2013-75 de ani de la infiintarea spitalului Elias

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

28.08.2015

Adauga la favorite

870 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Spitalul Elias - este una din institutiile medicale de elita ale Romaniei si totodata un centru academic in care se desfasoara o activitate prodigioasa de cercetare si invatamant in domeniul medical. Din pacate nu foarte des este pomenit cel care a facut posibila nasterea acestui spital – industriasul, bancherul si mosierul Jacques Manachem Elias – filantropul care si-a lasat prin testament intreaga avere – evaluata in anul mortii sale, 1923, la 1 miliard de lei – Academiei Romane. Donatia a fost facuta in scopul “promovarii culturii din Romania, alinarii boalelor saracilor nostri, incurajarii elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile si aceasta fara deosebire de origine, pentru toti cei care merita sa fie ajutati". Asadar, sa vedem cine a fost Jacques Menachem Elias:

S-a nascut intr-o familie de origine evreiasca din Bucuresti, in anul 1844. A fost unul dintre cei mai importanti oameni de afaceri ai Romaniei la inceputul secolului XX: proprietar al Fabricii de zahar din Sascut, presedinte al Bancii Generale Romane, unul dintre cei mai importanti mosieri ai vremii, proprietar a doua mine de mercur in Dalmatia, patronul hotelurilor Patria si Continental din Bucuresti, detinator de actiuni in valoare de multe milioane de lei emise de bursele din New York, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena, Berlin etc. Jacques Menachem Elias a fost caracterizat de catre Nicolae Iorga ca fiind “un mare exemplu de generozitate umana". Dar iata cum este evocata viata si personalitatea industriasului Elias intr-un articol semnat Alex. F. Mihail aparut in anul 1936 in saptamanalul “Realitatea ilustrata":

“ Jacques M. Elias (...) nu s'a insurat niciodata, permitandu-si de asemenea prea putine bucurii in viata. Pana la adanci batranete — a murit in varsta de 79 ani — s'a considerat mereu ca un fel de slujbas al averii sale, un soi de administrator. Iar cand a fost aproape sa moara, a crezut ca e drept ca functionarul sau principal, d.Fr.Staeger, un elvetian, sa-i ia locul pe scaunul de la biroul sau si chiar sa locuiasca cu familia in apartamentul de la etajul intai, din strada Corabia 2, (azi Clemenceau), de langa Ateneu, casa in care a trait si a murit Elias si unde se afla azi, la parter, administratia fundatiei „Menachem H. Elias". Totusi, chiar pe acest functionar ales dintre toti, el nu l-a coplesit de prea multe avantagii. D. Staeger urma sa ramaie acelasi paznic modest al averii, cum fusese si testatorul. Prin testamentul din 1914 se prevede o leafa lunara de 600 lei pentru d. Staeger!
Iar pentru membrii comitetului de conducere, alesi de dansul, a fixat tot prin testament o retributie lunara de 1500 lei.

A desemnat Academia Romana ca legatara universala, dar nu i-a uitat in testament pe saracii orasului Bucuresti, carora li se distribue in fiecare an, de Craciun si de Pasti, ajutoare din fondul special Elias. N'a uitat nici de Azilul de Noapte, nici de Societatea de Salvare, de Societatea pentru profilaxia tuberculozei, nici de diferite spitale si societati de binefacere. A lasat legate pentru facultatea de medicina, Fundatia Universitara Carol I, pentru mai multe scoli evreiesti si romanesti, apoi unor temple israelite si catorva rabini. A instituit bursa pentru studentii merituosi, etc. Chiar birjarului sau i-a lasat o suma prin testament. Si-a adus aminte pana si de servitori, de cativa functionari mai mici...

Pentru rude a avut insa un tratament exceptional: - Eu am numai rude bogate, spunea el. Ce rost are sa le las mostenire.

Fara sa fie vanitos, a voit sa ramaie oarecum anonim in binefaceri. Spitalul din Bucuresti, care va costa peste o suta douazeci de milioane, nu va purta numele lui, ci al tatalui sau. Iar averea lasata Academiei Romane se administreaza sub titlul: desi — in afara de dansul — nimeni din familie n'a donat nici un leu.

