Din aceeasi categorie
|
Petre Tutea - un Socrate al romanilor 1.456 vizite - 0 comentarii adaugat de luca |
||||||||||||||||||
|
Top 10 lucruri pe care nu le stiai despre Mihai Eminescu 2.033 vizite - 0 comentarii adaugat de margareta |
||||||||||||||||||
|
Petre Tutea despre adevar 1.299 vizite - 0 comentarii adaugat de luca |
||||||||||||||||||
|
|
Petre Tutea despre ADEVAR - 1990 1.938 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Petre Tutea-Citate 1.791 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Top 10 lucruri pe care le stim gresit 1.213 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Andrei Plesu - Parabolele lui Iisus.Adevarul ca poveste 1.313 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Povestea lui Dumnezeu / Subtitrat / Episod 1 1.601 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Bunele maniere la masa. 1.809 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Stiati ca ? 1.343 vizite - 0 comentarii adaugat de odette |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Educatie
Socrate - Cate lucruri de care eu nu am nevoie exista!
| Adaugat de zaharia | 18.01.2015 |  Adauga
la favorite |
2.250 vizualizari Nota film: 4 / 5 (1 vot ) |
|||||||||
Sterge
din favorite- Cand dezbaterea este pierduta, calomnia devine unealta ratatului.
- Toti oamenii isi doresc sa traiasca fericiti: cand insa vine vorba sa vada deslusit ce anume le face viata fericita, privirea li se incetoseaza;si departe de a dobandi usor o viata fericita, cu cat este mai nerabdator cel care se avanta spre ea, cu atat mai tare si-o indeparteaza, daca a ratacit cumva drumul.
Mai intai ar trebui sa hotaram care este acel lucru spre care nazuim, apoi sa cercetam pe ce cale ne putem indrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, daca se dovedeste a fi calea cea buna, vom intelege cat inaintam cu fiecare zi si cu cat suntem mai aproape de locul unde ne impinge o dorinta naturala.
Cata vreme insa ratacim la intamplare, fara sa urmam o calauza, ci doar freamatul si strigatele de tot felul ale celor care ne cheama in diverse directii, viata ni se va irosi intre drumuri ratacite si se va scurta, oricat ne-am stradui din rasputeri zi si noapte.
- Cetatea Virtutii este Cetatea Ratiunii Divine. Caci numai, instituind Ratiunea ca Norma a Fericirii, in cetate vor domni cei cu adevarat bogati, nu in bani, ci in ceea ce trebuie sa fie bogat omul fericit: intr-o viata buna si rationala.
- Secretul schimbarii este de a-ti concentra toata energia, nu asupra luptei cu ce e vechi, ci asupra construirii noului.
- Omul bun trebuie sa se supuna legilor rele ca sa nu permita omului rau sa violeze legile bune.
- Cate lucruri de care eu nu am nevoie exista!
Socrate (greaca: Σωκράτης Sōkratēs; n. cca. 470 i.Hr. – d. 7 mai 399 i.Hr.) a fost un filosof din Grecia antica.
Multumesc lui Dumnezeu", scria Platon, ,,ca m-am nascut grec, si nu barbar; barbat, si nu femeie; liber, si nu sclav. Dar, mai ales, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut in veacul lui Socrate." Socrate este, mai inainte de toate, unul din cazurile rarisime de modestie premiata. Premiata nu de catre contemporani, care l-au mai condamnat si la moarte, ci de generatiile urmatoare ce i-au recunoscut nemurirea operelor pe care el nu le-a scris, dar pe care elevii sai si-au luat sarcina s-o faca.
Foiau in jurul lui, de toate varstele, de toate conditiile sociale si de toate opiniile; de la aristocraticul si turbulentul Alcibiade, pana la nobilul si seriosul Platon; de la Critias, reactionarul, la Antistene, socialistul, si la Aristip, anarhistul. Fiecare din acestia l-a vazut si l-a descris pe Maestru in felul sau. Si Diogene Laertiu povesteste ca, atunci cand Socrate a citit descrierea pe care i-o facuse Platon, a exclamat: ,,Dumnezeule, ce de minciuni a mai turnat si tinerelul asta despre mine!"
