Din aceeasi categorie
|
Ceausescu - Ascensiunea si decaderea lui | BBC | 2.007 vizite - 0 comentarii adaugat de info |
||||||||||||||||||
|
Ceausescu si Regina - Vizita la Londra din 1978 655 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ceausescu si primul caz de frauda la Bac 1.148 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Romania si dictaturile ei - Nicolae Ceausescu 678 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cine l-a omorat pe Ceausescu? 3.839 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Fuga lui Ion Mihai Pacepa, fost general de securitate 735 vizite - 0 comentarii adaugat de calul |
||||||||||||||||||
|
Adevaruri despre trecut - Elena Ceausescu - Faraoana 501 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Obiceiuri de Sf Nicolae Germania 1.229 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Scoala In Epoca De Aur a Romaniei 1.072 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Adevaruri despre trecut - Copiii patriei comuniste 663 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Constantin Parvulescu vs. Nicolae Ceausescu / 1979
| Adaugat de escortgu | 25.09.2014 |  Adauga
la favorite |
1.487 vizualizari Nota film: 5 / 5 (1 vot ) |
|||||||||
Sterge
din favorite24 noiembrie 1979. Sala Palatului, Bucuresti. Era ultima zi a celui de-al XII-lea Congres al Partidului Comunist Roman.
Sala Palatului, pavoazata cu patru drapele imense (doua rosii, ale partidului; altele doua tricolore, ale Republicii) si cu o supradimensionata stema a PCR, era umpluta pana la refuz de cele cateva mii de delegati.
In sala se mai aflau si reprezentanti ai partidelor comuniste fratesti, dar si corespondenti de presa, atat din Romania, cat si din strainatate. Prezidiul sedintei tocmai consemna unanimitatea cu care se votase propunerea de a incheia sesiunea interventiilor, cand de la acceasi masa a Prezidiului s-a ridicat cineva, cerand sa fie inscris la cuvant.
Au urmat cateva clipe de nedumerire, apoi un scurt dialog intre cel care isi manifestase intentia de a face o declaratie si tovarasul care conducea sedinta. Plictisit, Nicolae Ceausescu a fost cel care a intrerupt „disputa", incuviintand neobisnuita cerere. De la masa Prezidiului, a coborat spre tribuna alene un tovaras destul de in varsta. Cei cativa pasi au fost insotiti de anuntul grav al celui de la Prezidiu: „Are cuvantul tovarasul Constantin Parvulescu", primit cu aplauze moderate de catre sala.
Asemeni unui batranel in cautarea unei ultime clipe de glorie, Parvulescu relata salii amanunute tehnice legate de vechimea sa in partid si in structurile de conducere ale partidului.
Primele fraze ale cuvantarii lui au fost aplaudate frenetic de o sala ce parea sa raspunda mecanic si la unison oricarei afirmatii care venea de la tribuna. In definitiv, Parvulescu parea benign. A urmat apoi un moment de uluiala, ce s-a transformat repede in cutremur:
„Am fost uimit cum s-a desfasurat pregatirea acestui congres [...] Tovarasul Ceausescu si-a permis [...] Este fara precedent [...] de ce Ceausescu se sustrage [...] De ce? Pentru ca Ceausescu se sustrage controlului partidului. Cauta sa…".
Nu a durat decat cateva clipe, intrucat cineva, care intelesese mai repede decat ceilalti finalitatea interventiei lui Parvulescu, a strigat dezaprobator: „Nu e corect". Remarca ce a fost insotita de rumoarea intregii sali. Parvulescu a incercat sa raspunda celui care il intrerupsese, dar nu a mai apucat. Lumea era deja in picioare, aclamandu-l pe Ceausescu. Un nou refren se nastea din tumultul salii – „Ceausescu reales / La al XII-lea Congres", repetat obsesiv, ca o incantatie.
Fara a parea intimidat de turnura evenimentului, Parvulescu a mai avut ragazul de a arunca o ultima acuza. De aceasta data nu impotriva lui Ceausescu, ci impotriva intregii sali:
„In spiritul acesta a fost organizat Congresul, tovarasi, si aici sunt echipe speciale de agitatori, incepand din fata si…".
