Din aceeasi categorie
|
CREIERUL UMAN NU ARE LIMITE 180 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Secretele creierului si undele cerebrale 1.123 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Misterele creierului uman-Les mysteres du cerveau Humain 164 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Codul lui Oreste = "Secretele Caracterului Uman" 786 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Voi cu Voicu. Secretele lumii, ascunse la Vatican 815 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Secretele inconstientului: mesajele subliminale 531 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Secretele Palatului Primaverii 979 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Neurostiinta si tineretea creierului 421 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Putem masura stiintific sufletul? 203 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
OMUL ELECTRIC – Secretele corpului uman 75 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Secretele de creierul uman
| Adaugat de Cozana | 14.10.2015 |  Adauga
la favorite |
654 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteOracolul din Delfi, cel mai important templu al Greciei antice, ii intampina pe toti cei ce cautau intelepciune cu un mesaj scurt scris pe frontispiciu: „gnōthi seauton", care se traduce prin sfatul „cunoaste-te pe tine insuti!". Astazi, la aproape 3.000 de ani dupa scrierea acestui mesaj, continuam sa cercetam functionarea unuia dintre cele mai misterioase obiecte de studiu intalnite: mintea umana. Datorita studiilor efectuate in ultimele decenii, ce elucideaza multe dintre mecanismele cognitiei, astazi suntem mult mai aproape de a atinge acest obiectiv.
Psihologul Daniel Kahneman, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in cognitie si pionier al economiei comportamentale, a studiat timp de peste patru decenii mecanismele decizionale ale creierului uman si a identificat numeroase erori cognitive ce ne influenteaza deciziile fara sa ne dam seama. In 2002, Kahneman a fost rasplatit cu Premiul Nobel pentru Economie pentru lucrarile sale ce au demonstrat ca omul nu este un „actor rational", asa cum sustineau multi specialisti in economie, ci unul supus numeroaselor capcane ale intuitiei. Nobelul decernat lui Kahneman a reprezentat o premiera, fiind pentru pentru prima data cand cel mai important premiu pentru economie a fost acordat unui specialist din alt domeniu (in acest caz, psihologia).
Kahneman sustine ca gandirea umana este controlata de doua sisteme: sistemul 1, pe care il numeste „thinking fast" (gandire rapida) este inconstient, intuitiv si nu necesita efort voluntar sau control, pe cand sistemul 2, denumit „thinking slow" (gandire lenta) este constient, foloseste rationamente deductive si necesita mult efort.
Pentru a observa ca persoana din imagine este furioasa nu este nevoie de un efort constient, acest lucru realizandu-se instant si involuntar, intr-un exemplu de gandire rapida, tipica sistemului 1. In schimb, pentru a rezolva o problema precum operatiunea de inmultire a lui 17 cu 25 este nevoie de directionarea constienta a atentiei spre un efort voluntar, fara de care raspunsul nu poate fi obtinut. Acesta din urma este un exemplu de aplicare a celui de-al doilea sistem.
Sistemul 1 este innascut, o consecinta a evolutiei si rezultatul adaptarii la mediu de-a lungul timpului, pe cand sistemul 2 este o componenta specifica omului. De altfel, ceea ce noi percepem ca specific propriei persoane este sistemul 2 - sinele constient si rational, cel care gestioneaza credinte, optiuni si decizii.
Desi traim cu impresia ca sistemul 2 e raspunzator de majoritatea deciziilor pe care le luam, viata noastra este controlata in mare parte de primul sistem. Motivul? In fiecare zi trebuie sa luam foarte multe decizii, ceea ce face imposibila folosirea celui de-al doilea sistem pentru majoritatea. Pentru ca deciziile rationale necesita timp pentru analiza si deductie, eforturi ce consuma energie, cel de-al doilea sistem este folosit arareori.
De cele mai multe ori, sistemul 1 genereaza sugestii pentru cel de-al doilea (impresii, intuitii, intentii si sentimente) pe care acesta le adopta fara a le modifica. Sistemul 2 intervine atunci cand sistemul 1 nu ofera un raspuns imediat (de exemplu, in cazul problemei 17 x 24) sau atunci cand detecteaza ca urmeaza sa aiba loc o greseala (ca atunci cand ne abtinem sa reactionam intr-un mod nepotrivit intr-o situatie dificila, cand mecanismul de control al sistemului 2 blocheaza intentia generata de sistemul 1). Sistemul 2 are, insa, limite: cercetatorii au descoperit ca atunci cand o persoana este ocupata cu o problema ce necesita folosirea sistemului 2, capacitatea de autocontrol scade, fiind mai probabil ca aceasta sa cedeze tentatiilor.
