Pe valea raului Shogawa, la granita dintre prefecturile Toyoma si Gifu, se afla zonele istorice Shirakawa-gō si Gokayama, care cuprind mai multe sate. Inscrise in Patrimoniul UNESCO, aceste sate sunt exemple remarcabile de asezari traditionale umane, care sunt perfect adaptate la mediul economic si social.
Shirakawa-go a fost parte a teritoriului clanului Takayama la inceputul perioadei Edo, dar din secolul al XVII-lea pana la restauratia Meiji din 1868 a fost sub controlul direct al guvernului militar – Edo Bakufu.
Gokayama a fost sub conducerea directa a clanului Kanazawa pe tot parcursul perioadei Edo. O retrospectiva in trecut ne arata ca, in secolul al VIII-lea acest domeniu a fost deschis ca loc de rugaciune pentru un cult ascet religios de pe muntele Hakusan. Mai tarziu, in secolul al XIII-lea, zona este sub influenta sectei Tendai, iar apoi a sectei Jodo Shinshu, care este inca influenta in zona. Invataturile acestei secte au jucat un rol important in dezvoltarea structurii sociale a regiunii, pe baza sistemului Kumi, a cooperarii reciproce intre gospodarii invecinate.
Lucrul cel mai important care se observa la aceste sate sunt casele care au fost construite in stilul arhitectural Gassho-zukuri (unul dintre stilurile arhitecturale desprinse din stilul de baza Minka). Gassho-zukuri inseamna „constructie a miinilor in rugaciune", casele avind acoperisuri abrupt inclinate, confectionate din stuf fiind asemanate cu doua miini ce s-au alaturat in rugaciune. Designul lor este unic in ceea ce priveste arta confectionarii acoperisurilor de stuf, ele avand o rezistenta mare pe timpul iernii la vantul puternic dar si la greutatea ninsorile abundente din regiune.
Casele sunt mari, cu trei, patru etaje cuprinse intre stresini joase. In trecut ele erau destinate gazduirii familiilor extinse mari intr-un spatiu extrem de eficient pentru o varietate de mici industrii. Etajele superioare ale caselor Gassho-zukuri erau de obicei rezervate pentru sericicultura, in timp ce etajele de jos au fost adesea utilizate pentru producerea de azotat de potasiu. Situate intr-o regiune muntoasa, care a fost taiata de restul lumii pentru o perioada lunga de timp, aceste sate cu case in stil Gassho-zukuri subzista si astazi datorita culturilor de duzi si a cresterii viermilor de matase. In regiune, muntii ocupa 96% din toata suprafata, ceea ce inseamna ca agricultura este aproape inexistenta. Din aceasta cauza campurile traditionale de orez nu au succes in zona, fermierii cultivind pe cimpuri mici cereale alternative cum ar fi hrisca sau meiul. Si totusi, cele cateva produse comercializabile din zona au fost; hartia japoneza facuta din fibrele de dud, azotatul de potasiu pentru productia de praf de pusca si produsele sericicole (viermii de matase si firul de matase bruta). Productia de hartie a scazut in secolul al XIX-lea, iar productia de azotat de potasiu s-a inchis. Industria de matase a supravietuit mai mult, de la sfarsitul secolului al XVII-lea pina in 1970; cerinta de spatii mari inchise pentru paturile viermilor de matase si depozitarea frunzelor de dud a fost un factor important in dezvoltarea casei stil Gassho.
Dintre satele zonei Shirakawa-gō, cel mai mare este satul Ogimachi – situat pe un platou inalt la est de terasele raului Sho.