AnuntulVideo >>
Alte rubrici >>
Vedete
Cand vine vorba de Peter O’Toole sunt trei aspecte invocate in mod repetat: faptul ca e actorul cu cele mai multe nominalizari la Oscar fara sa fi castigat vreodata unul, felul magistral in care l-a interpretat pe Lawrence al Arabiei in filmul cu acelasi nume sau consumul patimas si autodistructiv de alcool din anii ’60.
La vremea respectiva, cele mai scandaloase petreceri erau „patronate“ de O’Toole, Oliver Reed, Richard Burton si Richard Harris, cei patru teribili care au speriat Vestul si, in general, intreaga opinie publica. „Nu-mi pare rau pen-tru niciun strop de alcool pe care l-am baut“, declara el ferm in 1989 pentru US Magazine, cu toate ca la mijlocul anilor ’70 a fost la un pas de moarte din cauza abuzurilor.
A fost operat de urgenta la stomac si doar printr-o minune a scapat cu viata, spre deosebire de bunul lui prieten, Richard Burton. Acesta a murit la 58 de ani dupa ce fusese diagnosticat cu numeroase afectiuni cauzate, cel mai probabil, de excesul de alcool. „Eu si Richard eram doi tineri care au copilarit in timpul razboiului. Asa ca va dati seama cum a fost cand ne-am trezit liberi in 1945 – nu mai eram bombardati, nu mai eram restrictionati si nu mai existau ratii.
Ne cuprinsese pe toti un entuziasm nebun si nu eram niste plictisiti care sa bea votca singuri intr-o camera. Nu, nu, nu: ieseam in oras, draga, si beam in public“, isi amintea O’Toole la un moment dat. In afara de orgiile bahice, cei doi au mai avut in comun si numeroasele nominalizari la Oscar – Burton, de 6 ori pentru Cel mai bun actor in rol principal si o data pentru un rol secundar – si nicio statueta obtinuta. I-a mai legat, se pare, si pasiunea pentru Elizabeth Taylor – la Burton mult mai intensa, la O’Tool discreta, banuita, vag exprimata. Alec Guiness, partenerul lui O’Toole din „Lawrence al Arabiei“, ii scria in 1961 sotiei sale ca „ imi place Peter foarte mult. Si sotia lui. Il joaca incredibil de bine pe Lawrence. E grozav sa joci alaturi de el, are farmec personal si o veselie apar-te. Mai are derapaje din cand in cand si cred ca sotia lui – care imi pare a fi o femeie puternica si inteleapta – are destule probleme cu el, dar stiu ca Peter are o inima buna“. 65
La sfarsitul casniciei de 20 de ani cu Peter O’Toole, Sian Phillips a declarat ca „fostul meu sot este un om periculos si turbulent, cu care n-am mai pastrat legatura dupa pronuntarea divortului.“
Cea mai lunga casnicie nefericita
In jurnalul lui, Peter O’Toole nota la un moment dat ca nu va fi un oarecare si nici nu va duce o viata monotona. A trait dupa propriile reguli si nu s-a lasat intimidat de esecuri sau critici. Inainte de operatia la stomac, aventurile sale cu alcoolul pendulau intre adevar si mit urban. S-ar parea ca o data s-a dus sa bea intr-un bar din Paris si s-a trezit in Corsica, alta data a dat o petrecere epica intr-un pub de unde au vrut sa-l dea afara, dar el a amenintat ca va cumpara localul, iar un restaurant din Londra le-a interzis definitiv accesul lui si lui Michael Caine dupa un episod asemanator.
Din cauza bauturii, Peter O’Toole n-a fost niciodata un Don Juan. Placerile lui personale nu se regaseau in sfera sentimentala si dupa o casnicie de 20 de ani cu actrita Sian Phillips, n-a mai avut nicio alta relatie de durata.