Sistemul 1 prezinta insa anumite erori sistemice, erori cognitive ce duc, de multe ori, la adoptarea unor decizii eronate. In cea mai recenta carte a sa, Thinking Fast and Slow, dr. Daniel Kahneman expune cateva dintre aceste greseli de gandire, sperand ca prin elucidarea lor sa-i ajute pe ceilalti sa le identifice si sa-si inteleaga mai bine propriile decizii.
Pentru ca sistemul 1 este activ tot timpul (spre deosebire de sistemul 2, ce necesita un efort constient), suntem mai predispusi la erori cognitive. O exemplificare a autonomiei sistemului 1 o reprezinta iluzia optica Muller-Lyer, in care doua linii paralele par a avea lungimi diferite. Chiar daca masuram cele doua linii si ne convingem (cu ajutorul sistemului 2) ca lungimea lor este aceeasi, sistemul 1 va continua sa le perceapa ca fiind inegale.
La fel ca iluziile optice, iluziile cognitive tind sa fie greu de depasit, insa primul pas spre iesirea de sub dominatia acestor greseli de gandire este constientizarea lor. Atunci cand oamenii se afla intr-un moment de criza, in situatii incerte, deciziile sunt luate de sistemul 1. De aceea, este esential sa cunoastem slabiciunile acestuia
Esential este sa intelegem ca nu exista persoane care nu sa nu fie afectate de slabiciunile sistemului 1. Acest lucru este demonstrat de un test simplu pe care Kahneman l-a aplicat de mii de ori: „O bata de baseball si o minge costa impreuna 1,10 dolari. Bata costa cu un dolar mai mult decat mingea. Cat costa mingea?". Chiar si in cazul celor mai inteligenti studenti, precum cei de la Harvard si Princeton, mai bine de jumatate au dat raspunsul evident, oferit de sistemul 1, dar totodata gresit: 10 centi. Raspunsul corect era, desigur, 5 centi.
Una dintre erorile cognitive cele mai raspandite este „the overconfidence bias" - tendinta de a avea incredere in exces in fortele proprii. Statisticile arata ca sansele ca o companie nou fondata in SUA sa functioneze timp de 5 ani sunt de aproximativ 35%. Cu toate acestea, un sondaj efectuat printre antreprenori a aratat ca acestia tind sa estimeze sansele de succes ale unei companii noi la 60%, iar sansele propriei companii la 81%. Kahneman afirma ca optimismul este motorul capitalismului, lucru confirmat de faptul ca liderii, inventatorii si celelalte persoane ce influenteaza viata unui numar mare de oameni tind sa fie optimisti, asumandu-si riscuri convinsi fiind ca vor avea succes in incercarea lor.
O alta eroare cognitiva identificata de Kahneman este „the planning fallacy" - eroarea de estimare in planificare. Psihologul a intalnit aceasta problema pentru prima data in anii 1970, cand Ministerul Educatiei din Israel i-a cerut sa conceapa un manual si o programa de studiu avand ca subiect luarea deciziilor. Kahneman a format o echipa de specialisti, printre care se numara si un expert in conceperea de programe, iar dupa un an de lucru le-a cerut colegilor sai sa estimeze cat timp considerau ca le mai era necesar. Cei mai multi au estimat finalizarea proiectului peste aproximativ 2 ani, cu o marja de eroare de 6 luni. Apoi, Kahneman l-a intrebat pe expertul in programe cat durau asemenea proiecte, in medie. El a explicat ca durata medie a acestora era de 7 - 10 ani, iar 40% dintre ele nu se finalizau. Desi stia acest lucru, chiar si acest expert prognozase o perioada de lucru de inca 2 ani. In cele din urma, proiectul a fost finalizat in 8 ani, iar intre timp Ministerul Educatiei nu mai era interesat.
