Un tren in miniatura, care incepand din anul 1881 strabate, tacticos ca un mosneag, dealurile inalte himalayene din nord-estul Indiei, dintre Darjeeling si Siliguri; nu se grabeste absolut deloc, asa ca ii trebuiesc opt ore pentru o distanta de numai 86 de kilometri. Este inscris pe lista patrimoniului mondial al UNESCO ca Darjeeling Himalayan Railway, insa iubitorii de trenuri deosebite l-au poreclit cu drag Toy Train, trenul de jucarie din Darjeeling.
Toy Train chiar arata ca un tren de jucarie: distanta dintre sinele acestui tren in miniatura este caraghios de mica, de doar 61 cm, iar vagoanele si locomotiva sunt pe masura sinelor, ducandu-te cu gandul la trenuletul unui parc de distractii. Poti alerga linistit pe langa el, si daca te mai opresti din cand in cand sa-ti legi sireturile nu este o problema; in general e tractat de locomotive diesel, dar pana la Ghum inca mai circula un Toy Train in versiune decadenta, pentru turisti, tras de o batrana locomotiva cu aburi care face larma si fum de parca si-ar da sufletul; iar linia de tren trece chiar pe strada, printre casele si pravaliile dintre Darjeeling si Ghum, la distante amuzant de mici de zidurile cladirilor si de tarabele stradale; asa ca daca iesi prea mult pe fereastra trenului ai sanse sa lovesti vreo creanga de copac sau vreun localnic mai neatent; e adevarat insa ca poti intinde mana sa pescuiesti un zarzavat, o punga de pufarine expirate sau alt suvenir local de pe vreuna din tarabele pe langa care treci…
Pana sa cumpar biletul de tren am fost nevoit sa completez un formular de rezervare a locului, cu intrebari si rubrici ca pentru insuratoare; ulterior am aflat ca el e necesar pentru toate clasele cu rezervare de locuri din trenurile indiene, iar in urmatoarele saptamani l-am mai scris de inca trei ori, asa ca pana la terminarea calatoriei prin nord-estul Indiei deja dadeam consultanta indienilor in completarea sa. Trenul cu care am calatorit eu avea doar doua vagoane, iar in vagonul meu erau cu totul zece oameni, din care sapte erau calatori iar trei erau angajati ai cailor ferate indiene: unul tinea evidenta calatorilor pe niste hartii mari pe care insemna constiincios prezenta fiecaruia, ca nu cumva sa evadam; al doilea tinea evidenta riguroasa a ceea ce facea trenul, pentru a preveni, pesemne, orice abatere disciplinara de la linia oficiala; am aruncat un ochi in hartiile lui si am fost impresionat de meticulozitatea tipic asiatica a insemnarilor privind statiile, orele, altitudinea si alte chestiuni uimitor de exacte pentru un functionar indian a carui preocupare principala parea a fi somnul; iar cel de al treilea chiar parea sa munceasca, pentru ca avea de invartit o roata mare din metal cu care banuiesc ca frana rotile atunci cand trenul o lua prea tare la vale. Cei trei pareau sa fie dedicati trup si suflet doar vagonului in care eram eu, asa ca banuiesc ca celalalt vagon avea alti trei muschetari indieni care monitorizau atent functiile vitale ale vagonului si calatorilor; ca sa fie clar, inca o data, ca eficienta nu este punctul cel mai tare al indienilor…