Din aceeasi categorie
|
Bucurestiul interbelic - film de arhiva 1.560 vizite - 0 comentarii adaugat de maxim |
||||||||||||||||||
|
Imagini din Bucurestiul interbelic 2.046 vizite - 0 comentarii adaugat de maxim |
||||||||||||||||||
|
Editura Compania va anunta o carte Eveniment 1.367 vizite - 0 comentarii adaugat de buster |
||||||||||||||||||
|
Micul Paris - Bucuresti interbelic 1.271 vizite - 0 comentarii adaugat de vasiliu |
||||||||||||||||||
|
Bucurestiul de odinioara 1.581 vizite - 0 comentarii adaugat de mihaelasa |
||||||||||||||||||
|
Bucurestiul in 1987 1.001 vizite - 0 comentarii adaugat de Laur |
||||||||||||||||||
|
Calatorie in Bucurestiul anilor 70 1.465 vizite - 0 comentarii adaugat de escortgu |
||||||||||||||||||
|
|
Bucurestiul de odinioara 1.719 vizite - 0 comentarii adaugat de Iulia Andrei |
||||||||||||||||||
01:12
|
Bucurestiul iubit, dar comunist 1.901 vizite - 0 comentarii adaugat de lavinia |
||||||||||||||||||
|
|
Bucurestii interbelici 1.537 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Bucurestiul interbelic
| Adaugat de Cozana | 10.10.2016 |  Adauga
la favorite |
1.076 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favorite.Trecuse Marele Razboi si orasul capata noi forme, zgomote si arome, iar viata avea un ritm nou. Se traia dupa buget, cum spunea altadata Conu’ Iancu, dar Bucurestiul crestea, se civiliza si incepea sa semene cu alte capitale europene ale timpului.
Pe la 1930, in Bucuresti traiau 640 de mii de oameni, capitala era in plina industrializare, concentra multe dintre intreprinderile cu pondere importanta in economia tarii: Uzinele Malaxa prosperau, se infiinteaza Aeroportul Baneasa (1921) si Liniile Aeriene Romane (1933), care apartineau statului, la fel ca si Uzinele Grivita, Pirotehnica Armatei, Societatea Comunala de alimentare cu lapte a Bucurestiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. si fabricile de gheata.
(w460) BucurestiApar banci noi, se deschid zeci de noi cinematografe, pe strazi circula din ce in ce mai multe automobile.
Bucurestiul se reorganizeaza administrativ, se demoleaza, se asaneaza si se construieste dupa principii moderne, invatate la scoli de arhitectura din strainatate, se ridica cladiri inalte si primul zgarie-nori, Palatul Telefoanelor (1933), si se amenajeaza parcuri noi.
In lumea mahalalelor, in zona halelor si a Pietii Bibescu, pe cheiul Dambovitei, la Obor sau in cartierul evreiesc, unde traiau aproape 70 de mii de evrei, lumea era saraca, ulitele si strazile pline de noroaie, se spalau rufe in apa Dambovitei, si erau oameni care taiau cu ce se gasea la groapa de gunoi din spatele cimitirului Bellu, numita Valea Plangerii.
Treptat, orasul este curatat, refacut, extins si infrumusetat, Dambovita este asanata, lacurile si parcurile amenajate. Totul luase avant in doar doua decenii, de la primul la al doilea razboi mondial.
Viata cu parfum de epoca
Viata de zi cu zi decurgea firesc, oamenii isi vorbeau politicos, numai cu dumneavoastra, sau chiar cu domnia voastra iar intre prieteni, sau chiar in familie, cu dumneata. Glumele deocheate nu erau permise in prezenta domnisoarelor. Femeile purtau, pe strazile Bucurestiului, palarie, rochii si fuste, nu pantaloni si isi coafau parul cu bucle. Tinerii purtau ochelari negri, nu-i numeau ochelari de soare, petreceau cu banda, nu cu gasca, mergeau la dancing si flirta. Se asista la matchuri, nu la meciuri, se ascultau placi la patefon, si nu discuri.
Nuntile si botezurile, numite incuscriri si cumetri, erau prilej de mare sarbatoare si pentru bogati si pentru saraci, onomasticile, zilele numelui, se sarbatoreau de cei mai varstnici, in timp ce pentru copii sau cei foarte tineri se sarbatoreau zilele de nastere.