— Ii invit pe toti membrii familiei mele sa contribuie la aceasta opera culturala si filantropica — spunea el, inca in viata. Rugamintea a repetat-o si prin testament.

Cand a scris ultimele sale dorinti, l-a pomenit pe un var al sau, domnul I. I. Manoach, care era batran si din nenorocire orb. Si-a mai adus aminte de o verisoara din Viena, dar nu-i stia numele. Jacques Elias le mai daduse ajutoare altadata. Acum isi exprima dorinta ca ambii sa primeasca o pensie cat vor trai. Totusi, daca s'ar intampla — spune prevazator testatorul — ca vreun membru al familiei mele, uitat de mine, ruda pana la al optulea grad, barbat sau femeie, sa fie lipsit de mijloace, atunci, se va aproba eventual si acestuia o pensie lunara, ca sa poata trai, „cat vor crede de cuviinta membrii comitetului".

Ce au facut rudele ?

In primul rand, au dat in judecata Academia, cu gandul sa anuleze testamentul. De contribuit la fondul familiei Menachem H. Elias, nici n'au visat sa contribuie. In schimb, s’au ivit 67 de persoane, ce se pretindeau a fi “rude sarace, pana la al 8-lea grad", ale defunctului Elias!

Dl. profesor doctor Grigore ANTIPA, membru in comitetul fundatiei, delegat al Academiei Romane, a avut mult de furca cu adversarii — “mostenitorii bogati" — cari adoptasera ca tactica in justitie taraganarea. Procesul ar fi putut dura la infinit, stingherind toate bunele intentii, daca dl. prof. Antipa n'ar fi prins un moment favorabil, spre a-i sili pe mostenitori sa convie la o tranzactie. Ei au primit, odata pentru totdeauna, o suma de zece milioane lei si s'au astamparat. In schimb, au mai ramas cele 67 de „rude sarace", pe cari dl. dr. Antipa nu le-a sicanat. Ele au incasat pana acum aproximativ douazeci si cinci de milioane din averea destinata pentru „scopuri culturale si filantropice ", si primesc si azi pensii lunare.

Jacques Elias, desi nu s’a insurat, totusi n'a trait prea retras; in fosta sa locuinta din strada Corabiei se pot vedea si azi vechile lui mobile, destul de frumoase. Primea des musafiri - si-i primea bine. Printre intimii si prietenii lui, cu cari lua uneori masa acasa, sau la restaurantul „Continental" din hotelul cu acelasi nume, proprietatea sa, erau : principele Barbu Stirbey, defunctul ministrul liberal Emanuel Porumbaru, dl. Victor Antonescu, actualul ministru de externe, dl. Emanuel Pantazi, avocat, prieten intim si sfetnic — mai tarziu executorul sau testamentar — dl. Jean Mitilineu si altii.

Hotelul „Continental" , din fata Teatrului National, era pe vremuri cel mai mare si mai luxos din Bucuresti. Lui Elias ii placea sa sada in restaurant la o masa, in dreptul unei ferestre ce da in Calea Victoriei. Totusi, Jacques Elias nu era prea cheltuitor. Dimpotriva, principiul lui era acesta : sa ai taria de caracter de a cheltui totdeauna ceva mai putin decat iti este venitul. Oricat de infima ar fi economia, te poti considera un om bogat. Cheltuind tot venitul, sau atacand capitalul, atunci — chiar daca ai posibilitatea de a duce o viata larga — te poti numi sarac. Risipa e amagitoare: duce la dezastru.

Acest principiu l-au adoptat si membrii de conducere din comitetul fondului Elias. S'au creat intelepteste mai multe capitole cari tarmuresc cheltuielile. Astfel, s'au infiintat:

1) Fondul pentru punerea in valoare a mosiilor lui Elias.

2) Fondul pentru rascumpararea datoriilor testamentare fata de diferite persoane si comunitati.

3) Fond pentru apararea fluctuatiilor de curs a efectelor si prevenirea caderii valutelor. O diferenta favorabila de curs nu se adauga la venituri, ci la acest fond.

