Enigme ale istoriei -Captivitatea si moartea lui Baiazid

Adauga la playlist

Adaugat de oana

08.05.2016

Adauga la favorite

2.230 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Enigme ale istoriei – Captivitatea si moartea lui Baiazid Fulgerul

Cand, in primavara anului 1402, armatele hanului turcoman Timur cel Schiop isi facura aparitia in Asia Mica, nimeni din Imperiul otoman, din Bizant sau din Europa nu banuia ca lui Baiazid, aflat in culmea puterii, i se pregatea lovitura de gratie.

In acel moment, sultanul otoman asedia, pentru a treia oara, Constantinopolul. Europa astepta, din clipa-n clipa, vestea caderii marii cetati de pe Bosfor. Palmaresul victoriilor lui Baiazid era asa de impunator incat cucerirea acelei „punti de aur intre Orient si Occident", care fusese, atata vreme, Bizantul, parea sa nu fie decat o chestiune de timp.

Intr-adevar, intr-o batalie memorabila, care-i adusese si epitetul de Yildirim (Fulgerul), datorita aparitiei sale neasteptate, intr-o noapte, sub zidurile cetatii Nicopole, Baiazid invinsese, in 1396, floarea cavaleriei europene. Ca urmare a acestei victorii, ce uimise si inspaimantase Europa, pamanturile bulgare fura anexate statului otoman, ele devenind, potrivit practicii din Orient, proprietatea sultanului. Albania sudica si Thesalia cazusera, de asemenea, sub stapanirea sa. In Asia Mica fura supuse autoritatii sale numeroase principate. Pentru prima oara orientalii acordara unui suveran otoman titlul de „stapan al tinuturilor Romei", in virtutea faptului ca stapanea teritorii care apartinusera odinioara Imperiului roman, iar occidentalii pe acela de „Imperator Turchorum“. Dar pentru a se fonda un adevarat imperiu otoman trebuia sa cada Constantinopolul, cu stramtorile Bosfor si Dardanele, cu legaturile sale cu Mediterana, Marea Neagra si Marea Egee.

Armatele otomane se aflau la al treilea asediu (1402) al Bizantului, cand cazu ca un trasnet vestea aparitiei lui Timur Lenk in Anatolia. El se indrepta fulgerator spre tinuturile lui Baiazid, cu o armata uriasa, disciplinata si calita-n lupte. Prin intinsa sa retea de spionaj, impanzita in intreaga Asie Mica, Timur aflase ca sultanul otoman incepuse sa fie urat de populatia anatoliana pentru costisitoarele sale campanii, pentru viata de lux si petreceri ce-o ducea in palatul de la Bursa, cu frumoasa principesa sarba Olivera, devenita sotia sa, si pentru ca nu rezistase ispitei alcoolului (zice-se, sub influenta tinerei femei), fapte ce contraveneau flagrant preceptelor Coranului. Apoi, principii de Germiyam, Karaman si ceilalti nu mai puteau rabda povara supunerii. Or, aparitia lui Timur, care le promitea independenta principatelor, era un minunat prilej de a relua lupta cu stapanul de la Bursa.

Batalia Ankara 1402 Dezastrul

28 iulie 1402. Campia Ciubuk de langa Ankara. In zori incepu – dupa cum mentioneaza istoricul Ioseph von Hammer – „cea mai mare dintre toate bataliile islamului." Se intalneau Timur, stapanul Asiei, si Baiazid, spaima Europei. Primul dispunea de aprox. 700.000 de oameni, al doilea – de numai 300.000. In afara de aceasta inferioritate numerica, Baiazid avu, inca de la inceput, si alte dezavantaje. Mai intai, nu era deloc sigur pe principii anatolieni, care luptau sub steagurile sale. Apoi, armata sa, care tocmai ridicase asediul Constantinopolului si venise in mars fortat pana la Ankara, era obosita. In sfarsit, Timur ocupase rauletul Ciubuk, care pe-o zi calduroasa ca aceea ar fi fost mai mult decat necesar armatei insetate.