(w400) Bazinul Li
In zilele toride de vara sau in zilele de sarbatoare, la Paste, la Sfantul Gheorghe sau la 10 Mai, bucurestenii obisnuiau sa se racoreasca si sa petreaca la iarba verde. Lumea venea in grupuri de prieteni sau pe familii, in Gradina Bordeiului sau in locurile umbrite de pe malul Dambovitei, in timp ce protipendada scapa de caldura la Lido, in marele bazin cu valuri maritime, situat in centrul Capitalei, in bulevardul Bratianu colt cu strada Franklin.
Inmormantarile se faceau cu dricul, pentru cei nevoiasi, dricul era tras doar de de doi cai, iar familiile care puteau plati ceva mai multi bani isi inmormantau rudele cu dric tras de patru cai si cu trasuri pentru preot si familie, iar inmormantarile de clasa I erau somptuoase, dricul fiind tras de sase sau opt cai mascati si cu pompon inalt, negru.
Se crease o viata politica normala, cultura era libera si presa vigilenta. Bucurestenii citeau gazete, nu ziare, cea mai populara gazeta centrala era „Universul" care isi avea sediul In Palatul Universul de pe strada Ion Brezoianu, inaugurata pe 2 noiembrie 1930, fiind celebra agitatia din jurul ei, cand vanzatorii de ziare strigau in gura mare titlurile editiilor.
Se mergea la muzeu, in 1908 se deschisese oficial noul edificiu al Muzeului de Istorie Naturala "Grigore Antipa", in 1914 se infiintase si Muzeul Militar National, iar in anul 1936 sociologul Dimitrie Gusti infiinta Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume.
Bucurestenii se obisnuisera sa telefoneze, de la cabinele telefonice publice din Oficiile postale, dar si de acasa, pe la sfarsitul anilor 1920 in Bucuresti erau deja3.000 de abonatila serviciul telefonic si se da in folosinta o centrala telefonica automatizata.
Cinematograful avea un succes enorm, in Bucuresti erau 30-40 de cinematografe care proiectau filme, mentionate si in paginile gazetelor, la rubrica „calendarul zilei“.
Raspandirea radiourilor incepe sa creasca din 1928, cand se inaugureaza si emisiunile romanesti, iar in gazeta Dimineata se puteau citi toate programele dre tramsmisii radiofonice din marile orase ale Europei, pe care le prindea si Bucurestiul. Aparatele de radio, vandute de noi magazine specializate, erau aduse din strainatate si costau enorm. Anul 1935 aduce si o stire de senzatie, la 23 martie, la Berlin se facuse prima transmisie de televiziune, si in anii care au urmat discutiile despre televiune si noua cutie magica sunt la ordinea zilei in saloanele Bucurestiului.
(w400) Casa CapsLumea buna mergea la spectacolele de la teatru sau Ateneu, la restaurante si baruri sau la Cafeneaua Capsa, pe Calea Victoriei, colt cu strada Edgar Quinet, peste drum de Cercul Militar National, unde a ramas pana azi.
Infiintata pe la mijlocul secolului XIX de fratii Capsa - Vasile, Anton, Constantin si Grigore, urmasi ai cojocarului Dumitru Capsa, devenise in doar cateva decenii cel mai select local al Bucurestilor si celebra in toata Europa. Grigore Capsa era furnizorul Casei Regale Romane, al casei principelui Milan Orbenovici al Serbiei si, din 1908, avea sa fie si furnizor al principelui Ferdinand al Bulgariei, iar Casa Capsa gazduia receptii fastuoase la care participasera mari personalitati politice si artistice ale Europei. Capsa aducea regulat de la Paris mostre din cele mai noi produse de cofetarie, care erau repede introduse in fabricatie, astfel ca apareau mereu noutati, iar protipendada Bucurestiului se oprea la cofetarie pentru o prajitura cu ciocolata, bombonuri, sau pentru un pahar de vin, coniac sau lichior fin, provenite si ele din toata Europa.