4) Fondul de constructii, din care se cladeste acum spitalul de la sosea.

5) Fondul cultural, din care i se da in fiecare an Academiei doua milioane de lei.

6) Fondul de ajutorare a rudelor, cari — dupa cum am aratat — au primit pana acum vreo 25 de milioane, in afara de cele zece milioane date „rudelor bogate".

Totusi averea defunctului Elias a ramas intreaga, asa cum a lasat-o el. Tot ce s’a facut a fost realizat numai din venituri, cu toate greutatile ce a avut de intampinat comitetul conducator al fundatiei, din cari fac azi parte: principele Barbu Stirbey, ca presedinte, fost prieten al lui Elias, dupa cum am aratat, apoi d-nii dr. Gr. Antipa si Em. Pantazi, vicepresedinti, si d-nii prof. David Emanuel, prof. dr. G. Marinescu, prof. I . Simionescu si prof. D. Voinov, ca membri.

„Academia Romana" s'a dovedit o excelenta administratoare.

Desi Elias era om unde afaceri rutinat, totusi el n'a prevazut scoborarile valutare vertiginoase, cari i-au micsorat foarte mult averea. N‘a putut prevedea nici masurile pe cari le-a luat consiliul comunal socialist, instalat dupa razboi, la Viena. Reformele democratice postbelice au scazut aproape la zero venitul palatelor lui Elias din capitala Austriei. El avea acolo niste cladiri monumentale cu sute de camere si cu numeroase apartamente luxoase. Aceste palate, situate pe cele mai principale strazi, de pilda in fata celebrei biserici Votivkirche, abia aduceau atata venit spre a nu fi lasate sa cada in ruina. O slaba fructificare au adus si depozitele in numerar ale bancii. Banca Nationala a Romaniei nu numai ca n’a bonificat nici o dobanda, dar a cerut chiar un comision de conservare pentru efectele depuse.

Putem spune totusi ca, printr’o energica si prudenta interventie a d-lui profesor dr. Antipa, delegat de Academie cu administrarea averii lui Elias in strainatate, au fost salvate multe bunuri ale acestuia. Astfel au fost salvate, de pilda, diferite valori de bursa, circa vreo suta de milioane lei, aflate depozitate la unele banci in strainatate. Delegatul Academiei a mai reusit sa obtie, la Viena, o reducere a taxelor succesorale, realizand astfel o economie de aproximativ 64 milioane lei. Se poate spune ca averea lui Elias este administrata in spiritul testatorului, cu economie si prudenta.

In fotografiile ce insotesc acest articol, cititorii vor putea examina apartamentul in care a trait Jacques M. Elias. Tablouri nu se prea vad pe pereti. Mai mult oglinzi. N’a avut nici instrumente muzicale! Elias nu se pricepea la arta. Era strain si de „politica". Este interesant un triptic, avand fotografiile, sub sticla, ale parintilor sai, fratilor si rudelor, din anul 1832 si pana la moartea lui. In special batranii soti Menachem H. Elias, fondatorii familiei, au chipurile imortalizate in fotografii. Pe pereti se mai vad si alte tablouri mari, reprezentandu-i pe parinti. In camera de consiliu, unde se intruneste azi comitetul Fundatiei Elias, avea niste fotolii largi, captusite cu piele rosie. Alta data era aci camera de fumat. E impresionanta mai ales camera „tezaur", cam intunecoasa, unde se vad case de bani asezate de-a lungul peretilor. Dar azi „Fundatia" nu-si mai tine banii in
acest „tezaur", ci la Banca Nationala.

MOARTEA LUI ELIAS

Elias pleca des in calatorie: la Viena, la Paris, Berlin, unde avea afaceri. Cand au navalit nemtii in Romania, stiindu-se urat de acestia, s'a hotarit — de altfel cu mare greutate — sa paraseasca tara. Prin lasi s’a dus la Petrograd si de acolo la Stockholm. Totusi, in tot timpul vietii sale, fusese suspectat ca avand simpatii cu germanii. Aceasta ultima calatorie i-a fost fatala. S'a imbolnavit, fara sa-si mai poata reveni complet. A mai activat si dupa razboi, prin reinfiintarea „Bancii Generale a Romaniei", fosta, pana la razboi, banca cu capital german care prezidase emisiunea bancnotelor de trista memorie. Dupa razboi, banca a fost reorganizata cu capital romanesc, Elias primind sa fie vicepresedintele consiliului de administratie.

