Activitatea de ziarist a lui Eminescu a inceput in vara anului 1876, nevoit sa o practice din cauza schimbarilor prilejuite de caderea guvernului conservator. Pana atunci el fusese revizor scolar in judetele Iasi si Vaslui, functie obtinuta cu sprijinul ministrului conservator al invatamantului, Titu Maiorescu. Imediat dupa preluarea conducerii ministerului de catre liberalul Chitu, Eminescu a fost demis din functia de revizor scolar si a lucrat ca redactor la Curierul de Iasi, publicatie aflata atunci in proprietatea unui grup de junimisti. La initiativa lui Maiorescu si Slavici, Eminescu a fost angajat in octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a ramas in urmatorii sase ani.
Desi a ajuns jurnalist printr-un concurs de imprejurari, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige pur si simplu existenta. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educatie politica, asa cum isi propusese.
„Parerea mea individuala, in care nu oblig pe nimeni de-a crede, e ca politica ce se face azi in Romania si dintr-o parte si dintr-alta e o politica necoapta, caci pentru adevarata si deplina intelegere a institutiilor noastre de azi ne trebuie o generatiune ce-avem de-a o creste de-acu-nainte. Eu las lumea ca sa mearga cum ii place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adancul lor binele tarii e cresterea morala a generatiunii tinere si a generatiunii ce va veni. Nu caut adepti la ideea cea intai, dar la cea de a doua sufletul meu tine ca la el insusi.[14]"
Pentru Eminescu legea suprema in politica era conservarea nationalitatii si intarirea statului national:
„ … toate dispozitiile cate ating viata juridica si economica a natiei trebuie sa rezulte inainte de toate din suprema lege a conservarii nationalitatii si a tarii, cu orice mijloc si pe orice cale, chiar daca si mijlocul si calea n-ar fi conforme cu civilizatia si umanitarismul care azi formeaza masca si pretextul sub care apusul se lupta cu toate civilizatiile ramase indarat sau eterogene." [15]"
De aceea o politica eficienta putea fi realizata numai tinand seama „de calitatile si defectele rasei noastre, de predispozitiile ei psihologice". Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea sa constranga cetatenii de alta etnie sa devina romani sau sa-i excluda din viata publica. Ceea ce isi dorea era ca interesul national sa fie dominant, nu exclusiv. „Dar ceea ce credem, intemeiati pe vorbele batranului Matei Basarab e ca tara este, in linia intaia, elemental national si ca e scris in cartea veacurilor ca acest element sa determine soarta si caracterul acestui stat." [16]
Publicistica lui Eminescu acopera perioada Razboiului de Independenta, a proclamarii independentei, a satisfacerii conditiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoasterea independentei si proclamarea regatului. Pe langa aceste mari evenimente politice si sociale el s-a ocupat in articolele sale de toate problemele societatii romanesti din acea vreme: rascumpararea cailor ferate, noua constitutie si legea electorala, bugetul, infiintarea Bancii Nationale, darile, inamovibilitatea magistratilor, politica externa etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte dintr-o polemica continua dusa cu ziarele liberale si in principal cu Romanul condus de C.A. Rosetti, liberalii aflandu-se atunci la guvernare.