Cei cu buget mai mic petreceau timpul liber la gradinile de vara, celebra era carciumioara „La Leul si carnatul", unde se delectau cu soiuri alese de vin, cu patricieni, mititei, tuslama si ciorba de burta, cu doar 2 lei, cat costa un pranz indestulator.
(w300) La dans BuErau la moda tangourile, romantele si melodiile populare romanesti si existau localuri pentru toate buzunarele, unde se putea petrece pina dimineata, iar ca sa aiba cat mai multi clienti, patronii de restaurante angajau o orchestra faimoasa si un cantaret indragit de public.
Dupa incheierea Primului Razboi Mondial a luat fiinta taraful fratilor Zavaidoc, iar in perioada interbelica, vocea lui a rasunat in toate saloanele restaurantelor vestite si a starnit ropote de aplauze chiar si la Paris, in 1937, la Expozitia Universala. Restaurantele bucurestene se bateau pentru el, iar la Ciresica, unde petrecea boema bucuresteana, ajunsese sa fie atat de cunoscut, incat si vatmanii tramvaielor stigau in statia de la Cismigiu: „Da-te, neamule, jos, c-am ajuns la Zavaidoc!".
In acesti ani au aparut marii cantareti Maria Tanase, Ioana Radu, Grigoras Dinicu, Rodica Bujor sau Ion Luican.
Titi Botez, vedeta Teatrului de Revista Carabus, canta si la Teatrul Alhambra, dar si in restaurantele si barurile cele mai rafinate, la Zissu, de pe Calea Serban Voda, la Colonade sau la Dori-Parcla, era poreclit eternul indragostit si asaltat de admiratoare cand le canta “Femeia, eterna poveste" sau „Mi-e dor de sarutarea ta".
(w220) Jean Mosco
Jean Moscopol, inainte de a ajunge faimos, fusese un modest functionar de banca la „Chrissoveloni", dar din 1929 se lansase in muzica la barul Zissu, facea turnee la Berlin sau canta la celebrul bar Ciro si isi cantecele inregistrate pe discurile Columbia, His Master’s Voice, Homocorde si Parlophon. Facea furori cu melodia “Noapte buna, Mimi!". Cristian Vasile a ramas celebru cu „ Iubesc femeia" sau “Zaraza".
„Cantecele Bucurestilor de odinioara reflecta totul, cu candoarea simplitati, toate rasunau pretutindeni, inviau din palnia patefoanelor, se inaltau spre bolta teatrelor de revista si faceau bucuria tineretului epocii" - spunea criticul muzical George Sbarcea.
Se electrifica, se construieste, se sistematizeaza
Intre anii 1918-1940, Bucurestiul a avut zece primari, unii dintre ei, Emil Costinescu, Anibal Teodorescu, Dem I. Dobrescu sau Alex. Donescu, cu un rol important in administrarea orasului.
Prin Legea pentru organizarea administratiei orasului Bucuresti din 7 februarie 1926, Capitala a fost impartita intr‑o zona centrala, patru sectoare, pastrand numele vechilor culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru si Sectorul IV Verde, si o zona periferica constituita din teritoriului celor 12 comune suburbane, pana la limita forturilor.
Interesele generale ale orasului si ale comunelor suburbane erau administrate de Consiliul General, format din 36 consilieri alesi, 24 consilieri numiti si pana la 7 consilieri cooptati. Conducerea administratiei era asigurata de Primarul General, ales de consiliu.
In 1923, in zona centrala, erau iluminate electric mai mult de 20 de strazi, alte zeci cu gaz aerian sau petrol.
In 1925 se inaugureaza prima linie de autobuz, intre Bariera Calarasi - Piata Sfantu Gheorghe, si incep sa dispara de pe strazi carutele si carucioarele trase cu mana de negustorii ambulanti, iar in 1929 se scot din uz ultimele sapte vagoane de tramvai cu cai si din 1930 apar tramvaiele electrice. Lumea buna mergea insa cu automobilul, nu cu masina, si prin anul 1933 erau deja inregistrate ceva mai mult de 8000 de automobilele, circulau inca si destule trasuri si pe strazi mirosea, asadar, si a benzina, si a balegar. Se matura cu tarnul si masinile de salubritate stropeau, de doua ori pe zi, bulevardele si strazile din centru.