Cum se spune azi, „el venea de jos". Tatal sau fusese un sculptor modest, poate ceva mai mult decat un simplu daltuitor, desi mai tarziu i-au fost atribuite, nu se stie pe ce baza, cele trei gratii care se inalta la intrarea in Partenon. Dar fiul, cu toate ca in timpul liber i-a continuat mestesugul incercand din cand in cand sa modeleze in marmura sau in piatra, se simtea tot mai apropiat de mama, care fusese de meserie moasa. „Pentru ca", spune el, pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios, „si eu i-am ajutat pe altii sa nasca; nu copii, ci idei."
De altfel, toata viata asta i-a si fost vocatia si singura activitate. Ne este usor sa presupunem ca parintii sai nu prea erau bucurosi de asa ceva. Ei luau drept o trandavie ce nu promitea nimic bun aceasta indaratnicie a sa fata de scoala si de munca, si atractia sa nestapanita pentru umblatul prin piete si pe strazi, ca sa asculte ce spun oamenii, sa-i intrebe si sa-i starneasca la discutii. Sigur ca nu acesta era cel mai bun mod de a-si face o situatie.
Aristossenos din Tarent povesteste ca l-ar fi auzit pe tatal sau, care il cunoscuse pe Socrate personal, spunand ca acesta era un betivan ignorant, plin de datorii si vicii. De fapt, singura educatie de care avusese parte a fost cea militara si sportiva. Chemat sub arme, in Razboiul peloponesiac, se dovedise un bun ostas, rezistent, disciplinat si curajos. In batalia de la Potideea, el i-a salvat lui Alcibiade viata, dar n-a spus nimanui, ca sa nu compromita decoratia ce-i fusese acordata tanarului sau prieten. Iar la Delos, contra spartanilor care erau doar niste soldatoi greu de stapanit, a fost ultimul dintre atenieni care s-a retras.
Sigur ca nu era frumos, cel putin in sensul grec al cuvantului. Nasul mare si gros, buzele carnoase, fruntea greoaie si maxilarul puternic; toate ne duc cu gandul la o ascendenta taraneasca. Nerusinatul de Alcibiade ii spunea razand: „Draga Socrate, nu poti sa spui ca fata ta nu seamana cu aceea a unui satir." Dar Maestrul nu se supara, si ii raspundea: ,,Ai dreptate; si, in plus, mai am si burta. Trebuie sa ma apuc de dans, ca sa-i mai reduc din proportii."
I-a fost foarte usor tatalui lui Aristossenos sa vada in Socrate un zdrentaros, judecand doar dupa aspectul sau atat de neglijent si dupa atat de putina atentie acordata propriei sale persoane. Si vara, si iarna, umbla imbracat cu acelasi chiton, patat si carpit. Tragea la masea destul de des si cu placere. Iar Xantipa, nevasta-sa, zicea ca nici nu se prea spala.
Aceasta Xantipa a trecut in legenda drept personificarea nevestei certarete si cicalitoare, pretentioasa si sufocanta. Si e normal sa fie asa, deoarece biografia, ba chiar biografiile lui Socrate au fost scrise de prietenii si discipolii sai, care o detestau; iar ea, la randul sau, ii detesta pe ei, pentru ca i-l luau pe barbat de acasa. De fapt, el nici nu se prea ingrijea de ai sai. Nu le dadea nici un ban, pentru ca nici nu castiga nimic; si de acasa lipsea zile si nopti. Biata femeie ajunsese sa fie atat de disperata, incat l-a si acuzat ca isi neglijeaza obligatiile si l-a dat in judecata. Socrate, in loc sa se apere pe sine, a aparat-o tot pe ea. Si nu numai in fata instantei, ci chiar si in fata discipolilor indignati; zicea ca, in calitate de nevasta, ea avea perfecta dreptate, si ca era o femeie de treaba, care ar fi meritat un sot mai bun. Dar, dupa ce a fost achitat, si-a reluat linistit obiceiurile extradomestice, si nu chiar intotdeauna nevinovate. Pentru ca nu se marginea doar sa frecventeze salonul intelectual al Aspasiei, ci si casa Teodatei, cea mai cunoscuta prostituata din Atena.