Un alt exemplu al erorii in planificare vine din SUA. Un sondaj efectuat in randul proprietarilor de locuinte a aratat ca acestia se asteptau sa cheltuiasca, in medie, 18.500 de dolari pe reamenajarea bucatariei. Costul mediu real se ridica, insa, la 39.000 de dolari. Un exemplu din Scotia demonstreaza ca diferentele pot fi chiar mai mari: in 1997, cand a fost dezvaluit planul pentru o noua cladire a Parlamentului, estimarile de cost se ridicau la 40 de milioane de lire sterline. In 2004, cand constructia a fost finalizata, costul total a fost de 431 milioane de lire sterline.
O alta greseala a gandirii este ceea ce Kahneman numeste „the availability bias" - tendinta de a judeca pe baza a ceea ce ne vine mai usor in minte. Un sondaj in randul americanilor a relevat ca acestia cred ca probabilitatea unui accident fatal este de 300 de ori mai mare decat cea a decesului cauzat de diabet, desi rata reala este de 1:4. Kahneman considera acest lucru o dovada a faptului ca mass-media influenteaza felul in care percepem riscurile, ceea ce poate avea consecinte negative asupra vietii noastre. Un studiu efectuat dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 a aratat ca multi americani au preferat in acel an sa sofeze pe distante mari in loc sa ia avionul. Dintre acestia, aproximativ 1.500 au murit in accidente rutiere, subestimand riscul unei calatorii cu masina si supraestimandu-l pe cel al unui atac terorist.
O eroare cognitiva grava este „the anchor effect" - efectul de ancorare. Unul din exemplele care ilustreaza aceasta „scurtatura" a gandirii este un studiu efectuat pe un grup de judecatori germani cu peste 15 ani de experienta. In cadrul experimentului, acestora li s-a citit descrierea unui caz in care inculpata fusese prinsa furand intr-un magazin, iar inainte de a decide pedeapsa, judecatorilor li s-a cerut sa arunce cu doua zaruri. Acestea fusesera masluite, astfel ca insumau fie 3, fie 9. Apoi li s-a cerut sa decida pedeapsa corecta pentru inculpata. Desi zarurile nu ar fi trebuit sa influenteze decizia unor specialisti cu experienta, cercetatorii au descoperit ca judecatorii ale caror zaruri insumasera 9 au decis, in medie, o pedeapsa de 8 luni de inchisoare, iar cei ale caror zaruri insumau 3 au dat, in medie, o pedeapsa de 5 luni de inchisoare. Eficienta acestei erori a dus la exploatarea sa constanta in comert, pentru a modela asteptarile de pret ale cumparatorilor. De exemplu, o companie ar putea oferi 3 variante ale aceluiasi serviciu, astfel incat cea mai ieftina varianta sa para mai atragatoare in comparatie cu variantele mai costisitoare decat daca ar fi singura propusa. Din acelasi motiv, in cadrul licitatiilor se stabileste de obicei un pret de pornire.
Un alt aspect important al sistemului 1 este faptul ca, atunci cand este confruntat cu o intrebare dificila, el tinde sa ofere raspunsul la o alta intrebare, mai simpla, fara ca noi sa ne dam seama. Profesorul Kahneman ofera ca exemplu un studiu efectuat pe un grup de studenti germani. O parte dintre acestia au primit urmatoarele doua intrebari: „Cat de fericit esti?" si „Cate intalniri romantice ai avut luna trecuta?". Ceilalti au primit intrebarile in ordine inversa. Daca in primul caz nu exista nicio corelatie intre raspunsuri, in cel de-al doilea caz se putea observa o corelatie intre numarul de intalniri si nivelul fericirii indicat de studenti. Profesorul Kahneman explica: „Pentru a raspunde corect la intrebarea «Cat de fericit esti?», e nevoie sa ne gandim mai mult. Studentii care fusesera intrebati mai intai despre intalnirile romantice nu au mai simtit nevoia sa se gandeasca, pentru ca au substituit raspunsul la aceasta intrebare cu raspunsul la o alta - «cat de fericit sunt in viata mea sentimentala?». Studentii sunt constienti ca viata lor sentimentala nu este singurul aspect important pentru ei, dar sistemul 1 le-a oferit un raspuns facil, iar ei l-au folosit".