Strazile nu erau marcate, dar la intersectiile de pe bulevarde aparusera semafoarele, plasate nu pe trotuare, ci chiar in mijlocul strazii, insotite insa si de un agent de circulatie, cu chipiu cu cozoroc, fluier si manusi de piele intoarsa, care dirija circulatia care incepuse sa se aglomereze.
Spre sfarsitul anilor '20 se construiesc primele imobile conform principiilor arhitecturii modernise. Dupa planurile arhitectului George Matei Cantacuzino se ridica Palatul Bancii de Investitii (1923-1928), fostul sediul Uniunii Arhitectilor (1925-1928), devenit mai tarziu restaurantul Marul de Aur.
(w380) Palatul teIntre anii 1929 si 1934 se construieste, pe Calea Victoriei, Palatul Telefoanelor, o clarire inalta de 52,5 metri, in stil Art Deco, asemanator zgarie-norilor americani. Era prima cladire cu schelet metalic din Romania si a ramas pana in anii 1970 cea mai inalta constructie din Bucuresti.
A fost construit dupa planurile lui Edmond van Saanen Algi, un arhitect de origine olandeza stabilit in Romania, autor si al Palatului Academiei Comerciale din Piata Romana, inaugurat in 1926, sediul Academiei de Studii Economice.
Dupa planurire arhitectului Horia Creanga, nepotul lui Ion Creanga, se construies mai mult de 70 de cladiri, intre care Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Blocul Burileanu-Malaxa, celebrul imobil ARO, construit in 1929 sau Hala Obor ridicata incepand din 1936, cu structura din otel sudat invelit cu beton si fundatii din beton. Doi ani mai tarziu langa Hala Centrala Obor a fost deschisa si Piata agroalimentara Obor. Se incheia atunci epoca Targului Obor, atestat documentar inca din secolul XVII, si unde, cu doua secole inainte, se desfaturasera si executiile condamnatilor la moarte prin spanzurare.
Monumentala cladire a Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti sa fost zidita intre anii 1933 si 1935 dupa planurile altui mare arhitect, Petre Antonescu, cel care a fost si arhitectul Arcului de Triumf, monumentul inchinat Unirii Tuturor Romanilor din 1918. Arcul, construit initial din lemn si stuc in anul 1922, este refacut si inaugurat la 1 decembrie 1936.
Athenee Palace, cel mai elegant hotel al Capitalei, construit dupa planurile arhitectului Teophile Bradeau in 1912, prima cladire din Bucuresti in care s-a intrebuintat betonul armat, a fost transformat in 1937 si modernizat de arhitectul Duiliu Marcu.
(w380) Blocul AdrSe construia intens, in special in centrul orasului, pe o parte si alta a bulevardelor, cladirile de sapte-opt etaje, ca blocul Carlton de la capatul Strazii Regale, daramat de cutremurul din 1940, blocul Wilson, cele doua blocuri simetrice de langa Biserica Italiana, cele din spatele lor, pe strada Vasile Conta, Hotelul Union sau Blocul Adriatica de pe malul Dambovitei, se numeau in epoca blockhausuri, si nu blocuri.
Aveau fatade albe si curate, holuri incapatoare si apartamente bine impartite - cu oficiu, doua water-closet, camera se serviciu cu intrare separata si balcoane.
In 1936 se amenajeaza Parcul National Carol al II-lea, astazi Parcul Herastrau, pe un teren de 187 de hectare, o fosta zona mlastinoasa asanata. Se amenajeaza si un teatru de vara si un lac, de 77 de hectare, pentru practicarea sporturilor nautice, in incinta parcului se deschide si Muzeul Satului. La 8 iunie 1938, la intrarea dinspre Arcul de Triumf, se deschide Pavilionul Televiziunii. Emisiunile incepeau seara la ora 7 si orice vizitator isi putea transmite vocea si imaginea pe un ecran, platind o mica taxa.
