Istoria vinetei
Chiar daca astazi fac parte din traditia gastronomiei romanesti, vinetele provin din tinuturile indepartate ale Asiei meridionale. In urma cu 4.000 de ani, erau cultivate in regiunea Assam (in estul Indiei) si in Birmania. Treptat, leguma s-a raspandit in toata Asia unde, si in prezent, se gasesc varietati de vinete de toate culorile. De altfel, in bucataria asiatica, vinetele se afla la loc de cinste. Potrivit unor obiceiuri locale, in China, o femeie, inainte de nunta, ca parte a zestrei sale, trebuia sa aduca douasprezece retete pentru prepararea vinetelor. In primele secole ale mileniului I d.Hr., vinetele au ajuns in Africa de Nord, aduse in caravanele persilor, care numeau vinetele “badengan", iar navigatorii arabi le-au introdus in tot bazinul mediteranean. In Evul Mediu, tot arabii aduc vinetele (pe care le numeau “al-badinjan") in Spania, in Andaluzia si in Catalonia, unde si astazi li se spune “alberginia". In secolul al XIV-lea, patrund in Italia si Franta (via Africa de Nord). Medicii si botanistii timpului au pus pe seama consumului de vinete febra si crizele de epilepsie, numind aceasta leguma “fructul Sodomei" – “Solanum insanum". In Anglia erau numite “eggplant", deoarece erau de marimea unui ou si aveau culoarea alba. Alte specii salbatice aveau fructul galben si foarte amar. In prezent, in cultura vinetei, s-au obtinut nenumarate soiuri, cu gusturi si arome placute, departe de gustul amar al vinetei salbatice, de acum cateva mii de ani
Istoricul Pliniu cel Batran a facut referire la vinete, denumindu-le "plante ale soarelui".