Rezultatul a fost dezastruos pentru armata otomana. Baiazid se vazu repede parasit de trupele tatare (participante ca aliate la lupta), de detasamentele principilor anatolieni, de propriii sai fii. Desi excelentele trupe sarbesti, aflate ca vasale in oastea sa, s-au oferit sa-i acopere retragerea, sultanul refuza sa fuga si se retrase cu garda sa de ieniceri pe o colina, unde se batu ca un leu toata ziua. Spre seara, vazand ca totul e pierdut, accepta, in sfarsit, sa abandoneze lupta.

Prea tarziu. In timp ce gonea, cautand sa strapunga incercuirea lui Timur, calul i se impiedica de-o piatra si cazu (alte izvoare mentioneaza ca ar fi vrut sa-si adape calul).

Pana sa incalece din nou, fu inconjurat, impreuna cu mica sa escorta. Se relateaza ca Baiazid avea atunci in mana un fel de baltag cu care ar fi putut sa se apere, dar vazand ca totul era definitiv pierdut, arunca arma si zise: „Ei, iata-ma, ce mai asteptati? Faceti ce-aveti de gand sa faceti!“ Si se pregati sa moara. Dar oamenii lui Lenk, dupa ce-l imobilizara, il invitara: „Poftiti, sunteti oaspetele lui Timur Han!"

Cusca de fier sau litiera?

S-a scris destul de mult despre cele sapte luni si doua saptamani de captivitate a fostului sultan; dar aceasta perioada nu este nici pana astazi elucidata si exista, credem putine sanse de a fi luminata vreodata. Explicatia consta in faptul ca izvoarele sunt confuze, tendentioase si contradictorii.

S-au format doua curente de opinii: unii istorici sustin ca Baiazid a fost transportat intr-o cusca de fier, fiind deci rau tratat de Timur, altii pledeaza pentru o reinterpretare a izvoarelor si legendelor in legatura cu aceasta chestiune, acreditand teza ca, in realitate, sultanul captiv a fost purtat intr-o litiera; prin urmare, a fost tratat cu cinste.

In afara de aceste pareri au mai fost lansate si altele. S-a afirmat, de exemplu, ca Timur s-ar fi urcat pe cal punand piciorul pe spinarea lui Baiazid sau ca fostul sultan ar fi fost hranit laolalta cu cainii hanului, din resturile de la masa acestuia. S-a mai spus ca Timur cauta sa-l umileasca pe Yildirim, obligand-o pe Olivera sa danseze ca o sclava in fata curtii hanului si a captivului insusi.

Dar asemenea pareri sunt lipsite de orice baza documentara si de orice logica. Sa vedem ce spun izvoarele.

Prizonieratul lui Baiazid in cusca de fier este mentionat de unii cronicari ca Ibn Arabsah, Phrantzes, Boucicault, Orudj ben Adil. Analizand insa critic aceste referiri, observam ca Ibn Arabsah e un dusman notoriu al lui Timur. El a cautat sa-l compromita, punandu-i in seama o asemenea razbunare. Ca si alti istorici bizantini, Phrantzes, care a fost la turci, e patruns de psihoza antiotomana. Maresalul Boucicault, care fusese prizonierul lui Baiazid, trebuia sa-si ia cumva revansa povestind despre umilinta la care fusese supus „Fulgerul“. In ceea ce il priveste pe Orudj ben Adil, el, ca si alti cronicari otomani care au retinut episodul, scrie la aproape o jumatate de secol de cele intamplate, iar izvoarele pe care le foloseste pentru amintita perioada nu ne sunt nici astazi cunoscute.