In anul 1937 se termina constructia Palatului Regal, inceput in 1930, construit dupa planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu, pe locul fostei Case Golescu, transformata in Palat Domnesc, pentzru Alexandru Ioan Cuza si apoi pentru Regele Carol I. Regele Carol al II-lea si principele mostenitor locuisera in Casa Noua, o mica vila de pe strada Pictor Grigorescu, pe locul unde se afla astazi Sala Palatului. In Sala tronului din Palatul Regal, la 6 septembrie 1940, urma sa aiba loc ceremonia de depunere a juramantului de catre regele Mihai. Astazi in Palatul Regal functioneaza Muzeul National de Arta.
La 10 mai 1939, in fata Palatului Regal, era inaugurata statuia ecvestra a Regelui Carol I, in prezenta Regelui Carol al II-lea si a principelui Mihai Marele Voevod de Alba Iulia Mihai. Lucrarea, realizata de marele sculptor si artist croat Ivan Mestrovic, ca multe alte monumente a fost distrusa in perioada comunista.
surse:
Intoarcere in Bucurestiul interbelic - Ioana Parvulescu, Humanitas 2003
Pe la 1930, in Bucuresti traiau 640 de mii de oameni, capitala era in plina industrializare, concentra multe dintre intreprinderile cu pondere importanta in economia tarii: Uzinele Malaxa prosperau, se infiinteaza Aeroportul Baneasa (1921) si Liniile Aeriene Romane (1933), care apartineau statului, la fel ca si Uzinele Grivita, Pirotehnica Armatei, Societatea Comunala de alimentare cu lapte a Bucurestiului, Abatorul, Atelierul S.T.B. si fabricile de gheata.
(w460) BucurestiApar banci noi, se deschid zeci de noi cinematografe, pe strazi circula din ce in ce mai multe automobile.
Bucurestiul se reorganizeaza administrativ, se demoleaza, se asaneaza si se construieste dupa principii moderne, invatate la scoli de arhitectura din strainatate, se ridica cladiri inalte si primul zgarie-nori, Palatul Telefoanelor (1933), si se amenajeaza parcuri noi.
In lumea mahalalelor, in zona halelor si a Pietii Bibescu, pe cheiul Dambovitei, la Obor sau in cartierul evreiesc, unde traiau aproape 70 de mii de evrei, lumea era saraca, ulitele si strazile pline de noroaie, se spalau rufe in apa Dambovitei, si erau oameni care taiau cu ce se gasea la groapa de gunoi din spatele cimitirului Bellu, numita Valea Plangerii.
Treptat, orasul este curatat, refacut, extins si infrumusetat, Dambovita este asanata, lacurile si parcurile amenajate. Totul luase avant in doar doua decenii, de la primul la al doilea razboi mondial.
Viata cu parfum de epoca
Viata de zi cu zi decurgea firesc, oamenii isi vorbeau politicos, numai cu dumneavoastra, sau chiar cu domnia voastra iar intre prieteni, sau chiar in familie, cu dumneata. Glumele deocheate nu erau permise in prezenta domnisoarelor. Femeile purtau, pe strazile Bucurestiului, palarie, rochii si fuste, nu pantaloni si isi coafau parul cu bucle. Tinerii purtau ochelari negri, nu-i numeau ochelari de soare, petreceau cu banda, nu cu gasca, mergeau la dancing si flirta. Se asista la matchuri, nu la meciuri, se ascultau placi la patefon, si nu discuri.
Nuntile si botezurile, numite incuscriri si cumetri, erau prilej de mare sarbatoare si pentru bogati si pentru saraci, onomasticile, zilele numelui, se sarbatoreau de cei mai varstnici, in timp ce pentru copii sau cei foarte tineri se sarbatoreau zilele de nastere.
(w400) Bazinul Li
In zilele toride de vara sau in zilele de sarbatoare, la Paste, la Sfantul Gheorghe sau la 10 Mai, bucurestenii obisnuiau sa se racoreasca si sa petreaca la iarba verde. Lumea venea in grupuri de prieteni sau pe familii, in Gradina Bordeiului sau in locurile umbrite de pe malul Dambovitei, in timp ce protipendada scapa de caldura la Lido, in marele bazin cu valuri maritime, situat in centrul Capitalei, in bulevardul Bratianu colt cu strada Franklin.
