Din aceeasi categorie
00:59
|
Apple Macintosh - Reclama 2.127 vizite - 0 comentarii adaugat de elena |
||||||||||||||||||
|
Cursuri de tenis 1.091 vizite - 0 comentarii adaugat de daxtenis |
||||||||||||||||||
|
Dilema - Ce sa fac acum: sar... nu sar... sar... nu sar? 1.481 vizite - 0 comentarii adaugat de mariab |
||||||||||||||||||
|
Mirinda cu suc de mere rosii! 1.551 vizite - 0 comentarii adaugat de cernica |
||||||||||||||||||
|
Publica anuntul tau in 2 minute _Anuntul.ro 1.626 vizite - 0 comentarii adaugat de Laur |
||||||||||||||||||
|
mobila cluj 1.761 vizite - 0 comentarii adaugat de mobila_cluj |
||||||||||||||||||
01:00
|
erotismul si adolescenta 1.849 vizite - 0 comentarii adaugat de conu |
||||||||||||||||||
|
maps iphone commercial 1.487 vizite - 0 comentarii adaugat de blue |
||||||||||||||||||
01:01
|
Reclama jeans LEWIS 3.701 vizite - 0 comentarii adaugat de zina |
||||||||||||||||||
|
Heineken - reclama 1.403 vizite - 0 comentarii adaugat de sybylac |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Alte rubrici >> Reclame
Emil Botta
| Adaugat de Cozana | 18.12.2014 |  Adauga
la favorite |
2.833 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteEmil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud - d. 24 iulie 1977, Bucuresti) a fost un poet, prozator si actor roman. Este absolvent al Conservatorului de Arta Dramatica din Bucuresti (1932). Ca actor Emil Botta a fost unul dintre cei mai originali.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum si fiul lui Theodor Botta, medic, si al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasa pentru a deveni actor. Urmeaza apoi Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti, in perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului National din Bucuresti, dupa mai multi ani petrecuti pe unele scene de provincie. La National joaca in roluri de exceptie, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Napasta etc. Aparent anacronic, el isi juca mai cu seama glasul. Era facut parca pentru tragediile antice, decat pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoriceasca imprimata acea damnatiune caracteristica artistilor luciferici, blestemati, inraiti intru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigatie.
A debutat cu poemul Strofa ultima in revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal in 1929. Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati", din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generatiei Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevarat cult. Este autorul unei poezii negre, existentialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, in consonanta cu filozofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul liric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultand o comedie a mortii si a neputintei.. In 1937 ii apare la „Fundatiile regale pentru literatura si arta", intaiul volum, premiat, intitulat: „Intunecatul april". Timbrul original al acetei poezii incanta critica. Vladimir Streinu („closca cu puii de aur: cum l-a numit Serban Cioculescu) distinge in aceasta aparitie „Semnele noi de lirism", in contextul in care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmeaza, apoi, volumul „Pe-o gura de rai" (1943), Ciclul Vineri (1971) – in vol. „Versuri" si „Un dor fara spatiu" (1976). In 1938 sunt editate prozele din „Trantorul". Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ putina poezie. Spatiul sau poetic este, insa, inconfundabil. Botta a lucrat in dinguratate desavarsita ca un ouvrier cvasianonim la o constructie poetica de prima marime.
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizari valoroase in arta si pentru activitate merituoasa"[1] si cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite in domeniul artei dramatice A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).
Asumandu-si, ca si fratele sau Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alaturi de marile nuante tragice ale culturii poetice universale, el a reusit pe acest fond s.a desfasoare un mare joc poetic, rol in care isi avea propria damnatiune. Poetul a venit cu o intreaga recuzita din marile teatre spirituale ale lumii, invocand Himera si Fantazarea luptand si lucrand pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desavarsire facuta in numele Artei.
Stiinta acestei poezii este „Stiinta ciocarliei/ care trece vamile pustiei". Cantecul lui este in apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului" este invocat „decemvre", la Botta „bate novembre padurile moarte". El este altfel si eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuara a singuratatii: „Si singur e codru acuma si-n veci". Pare un poet al legendelor acest poet in tulburatorul sau discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ si vanzarii dat singurel sub luna?/ O, frataie, de-am fi impreuna/ pe muntele Daciei, in lumina de sus!"
