Leonard Cohen Bucuresti / Closing Time
Trebuie sa fii autentificat pentru a salva filmele favorite
Leonard Cohen Bucuresti Bucharest 21.09.2008 Live Closing Time
Femeile domnului Leonard Cohen
by dragos bucurenci on 10 Dec 2009 in elle
In cele trei ore cat a cantat pentru noi am simtit in aer miros de smirna si falfait de ingeri. Acum un an, nu-mi reveneam din surpriza ca se afla atat de aproape de mine, ca-l aud in direct si nu de pe o inregistrare.
Jacques Brel si Leonard Cohen sunt singurii cantareti pentru care am facut acel gen de pasiune care frizeaza obsesia. Poate pentru ca niciunul nu e doar cantaret, iar eu am iubit mereu poezia mai mult decat muzica. Am fost convins ca m-am nascut prea tarziu pentru fiecare dintre ei. M-am obisnuit cu ideea ca nu-i voi vedea si nu-i voi asculta de aproape niciodata. Unul era mort, celalalt anahoret.
I was born like this, I had no choice, I was born with the gift of a golden voice. And 27 angels from the great Beyond they tied me up to this table in the Tower of Song.
Soarta n-a vrut insa ca lucrurile sa ramana asa. In pragul pensiei, Leonard Cohen a aflat ca buna lui prietena si managerul lui de peste 17 ani il lasase fara pensie. Din economii de aproape zece milioane de dolari ramasese cu vreo suta si cincizeci de mii. Aceasta este spartura de care vorbeste domnul Cohen. Spartura prin care intra lumina. Pentru ca in urma acestei escrocherii nemaipomenite, toti cei care-l iubim si care ne-am nascut aici am putut sa ne bucuram in sfarsit de vocea lui grava si de coplesitoarea lui prezenta.
Anul trecut eram fericit ca-l vad pentru prima data si nu ma puteam satura ascultandu-l. Nu eram singurul. Mi-aduc aminte ca Ioan T. Morar mi l-a aratat discret pe Valentin Ceausescu, aproape in transa, si mi-a spus:
“Nu stiu ce e mai bizar, ca tu stii toate versurile sau ca el stie toate versurile…"
Anul acesta ii sorbeam cuvintele si cintecele pentru ca nu stiam cand am sa-l mai vad. La data la care cititi aceste randuri, domnul Cohen va fi implinit deja 75 de ani.
“Ne bucuram sa fim din nou cu voi, ne-a spus la inceputul concertului, dar nu stim cand vom mai trece pe aici asa ca in seara asta avem de gand sa va dam tot ce avem mai bun."
Si, ma jur, chiar asa a fost.
Trei ceasuri de muzica si poezie cat sa-ti ajunga ca sa faci zilnic naveta intre Rai si Iad, vorba unui poet de pe la noi. Nici vocea, nici aranjamentul muzical nu erau cele cu care ma obisnuisem, dar ceea ce am ascultat a fost atat de navalnic si de adevarat incat mi-am dat seama ca toate inregistrarile pe care le stiam sunt niste copii palide ale acestui suvoi.
Nu le stiam cu adevarat nici pe surorile Webb, nici pe Sharon Robinson, co-autoarea mai multor piese legendare. Si, mai ales, nu stiam magnetismul pe care Leonard Cohen il emana, habar n-aveam ca poate sa subjuge atatia oameni cu gesturi atat de putine si atat de simple. Parea constient de asta si cred ca zgarcenia cu care si-a oferit de-a lungul timpului aparitiile nu vine din nesiguranta, ci dintr-un fel de modestie.
Rar am vazut atata generozitate la un artist. Era imposibil sa nu-i remarci instrumentistii, solo-urile erau pur si simplu amutitoare. In timpul lor, domnul Cohen ingenunchia in fata instrumentului sau isi scoatea palaria si ingheta cu ea in piept si cu privirea fixata asupra celui care-l facea sa cante. Le-a compus fiecaruia cate un blazon si ni i-a prezentat ca pe niste semizei:
Javier Mas, “pastorul corzilor si minunea Barcelonei", la “toate instrumentele vantului", Dino Soldo, “maestrul respiratiei", percutionistul Rafael Bernardo Gayol, “printul preciziei", chitaristul Bob Metzger, “arhitectul arpegiului", “sublimele" Webb Sisters, “impecabilul" Neil Larsen, “incomparabila" Sharon Robinson.