Toti il iubeau, pentru ca era mereu bine dispus, nu se supara de nimic, si exprima cele mai subtile lucruri in cele mai simple cuvinte. Cand trecea pe strada, urmat de alaiul sau de discipoli, toti vanzatorii si negustorii il salutau amical. El se oprea inaintea vitrinelor si exclama uimit: ,,Ia te uita de cate lucruri are azi lumea nevoie!" Chiar si familiile mai cu pretentii la care era invitat sa ia masa erau obisnuite sa-l vada descult, pentru ca printre lucrurile pe care el nu prea simtea nevoia sa le aiba era si incaltamintea.
De altfel, metoda pe care a practicat-o Socrate exclude consultarea cartilor. El isi propusese doua probleme de baza, pe care azi nici o biblioteca nu ne poate ajuta sa le rezolvam: ce este binele? si care este regimul politic cel mai potrivit de urmat?
Sistemul sau de a preda atragea prin aceea ca, in loc sa se urce la catedra, ca sa impartaseasca si altora ideile sale, el declara ca nu are nici una si-i ruga pe ceilalti sa-l ajute sa le gaseasca. ,,Eu", spunea el, ,,ma consider cel mai stiutor dintre oameni, pentru ca stiu ca nu stiu nimic."
Era exact un ,,taun" incorigibil, nascut sa zdruncine toata increderea ascultatorilor, care adesea se enervau si se razvrateau: „Pe Zeus", urla Hippias, ,,e foarte usor sa ironizezi raspunsurile altora, fara sa dai tu unul. Eu refuz sa-ti spun ce inteleg prin dreptate, daca nu-mi spui tu mai intai ce crezi despre ea!"
Si Aristofan a satirizat mai tarziu intr-o comedie, Norii, ceea ce numea el ,,pravalia gandirii", unde, dupa parerea lui, se invata numai arta paradoxului, prezentandu-l pe un elev de-al lui Socrate care isi batea tatal. Acesta isi sustinea legitimitatea gestului, spunand ca l-a facut ca sa plateasca o datorie contractata atunci cand il batuse odata taica-sau. ,,Datoriile sunt datorii. Trebuie sa dai inapoi tot ce ai primit"
Platon povesteste ca, intr-o zi, Socrate s-a hotarat sa inverseze rolurile, si sa raspunda, in loc sa intrebe. Apoi a recunoscut, spunand: „Aveti dreptate cand ma acuzati ca provoc indoieli in loc sa va ofer adevaruri. Dar ce vreti? Sunt copilul unei moase: sunt obisnuit sa mosesc, nu sa nasc.“
- Toti oamenii isi doresc sa traiasca fericiti: cand insa vine vorba sa vada deslusit ce anume le face viata fericita, privirea li se incetoseaza;si departe de a dobandi usor o viata fericita, cu cat este mai nerabdator cel care se avanta spre ea, cu atat mai tare si-o indeparteaza, daca a ratacit cumva drumul.
Mai intai ar trebui sa hotaram care este acel lucru spre care nazuim, apoi sa cercetam pe ce cale ne putem indrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, daca se dovedeste a fi calea cea buna, vom intelege cat inaintam cu fiecare zi si cu cat suntem mai aproape de locul unde ne impinge o dorinta naturala.
Cata vreme insa ratacim la intamplare, fara sa urmam o calauza, ci doar freamatul si strigatele de tot felul ale celor care ne cheama in diverse directii, viata ni se va irosi intre drumuri ratacite si se va scurta, oricat ne-am stradui din rasputeri zi si noapte.
- Cetatea Virtutii este Cetatea Ratiunii Divine. Caci numai, instituind Ratiunea ca Norma a Fericirii, in cetate vor domni cei cu adevarat bogati, nu in bani, ci in ceea ce trebuie sa fie bogat omul fericit: intr-o viata buna si rationala.
- Secretul schimbarii este de a-ti concentra toata energia, nu asupra luptei cu ce e vechi, ci asupra construirii noului.