„Dor" si „Neliniste" nu sunt doar doua tragice dar fermecatoare stari poetice, caracteristice marilor filosofi si artisti, mai mult: doua mari personificari, vecini ai nostri de totdeauna, ei sunt „doi romani". Sub razele lor se desfasoara intreaga ceremonie poetica a lui Emil Botta. Poetul isi asaza glasul dupa farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele raman romanesti, aproape de invocatiile haiducesti din doinele si baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tacere,/ pamante, pamante, vere,/ fa-te cristalin si mortii tai/ vedea-i-as ca florile-n vai". Prozele din volumul „Trantorul" fac parte din aceeasi zona a gandirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnarii" motiv incurabil al intregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repauseaza estetic, abandonandu-se febril unei neinfrane trairi in fictiune" (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este invatat, probabil de la Fr. Kafka, tradus la noi, in epoca, de catre Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poetii mari ai liricii noastre, fiind intre clasicii interbelici si generatia razboiului (gruparile Albatros si Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decat de primii, el apartine, paradoxal, mai cu seama intailor. Intre poezia lui Ion Vinea, de pilda, si a lui Emil Botta, sansa istoriei literare sade de partea „Intunecatului april" decat de aceea a „Orei fantanilor". Pentru ca Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poetii romani, nu atat la nivel lexical, cat mai cu seama la acela al viziunilor. Emil Botta a fost insasi efigia poetului. Opera sa poetica si-a pastrat semetia singuratatii pe care o avea poetul in viata.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum si fiul lui Theodor Botta, medic, si al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasa pentru a deveni actor. Urmeaza apoi Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti, in perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului National din Bucuresti, dupa mai multi ani petrecuti pe unele scene de provincie. La National joaca in roluri de exceptie, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Napasta etc. Aparent anacronic, el isi juca mai cu seama glasul. Era facut parca pentru tragediile antice, decat pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoriceasca imprimata acea damnatiune caracteristica artistilor luciferici, blestemati, inraiti intru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigatie.
A debutat cu poemul Strofa ultima in revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal in 1929. Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati", din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generatiei Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevarat cult. Este autorul unei poezii negre, existentialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, in consonanta cu filozofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul liric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultand o comedie a mortii si a neputintei.. In 1937 ii apare la „Fundatiile regale pentru literatura si arta", intaiul volum, premiat, intitulat: „Intunecatul april". Timbrul original al acetei poezii incanta critica. Vladimir Streinu („closca cu puii de aur: cum l-a numit Serban Cioculescu) distinge in aceasta aparitie „Semnele noi de lirism", in contextul in care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmeaza, apoi, volumul „Pe-o gura de rai" (1943), Ciclul Vineri (1971) – in vol. „Versuri" si „Un dor fara spatiu" (1976). In 1938 sunt editate prozele din „Trantorul". Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ putina poezie. Spatiul sau poetic este, insa, inconfundabil. Botta a lucrat in dinguratate desavarsita ca un ouvrier cvasianonim la o constructie poetica de prima marime.
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizari valoroase in arta si pentru activitate merituoasa"[1] si cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite in domeniul artei dramatice" A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).
Asumandu-si, ca si fratele sau Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alaturi de marile nuante tragice ale culturii poetice universale, el a reusit pe acest fond s.a desfasoare un mare joc poetic, rol in care isi avea propria damnatiune. Poetul a venit cu o intreaga recuzita din marile teatre spirituale ale lumii, invocand Himera si Fantazarea luptand si lucrand pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desavarsire facuta in numele Artei.
Stiinta acestei poezii este „Stiinta ciocarliei/ care trece vamile pustiei". Cantecul lui este in apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului" este invocat „decemvre", la Botta „bate novembre padurile moarte". El este altfel si eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuara a singuratatii: „Si singur e codru acuma si-n veci". Pare un poet al legendelor acest poet in tulburatorul sau discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ si vanzarii dat singurel sub luna?/ O, frataie, de-am fi impreuna/ pe muntele Daciei, in lumina de sus!"
