Robespierre si Teroarea ca principiu de... guvernare

Adauga la playlist

Adaugat de MARCU

13.11.2016

Adauga la favorite

1.114 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Teroarea iacobina (5 septembrie 1793 – 28 iulie 1794),cunoscuta de asemenea doar ca Teroarea (conform originalului franceza la Terreur), este perioada revolutei franceze care a culminat cu dictatura lui Robespierre, care isi eliminase fostii camarazi de lupta, si cu instituirea Comitetului Salvarii Publice. S-a terminat odata cu incetarea puterii Directoratului dupa executarea lui Robespierre, marcand sfarsitul Revolutiei franceze.

Perioada, cea mai violenta din timpul Revolutiei franceze, a fost pornita de conflictul mereu mocnit dintre girondini si iacobini, fiind marcata de executarea in masa a "dusmanilor revolutiei." Desi numere exacte nu sunt cunoscute, numarul celor executati fusese de ordinul a zeci de mii la nivelul intregii tari, dintre care 16.594 per total (si 2.639 doar in Paris) au fost ghilotinati,si un alt numar de circa 25.000 au fost ucisi in executii sumare de-a lungul Frantei.

Ghilotina (cunoscuta si sub numele de "Briciul national") devenise simbolul cauzei revolutiei, datorata unui sir se executii publice, regele Louis al XVI-lea, Marie Antoinette, Girondinii, Philippe Egalite (de fapt, Louis Philippe II, Duce de Orleans) si Madame Roland, precum si multi altii, printre care se poate numara si chimistul si savantul Antoine Lavoisier.

In timpul anului 1794, Franta revolutionara s-a confruntat cu o multitudine de inamici interni si externi. In interior, intrega nobilime franceza a devenit un inamic imediat al Revolutiei, intrucat isi pierduse toate privilegiile, plus pericolul de a fi fost decapitati prin judecati sumare.

Biserica Romano-Catolica a fost, la randul sau un inamic al Revolutiei si al revolutionarilor intruca acestia redusesera clerul la simplii angajati ai statului, cerandu-le tuturor clericilor sa ia un juramant de credinta fata de natiunea franceza (prin asa numita Constitutia civila a clerului). In exteriorul Frantei, prima Prima Republica Franceza fusese angranata intr-un sir de razboaie externe cu natiune vecine, care nu doreau sub nici o forma extinderea revolutiei in tarile lor.

Viitorul Frantei era in pericol. Sangele curge pe esafod in mod legal, ghilotina este arma regimului. Robespierre, dupa ce i s-a opus, a organizat el insusi represiunea inainte de a deveni, la randul ei, una din multele victime ale acesteia.

Teroarea a fost o practica, o legislatie, un pricipiu. O practica inceputa din iulie 1789 si care s-a terminat abia cu eliminarea montagnarzilor in luna Thermidor a anului II.; ea se prelungeste cu Terorarea alba, se extinde pana in perioada imperiului cu excesele napoleoniene. Aceasta practica implica mai multi actori (victime, martori, decidenti, executanti), mai multe mijloace (ghilotina, tunul, spada), spatii diferite (Parisul, Vendee, Nantes). O practica proteiforma care – conform istoriografiei recente – are drept trasatura definitorie caracterul conjunctural, variabil in timp si spatiu. Ea este, de asemenea, o mostenire a practiciilor de supraveghere si represiune ale Vechiului Regim. In acelasi timp, Teroarea este si legislatia care legitimeaza practica: o legislatie, formata din texte acumulate inca de la debutul revolutiei, care legalizeaza crimele – acelea ale lui De Launay, comandant al Bastiliei; sau Masacrul de pe Campul lui Marte.

Aceasta legislatie se baza pe un principiu cu care sunt de acord si moderatul Barnave, dar si foarte patriotul Robespierre: acela al necesitatii violentei, chiar si excesive, pentru infaptuirea revolutiei si apararea natiunii. Vechea legenda a Terorii incepute odata cu masacrele din septembrie si sfarsita cu decapitarea lui Robespierre nu mai e astazi vaidata de istoriografie, fie ca e denuntata de stanga ca fiind liberala sau de dreapta ca fiind iacobina. Aceasta legenda, hranita de romantismul lui Lamartine sau dezvoltata de Guizot si Thiers, il identifica pe Robespierre ca sufletul Terorii.

Teroarea apara Natiunea!

Mitificarea lui Robespierre se bazeaza pe trei elemente concrete. Mai multe texte si decizii semnate de el confirma responsabilitatea acestuia cu privire la masurile revolutionare radical. El scria: „Cand Revolutia este purtata de despotism impotriva poporului, masurile revolutionare nu sunt, in mainile sale, decat instrumente de cruzime si oprimare; dar in revolutiile in care poporul se opune despotismului si aristocratiei, masurile revolutionare sunt remedii, acte de binefacere universala."

Textele in care el face apel la terorizarea si exterminarea inamicilor natiunii sunt egale in numar cu cele in care vorbeste despre drepturi, libertatea individuala a omului, protejarea cetatenilor etc. Robespierre a promovat sufragiul universal (din primavara anului 1790), el este cel care obtine abolirea sclavagismului; Marele Comitet terorist pe care l-a guvernat a fost si cel care a obtinut victoria armatei revolutionare impotriva monarhiilor europene. Asa ca Robespierre poate fi vazut si ca un tiran nemilos, dar si ca unul din fondatorii democratiei in Franta.

Interpretarea mitului sau trebuie sa se faca prin acceptarea si intelegerea tuturor nuantelor. Niciun istoric care se respecta nu-l mai poate descrie azi pe Robespierre ca sufletul sau incarnarea Terorii. De fapt, putem contura trei fete ale aceluiasi personaj: a fost, initial, opozant al metodelor Terorii; apoi unul dintre organizatori; si, in fine, o frana si victima a acesteia.

In mai 1792, , dupa Masacrul de pe Campul lui Marte, el publica primul numar din ziarul Aparatorul Constitutiei, in care afirma ca aceasta – Constitutia – este singura pavaza impotriva tiraniei planuite de „pretendentii" republicani. Legalist ca si Socrate, modelul pe care l-a urmat pana si in modul de a infrunta moartea, Robespierre afirma ca angajamentul sau in rasturnarea monarhiei ramane unul pur ideologic; daca insurectia este necesara, asta este din cauza regelui si guvernului sau, care tradeaza natiunea aflata in pericol. El e de acord cu crearea unui Tribunal Revolutionar in martie 1793, dar refuza sa-i condamne pe autorii masacrelor din septembrie „in numele dreptului la rezistenta contra oprimarii".

Prin cele doua functii de conducere – in Marele Comitet si in clubul Iacobinilor – Robespierre devine si organizator al Terorii. Apoi a devenit victima propriului mecanism – a fost condamnat de Conventia Nationala si executat prin ghilotinare la 28 iulie 1794. Pentru el, Teroarea a fost o necesitate ceruta de vremurile dificile si de Natiune, o lege pe care a refuzat sa o incalce. Drept urmare, si-a pierdut si libertatea, si viata. Moartea lui nu a pus capat nici legilor, nici practicilor Terorii.

Robespierre si Teroarea ca principiu de... guvernare

Semnaleaza o problema