Sala ii raspundea insa prin huiduieli. Care se intetisera. Inainte sa coboare de la tribuna, Parvulescu a mai apucat sa adauge:
„Tovarase, eu nu votez pentru ca sa aleg pe Ceausescu in conducerea partidului!".
Camerele au surprins si momentele ce au urmat. Momente de precipitare. „Partidul" s-a repliat repede, trimitand pe cineva la tribuna. Misiunea de a raspunde „obrazniciilor" lui Parvulescu i-a revenit initial lui Ion Popescu-Puturi. Timpul se scurgea greoi. Popescu-Puturi venea de undeva din fundul salii. Agale, purtandu-si pe umeri batranetea. Asteptarea era usturatoare. Tamplele zvacneau.
In urechile tuturor inca rasuna corul care il aclama sacadat pe Ceausescu. Dar persistau si acuzele trufasului Parvulescu. In sfarsit, se reia sedinta. Fiecare fraza a lui Popescu-Puturi a fost ovationata indelung de sala.
Acestuia i-au succedat la tribuna Geroge Macovescu, iar apoi Leonte Rautu. Acesta din urma luase cuvantul la cererea expresa a lui Nicolae Ceausescu, surprinsa de microfoanele de fond. Alegerea celor trei nu era o intamplare.
Toti trei erau veterani ai partidului, cu stagii din ilegalitate: Popescu-Puturi din 1932, Macovescu din 1936 si Rautu din 1931. E adevarat ca nu erau personaje din primul esalon al PCR, dar stagiile lor din ilegalitate le permiteau sa ii raspunda lui Parvulescu. Toti trei au subliniat acest aspect. Popescu-Puturi, Macovescu si Rautu l-au atacat fara menajamente pe Parvulescu, taxand pseudo-apostazia acestuia. Discursul lui Popescu-Puturi a fost unul dezgustator – presarat cu laude si lingusiri la adresa secretarului general al partidului.
Celelalte doua interventii au fost mai ponderate in laude, insa mai acide la adresa lui Parvulescu. Macovescu si-a jucat cu abilitate si cinism rolul, intorcandu-se la un moment dat catre Parvulescu si anuntandu-l apodictic:
„Tovarase Parvulescu, astazi ne despartim; va despartiti de Partid asa cum nu trebuia [...]".
Intr-un final, a decis sa urce la tribuna si Nicolae Ceausescu. Vizibil afectat de cele intamplate, Ceausescu s-a lansat intr-o tirada la adresa lui Constantin Parvulescu:
„Parvulescu nu a fost intotdeauna in conducerea partidului si o buna parte din anii ilegalitatii i-a trait in afara poporului, rupt de partid, rupt de popor! [...] El n-a inteles niciodata nici partidul, nici poporul si n-a servit partidul si poporul nostru! [...] De ce patru ani de zile in timpul razboiului a stat inchis intr-o casa pana cand noi, cei din inchisoare, l-am scos afara si l-am pus la munca!".
Insa cu adevarat josnica a fost invocarea memoriei lui Lucretiu Patrascanu, pentru al carui sfarsit ar fi fost raspunzator si Parvulescu:
„Sangele lui Patrascanu si a altora se afla si pe mainile lui Parvulescu! Si el ar dori din nou readucerea acestor vremuri in partidul nostru, vremuri care au apus pentru totdeauna".
Sala l-a ovationat indelung pe Nicolae Ceausescu, transand ceea ce ar fi putut sa devina un moment important din istoria Partidului Comunist Roman.
Parvulescu a parasit imediat dupa aceea incinta Salii Palatului. S-a speculat ulterior ca ar fi fost „saltat" de Securitate si condus la locuinta personala. In realitate, Parvulescu a plecat de la Sala Palatului intr-o masina a Salvarii, fiind transportat la spital. Se pare ca, in pauza care a urmat, acesta ar fi suferit un puseu hipertensiv. Lucrarile Congresului au continuat si fara Parvulescu, caruia oricum avea sa ii fie retras mandatul de delegat la Congres.
