta. Salvarea a venit tot de la oameni, care au reinventat aceasta cereala. Planta originara (zae mays) din care se trage porumbul a fost foarte studiata de cercetatorii lumii, fara prea mult succes. Stramosii nostri cunosc porumbul de trei secole La romani, porumbul a inceput sa fie cultivat tarziu, pe la 1700, inlocuind vechile plantatii de mei. Motivele pentru care interesanta planta a prins la stramosii nostri au fost destul de simple. In primul rand, productivitatea era crescuta, se putea cultiva in zone putin favorabile, si mai mult decat toate acestea la un loc, nu prezenta interes pentru Imperiul Otoman, pentru ca nu era un bun rechizitionabil (nu erau interesati de cereale si, cu atat mai mult, otomanii nu cunosteau aceasta planta). Astfel, porumbul nu trebuia trimis ca tribut la turci. Toate acestea au determinat ca vreo doua sute de ani sa ajunga mancarea de baza a locuitorilor din zona carpato – danubiano-pontica, dar din pricina cultivarii, recoltarii si mai ales pastrarii defectuoase, porumbul a devenit foarte periculos, provocand boala pelagrei. Din acest motiv, in secolul al XX-lea, populatia Romaniei s-a indepartat de la consumul excesiv de malai si l-a inlocuit cu faina de grau, preferand pe deplin painea.