Inmormantarile se faceau cu dricul, pentru cei nevoiasi, dricul era tras doar de de doi cai, iar familiile care puteau plati ceva mai multi bani isi inmormantau rudele cu dric tras de patru cai si cu trasuri pentru preot si familie, iar inmormantarile de clasa I erau somptuoase, dricul fiind tras de sase sau opt cai mascati si cu pompon inalt, negru.
Se crease o viata politica normala, cultura era libera si presa vigilenta. Bucurestenii citeau gazete, nu ziare, cea mai populara gazeta centrala era „Universul" care isi avea sediul In Palatul Universul de pe strada Ion Brezoianu, inaugurata pe 2 noiembrie 1930, fiind celebra agitatia din jurul ei, cand vanzatorii de ziare strigau in gura mare titlurile editiilor.
Se mergea la muzeu, in 1908 se deschisese oficial noul edificiu al Muzeului de Istorie Naturala "Grigore Antipa", in 1914 se infiintase si Muzeul Militar National, iar in anul 1936 sociologul Dimitrie Gusti infiinta Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume.
Bucurestenii se obisnuisera sa telefoneze, de la cabinele telefonice publice din Oficiile postale, dar si de acasa, pe la sfarsitul anilor 1920 in Bucuresti erau deja3.000 de abonatila serviciul telefonic si se da in folosinta o centrala telefonica automatizata.
Cinematograful avea un succes enorm, in Bucuresti erau 30-40 de cinematografe care proiectau filme, mentionate si in paginile gazetelor, la rubrica „calendarul zilei“.
Raspandirea radiourilor incepe sa creasca din 1928, cand se inaugureaza si emisiunile romanesti, iar in gazeta Dimineata se puteau citi toate programele dre tramsmisii radiofonice din marile orase ale Europei, pe care le prindea si Bucurestiul. Aparatele de radio, vandute de noi magazine specializate, erau aduse din strainatate si costau enorm. Anul 1935 aduce si o stire de senzatie, la 23 martie, la Berlin se facuse prima transmisie de televiziune, si in anii care au urmat discutiile despre televiune si noua cutie magica sunt la ordinea zilei in saloanele Bucurestiului.
(w400) Casa CapsLumea buna mergea la spectacolele de la teatru sau Ateneu, la restaurante si baruri sau la Cafeneaua Capsa, pe Calea Victoriei, colt cu strada Edgar Quinet, peste drum de Cercul Militar National, unde a ramas pana azi.
Infiintata pe la mijlocul secolului XIX de fratii Capsa - Vasile, Anton, Constantin si Grigore, urmasi ai cojocarului Dumitru Capsa, devenise in doar cateva decenii cel mai select local al Bucurestilor si celebra in toata Europa. Grigore Capsa era furnizorul Casei Regale Romane, al casei principelui Milan Orbenovici al Serbiei si, din 1908, avea sa fie si furnizor al principelui Ferdinand al Bulgariei, iar Casa Capsa gazduia receptii fastuoase la care participasera mari personalitati politice si artistice ale Europei. Capsa aducea regulat de la Paris mostre din cele mai noi produse de cofetarie, care erau repede introduse in fabricatie, astfel ca apareau mereu noutati, iar protipendada Bucurestiului se oprea la cofetarie pentru o prajitura cu ciocolata, bombonuri, sau pentru un pahar de vin, coniac sau lichior fin, provenite si ele din toata Europa.
Cei cu buget mai mic petreceau timpul liber la gradinile de vara, celebra era carciumioara „La Leul si carnatul", unde se delectau cu soiuri alese de vin, cu patricieni, mititei, tuslama si ciorba de burta, cu doar 2 lei, cat costa un pranz indestulator.
(w300) La dans BuErau la moda tangourile, romantele si melodiile populare romanesti si existau localuri pentru toate buzunarele, unde se putea petrece pina dimineata, iar ca sa aiba cat mai multi clienti, patronii de restaurante angajau o orchestra faimoasa si un cantaret indragit de public.
Dupa incheierea Primului Razboi Mondial a luat fiinta taraful fratilor Zavaidoc, iar in perioada interbelica, vocea lui a rasunat in toate saloanele restaurantelor vestite si a starnit ropote de aplauze chiar si la Paris, in 1937, la Expozitia Universala. Restaurantele bucurestene se bateau pentru el, iar la Ciresica, unde petrecea boema bucuresteana, ajunsese sa fie atat de cunoscut, incat si vatmanii tramvaielor stigau in statia de la Cismigiu: „Da-te, neamule, jos, c-am ajuns la Zavaidoc!".