Motivatiile reale ale gestului lui Constantin Parvulescu sunt greu de inteles. Nu sunt putini cei care vor fi pus derapajul sau din 1979 pe seama varstei inaintate – avea 84 de ani la Congres. Sunt destui si cei care au speculat ca in spatele gestului lui Parvulescu s-ar fi putut afla agentii Moscovei. Altii s-au rezumat doar la a aprecia curajul neobisnuit al acestuia, despre care s-a spus ca ar fi fost singurul care ar fi indraznit sa il infrunte direct pe Ceausescu.
In epoca, s-a vorbit putin, ba chiar deloc, despre cele petrecute in ultima zi a Congresului al XII-lea al PCR. Partidul a reusit sa treaca lejer peste incident, disimuland micul cutremur pe care il provocase veteranul Parvulescu. Chiar si asa, gestul acestuia nu avea cum sa ramana nepedepsit.
Constantin Parvulescu a fost exclus din randurile partidului, dar abia in ianuarie 1981. Aceasta intarziere poate parea bizara. Insa Parvulescu, dincolo de diatribele lansate de la tribuna Congresului, in acele zile de sfarsit de noiembrie, nu mai reprezenta vreun pericol real. Cu toate acestea, Ceausescu a ales sa se poarte cu „manusi" cu fostul sef al „cadrelor".
Realitatea este ca prin mainile lui Constantin Parvulescu trecusera zeci de mii de dosare de-a lungul anilor; el a fost vreme indelungata seful „cadrelor", dar si cel care a condus campania de verificare a membrilor de partid (1948-1950). Nu am gresi prea mult daca am afirma ca acesta era unul dintre personajele care cunosteau cele mai intime detalii din trecutul multor „eroi" comunisti. Inclusiv pe cele ale „cuplului prezidential". Caci tocmai Constantin Parvulescu fusese cel care ii refuzase initial Elenei Ceausescu recunoasterea stagiului de partid din ilegalitate.
Dupa 1979, Constantin Parvulescu a fost pus sub supraveghere. Abia in ianuarie 1981, Biroul organizatiei de baza din cadrul Sectiei Gospodariei de partid a CC al PCR avea sa hotarasca excluderea din partid a acestuia. Convocat in data de 17 ianuarie 1981 la o sedinta a biroului, sub pretextul discutarii chestiunilor legate de preschimbarea documentelor de partid, Constantin Parvulescu a fost supus unui tir de intrebari ce parea mai degraba a interogatoriu. Dialogul a fost contondent pe alocuri, Parvulescu ramanand fidel celor declarate in urma cu mai bine de un an, de la tribuna Congresului.
Spre nemultumirea tovarasilor sai, exasperati de indaratnicia lui Parvulescu. Ramane de referinta replica pe care acesta avea sa i-o dea unui anume Gh. Barbu, care incerca sa il convinga de faptul ca munca colectiva este o realitate palpabila la nivelul structurilor superioare de conducere ale partidului. „Draga, dar numai un singur om decide" i-ar fi replicat atunci Parvulescu, afirmatie care i-ar fi alarmat si mai mult pe membrii biroului.
In incheierea discutiilor din cadrul sedintei din 17 ianuarie, lui Parvulescu i s-a cerut sa participe si la adunarea generala a organizatiei de baza, programata pentru ziua de 23 ianuarie. Comunist cu state vechi, Parvulescu a inteles imediat ca adunarea generala avea sa decida excluderea sa din partid, drept pentru care i-a anuntat pe interlocutorii sai ca nu va onora invitatia lor. Interesant e ca, dincolo de refuz, Parvulescu si-a declarat deschis inca o data adeziunea fata de crezul comunist:
„Vreti sa puneti in adunare excluderea mea din partid? [...] Nu am sa particip la aceasta adunare [...] Eu am fost primit in partid in conditii revolutionare, nu asa. Sunt mandru ca am activat cu cinste si convingere, nu asa. Ca nu sunt de acord cu unele metode care s-au introdus, ele mai tarziu sau mai devreme o sa se rezolve, pentru ca miscarea comunista, partidul comunist va actiona atat, pana cand ele se vor rezolva, nu asa. Se vor gasi alte forme mai superioare [sic!]".
