Kansas este unul din statele vestului mijlociu al Statelor Unite ale Americii, situat in partea centrala a partii continentale a Uniunii. Numele statului este omonim cu numele raului care il strabate, Raul Kansas, care la randul sau provine din limba Sioux, Kansa, semnificand "Oameni ai vantului de sud". Kansas a intrat in Uniune ca cel de-al treizeci si patrulea stat al acesteia la 29 ianuarie 1861.
Plasat chiar in inima Statelor Unite continentale, Kansas este gazda centrului geografic al Statelor Unite. Din punct de vedere istoric, statul a fost locul de origine a multor nativi americani, care au vanat bizoni din timpuri imemoriale. Primii colonisti de origine europeana s-au stabilit in zona la sfarsitul anilor 1840 si la inceputul anilor 1850. Incepand cu 1854, abolitionisti din Noua Anglie (New England), respectiv partizani ai sclaviei din statele invecinate, in special din Missouri, s-au grabit a se stabili pe teritoriul de azi a statului pentru a inclina balanta sau nu in favoarea unui stat liber. In aceasta perioada, a primilor ani dupa 1854, Kansas-ul a fost mult mai bine cunoscut sub numele de Bleeding Kansas - Insangeratul Kansas, datorita violentei si haosului care au domnit la inclestarea pe viata si pe moarte dintre aceste forte. Totusi, in 1861, in plina diviziune a Nordului si a Sudului, datorata confruntarii dintre Statele Unite ale Americii si Statele Confederate ale Americii, statul Kansas s-a alaturat Uniunii ca un stat liber.
Dupa Razboiul Civil American, populatia statului a explodat, asa dupa cum valuri succesive de imigranti au continuat sa se stabileasca aici, transformand intinderi enorme de prerie dezolata in granare si fertile terenuri agricole. Astazi, statul Kansas este unul dintre cele mai productive state agricole ale Statelor Unite si una dintre zonele lumii unde agricultura a atins cote extrem de inalte de productivitate si eficienta. Productia de grau a Kansas-ului este remarcabila nu numai intern, dar si international, fiind cea care astazi "da tonul" bursei mondiale a graului.