- Omul bun trebuie sa se supuna legilor rele ca sa nu permita omului rau sa violeze legile bune.
- Cate lucruri de care eu nu am nevoie exista!
Socrate (greaca: Σωκράτης Sōkratēs; n. cca. 470 i.Hr. – d. 7 mai 399 i.Hr.) a fost un filosof din Grecia antica.
Multumesc lui Dumnezeu", scria Platon, ,,ca m-am nascut grec, si nu barbar; barbat, si nu femeie; liber, si nu sclav. Dar, mai ales, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut in veacul lui Socrate." Socrate este, mai inainte de toate, unul din cazurile rarisime de modestie premiata. Premiata nu de catre contemporani, care l-au mai condamnat si la moarte, ci de generatiile urmatoare ce i-au recunoscut nemurirea operelor pe care el nu le-a scris, dar pe care elevii sai si-au luat sarcina s-o faca.
Foiau in jurul lui, de toate varstele, de toate conditiile sociale si de toate opiniile; de la aristocraticul si turbulentul Alcibiade, pana la nobilul si seriosul Platon; de la Critias, reactionarul, la Antistene, socialistul, si la Aristip, anarhistul. Fiecare din acestia l-a vazut si l-a descris pe Maestru in felul sau. Si Diogene Laertiu povesteste ca, atunci cand Socrate a citit descrierea pe care i-o facuse Platon, a exclamat: ,,Dumnezeule, ce de minciuni a mai turnat si tinerelul asta despre mine!"
Cum se spune azi, „el venea de jos". Tatal sau fusese un sculptor modest, poate ceva mai mult decat un simplu daltuitor, desi mai tarziu i-au fost atribuite, nu se stie pe ce baza, cele trei gratii care se inalta la intrarea in Partenon. Dar fiul, cu toate ca in timpul liber i-a continuat mestesugul incercand din cand in cand sa modeleze in marmura sau in piatra, se simtea tot mai apropiat de mama, care fusese de meserie moasa. „Pentru ca", spune el, pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios, „si eu i-am ajutat pe altii sa nasca; nu copii, ci idei."
De altfel, toata viata asta i-a si fost vocatia si singura activitate. Ne este usor sa presupunem ca parintii sai nu prea erau bucurosi de asa ceva. Ei luau drept o trandavie ce nu promitea nimic bun aceasta indaratnicie a sa fata de scoala si de munca, si atractia sa nestapanita pentru umblatul prin piete si pe strazi, ca sa asculte ce spun oamenii, sa-i intrebe si sa-i starneasca la discutii. Sigur ca nu acesta era cel mai bun mod de a-si face o situatie.
Aristossenos din Tarent povesteste ca l-ar fi auzit pe tatal sau, care il cunoscuse pe Socrate personal, spunand ca acesta era un betivan ignorant, plin de datorii si vicii. De fapt, singura educatie de care avusese parte a fost cea militara si sportiva. Chemat sub arme, in Razboiul peloponesiac, se dovedise un bun ostas, rezistent, disciplinat si curajos. In batalia de la Potideea, el i-a salvat lui Alcibiade viata, dar n-a spus nimanui, ca sa nu compromita decoratia ce-i fusese acordata tanarului sau prieten. Iar la Delos, contra spartanilor care erau doar niste soldatoi greu de stapanit, a fost ultimul dintre atenieni care s-a retras.
Sigur ca nu era frumos, cel putin in sensul grec al cuvantului. Nasul mare si gros, buzele carnoase, fruntea greoaie si maxilarul puternic; toate ne duc cu gandul la o ascendenta taraneasca. Nerusinatul de Alcibiade ii spunea razand: „Draga Socrate, nu poti sa spui ca fata ta nu seamana cu aceea a unui satir." Dar Maestrul nu se supara, si ii raspundea: ,,Ai dreptate; si, in plus, mai am si burta. Trebuie sa ma apuc de dans, ca sa-i mai reduc din proportii."