In acesti ani au aparut marii cantareti Maria Tanase, Ioana Radu, Grigoras Dinicu, Rodica Bujor sau Ion Luican.
Titi Botez, vedeta Teatrului de Revista Carabus, canta si la Teatrul Alhambra, dar si in restaurantele si barurile cele mai rafinate, la Zissu, de pe Calea Serban Voda, la Colonade sau la Dori-Parcla, era poreclit eternul indragostit si asaltat de admiratoare cand le canta “Femeia, eterna poveste" sau „Mi-e dor de sarutarea ta".
(w220) Jean Mosco
Jean Moscopol, inainte de a ajunge faimos, fusese un modest functionar de banca la „Chrissoveloni", dar din 1929 se lansase in muzica la barul Zissu, facea turnee la Berlin sau canta la celebrul bar Ciro si isi cantecele inregistrate pe discurile Columbia, His Master’s Voice, Homocorde si Parlophon. Facea furori cu melodia “Noapte buna, Mimi!". Cristian Vasile a ramas celebru cu „ Iubesc femeia" sau “Zaraza".
„Cantecele Bucurestilor de odinioara reflecta totul, cu candoarea simplitati, toate rasunau pretutindeni, inviau din palnia patefoanelor, se inaltau spre bolta teatrelor de revista si faceau bucuria tineretului epocii" - spunea criticul muzical George Sbarcea.
Se electrifica, se construieste, se sistematizeaza
Intre anii 1918-1940, Bucurestiul a avut zece primari, unii dintre ei, Emil Costinescu, Anibal Teodorescu, Dem I. Dobrescu sau Alex. Donescu, cu un rol important in administrarea orasului.
Prin Legea pentru organizarea administratiei orasului Bucuresti din 7 februarie 1926, Capitala a fost impartita intr‑o zona centrala, patru sectoare, pastrand numele vechilor culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru si Sectorul IV Verde, si o zona periferica constituita din teritoriului celor 12 comune suburbane, pana la limita forturilor.
Interesele generale ale orasului si ale comunelor suburbane erau administrate de Consiliul General, format din 36 consilieri alesi, 24 consilieri numiti si pana la 7 consilieri cooptati. Conducerea administratiei era asigurata de Primarul General, ales de consiliu.
In 1923, in zona centrala, erau iluminate electric mai mult de 20 de strazi, alte zeci cu gaz aerian sau petrol.
In 1925 se inaugureaza prima linie de autobuz, intre Bariera Calarasi - Piata Sfantu Gheorghe, si incep sa dispara de pe strazi carutele si carucioarele trase cu mana de negustorii ambulanti, iar in 1929 se scot din uz ultimele sapte vagoane de tramvai cu cai si din 1930 apar tramvaiele electrice. Lumea buna mergea insa cu automobilul, nu cu masina, si prin anul 1933 erau deja inregistrate ceva mai mult de 8000 de automobilele, circulau inca si destule trasuri si pe strazi mirosea, asadar, si a benzina, si a balegar. Se matura cu tarnul si masinile de salubritate stropeau, de doua ori pe zi, bulevardele si strazile din centru.
Strazile nu erau marcate, dar la intersectiile de pe bulevarde aparusera semafoarele, plasate nu pe trotuare, ci chiar in mijlocul strazii, insotite insa si de un agent de circulatie, cu chipiu cu cozoroc, fluier si manusi de piele intoarsa, care dirija circulatia care incepuse sa se aglomereze.
Spre sfarsitul anilor '20 se construiesc primele imobile conform principiilor arhitecturii modernise. Dupa planurile arhitectului George Matei Cantacuzino se ridica Palatul Bancii de Investitii (1923-1928), fostul sediul Uniunii Arhitectilor (1925-1928), devenit mai tarziu restaurantul Marul de Aur.