In ceea ce priveste fericirea, explica dr. Kahneman, amintirile joaca un rol important. Oamenii nu au un singur sine, ci doua: sinele experimental (the experiencing self) si sinele memoriei (the remembering self).
Majoritatea oamenilor sunt ghidati de cel de-al doilea. Pentru a exemplifica, dr. Kahneman pune o intrebare cititorilor: ati fi dispusi sa platiti pentru o vacanta grozava, dar la finalul careia ar trebui sa beti o potiune care ar sterge orice amintire a calatoriei si ati ramane totodata fara fotografii si inregistrari video? Probabil ca nu.
Pentru a ilustra diferenta dintre amintiri si experiente, Kahneman relateaza dialogul pe care l-a purtat cu un membru al publicului dupa o prelegere. Interlocutorul a povestit despre momentul in care asculta captivat o simfonie exceptionala, la finalul careia s-a auzit un zgomot infernal, din cauza ca discul era zgariat. „Finalul mi-a stricat auditia", a afirmat acesta. Kahneman i-a explicat ca, de fapt, experienta nu a fost distrusa, caci el se bucurase de muzica timp de 20 de minute. Fusese afectata, intr-adevar, amintirea despre aceasta experienta.
Confuzia celor doua aspecte reprezinta o eroare cognitiva ce poate avea consecinte neplacute. Acest lucru a fost demonstrat intr-un experiment in care voluntarii au fost supusi la 2 experiente dureroase. Rugati apoi sa aleaga una dintre acestea pentru a fi repetata, acestia au ales-o pe cea mai dureroasa dintre ele, per total, care durase mai mult dar se incheiase cu o durere mai putin intensa, deoarece aceasta lasase in urma o amintire mai buna. „Sinele experimental tinde sa nu aiba o voce suficient de puternica atunci cand ne planificam activitatile. Atunci cand oamenii iau decizii nu se intreaba «ce voi simti si pentru cat timp?» si tind sa neglijeze trairea in favoarea amintirii cu care vor ramane", afirma Kahneman. „Din trecut invatam, de obicei, sa maximizam calitatea viitoarelor amintiri, nu calitatea viitoarelor experiente. Numesc asta «tirania sinelui memoriei»", scrie Kahneman.
Doar daca ne intelegem punctele slabe vom fi mai pregatiti sa identificam greselile de gandire, chiar daca nu vom le vom putea evita intotdeauna. „Pentru a contracara erorile sistemului 1 exista, in principiu, o solutie simpla: recunoasterea semnelor ce sugereaza ca ne gasim intr-o situatie delicata, incetinirea procesului de decizie si apelul la sistemul 2", sugereaza psihologul. „Nu putem face asta tot timpul, dar atunci cand este vorba de o decizie importanta, trebuie sa reflectam si sa ne intrebam daca nu cumva cadem intr-o capcana a gandirii", adauga Kahneman.
Un alt lucru pe care trebuie sa-l luam in seama este faptul ca folosirea sistemului 2 implica un consum de resurse, iar in absenta acestora sistemul 1 preia controlul. Un exemplu este oferit de un studiu efectuat in Israel asupra unui grup de 8 judecatori ce au rolul de a decide eliberarea conditionata a persoanelor condamnate. Decizia predominanta este respingerea solicitarilor de eliberare conditionata, doar 35% dintre acestea fiind aprobate. Cercetatorii au descoperit ca deciziile favorabile condamnatilor sunt adoptate in mare parte imediat dupa pauza de masa a judecatorilor, rata aprobarilor scazand apoi treptat, pana la un nivel minim inregistrat chiar inainte de urmatoarea pauza de masa. Concluzia cercetatorilor a fost ca judecatorii obositi si infometati tind sa aleaga decizia cea mai comuna, ce nu implica folosirea sistemului 2: respingerea cererii de eliberare conditionata.