Constantin Parvulescu a trait deceniul al noulea al secolului trecut ca disident al regimului Ceausescu, exclus din partid pentru ca il criticase pe secretarul general de la tribuna Congresului al XII-lea.
Sfarsitul deceniului i-a mai oferit inca o data prilejul de a-l irita la culme pe Ceausescu, Parvulescu fiind unul dintre semnatarii celebrei scrisori de protest la adresa regimului Ceausescu, semnate de sase demnitari de rang inalt comunisti, care a fost remisa mass-mediei occidentale in martie 1989.
Sala Palatului, pavoazata cu patru drapele imense (doua rosii, ale partidului; altele doua tricolore, ale Republicii) si cu o supradimensionata stema a PCR, era umpluta pana la refuz de cele cateva mii de delegati.
In sala se mai aflau si reprezentanti ai partidelor comuniste fratesti, dar si corespondenti de presa, atat din Romania, cat si din strainatate. Prezidiul sedintei tocmai consemna unanimitatea cu care se votase propunerea de a incheia sesiunea interventiilor, cand de la acceasi masa a Prezidiului s-a ridicat cineva, cerand sa fie inscris la cuvant.
Au urmat cateva clipe de nedumerire, apoi un scurt dialog intre cel care isi manifestase intentia de a face o declaratie si tovarasul care conducea sedinta. Plictisit, Nicolae Ceausescu a fost cel care a intrerupt „disputa", incuviintand neobisnuita cerere. De la masa Prezidiului, a coborat spre tribuna alene un tovaras destul de in varsta. Cei cativa pasi au fost insotiti de anuntul grav al celui de la Prezidiu: „Are cuvantul tovarasul Constantin Parvulescu", primit cu aplauze moderate de catre sala.
Asemeni unui batranel in cautarea unei ultime clipe de glorie, Parvulescu relata salii amanunute tehnice legate de vechimea sa in partid si in structurile de conducere ale partidului.
Primele fraze ale cuvantarii lui au fost aplaudate frenetic de o sala ce parea sa raspunda mecanic si la unison oricarei afirmatii care venea de la tribuna. In definitiv, Parvulescu parea benign. A urmat apoi un moment de uluiala, ce s-a transformat repede in cutremur:
„Am fost uimit cum s-a desfasurat pregatirea acestui congres [...] Tovarasul Ceausescu si-a permis [...] Este fara precedent [...] de ce Ceausescu se sustrage [...] De ce? Pentru ca Ceausescu se sustrage controlului partidului. Cauta sa…".
Nu a durat decat cateva clipe, intrucat cineva, care intelesese mai repede decat ceilalti finalitatea interventiei lui Parvulescu, a strigat dezaprobator: „Nu e corect". Remarca ce a fost insotita de rumoarea intregii sali. Parvulescu a incercat sa raspunda celui care il intrerupsese, dar nu a mai apucat. Lumea era deja in picioare, aclamandu-l pe Ceausescu. Un nou refren se nastea din tumultul salii – „Ceausescu reales / La al XII-lea Congres", repetat obsesiv, ca o incantatie.
Fara a parea intimidat de turnura evenimentului, Parvulescu a mai avut ragazul de a arunca o ultima acuza. De aceasta data nu impotriva lui Ceausescu, ci impotriva intregii sali:
„In spiritul acesta a fost organizat Congresul, tovarasi, si aici sunt echipe speciale de agitatori, incepand din fata si…".
Sala ii raspundea insa prin huiduieli. Care se intetisera. Inainte sa coboare de la tribuna, Parvulescu a mai apucat sa adauge:
„Tovarase, eu nu votez pentru ca sa aleg pe Ceausescu in conducerea partidului!".
Camerele au surprins si momentele ce au urmat. Momente de precipitare. „Partidul" s-a repliat repede, trimitand pe cineva la tribuna. Misiunea de a raspunde „obrazniciilor" lui Parvulescu i-a revenit initial lui Ion Popescu-Puturi. Timpul se scurgea greoi. Popescu-Puturi venea de undeva din fundul salii. Agale, purtandu-si pe umeri batranetea. Asteptarea era usturatoare. Tamplele zvacneau.