A revenit cu bisuri chiar si peste cele sapte care fusesera, evident, in program. In fata aplauzelor in picioare care nu se mai terminau, a luat chitara, s-a apropiat de microfon si ne-a cantat
“I tried to leave you, I don’t deny, I closed the book on us, at least a hundred times.".
Apoi ne-a soptit
“Whither thou goest I will go, whither thou lodgest I will lodge, thy people shall be my people, my love, whither thou goest I will go".
Si ne-a multumit, da, chiar asa, ne-a multumit, pentru ca a avut onoarea sa cante in fata unor suflete care au trecut prin atat de multe incercari, care au cunoscut “inaltimile si caderile spiritului". Cat de simplu si de frumos a stiut sa inchida o jumatate de veac de istorie in cateva cuvinte.
La sfarsit, mi s-a pus un nod in gat cand calugarul budist Zen Leonard Cohen ne-a lasat in seama binecuvantarii sale:
“Daca va fi sa cadeti, incercati sa cadeti de partea norocului. Si fie ca atunci sa fiti inconjurati de prieteni si de familie. Iar daca acesta nu este norocul vostru, fie ca binecuvantarile sa va gaseasca in singuratatea voastra".
De unde titlul acestui reportaj afectiv? Pentru ca, tot timpul cat a durat minunea, nu mi-am putut lua gandul de la ele. Femeile care i-au trecut prin pat si prin viata, femeile devastate de sufletul sfasietor de frumos al acestui om si care au primit, la despartire, un cantec sau un vers care le-a insemnat ca fierul inrosit in foc.
Cred ca lor mai ales le datorez poezia cu care domnul Cohen si-a insemnat marea trecere catre nicaieri. Si lor le sunt recunoscator pentru ca domnul Cohen ne-a ingaduit sa-l insotim, cand si cand, in singuratatile lui.
:: Elle, octombrie 2009
Femeile domnului Leonard Cohen
by dragos bucurenci on 10 Dec 2009 in elle
In cele trei ore cat a cantat pentru noi am simtit in aer miros de smirna si falfait de ingeri. Acum un an, nu-mi reveneam din surpriza ca se afla atat de aproape de mine, ca-l aud in direct si nu de pe o inregistrare.
Jacques Brel si Leonard Cohen sunt singurii cantareti pentru care am facut acel gen de pasiune care frizeaza obsesia. Poate pentru ca niciunul nu e doar cantaret, iar eu am iubit mereu poezia mai mult decat muzica. Am fost convins ca m-am nascut prea tarziu pentru fiecare dintre ei. M-am obisnuit cu ideea ca nu-i voi vedea si nu-i voi asculta de aproape niciodata. Unul era mort, celalalt anahoret.
I was born like this, I had no choice, I was born with the gift of a golden voice. And 27 angels from the great Beyond they tied me up to this table in the Tower of Song.
Soarta n-a vrut insa ca lucrurile sa ramana asa. In pragul pensiei, Leonard Cohen a aflat ca buna lui prietena si managerul lui de peste 17 ani il lasase fara pensie. Din economii de aproape zece milioane de dolari ramasese cu vreo suta si cincizeci de mii. Aceasta este spartura de care vorbeste domnul Cohen. Spartura prin care intra lumina. Pentru ca in urma acestei escrocherii nemaipomenite, toti cei care-l iubim si care ne-am nascut aici am putut sa ne bucuram in sfarsit de vocea lui grava si de coplesitoarea lui prezenta.
Anul trecut eram fericit ca-l vad pentru prima data si nu ma puteam satura ascultandu-l. Nu eram singurul. Mi-aduc aminte ca Ioan T. Morar mi l-a aratat discret pe Valentin Ceausescu, aproape in transa, si mi-a spus:
“Nu stiu ce e mai bizar, ca tu stii toate versurile sau ca el stie toate versurile…"
Anul acesta ii sorbeam cuvintele si cintecele pentru ca nu stiam cand am sa-l mai vad. La data la care cititi aceste randuri, domnul Cohen va fi implinit deja 75 de ani.