Chiar daca stim care sunt greselile de gandire, nu suntem feriti de ele. „Gandirea mea este predispusa la a comite aceste greseli la fel ca inainte sa le studiez", a explicat Daniel Kahneman. Ce putem face, in acest caz? Sfatul lui Kahneman este sa folosim in vocabularul curent expresiile ce descriu aceste greseli, iar apoi sa apelam la prieteni. Pentru ca oamenilor le e mai usor sa recunoasca greselile altora decat pe cele proprii, discutiile cu apropiatii, folosind un vocabular ce cuprinde indicii ale greselilor cognitive, ne vor ajuta sa le evitam. „Scopul cartii mele este acela de a ridica nivelul conversatiei curente, de a face oamenii sa gandeasca mai complex atunci cand judeca deciziile altor persoane. Daca am avea o societate in care oamenii folosesc un limbaj mai bogat atunci cand discuta despre aceste lucruri, cred ca ea ar avea un efect indirect asupra deciziilor noastre, pentru ca tinem seama mereu de opiniile altora despre noi", concluzioneaza Kahneman.
sursa descopera.ro
Psihologul Daniel Kahneman, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in cognitie si pionier al economiei comportamentale, a studiat timp de peste patru decenii mecanismele decizionale ale creierului uman si a identificat numeroase erori cognitive ce ne influenteaza deciziile fara sa ne dam seama. In 2002, Kahneman a fost rasplatit cu Premiul Nobel pentru Economie pentru lucrarile sale ce au demonstrat ca omul nu este un „actor rational", asa cum sustineau multi specialisti in economie, ci unul supus numeroaselor capcane ale intuitiei. Nobelul decernat lui Kahneman a reprezentat o premiera, fiind pentru pentru prima data cand cel mai important premiu pentru economie a fost acordat unui specialist din alt domeniu (in acest caz, psihologia).
Kahneman sustine ca gandirea umana este controlata de doua sisteme: sistemul 1, pe care il numeste „thinking fast" (gandire rapida) este inconstient, intuitiv si nu necesita efort voluntar sau control, pe cand sistemul 2, denumit „thinking slow" (gandire lenta) este constient, foloseste rationamente deductive si necesita mult efort.
Pentru a observa ca persoana din imagine este furioasa nu este nevoie de un efort constient, acest lucru realizandu-se instant si involuntar, intr-un exemplu de gandire rapida, tipica sistemului 1. In schimb, pentru a rezolva o problema precum operatiunea de inmultire a lui 17 cu 25 este nevoie de directionarea constienta a atentiei spre un efort voluntar, fara de care raspunsul nu poate fi obtinut. Acesta din urma este un exemplu de aplicare a celui de-al doilea sistem.
Sistemul 1 este innascut, o consecinta a evolutiei si rezultatul adaptarii la mediu de-a lungul timpului, pe cand sistemul 2 este o componenta specifica omului. De altfel, ceea ce noi percepem ca specific propriei persoane este sistemul 2 - sinele constient si rational, cel care gestioneaza credinte, optiuni si decizii.
Desi traim cu impresia ca sistemul 2 e raspunzator de majoritatea deciziilor pe care le luam, viata noastra este controlata in mare parte de primul sistem. Motivul? In fiecare zi trebuie sa luam foarte multe decizii, ceea ce face imposibila folosirea celui de-al doilea sistem pentru majoritatea. Pentru ca deciziile rationale necesita timp pentru analiza si deductie, eforturi ce consuma energie, cel de-al doilea sistem este folosit arareori.
De cele mai multe ori, sistemul 1 genereaza sugestii pentru cel de-al doilea (impresii, intuitii, intentii si sentimente) pe care acesta le adopta fara a le modifica. Sistemul 2 intervine atunci cand sistemul 1 nu ofera un raspuns imediat (de exemplu, in cazul problemei 17 x 24) sau atunci cand detecteaza ca urmeaza sa aiba loc o greseala (ca atunci cand ne abtinem sa reactionam intr-un mod nepotrivit intr-o situatie dificila, cand mecanismul de control al sistemului 2 blocheaza intentia generata de sistemul 1). Sistemul 2 are, insa, limite: cercetatorii au descoperit ca atunci cand o persoana este ocupata cu o problema ce necesita folosirea sistemului 2, capacitatea de autocontrol scade, fiind mai probabil ca aceasta sa cedeze tentatiilor.
Sistemul 1 prezinta insa anumite erori sistemice, erori cognitive ce duc, de multe ori, la adoptarea unor decizii eronate. In cea mai recenta carte a sa, Thinking Fast and Slow, dr. Daniel Kahneman expune cateva dintre aceste greseli de gandire, sperand ca prin elucidarea lor sa-i ajute pe ceilalti sa le identifice si sa-si inteleaga mai bine propriile decizii.