In urechile tuturor inca rasuna corul care il aclama sacadat pe Ceausescu. Dar persistau si acuzele trufasului Parvulescu. In sfarsit, se reia sedinta. Fiecare fraza a lui Popescu-Puturi a fost ovationata indelung de sala.
Acestuia i-au succedat la tribuna Geroge Macovescu, iar apoi Leonte Rautu. Acesta din urma luase cuvantul la cererea expresa a lui Nicolae Ceausescu, surprinsa de microfoanele de fond. Alegerea celor trei nu era o intamplare.
Toti trei erau veterani ai partidului, cu stagii din ilegalitate: Popescu-Puturi din 1932, Macovescu din 1936 si Rautu din 1931. E adevarat ca nu erau personaje din primul esalon al PCR, dar stagiile lor din ilegalitate le permiteau sa ii raspunda lui Parvulescu. Toti trei au subliniat acest aspect. Popescu-Puturi, Macovescu si Rautu l-au atacat fara menajamente pe Parvulescu, taxand pseudo-apostazia acestuia. Discursul lui Popescu-Puturi a fost unul dezgustator – presarat cu laude si lingusiri la adresa secretarului general al partidului.
Celelalte doua interventii au fost mai ponderate in laude, insa mai acide la adresa lui Parvulescu. Macovescu si-a jucat cu abilitate si cinism rolul, intorcandu-se la un moment dat catre Parvulescu si anuntandu-l apodictic:
„Tovarase Parvulescu, astazi ne despartim; va despartiti de Partid asa cum nu trebuia [...]".
Intr-un final, a decis sa urce la tribuna si Nicolae Ceausescu. Vizibil afectat de cele intamplate, Ceausescu s-a lansat intr-o tirada la adresa lui Constantin Parvulescu:
„Parvulescu nu a fost intotdeauna in conducerea partidului si o buna parte din anii ilegalitatii i-a trait in afara poporului, rupt de partid, rupt de popor! [...] El n-a inteles niciodata nici partidul, nici poporul si n-a servit partidul si poporul nostru! [...] De ce patru ani de zile in timpul razboiului a stat inchis intr-o casa pana cand noi, cei din inchisoare, l-am scos afara si l-am pus la munca!".
Insa cu adevarat josnica a fost invocarea memoriei lui Lucretiu Patrascanu, pentru al carui sfarsit ar fi fost raspunzator si Parvulescu:
„Sangele lui Patrascanu si a altora se afla si pe mainile lui Parvulescu! Si el ar dori din nou readucerea acestor vremuri in partidul nostru, vremuri care au apus pentru totdeauna".
Sala l-a ovationat indelung pe Nicolae Ceausescu, transand ceea ce ar fi putut sa devina un moment important din istoria Partidului Comunist Roman.
Parvulescu a parasit imediat dupa aceea incinta Salii Palatului. S-a speculat ulterior ca ar fi fost „saltat" de Securitate si condus la locuinta personala. In realitate, Parvulescu a plecat de la Sala Palatului intr-o masina a Salvarii, fiind transportat la spital. Se pare ca, in pauza care a urmat, acesta ar fi suferit un puseu hipertensiv. Lucrarile Congresului au continuat si fara Parvulescu, caruia oricum avea sa ii fie retras mandatul de delegat la Congres.
Motivatiile reale ale gestului lui Constantin Parvulescu sunt greu de inteles. Nu sunt putini cei care vor fi pus derapajul sau din 1979 pe seama varstei inaintate – avea 84 de ani la Congres. Sunt destui si cei care au speculat ca in spatele gestului lui Parvulescu s-ar fi putut afla agentii Moscovei. Altii s-au rezumat doar la a aprecia curajul neobisnuit al acestuia, despre care s-a spus ca ar fi fost singurul care ar fi indraznit sa il infrunte direct pe Ceausescu.