(w380) Palatul teIntre anii 1929 si 1934 se construieste, pe Calea Victoriei, Palatul Telefoanelor, o clarire inalta de 52,5 metri, in stil Art Deco, asemanator zgarie-norilor americani. Era prima cladire cu schelet metalic din Romania si a ramas pana in anii 1970 cea mai inalta constructie din Bucuresti.
A fost construit dupa planurile lui Edmond van Saanen Algi, un arhitect de origine olandeza stabilit in Romania, autor si al Palatului Academiei Comerciale din Piata Romana, inaugurat in 1926, sediul Academiei de Studii Economice.
Dupa planurire arhitectului Horia Creanga, nepotul lui Ion Creanga, se construies mai mult de 70 de cladiri, intre care Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Blocul Burileanu-Malaxa, celebrul imobil ARO, construit in 1929 sau Hala Obor ridicata incepand din 1936, cu structura din otel sudat invelit cu beton si fundatii din beton. Doi ani mai tarziu langa Hala Centrala Obor a fost deschisa si Piata agroalimentara Obor. Se incheia atunci epoca Targului Obor, atestat documentar inca din secolul XVII, si unde, cu doua secole inainte, se desfaturasera si executiile condamnatilor la moarte prin spanzurare.
Monumentala cladire a Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti sa fost zidita intre anii 1933 si 1935 dupa planurile altui mare arhitect, Petre Antonescu, cel care a fost si arhitectul Arcului de Triumf, monumentul inchinat Unirii Tuturor Romanilor din 1918. Arcul, construit initial din lemn si stuc in anul 1922, este refacut si inaugurat la 1 decembrie 1936.
Athenee Palace, cel mai elegant hotel al Capitalei, construit dupa planurile arhitectului Teophile Bradeau in 1912, prima cladire din Bucuresti in care s-a intrebuintat betonul armat, a fost transformat in 1937 si modernizat de arhitectul Duiliu Marcu.
(w380) Blocul AdrSe construia intens, in special in centrul orasului, pe o parte si alta a bulevardelor, cladirile de sapte-opt etaje, ca blocul Carlton de la capatul Strazii Regale, daramat de cutremurul din 1940, blocul Wilson, cele doua blocuri simetrice de langa Biserica Italiana, cele din spatele lor, pe strada Vasile Conta, Hotelul Union sau Blocul Adriatica de pe malul Dambovitei, se numeau in epoca blockhausuri, si nu blocuri.
Aveau fatade albe si curate, holuri incapatoare si apartamente bine impartite - cu oficiu, doua water-closet, camera se serviciu cu intrare separata si balcoane.
In 1936 se amenajeaza Parcul National Carol al II-lea, astazi Parcul Herastrau, pe un teren de 187 de hectare, o fosta zona mlastinoasa asanata. Se amenajeaza si un teatru de vara si un lac, de 77 de hectare, pentru practicarea sporturilor nautice, in incinta parcului se deschide si Muzeul Satului. La 8 iunie 1938, la intrarea dinspre Arcul de Triumf, se deschide Pavilionul Televiziunii. Emisiunile incepeau seara la ora 7 si orice vizitator isi putea transmite vocea si imaginea pe un ecran, platind o mica taxa.
In anul 1937 se termina constructia Palatului Regal, inceput in 1930, construit dupa planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu, pe locul fostei Case Golescu, transformata in Palat Domnesc, pentzru Alexandru Ioan Cuza si apoi pentru Regele Carol I. Regele Carol al II-lea si principele mostenitor locuisera in Casa Noua, o mica vila de pe strada Pictor Grigorescu, pe locul unde se afla astazi Sala Palatului. In Sala tronului din Palatul Regal, la 6 septembrie 1940, urma sa aiba loc ceremonia de depunere a juramantului de catre regele Mihai. Astazi in Palatul Regal functioneaza Muzeul National de Arta.
La 10 mai 1939, in fata Palatului Regal, era inaugurata statuia ecvestra a Regelui Carol I, in prezenta Regelui Carol al II-lea si a principelui Mihai Marele Voevod de Alba Iulia Mihai. Lucrarea, realizata de marele sculptor si artist croat Ivan Mestrovic, ca multe alte monumente a fost distrusa in perioada comunista.
surse:
Intoarcere in Bucurestiul interbelic - Ioana Parvulescu, Humanitas 2003
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.