Pentru ca sistemul 1 este activ tot timpul (spre deosebire de sistemul 2, ce necesita un efort constient), suntem mai predispusi la erori cognitive. O exemplificare a autonomiei sistemului 1 o reprezinta iluzia optica Muller-Lyer, in care doua linii paralele par a avea lungimi diferite. Chiar daca masuram cele doua linii si ne convingem (cu ajutorul sistemului 2) ca lungimea lor este aceeasi, sistemul 1 va continua sa le perceapa ca fiind inegale.
La fel ca iluziile optice, iluziile cognitive tind sa fie greu de depasit, insa primul pas spre iesirea de sub dominatia acestor greseli de gandire este constientizarea lor. Atunci cand oamenii se afla intr-un moment de criza, in situatii incerte, deciziile sunt luate de sistemul 1. De aceea, este esential sa cunoastem slabiciunile acestuia
Esential este sa intelegem ca nu exista persoane care nu sa nu fie afectate de slabiciunile sistemului 1. Acest lucru este demonstrat de un test simplu pe care Kahneman l-a aplicat de mii de ori: „O bata de baseball si o minge costa impreuna 1,10 dolari. Bata costa cu un dolar mai mult decat mingea. Cat costa mingea?". Chiar si in cazul celor mai inteligenti studenti, precum cei de la Harvard si Princeton, mai bine de jumatate au dat raspunsul evident, oferit de sistemul 1, dar totodata gresit: 10 centi. Raspunsul corect era, desigur, 5 centi.
Una dintre erorile cognitive cele mai raspandite este „the overconfidence bias" - tendinta de a avea incredere in exces in fortele proprii. Statisticile arata ca sansele ca o companie nou fondata in SUA sa functioneze timp de 5 ani sunt de aproximativ 35%. Cu toate acestea, un sondaj efectuat printre antreprenori a aratat ca acestia tind sa estimeze sansele de succes ale unei companii noi la 60%, iar sansele propriei companii la 81%. Kahneman afirma ca optimismul este motorul capitalismului, lucru confirmat de faptul ca liderii, inventatorii si celelalte persoane ce influenteaza viata unui numar mare de oameni tind sa fie optimisti, asumandu-si riscuri convinsi fiind ca vor avea succes in incercarea lor.
O alta eroare cognitiva identificata de Kahneman este „the planning fallacy" - eroarea de estimare in planificare. Psihologul a intalnit aceasta problema pentru prima data in anii 1970, cand Ministerul Educatiei din Israel i-a cerut sa conceapa un manual si o programa de studiu avand ca subiect luarea deciziilor. Kahneman a format o echipa de specialisti, printre care se numara si un expert in conceperea de programe, iar dupa un an de lucru le-a cerut colegilor sai sa estimeze cat timp considerau ca le mai era necesar. Cei mai multi au estimat finalizarea proiectului peste aproximativ 2 ani, cu o marja de eroare de 6 luni. Apoi, Kahneman l-a intrebat pe expertul in programe cat durau asemenea proiecte, in medie. El a explicat ca durata medie a acestora era de 7 - 10 ani, iar 40% dintre ele nu se finalizau. Desi stia acest lucru, chiar si acest expert prognozase o perioada de lucru de inca 2 ani. In cele din urma, proiectul a fost finalizat in 8 ani, iar intre timp Ministerul Educatiei nu mai era interesat.
Un alt exemplu al erorii in planificare vine din SUA. Un sondaj efectuat in randul proprietarilor de locuinte a aratat ca acestia se asteptau sa cheltuiasca, in medie, 18.500 de dolari pe reamenajarea bucatariei. Costul mediu real se ridica, insa, la 39.000 de dolari. Un exemplu din Scotia demonstreaza ca diferentele pot fi chiar mai mari: in 1997, cand a fost dezvaluit planul pentru o noua cladire a Parlamentului, estimarile de cost se ridicau la 40 de milioane de lire sterline. In 2004, cand constructia a fost finalizata, costul total a fost de 431 milioane de lire sterline.
