George Toparceanu (n. 20 martie 1886, Bucuresti - d. 7 mai 1937, Iasi) a fost un poet, prozator, memorialist si publicist roman, membru corespondent al Academiei Romane din 1936.
George Toparceanu s-a nascut la Bucuresti la 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Toparceanu si al Paraschivei, tesatoare de covoare la azilul “Doamna Elena", amandoi originari din partile Sibiului.
Incepe scoala primara la Bucuresti (1893 - 1895) si o continua pe valea Topologului, la Suici, judetul Arges, unde parintii se stabilesc o vreme. Revine la Bucuresti si se inscrie la liceul Matei Basarab pana in clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava. Dupa absolvire intra functionar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de somaj si de viata boemiana. In paralel, se inscrie la facultatea de drept (1906), pe care o paraseste pentru cea de litere, fara a termina studiile.
Prima incercare literara dateaza din timpul scolii primare si este primita cu raceala de colegul mituit cu "o penita si doi nasturi" pentru a-i folosi de public.
Debuteaza inca din liceu, la 19 ani, publicand primele incercari, sub pseudonimul "G. Top" la revista umoristica Belgia Orientului (1904); a publicat si la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastra, Revista ilustrata, Samanatorul, Neamul romanesc literar. In 1909 publica in Viata romaneasca parodia Raspunsul micilor functionari, ca o replica la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (prin care se face remarcat in lumea literara. Garabet Ibraileanu (cu care intretine o interesanta corespondenta), il cheama la Iasi (1911), ca subsecretar de redactie la Viata romaneasca.
Subsecretar, apoi secretar de redactie la Viata romaneasca, aflata sub influenta lui Ibraileanu, Toparceanu cunoaste si colaboreaza cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.
Intre 1912 - 1913, impreuna cu M. Sevastos publica revista Teatrul.
In 1912 se casatoreste cu invatatoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar casnicia se va destrama. Ulterior, se va infiripa o poveste de dragoste discreta intre el si poeta Otilia Cazimir.
La Iasi incearca sa-si termine studiile de filozofie dar este mobilizat si participa la campania din Bulgaria, apoi la primul razboi mondial, cazand prizonier in primele zile, la Turtucaia (1916). Ramane in captivitate pana in 1918. Intors la Iasi, redacteaza impreuna cu Sadoveanu revista Insemnari literare, pana la reaparitia Vietii romanesti (1920), al carei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflecta si in Povestirile vanatoresti, in care tovarasul de pusca si de undita este numit de Sadoveanu "prietenul meu, poetul".
Volumele sale se bucura de succes de public si de presa, in special poezia, pentru care obtine in 1926 Premiul National de Poezie.
In anul 1934 incepe in Revista fundatiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfintului Sisoe (neterminat, publicat postum in 1938).
In 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Desi bolnav de cancer la ficat intemeiaza impreuna cu Sadoveanu si Grigore T. Popa revista "Insemnari iesene" ca un ultim efort creator.
Primavara lui 1937 il prinde la Viena, intr-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevarul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat in presa vremii si de protest fata de huliganismul care lua amploare in presa romana. Articolul acesta a fost publicat postum.
Poetul a decedat la 7 mai in casa lui Demostene Botez, la Iasi. Este inmormantat in cimitirul "Eternitatea", din Iasi