O lucrare similara ar costa azi 450 de milioane de euro. Comunistii au cheltuit, in banii de atunci, peste 1,4 miliarde de lei. Daca vrem sa mai construim un baraj in genul celui de la Vidraru va trebui sa cheltuim 450 milioane de euro.
Iar daca, printr-o minune, cineva ar veni cu acei bani, constructia va fi imposibil de demarat pentru ca investitorul se va lovi de legislatie si de opozitia ecologistilor.
Unul dintre veteranii de la Vidraru, Paul Gheorghiescu, explica de ce este imposibil: "Acum nu mai poti construi un baraj de felul acesta daca nu dispui de un bazin propriu. Nu mai ai voie sa inunzi hectare intregi deoarece se schimba microclimatul zonei. Mai mult, nu se mai pot face capturi de rauri pentru alimentarea acelui lac". La Vidraru s-a inundat o suprafata de 870 de hectare.
La vremea cand s-au inceput lucrarile la Vidraru, in 1961, nu s-au luat in considerare aceste lucruri. Trebuia doar pus in aplicare visul liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, care voia o hidrocentrala impresionanta pe raul Arges. N-a avut norocul sa o vada gata, el stingandu-se din viata in 1965.
Urmasul si, totodata, rivalul sau, Nicolae Ceausescu, a taiat panglica pe 9 decembrie 1966. La momentul punerii in functiune, barajul de pe Arges era al cincilea din Europa si al noualea din lume intre constructiile similare.
Acum, cu cei 166 de metri inaltime ai sai, a ramas pe locul cinci pe continent, dar a coborat pe pozitia 27 in lume. "De 40 de ani nu s-a schimbat nimic. Doar galeria de acces catre centrala hidroelectrica", spune Gheorghiescu.
Peste 20 de morti
Visul lui Dej a ucis peste 20 de oameni din 1961 pana in 1966. "Cand am venit aici, de la Bicaz, nu era decat o cale ferata, o mocanita. Timp de patru ani am construit drumul de acces. Ne-am adus locomotiva si vagoanele de la Bicaz. Cu ele am carat piatra pe santier. Cele mai dure experiente le traiam iarna. Era extrem de frig. Munceam indiferent de vreme", povesteste un alt veteran, Viorel Danila.
Barajul are o grosime la coronament de 6 metri si 25 metri la baza. Este strabatut de 9 galerii orizontale, unde sunt montate aparate care masoara presiunea, temperatura, deformatiile.
Exista, de asemenea, un ascensor care masoara inclinatia. "Barajul asta se misca atunci cand lacul este plin sau gol. Este ca un pod", tine sa precizeze Danila. In prezent, lucreaza zece muncitori la baraj, cate doi pe schimb.
Cea mai mare sperietura
In 1974 s-a produs cel mai mare incident din istoria barajului. "Eram acasa, la Bucuresti, cand am primit un telefon. Mi s-a spus ca barajul s-a rupt si ca trebuie sa ma duc neaparat acolo. Barajul nu patise nimic, dar cazuse un versant din cauza unei falii de nimeni stiuta. S-au prabusit 10.000 de metri cubi de roca peste un viaduct aflat la baza barajului. Apa a tasnit cu 600 de metri cubi pe secunda, inundand satele din zona si unitatea militara ai carei soldati lucrau la Transfagarasan", povesteste Danila. Nu a cazut niciun cap din cauza acelui incident.
"In schimb, noi, inginerii, ne certam tot timpul cu geologii. Ei nu descoperisera falia aceea. Aveam o vorba rautacioasa: "Teologii nu stiu ce se intampla in cer, iar geologii habar nu au ce este in pamant", mai spune Danila.
Paul Gheorghiescu, care acum este seful Serviciului de Inspectie Generala din cadrul Hidroelectrica, afirma ca in ipoteza in care barajul cade intr-o secunda si lacul de acumulare este plin, in doua ore viitura atinge 12 metri in Pitesti, oras aflat la aproximativ 70 de kilometri de Vidraru.
Bucurestiul scapa insa neatins. Acesta a vrut sa mentioneze ca barajul rezista la un cutremur de 9 grade si ca mai are garantie inca 60 de ani de-acum incolo.