“Ne bucuram sa fim din nou cu voi, ne-a spus la inceputul concertului, dar nu stim cand vom mai trece pe aici asa ca in seara asta avem de gand sa va dam tot ce avem mai bun."
Si, ma jur, chiar asa a fost.
Trei ceasuri de muzica si poezie cat sa-ti ajunga ca sa faci zilnic naveta intre Rai si Iad, vorba unui poet de pe la noi. Nici vocea, nici aranjamentul muzical nu erau cele cu care ma obisnuisem, dar ceea ce am ascultat a fost atat de navalnic si de adevarat incat mi-am dat seama ca toate inregistrarile pe care le stiam sunt niste copii palide ale acestui suvoi.
Nu le stiam cu adevarat nici pe surorile Webb, nici pe Sharon Robinson, co-autoarea mai multor piese legendare. Si, mai ales, nu stiam magnetismul pe care Leonard Cohen il emana, habar n-aveam ca poate sa subjuge atatia oameni cu gesturi atat de putine si atat de simple. Parea constient de asta si cred ca zgarcenia cu care si-a oferit de-a lungul timpului aparitiile nu vine din nesiguranta, ci dintr-un fel de modestie.
Rar am vazut atata generozitate la un artist. Era imposibil sa nu-i remarci instrumentistii, solo-urile erau pur si simplu amutitoare. In timpul lor, domnul Cohen ingenunchia in fata instrumentului sau isi scoatea palaria si ingheta cu ea in piept si cu privirea fixata asupra celui care-l facea sa cante. Le-a compus fiecaruia cate un blazon si ni i-a prezentat ca pe niste semizei:
Javier Mas, “pastorul corzilor si minunea Barcelonei", la “toate instrumentele vantului", Dino Soldo, “maestrul respiratiei", percutionistul Rafael Bernardo Gayol, “printul preciziei", chitaristul Bob Metzger, “arhitectul arpegiului", “sublimele" Webb Sisters, “impecabilul" Neil Larsen, “incomparabila" Sharon Robinson.
A revenit cu bisuri chiar si peste cele sapte care fusesera, evident, in program. In fata aplauzelor in picioare care nu se mai terminau, a luat chitara, s-a apropiat de microfon si ne-a cantat
“I tried to leave you, I don’t deny, I closed the book on us, at least a hundred times.".
Apoi ne-a soptit
“Whither thou goest I will go, whither thou lodgest I will lodge, thy people shall be my people, my love, whither thou goest I will go".
Si ne-a multumit, da, chiar asa, ne-a multumit, pentru ca a avut onoarea sa cante in fata unor suflete care au trecut prin atat de multe incercari, care au cunoscut “inaltimile si caderile spiritului". Cat de simplu si de frumos a stiut sa inchida o jumatate de veac de istorie in cateva cuvinte.
La sfarsit, mi s-a pus un nod in gat cand calugarul budist Zen Leonard Cohen ne-a lasat in seama binecuvantarii sale:
“Daca va fi sa cadeti, incercati sa cadeti de partea norocului. Si fie ca atunci sa fiti inconjurati de prieteni si de familie. Iar daca acesta nu este norocul vostru, fie ca binecuvantarile sa va gaseasca in singuratatea voastra".
De unde titlul acestui reportaj afectiv? Pentru ca, tot timpul cat a durat minunea, nu mi-am putut lua gandul de la ele. Femeile care i-au trecut prin pat si prin viata, femeile devastate de sufletul sfasietor de frumos al acestui om si care au primit, la despartire, un cantec sau un vers care le-a insemnat ca fierul inrosit in foc.
Cred ca lor mai ales le datorez poezia cu care domnul Cohen si-a insemnat marea trecere catre nicaieri. Si lor le sunt recunoscator pentru ca domnul Cohen ne-a ingaduit sa-l insotim, cand si cand, in singuratatile lui.
:: Elle, octombrie 2009