Alternanta cilcurilor care duc la cresterea si scaderea apelor marilor a fost un fenomen care i-a fascinat si intrigat in egala masura pe oameni. Numite in mod obisnuit maree, aceste cicluri sunt provocate de fenomenul gravitatiei. Mai precis, fortele gravitationale exercitate de Soare si Luna asupra fluidelor de pe Terra.
Odata ce Terra se roteste si in jurul propriei sale axe, apele Oceanului Planetar sunt mentinute la un nivel egal de-a lungul planetei noastre chiar de catre forta gravitationala a Terrei care le trage inauntru si de catre forta centrifugala care le arunca in afara.
Cu toate acestea, forta gravitationala a Lunii este indeajuns de puternica pentru a afecta acest echilibru prin accelerarea apelor catre Luna. Asta duce la cresterea mareelor cand Luna este in crestere. Cand Luna orbiteaza in jurul Terrei, iar planeta noastra se roteste in jurul propriei sale axe, apele se misca, zonele de pe Terra unde apele sunt la apogeul miscarii ajung la maree inalte, iar celelalte la maree joase.
Aceleasi forte se produc si cand Terra se invarteste in jurul Soarelui. Gravitatia solara atrage apele oceanelor spre astrul zilei, dar in acelasi timp, forta de centrifuga a miscarii de revolutie Soare-Terra provoaca retragerea apelor din partea opusa a Terrei fata de Soare. Efectul este bineinteles mai mic decat cel provocat de Luna, din simplul motiv ca Soarele este de 380 ori mai departe de Terra, comparativ cu astrul noptii.
Mareele apar de cele mai multe ori de doua ori pe zi, manifestandu-se astfel prin flux si reflux. Exista multi alti factori implicati in predictia exacta a mareelor, caci in afara de miscarile Lunii si Soarelui descrise anterior, fluxul si refluxul sunt influentate si de unghiul de declinatie al Lunii (inaltimea angulara a Lunii de deasupra Ecuatorului terestru), pozitia geografica a zonelor costiere afectate de maree, topografia oceanului si chiar adancimea apei.