Dar marele bancher nu mai era in apele sale. In pragul celui de al optulea deceniu, la 13 Mai 1923, s'a stins in apartamentul sau din strada Corabiei no. 2. Dupa cum am mai aratat, el a cedat, prin testament, apartamentul cu toata mobila, vechiului sau slujbas din anul 1883, dl. Fritz Staeger, care nu l-a parasit niciodata. Dl. Staeger a fost obligat, prin testament, sa nu schimbe mobila, care a ramas ca un fel de expozitie.

Elias avea o grozava teama sa nu fie inmormantat de viu. Cand a simtit ca moare, a cerut ca trupul sau neinsufletit sa fie pastrat saptezeci de ore, nu ca la evreii habotnici, cari fac inmormantari pripite. Apoi, a pretins ca, inainte de a fi inhumat, inima sa-i fie strapunsa de un stilet. Asa s'a si facut!

Desi a lasat toata averea sa in Romania, legatar universitar fiind Academia Romana, totusi a cerut ca trupul lui neinsufletit sa fie transportat la Viena si inmormantat, dupa ritul mozaic, cu ceremonie foarte simpla, alaturi de fratele sau Abraham si cumnata sa Paulina, aflati in cimitirul israelit-spaniol, din capitala Austriei.

CUVANTUL ACADEMIEI ROMANE

In “numele culturii romane“, dl. prof. dr. Grigore Antipa, vicepresedinte al fundatiei Elias, a rostit, la prilejul cuvenit, o cuvantare in Templul cel mare al evreilor de rit spaniol din Bucuresti, spunand intre altele:

„Viata, sentimentele nobile si patriotismul lui Jacques Elias merita, intr’adevar, a servi drept pilda tuturor cetatenilor acestei tari: a muncit fara odihna pana la cele mai adanci batraneti, a adunat ca o albina, fara a cheltui pentru sine decat strictul necesar al unui traiu de o modestie exemplara si a destinat apoi tot fructul muncii sale realizarii unui maret ideal, pe care l-a meditat in lunga sa viata si care este, dupa Elias: „inaltarea patriei prin crearea de institutii de cultura, de preferinta de cultura practica si infratirea fiilor ei prin tovarasia de munca, de bucurie si de suferinta.“

Voi adauga doar ca Jacques M Elias a fost ales in anul 1993, post-mortem, membru al Academiei Romane, ca a fost declarat cetatean de onoare al Bucurestiului, ca numele sau a fost dat unei strazi centrale din capitala Romaniei si de asemenea liceului din Sascut. Dar si ca pe site-ul Spitalului Elias, filantropul caruia institutia medicala ii datoreaza existenta nu este pomenit nici macar in treacat. Voi incheia cu o constatare a marelui istoric Nicolae Iorga:

„Numai boierii din alte vremuri invatasera natia noastra cu astfel de largi danii, iar de la ei nimeni pana la Jacques Elias, nici dintre urmasii lor, nici din randurile burghezilor bogati nu i-au imitat. Dar importanta sociala a testamentului lui Jacques Elias nu sta numai in aceea ca el aminteste traditiile acestei tari in ce priveste datoriile clasei avute fata de obste, ci si faptul ca el lasa intreaga avere pentru cultura. Se vor face din banii sai scoli unde se vor primi elevii fara deosebire de nationalitate. El a inteles ca aceea ce lipseste tarii noastre este cultura raspandita in masele adanci nationale si de aceea n-a ezitat sa renunte la orice gand personal si sa dea acest mare exemplu de generozitate umana, pentru a se face mai multa lumina in sufletele fratilor sai pe pamantul unde a trait".

2013-75 de ani de la infiintarea spitalului Elias

Semnaleaza o problema