In schimb, alte izvoare contemporane nu consemneaza existenta faimoasei custi. Germanul Schiltberger, de pilda, facut prizonier de catre Baiazid, la Nicopole, in 1396, si de catre Timur, la Ankara, in 1402, nu aminteste nimic despre acest lucru. Nu pomeneste de cusca nici spaniolul Clavijo, oaspete la curtea lui Timur, desi o astfel de captivitate a celebrului Baiazid ar fi fost un amanunt senzational pentru concetatenii carora le destina scrierile sale. Cronicarul otoman Asikpasazade, care se bazeaza pe relatarile unui martor ocular la batalia de la Ankara si insotitor al lui Baiazid in captivitate pana la moartea acestuia, scria: „Il duceau pe Bayezid han intr-o litiera (tahtirevan), asemenea unei custi (kafes), purtata de doi cai. Totdeauna mergeau in fata lui Timur, si la popasuri litiera era depusa inaintea cortului sau“. Cunoscutul cronicar Nesri, si ulterior Saadeddin, repeta acelasi lucru. Nu mentioneaza episodul custii de fier nici cronicarul bizantin Laonic Chalcocondyl“.

Si argumente filologice vin sa infirme teoria custii de fier. Asa cum a aratat marele turcolog austriac Ioseph von Hummer (parintele turcologiei), legenda a fost alimentata de confuzia provocata de cuvantul „kafes“. In limba turco-osmana „kafes“ inseamna nu numai „cusca“, ci si „litiera“, care era in Orient un traditional mijloc de transport pentru femei si barbati de seama. Dupa cucerirea Constantinopolului de catre otomani (1453), sultanii asistau la dezbaterile Divanului imperial din spatele unei ferastruici ce se numea „kafes". Inseamna ca padisahii stateau, la propria lor curte, intr-o cusca? Deci „kafes" nu inseamna neaparat „cusca". Cum Baiazid fusese o personalitate marcanta, desi prizonier, i s-a facut cinstea de a fi dus intr-o litiera.

Un alt argument pe care il invoca partizanii custii de fier este acela ca legenda unei astfel de captivatati a circulat totusi in popor, mai ales in Anatolia. Este foarte posibil ca respectiva legenda sa se fi nascut pe terenul nepopularitatii lui Baiazid din ultima perioada a domniei sale si sa fi fost pusa in circulatie de catre adversarii sai, principii anatolieni, carora sultanul le luase stapanirile. Daca avem in vedere faptul ca principele de Karaman i-a desfacut mormantul, i-a ars cadavrul si i-a aruncat cenusa in cele patru vanturi, atunci sa ne mai miram ca alti principi din Anatolia au putut sa nascoceasca fostului lor suveran o captivitate atat de umilitoare? Nu trebuie uitat apoi ca starea de spirit antiotomana din Bizant si din Europa a putut favoriza raspandirea acestei anecdote revansarde si cu iz oriental.

Dar – spune specialistul in literatura turca, Koprulu – in Orientul islamic exista obiceiul inchiderii prizonierilor intr-o cusca de fier, deci era firesc sa i se aplice si lui Baiazid o astfel de forma traditionala de umilinta. Savantul turc citeaza sapte exemple de captivi ai iranienilor, indienilor etc. Examinand insa cu atentie lista, constatam ca sase dintre acesti prizonieri nu fusesera suverani, ci supusi revoltati, iar al saptelea – un suveran tinut captiv de catre un trib; nu era vorba deci de raporturi dintre un suveran si alt suveran, de la egal la egal, cum era cazul intre Timur si Baiazid.

Prizonierul fu indata condus la invingatorul sau, care-l intimpina in fata cortului, il primi cu cinste, se indigna ca ai sai ii legasera mainile si il dojeni ca luase parte personal la lupta, „deoarece suveranii trebuie sa stea de-o parte si sa conduca", nu sa se aventureze in valtoarea bataliei.

In clipa cand intra in cortul lui Timur, ca prizonier al acestuia, Baiazid parasea si scena istoriei. Misiunea sa se incheiase.

Enigme ale istoriei -Captivitatea si moartea lui Baiazid

Semnaleaza o problema