„Dor" si „Neliniste" nu sunt doar doua tragice dar fermecatoare stari poetice, caracteristice marilor filosofi si artisti, mai mult: doua mari personificari, vecini ai nostri de totdeauna, ei sunt „doi romani". Sub razele lor se desfasoara intreaga ceremonie poetica a lui Emil Botta. Poetul isi asaza glasul dupa farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele raman romanesti, aproape de invocatiile haiducesti din doinele si baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tacere,/ pamante, pamante, vere,/ fa-te cristalin si mortii tai/ vedea-i-as ca florile-n vai". Prozele din volumul „Trantorul" fac parte din aceeasi zona a gandirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnarii" motiv incurabil al intregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repauseaza estetic, abandonandu-se febril unei neinfrane trairi in fictiune" (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este invatat, probabil de la Fr. Kafka, tradus la noi, in epoca, de catre Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poetii mari ai liricii noastre, fiind intre clasicii interbelici si generatia razboiului (gruparile Albatros si Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decat de primii, el apartine, paradoxal, mai cu seama intailor. Intre poezia lui Ion Vinea, de pilda, si a lui Emil Botta, sansa istoriei literare sade de partea „Intunecatului april" decat de aceea a „Orei fantanilor". Pentru ca Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poetii romani, nu atat la nivel lexical, cat mai cu seama la acela al viziunilor. Emil Botta a fost insasi efigia poetului. Opera sa poetica si-a pastrat semetia singuratatii pe care o avea poetul in viata.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum si fiul lui Theodor Botta, medic, si al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasa pentru a deveni actor. Urmeaza apoi Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti, in perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului National din Bucuresti, dupa mai multi ani petrecuti pe unele scene de provincie. La National joaca in roluri de exceptie, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Napasta etc. Aparent anacronic, el isi juca mai cu seama glasul. Era facut parca pentru tragediile antice, decat pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoriceasca imprimata acea damnatiune caracteristica artistilor luciferici, blestemati, inraiti intru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigatie.
A debutat cu poemul Strofa ultima in revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal in 1929. Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati", din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generatiei Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevarat cult. Este autorul unei poezii negre, existentialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, in consonanta cu filozofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul liric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultand o comedie a mortii si a neputintei.. In 1937 ii apare la „Fundatiile regale pentru literatura si arta", intaiul volum, premiat, intitulat: „Intunecatul april". Timbrul original al acetei poezii incanta critica. Vladimir Streinu („closca cu puii de aur: cum l-a numit Serban Cioculescu) distinge in aceasta aparitie „Semnele noi de lirism", in contextul in care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmeaza, apoi, volumul „Pe-o gura de rai" (1943), Ciclul Vineri (1971) – in vol. „Versuri" si „Un dor fara spatiu" (1976). In 1938 sunt editate prozele din „Trantorul". Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ putina poezie. Spatiul sau poetic este, insa, inconfundabil. Botta a lucrat in dinguratate desavarsita ca un ouvrier cvasianonim la o constructie poetica de prima marime.
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizari valoroase in arta si pentru activitate merituoasa"[1] si cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite in domeniul artei dramatice A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).
Asumandu-si, ca si fratele sau Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alaturi de marile nuante tragice ale culturii poetice universale, el a reusit pe acest fond s.a desfasoare un mare joc poetic, rol in care isi avea propria damnatiune. Poetul a venit cu o intreaga recuzita din marile teatre spirituale ale lumii, invocand Himera si Fantazarea luptand si lucrand pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desavarsire facuta in numele Artei.
Stiinta acestei poezii este „Stiinta ciocarliei/ care trece vamile pustiei". Cantecul lui este in apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului" este invocat „decemvre", la Botta „bate novembre padurile moarte". El este altfel si eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuara a singuratatii: „Si singur e codru acuma si-n veci". Pare un poet al legendelor acest poet in tulburatorul sau discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ si vanzarii dat singurel sub luna?/ O, frataie, de-am fi impreuna/ pe muntele Daciei, in lumina de sus!"
„Dor" si „Neliniste" nu sunt doar doua tragice dar fermecatoare stari poetice, caracteristice marilor filosofi si artisti, mai mult: doua mari personificari, vecini ai nostri de totdeauna, ei sunt „doi romani". Sub razele lor se desfasoara intreaga ceremonie poetica a lui Emil Botta. Poetul isi asaza glasul dupa farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele raman romanesti, aproape de invocatiile haiducesti din doinele si baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tacere,/ pamante, pamante, vere,/ fa-te cristalin si mortii tai/ vedea-i-as ca florile-n vai". Prozele din volumul „Trantorul" fac parte din aceeasi zona a gandirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnarii" motiv incurabil al intregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repauseaza estetic, abandonandu-se febril unei neinfrane trairi in fictiune" (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este invatat, probabil de la Fr. Kafka, tradus la noi, in epoca, de catre Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poetii mari ai liricii noastre, fiind intre clasicii interbelici si generatia razboiului (gruparile Albatros si Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decat de primii, el apartine, paradoxal, mai cu seama intailor. Intre poezia lui Ion Vinea, de pilda, si a lui Emil Botta, sansa istoriei literare sade de partea „Intunecatului april" decat de aceea a „Orei fantanilor". Pentru ca Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poetii romani, nu atat la nivel lexical, cat mai cu seama la acela al viziunilor. Emil Botta a fost insasi efigia poetului. Opera sa poetica si-a pastrat semetia singuratatii pe care o avea poetul in viata.
