AnuntulVideo >>
Cultura >>
Arta
Nascut in Deventer, in 1889, Henricus Anthonius van Meegeren a studiat initial arhitectura, descoperind ulterior pasiunea pentru pictura, predand o perioada cursuri de desen si istoria artei. Poate prea putin atras de ideea unor lucrari originale, s-a remarcat initial prin talentul de a imita picturile si mai ales desenele unor mari maestri, realizate mai mult ca exercitii. Primele sale expozitii de pictura, cuprinzand lucrarile sale, s-au bucurat de un succes moderat pentru critica, desi s-au vandut destul de repede. Dupa o perioada de alcoolism si un divort, pictorul s-a refugiat in arta, iar din 1928 a inceput sa publice articole de istoria si teoria artei in De Kemphaan, o mica revista lunara, care se opunea curentelor progresiste, avangardiste. Se muta in final la Roquebrune, in sudul Frantei, dezamagit de insuccesul sau. Nimeni nu il considera un artist macar mediocru, lucrarile sale erau ignorate sau cel mult ironizate de criticii de arta, galeristii refuzau sa le mai expuna, vanzarile, altadata deloc rele, scazusera tot mai mult. Han van Meegeren devenise arhetipul artistului ratat, dezamagit si furios.
La inceput ca exercitiu si pasiune, pictorul a realizat cateva lucrari in stil de secol XVII, imitandu-i pe Vermeer, Frans Hals, Ter Borch. La final el insusi era surprins. Lucrarile pareau a fi realizate chiar de maestrii sa preferati, desi micile erori si stangacii le scadeau valoarea. Muncind din greu, perfectionandu-si stilul continuu, in scurt timp Han van Meegeren realiza primele falsuri aproape imposibil de diferentiat de original. Era razbunarea sa : lumea artistica, pictorii care il respinsesera, galeristii care nu il tratasera niciodata ca pe un artist, criticii care il ignorasera, toti aveau sa fie ridiculizati. Intr-o maniera inspirata, originala si, pana la urma, geniala. Prima lucrare importanta din seria falsurilor avea sa fie si una dintre cele mai bune, "Cristos si ucenicii la Emmaus", imitandu-l surprinzator pe Vermeer.
In chip "inexplicabil", lucrarea a ajuns pe piata de arta, iar in septembrie 1937 era identificata si considerata una dintre capodoperele pierdute ale lui Vermeer. Critici, istorici ai artei, pictori, toti erau extaziati de noua descoperire. Dar cel care, din nefericire pentru reputatia sa, a fost cel care a autentificat falsul lui van Meegeren, a fost reputatul Abraham Bredius (1855 - 1946), reputat colectionar si istoric al artei. Convins ca lucrarea demonstreaza influenta italiana asupra stilului maestrului, Bredius si-a pus in joc reputatia si a declarat ca este intr-adevar un Vermeer. Un Vermeer necunoscut, dar cat se poate de autentic. Se pare ca initial falsificatorul a vrut sa recunoasca public farsa, dar cand a primit pentru falsul Vermeer o suma fabuloasa, echivalentul de astazi a catorva milioane de dolari, a renuntat. Avea sa continue jocul, sa demonstreze ca este un mare pictor si, de ce nu, avea sa castige o groaza de bani. Iar cei care il ridiculizasera aveau sa fie distrusi profesional si moral. Un an mai tarziu falsul Vermeer era mutat cu mare fast la Muzeul Boijmans, care achizitionase panza, si pret de cativa ani a fost principala atractie a expozitiei permanente, inspirand zeci de articole si studii erudite, in care specialistii discutau influentele, elementele, stilul, cromatica. Van Meegeren era abia la inceput.
Incantat de primirea de care se bucurase falsul Vermeer, amuzat de intreaga situatie care demonstra ca marii specialisti nu sunt nici pe departe infailibili, si dornic sa continue, Han van Meegeren se muta la Nisa in 1938 si picteaza Jucatorii de carti si Petrecerea, in stilul lui Pieter de Hooch, reusind sa vanda cea de a doua lucrare un an mai tarziu. Seria falsurilor va continua cu alte piese mai putin importante in stilul secolului XVII, pana cand pictorul incepe sa lucreze aproape exclusiv in genul lui Vermeer. Intre 1941 si 1943 va realiza mai multe falsuri Vermeer, surprinzator de bune, iar in 1943 vindea lucrarea "Hristos si femeia adultera" chiar oficialului nazist Hermann Goering, in schimbul a 200 de lucrari ale pictorilor olandezi, furate de Germania la inceputul razboiului. Tot in 1942 un alt fals se vindea pentru 1.6 milioane de guldeni, o suma fabuloasa pentru acea vreme.
Van Meegeren parea ca si-a descoperit adevarata vocatie. Lucra intens, cu placere, iar lucrarile sale se vindeau pentru sume fabuloase, fiind dorite de marii colectionari si marile muzee, se scria despre ele in revistele de specialitate. Doar ca nu erau semnate Van Meegeren sau realizate intr-un stil original, ci erau de regula semnate Vermeer. Falsuri aproape perfecte. Greu, daca nu imposibil, de recunoscut chiar si de catre cei mai mari specialisti. Abia sfarsitul razboiului avea sa aduca nu doar prabusirea falsificatorului, ci si un proces rasunator si cel mai important scandal din lumea artistica a secolului XX.