Cat priveste latura sa afectiva, actorul a fost mai degraba atras de ideea de a fi parinte decat de ipostaza de sot. Intr-o zi a inghesuit-o pe Sian intr-un colt si i-a spus: „fa-mi copii“, ceea ce s-a si intamplat la scurt timp, cand s-a nascut prima lor fiica, Kate. O alta ciudatenie de-a lui era aceea ca obisnuia sa arunce pe geam toate hainele sotiei sale si ii cerea in schimb sa le poarte pe ale lui.
Pe Sian a avut-o partenera si profesional, cei doi jucand impreuna in patru filme: „Becket“ (1964), „Goodbye, Mr. Chips“ (1969), „Murphy’s War“ (1971) si „Under Milk Wood“ (1972). La inceput ea a fost fermecata de el; era inalt, ochii albastri, iar faptul ca bea i-a parut un semn de barbatie frusta extrem de atragatoare. „Cand l-am cunoscut, Peter m-a fascinat, si cred ca efectul a fost reciproc. Mergeam in turnee si ne intelegeam perfect. Ne simteam bine si ne-am adaptat in asa fel incat obiceiurile noastre sa se armonizeze. Singura problema era bautura“, spunea Sian. In anii urmatori, confesiunile ei au sporit, dezvaluind un om al extremelor. Putea fi afectuos si bland si intr-o clipa, fara vreun motiv aparent, se transforma complet, ochii lui albastri ii scanteiau si devenea o fiara. In repetate randuri l-a acuzat de abuzuri de tot felul, insa de dragul celor doi copii a sperat ca intr-o zi pornirile lui se vor tempera. La sfarsitul anilor ’70, dupa doua decenii incrancenate, Sian si-a parasit casa, familia, bijuteriile, lasand totul in urma. Inclusiv pe mama ei, ramasa alaturi de O’Toole si nepoti in locuinta pe care o impartisera cu totii pana atunci. The Telegraph scria la un moment dat ca „la scurt timp dupa casatorie, lucrurile au inceput sa se deterioreze intre Peter si Sian. Faptul ca el bea, obicei cu oarecare farmec la inceput, devenise inspaimantator, mai ales cand se lasa cu tirade interminabile in toiul noptii si interogatorii chinuitoare despre trecutul ei. In public, erau un cuplu stralucitor. In particular, abia se vedeau. Sian citea in ziare declaratiile lui in care spunea ca «ea e totul pentru mine», stiind totodata ca abuzurile vor continua de indata ce el se va intoarce acasa“.
Eternul Lawrence al Arabiei Rolul care i-a adus faima internationala a ramas de referinta, insa din pacate O’Toole n-a mai reusit o alta performanta asemanatoare. Lawrence, ofiterul britanic care a ajutat la organizarea rezistentei arabe in timpul Primului Razboi Mondial a ramas personajul care i-a definit cariera si a fost invocat ori de cate ori a venit vorba de talentul actoricesc al irlandezului.
Probabil una din cele mai mari ne- impliniri ale lui O’Toole a fost aceea ca n-a obtinut niciun Oscar. A fost nominalizat de 8 ori, ultima data in 2007, pentru „Venus“, dar a pierdut in fata lui Forest Whitaker. Academia i-a acordat in schimb in 2003 un Oscar onorific pentru intreaga cariera, pe care O’Toole a refuzat sa-l accepte initial, motivand ca e inca in cursa pentru cel mai bun actor in rol principal. Se pare ca acest orgoliu tenace l-a urmarit chiar si la batranete, dar declaratia lui Michael Freedland, autorul cartii „Peter O’Toole: A Biography“, pentru The Independent arata ca patimile private n-ar fi putut nicicum diminua valoarea unui actor de geniu, cu sau fara Oscar: „era carismatic chiar si cand isi pierduse frumusetea fizica din cauza varstei. Era ceva special in legatura cu el. Orice ar fi facut, oamenii stiau ca au de-a face cu un star.“
CLAUDIA COJOCEA