Este fratele eseistului Dan Botta, precum si fiul lui Theodor Botta, medic, si al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasa pentru a deveni actor. Urmeaza apoi Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti, in perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului National din Bucuresti, dupa mai multi ani petrecuti pe unele scene de provincie. La National joaca in roluri de exceptie, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Napasta etc. Aparent anacronic, el isi juca mai cu seama glasul. Era facut parca pentru tragediile antice, decat pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoriceasca imprimata acea damnatiune caracteristica artistilor luciferici, blestemati, inraiti intru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigatie.
A debutat cu poemul Strofa ultima in revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal in 1929. Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati", din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generatiei Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevarat cult. Este autorul unei poezii negre, existentialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, in consonanta cu filozofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul liric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultand o comedie a mortii si a neputintei.. In 1937 ii apare la „Fundatiile regale pentru literatura si arta", intaiul volum, premiat, intitulat: „Intunecatul april". Timbrul original al acetei poezii incanta critica. Vladimir Streinu („closca cu puii de aur: cum l-a numit Serban Cioculescu) distinge in aceasta aparitie „Semnele noi de lirism", in contextul in care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmeaza, apoi, volumul „Pe-o gura de rai" (1943), Ciclul Vineri (1971) – in vol. „Versuri" si „Un dor fara spatiu" (1976). In 1938 sunt editate prozele din „Trantorul". Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ putina poezie. Spatiul sau poetic este, insa, inconfundabil. Botta a lucrat in dinguratate desavarsita ca un ouvrier cvasianonim la o constructie poetica de prima marime.
A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizari valoroase in arta si pentru activitate merituoasa"[1] si cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite in domeniul artei dramatice" A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).
Asumandu-si, ca si fratele sau Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alaturi de marile nuante tragice ale culturii poetice universale, el a reusit pe acest fond s.a desfasoare un mare joc poetic, rol in care isi avea propria damnatiune. Poetul a venit cu o intreaga recuzita din marile teatre spirituale ale lumii, invocand Himera si Fantazarea luptand si lucrand pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desavarsire facuta in numele Artei.
Stiinta acestei poezii este „Stiinta ciocarliei/ care trece vamile pustiei". Cantecul lui este in apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului" este invocat „decemvre", la Botta „bate novembre padurile moarte". El este altfel si eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuara a singuratatii: „Si singur e codru acuma si-n veci". Pare un poet al legendelor acest poet in tulburatorul sau discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ si vanzarii dat singurel sub luna?/ O, frataie, de-am fi impreuna/ pe muntele Daciei, in lumina de sus!"
„Dor" si „Neliniste" nu sunt doar doua tragice dar fermecatoare stari poetice, caracteristice marilor filosofi si artisti, mai mult: doua mari personificari, vecini ai nostri de totdeauna, ei sunt „doi romani". Sub razele lor se desfasoara intreaga ceremonie poetica a lui Emil Botta. Poetul isi asaza glasul dupa farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele raman romanesti, aproape de invocatiile haiducesti din doinele si baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tacere,/ pamante, pamante, vere,/ fa-te cristalin si mortii tai/ vedea-i-as ca florile-n vai". Prozele din volumul „Trantorul" fac parte din aceeasi zona a gandirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnarii" motiv incurabil al intregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repauseaza estetic, abandonandu-se febril unei neinfrane trairi in fictiune" (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este invatat, probabil de la Fr. Kafka, tradus la noi, in epoca, de catre Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poetii mari ai liricii noastre, fiind intre clasicii interbelici si generatia razboiului (gruparile Albatros si Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decat de primii, el apartine, paradoxal, mai cu seama intailor. Intre poezia lui Ion Vinea, de pilda, si a lui Emil Botta, sansa istoriei literare sade de partea „Intunecatului april" decat de aceea a „Orei fantanilor". Pentru ca Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poetii romani, nu atat la nivel lexical, cat mai cu seama la acela al viziunilor. Emil Botta a fost insasi efigia poetului. Opera sa poetica si-a pastrat semetia singuratatii pe care o avea poetul in viata.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.