O alta greseala a gandirii este ceea ce Kahneman numeste „the availability bias" - tendinta de a judeca pe baza a ceea ce ne vine mai usor in minte. Un sondaj in randul americanilor a relevat ca acestia cred ca probabilitatea unui accident fatal este de 300 de ori mai mare decat cea a decesului cauzat de diabet, desi rata reala este de 1:4. Kahneman considera acest lucru o dovada a faptului ca mass-media influenteaza felul in care percepem riscurile, ceea ce poate avea consecinte negative asupra vietii noastre. Un studiu efectuat dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 a aratat ca multi americani au preferat in acel an sa sofeze pe distante mari in loc sa ia avionul. Dintre acestia, aproximativ 1.500 au murit in accidente rutiere, subestimand riscul unei calatorii cu masina si supraestimandu-l pe cel al unui atac terorist.
O eroare cognitiva grava este „the anchor effect" - efectul de ancorare. Unul din exemplele care ilustreaza aceasta „scurtatura" a gandirii este un studiu efectuat pe un grup de judecatori germani cu peste 15 ani de experienta. In cadrul experimentului, acestora li s-a citit descrierea unui caz in care inculpata fusese prinsa furand intr-un magazin, iar inainte de a decide pedeapsa, judecatorilor li s-a cerut sa arunce cu doua zaruri. Acestea fusesera masluite, astfel ca insumau fie 3, fie 9. Apoi li s-a cerut sa decida pedeapsa corecta pentru inculpata. Desi zarurile nu ar fi trebuit sa influenteze decizia unor specialisti cu experienta, cercetatorii au descoperit ca judecatorii ale caror zaruri insumasera 9 au decis, in medie, o pedeapsa de 8 luni de inchisoare, iar cei ale caror zaruri insumau 3 au dat, in medie, o pedeapsa de 5 luni de inchisoare. Eficienta acestei erori a dus la exploatarea sa constanta in comert, pentru a modela asteptarile de pret ale cumparatorilor. De exemplu, o companie ar putea oferi 3 variante ale aceluiasi serviciu, astfel incat cea mai ieftina varianta sa para mai atragatoare in comparatie cu variantele mai costisitoare decat daca ar fi singura propusa. Din acelasi motiv, in cadrul licitatiilor se stabileste de obicei un pret de pornire.
Un alt aspect important al sistemului 1 este faptul ca, atunci cand este confruntat cu o intrebare dificila, el tinde sa ofere raspunsul la o alta intrebare, mai simpla, fara ca noi sa ne dam seama. Profesorul Kahneman ofera ca exemplu un studiu efectuat pe un grup de studenti germani. O parte dintre acestia au primit urmatoarele doua intrebari: „Cat de fericit esti?" si „Cate intalniri romantice ai avut luna trecuta?". Ceilalti au primit intrebarile in ordine inversa. Daca in primul caz nu exista nicio corelatie intre raspunsuri, in cel de-al doilea caz se putea observa o corelatie intre numarul de intalniri si nivelul fericirii indicat de studenti. Profesorul Kahneman explica: „Pentru a raspunde corect la intrebarea «Cat de fericit esti?», e nevoie sa ne gandim mai mult. Studentii care fusesera intrebati mai intai despre intalnirile romantice nu au mai simtit nevoia sa se gandeasca, pentru ca au substituit raspunsul la aceasta intrebare cu raspunsul la o alta - «cat de fericit sunt in viata mea sentimentala?». Studentii sunt constienti ca viata lor sentimentala nu este singurul aspect important pentru ei, dar sistemul 1 le-a oferit un raspuns facil, iar ei l-au folosit".
In ceea ce priveste fericirea, explica dr. Kahneman, amintirile joaca un rol important. Oamenii nu au un singur sine, ci doua: sinele experimental (the experiencing self) si sinele memoriei (the remembering self).
Majoritatea oamenilor sunt ghidati de cel de-al doilea. Pentru a exemplifica, dr. Kahneman pune o intrebare cititorilor: ati fi dispusi sa platiti pentru o vacanta grozava, dar la finalul careia ar trebui sa beti o potiune care ar sterge orice amintire a calatoriei si ati ramane totodata fara fotografii si inregistrari video? Probabil ca nu.