I-a fost foarte usor tatalui lui Aristossenos sa vada in Socrate un zdrentaros, judecand doar dupa aspectul sau atat de neglijent si dupa atat de putina atentie acordata propriei sale persoane. Si vara, si iarna, umbla imbracat cu acelasi chiton, patat si carpit. Tragea la masea destul de des si cu placere. Iar Xantipa, nevasta-sa, zicea ca nici nu se prea spala.
Aceasta Xantipa a trecut in legenda drept personificarea nevestei certarete si cicalitoare, pretentioasa si sufocanta. Si e normal sa fie asa, deoarece biografia, ba chiar biografiile lui Socrate au fost scrise de prietenii si discipolii sai, care o detestau; iar ea, la randul sau, ii detesta pe ei, pentru ca i-l luau pe barbat de acasa. De fapt, el nici nu se prea ingrijea de ai sai. Nu le dadea nici un ban, pentru ca nici nu castiga nimic; si de acasa lipsea zile si nopti. Biata femeie ajunsese sa fie atat de disperata, incat l-a si acuzat ca isi neglijeaza obligatiile si l-a dat in judecata. Socrate, in loc sa se apere pe sine, a aparat-o tot pe ea. Si nu numai in fata instantei, ci chiar si in fata discipolilor indignati; zicea ca, in calitate de nevasta, ea avea perfecta dreptate, si ca era o femeie de treaba, care ar fi meritat un sot mai bun. Dar, dupa ce a fost achitat, si-a reluat linistit obiceiurile extradomestice, si nu chiar intotdeauna nevinovate. Pentru ca nu se marginea doar sa frecventeze salonul intelectual al Aspasiei, ci si casa Teodatei, cea mai cunoscuta prostituata din Atena.
Toti il iubeau, pentru ca era mereu bine dispus, nu se supara de nimic, si exprima cele mai subtile lucruri in cele mai simple cuvinte. Cand trecea pe strada, urmat de alaiul sau de discipoli, toti vanzatorii si negustorii il salutau amical. El se oprea inaintea vitrinelor si exclama uimit: ,,Ia te uita de cate lucruri are azi lumea nevoie!" Chiar si familiile mai cu pretentii la care era invitat sa ia masa erau obisnuite sa-l vada descult, pentru ca printre lucrurile pe care el nu prea simtea nevoia sa le aiba era si incaltamintea.
De altfel, metoda pe care a practicat-o Socrate exclude consultarea cartilor. El isi propusese doua probleme de baza, pe care azi nici o biblioteca nu ne poate ajuta sa le rezolvam: ce este binele? si care este regimul politic cel mai potrivit de urmat?
Sistemul sau de a preda atragea prin aceea ca, in loc sa se urce la catedra, ca sa impartaseasca si altora ideile sale, el declara ca nu are nici una si-i ruga pe ceilalti sa-l ajute sa le gaseasca. ,,Eu", spunea el, ,,ma consider cel mai stiutor dintre oameni, pentru ca stiu ca nu stiu nimic."
Era exact un ,,taun" incorigibil, nascut sa zdruncine toata increderea ascultatorilor, care adesea se enervau si se razvrateau: „Pe Zeus", urla Hippias, ,,e foarte usor sa ironizezi raspunsurile altora, fara sa dai tu unul. Eu refuz sa-ti spun ce inteleg prin dreptate, daca nu-mi spui tu mai intai ce crezi despre ea!"
Si Aristofan a satirizat mai tarziu intr-o comedie, Norii, ceea ce numea el ,,pravalia gandirii", unde, dupa parerea lui, se invata numai arta paradoxului, prezentandu-l pe un elev de-al lui Socrate care isi batea tatal. Acesta isi sustinea legitimitatea gestului, spunand ca l-a facut ca sa plateasca o datorie contractata atunci cand il batuse odata taica-sau. ,,Datoriile sunt datorii. Trebuie sa dai inapoi tot ce ai primit"
Platon povesteste ca, intr-o zi, Socrate s-a hotarat sa inverseze rolurile, si sa raspunda, in loc sa intrebe. Apoi a recunoscut, spunand: „Aveti dreptate cand ma acuzati ca provoc indoieli in loc sa va ofer adevaruri. Dar ce vreti? Sunt copilul unei moase: sunt obisnuit sa mosesc, nu sa nasc.“
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.