In epoca, s-a vorbit putin, ba chiar deloc, despre cele petrecute in ultima zi a Congresului al XII-lea al PCR. Partidul a reusit sa treaca lejer peste incident, disimuland micul cutremur pe care il provocase veteranul Parvulescu. Chiar si asa, gestul acestuia nu avea cum sa ramana nepedepsit.
Constantin Parvulescu a fost exclus din randurile partidului, dar abia in ianuarie 1981. Aceasta intarziere poate parea bizara. Insa Parvulescu, dincolo de diatribele lansate de la tribuna Congresului, in acele zile de sfarsit de noiembrie, nu mai reprezenta vreun pericol real. Cu toate acestea, Ceausescu a ales sa se poarte cu „manusi" cu fostul sef al „cadrelor".
Realitatea este ca prin mainile lui Constantin Parvulescu trecusera zeci de mii de dosare de-a lungul anilor; el a fost vreme indelungata seful „cadrelor", dar si cel care a condus campania de verificare a membrilor de partid (1948-1950). Nu am gresi prea mult daca am afirma ca acesta era unul dintre personajele care cunosteau cele mai intime detalii din trecutul multor „eroi" comunisti. Inclusiv pe cele ale „cuplului prezidential". Caci tocmai Constantin Parvulescu fusese cel care ii refuzase initial Elenei Ceausescu recunoasterea stagiului de partid din ilegalitate.
Dupa 1979, Constantin Parvulescu a fost pus sub supraveghere. Abia in ianuarie 1981, Biroul organizatiei de baza din cadrul Sectiei Gospodariei de partid a CC al PCR avea sa hotarasca excluderea din partid a acestuia. Convocat in data de 17 ianuarie 1981 la o sedinta a biroului, sub pretextul discutarii chestiunilor legate de preschimbarea documentelor de partid, Constantin Parvulescu a fost supus unui tir de intrebari ce parea mai degraba a interogatoriu. Dialogul a fost contondent pe alocuri, Parvulescu ramanand fidel celor declarate in urma cu mai bine de un an, de la tribuna Congresului.
Spre nemultumirea tovarasilor sai, exasperati de indaratnicia lui Parvulescu. Ramane de referinta replica pe care acesta avea sa i-o dea unui anume Gh. Barbu, care incerca sa il convinga de faptul ca munca colectiva este o realitate palpabila la nivelul structurilor superioare de conducere ale partidului. „Draga, dar numai un singur om decide" i-ar fi replicat atunci Parvulescu, afirmatie care i-ar fi alarmat si mai mult pe membrii biroului.
In incheierea discutiilor din cadrul sedintei din 17 ianuarie, lui Parvulescu i s-a cerut sa participe si la adunarea generala a organizatiei de baza, programata pentru ziua de 23 ianuarie. Comunist cu state vechi, Parvulescu a inteles imediat ca adunarea generala avea sa decida excluderea sa din partid, drept pentru care i-a anuntat pe interlocutorii sai ca nu va onora invitatia lor. Interesant e ca, dincolo de refuz, Parvulescu si-a declarat deschis inca o data adeziunea fata de crezul comunist:
„Vreti sa puneti in adunare excluderea mea din partid? [...] Nu am sa particip la aceasta adunare [...] Eu am fost primit in partid in conditii revolutionare, nu asa. Sunt mandru ca am activat cu cinste si convingere, nu asa. Ca nu sunt de acord cu unele metode care s-au introdus, ele mai tarziu sau mai devreme o sa se rezolve, pentru ca miscarea comunista, partidul comunist va actiona atat, pana cand ele se vor rezolva, nu asa. Se vor gasi alte forme mai superioare [sic!]".
Constantin Parvulescu a trait deceniul al noulea al secolului trecut ca disident al regimului Ceausescu, exclus din partid pentru ca il criticase pe secretarul general de la tribuna Congresului al XII-lea.
Sfarsitul deceniului i-a mai oferit inca o data prilejul de a-l irita la culme pe Ceausescu, Parvulescu fiind unul dintre semnatarii celebrei scrisori de protest la adresa regimului Ceausescu, semnate de sase demnitari de rang inalt comunisti, care a fost remisa mass-mediei occidentale in martie 1989.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.