Pentru a ilustra diferenta dintre amintiri si experiente, Kahneman relateaza dialogul pe care l-a purtat cu un membru al publicului dupa o prelegere. Interlocutorul a povestit despre momentul in care asculta captivat o simfonie exceptionala, la finalul careia s-a auzit un zgomot infernal, din cauza ca discul era zgariat. „Finalul mi-a stricat auditia", a afirmat acesta. Kahneman i-a explicat ca, de fapt, experienta nu a fost distrusa, caci el se bucurase de muzica timp de 20 de minute. Fusese afectata, intr-adevar, amintirea despre aceasta experienta.
Confuzia celor doua aspecte reprezinta o eroare cognitiva ce poate avea consecinte neplacute. Acest lucru a fost demonstrat intr-un experiment in care voluntarii au fost supusi la 2 experiente dureroase. Rugati apoi sa aleaga una dintre acestea pentru a fi repetata, acestia au ales-o pe cea mai dureroasa dintre ele, per total, care durase mai mult dar se incheiase cu o durere mai putin intensa, deoarece aceasta lasase in urma o amintire mai buna. „Sinele experimental tinde sa nu aiba o voce suficient de puternica atunci cand ne planificam activitatile. Atunci cand oamenii iau decizii nu se intreaba «ce voi simti si pentru cat timp?» si tind sa neglijeze trairea in favoarea amintirii cu care vor ramane", afirma Kahneman. „Din trecut invatam, de obicei, sa maximizam calitatea viitoarelor amintiri, nu calitatea viitoarelor experiente. Numesc asta «tirania sinelui memoriei»", scrie Kahneman.
Doar daca ne intelegem punctele slabe vom fi mai pregatiti sa identificam greselile de gandire, chiar daca nu vom le vom putea evita intotdeauna. „Pentru a contracara erorile sistemului 1 exista, in principiu, o solutie simpla: recunoasterea semnelor ce sugereaza ca ne gasim intr-o situatie delicata, incetinirea procesului de decizie si apelul la sistemul 2", sugereaza psihologul. „Nu putem face asta tot timpul, dar atunci cand este vorba de o decizie importanta, trebuie sa reflectam si sa ne intrebam daca nu cumva cadem intr-o capcana a gandirii", adauga Kahneman.
Un alt lucru pe care trebuie sa-l luam in seama este faptul ca folosirea sistemului 2 implica un consum de resurse, iar in absenta acestora sistemul 1 preia controlul. Un exemplu este oferit de un studiu efectuat in Israel asupra unui grup de 8 judecatori ce au rolul de a decide eliberarea conditionata a persoanelor condamnate. Decizia predominanta este respingerea solicitarilor de eliberare conditionata, doar 35% dintre acestea fiind aprobate. Cercetatorii au descoperit ca deciziile favorabile condamnatilor sunt adoptate in mare parte imediat dupa pauza de masa a judecatorilor, rata aprobarilor scazand apoi treptat, pana la un nivel minim inregistrat chiar inainte de urmatoarea pauza de masa. Concluzia cercetatorilor a fost ca judecatorii obositi si infometati tind sa aleaga decizia cea mai comuna, ce nu implica folosirea sistemului 2: respingerea cererii de eliberare conditionata.
Chiar daca stim care sunt greselile de gandire, nu suntem feriti de ele. „Gandirea mea este predispusa la a comite aceste greseli la fel ca inainte sa le studiez", a explicat Daniel Kahneman. Ce putem face, in acest caz? Sfatul lui Kahneman este sa folosim in vocabularul curent expresiile ce descriu aceste greseli, iar apoi sa apelam la prieteni. Pentru ca oamenilor le e mai usor sa recunoasca greselile altora decat pe cele proprii, discutiile cu apropiatii, folosind un vocabular ce cuprinde indicii ale greselilor cognitive, ne vor ajuta sa le evitam. „Scopul cartii mele este acela de a ridica nivelul conversatiei curente, de a face oamenii sa gandeasca mai complex atunci cand judeca deciziile altor persoane. Daca am avea o societate in care oamenii folosesc un limbaj mai bogat atunci cand discuta despre aceste lucruri, cred ca ea ar avea un efect indirect asupra deciziilor noastre, pentru ca tinem seama mereu de opiniile altora despre noi", concluzioneaza Kahneman.
sursa descopera.ro
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.