Din aceeasi categorie
AnuntulVideo >>
Cinema >> Filme complete
Franz Kafka - Un medic de tara (Japonia 2007) / 20 min
| Adaugat de zaharia | 24.06.2014 |  Adauga
la favorite |
2.767 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) Nota IMDB: 7.4 |
|||||||||
Sterge
din favoriteFranz Kafka's A Country Doctor / Kafuka: Inaka isha (2007)
Nota IMDb:7,4
Regizor: Koji Yamamura (as Koji Yamamura)
Scenaristi: Franz Kafka (short story "Ein Landarzt"), Koji Yamamura (screenplay)
Cu: Sensaku Shigeyama, Shigeru Shigeyama, Doji Shigeyama
Eram in mare incurcatura: aveam inaintea mea o calatorie urgenta ; un bolnav grav ma astepta intr-un sat, la o departare de zece mile; un viscol puternic umplea spatiul vast dintre mine si el ; aveam o trasura, usoara, cu roti mari, tocmai buna pentru soselele noastre ; infasurat in suba, tinind geanta cu instrumente intr-o mina, asteptam in curte gata de drum ; dar calul lipsea, calul.
Propriul meu cal murise in noaptea precedenta, din cauza ca se istovise peste masura in aceasta iarna geroasa ; slujnica umbla acum prin sat, ca sa capete un cal de imprumut; dar fara speranta, stiam bine, iar eu adastam acolo fara rost, tot mai acoperit de zapada, inlemnind tot mai mult de frig.
La poarta se ivi fata, singura, si clatina fanalul ; fireste, cine imprumuta calul acum pentru un astfel de drum? Masurai inca o data curtea ; nu gaseam nici o solutie ; absent, framintat, lovii cu piciorul in usa subreda a cocinei de porci care sta nefolosita de ani si ani. Se deschise si se balangani din balamale incolo si-ncoace. Dinauntru razbi caldura si parca miros de cai.
Un finar cu lumina tulbure se clatina inauntru, atarnat de-o fringhie. Un om, ciucit pe jos in cotineata scunda, isi arata chipul deschis, cu ochi sinilii. „Sa inham caii? intreba el iesind afara de-a busilea. N-am stiut ce sa spun si doar m-am aplecat ca sa vad ce mai era in cocina. Slujnica sta linga mine. Habar n-aveam ce lucruri sint la indemina in propria noastra casa", spuse ea si risera amindoi. Hii, frate, hii, sora !" striga rindasul si doi cai, doua animale imense, cu crupa lata, iesira unul dupa altul, cu picioarele strinse linga corp, plecindu-si ca niste camile capetele armonioase si strecurindu-se doar datorita serpuirilor viguroase ale trupurilor prin deschiderea usii, pe care o umplura complet. Dar numaidecit se ridicara pe picioarele lor lungi, din trupuri iesindu-le aburi desi. „Da-i o mina de ajutor", am spus si fata sa repezit supusa sa-i intinda argatului hamurile de la trasura. Dar abia ajunse linga el, ca rindasul o cuprinde in brate si-si pleaca fata peste a ei. Fata scoate un tipat si se refugiaza linga mine ; pe obrazul ei sint intiparite urmele rosii a doua siruri de dinti.
„Vita ! strig furios, ti s-a facut de girbaci ?" dar imi dau seama indata ca e un strain, despre care nu stiu de unde vine si ca ma ajuta de bunavoie, cind toti ceilaiti ma lasa balta. Ca si cum mi-ar fi cunoscut gindurile, nu-mi ia amenintarea in nume de rau, ci se intoarce doar o data spre mine, tot ocupat cu caii. „Urcati-va", zice el apoi si intr-adevar: totul este gata. Bag de seama ca inca n-am mers cu asemenea pereche de cai frumosi si ma urc vesel in trasura.
„De minat caii, insa, am sa-i min eu, tu nu cunosti drumul", ii spun. „Designr raspunde el, eu nici nu merg cu dumneavoastra ramin la Rosa." „Nu !" striga Rosa si alearga in casa cuprinsa de presimtirea destinului ei inevitabil ; aud zornaind lantul de la usa, pe care-l intepeneste bine ; aud clinchetul broastei care se-neuie ; vad cum, in afara de asta, trece-n goana prin tinda si prin celelalte odai, stingand luminile pentru a nu putea fi gasita. „Mergi cu mine, ii spun rindasului, sau renunt la drum, oricat o fi de urgent. Nici nu-mi trece prin minte sa-ti las prada fata, ca pret pentru drumul asta. „Zoriti!" spune el si bate din palme; trasura este smulsa din loc ca un lemn in suvoiul apelor ; mai apuc sa aud cum usa casei mele se sparge si sare in tandari sub izbiturile rindasului, apoi ochii si urechile mi le umple un vijiit ce patrunde deopotriva prin toate simturile. Dar si asta doar vreme de-o clipa, caci am si ajuns la destinatie, de parca in fata portii mele s-ar intinde indata curtea pacientului ; caii stau locului linistiti; ninsoarea a contenit; jur-imprejur lumina lunii; parintii bolnavului ies in graba din casa dupa ei sora lui; sint luat aproape pe sus din trasura ; nu pricep nimic din vorbele lor incilcite; in odaia bolnavului aerul e aproape de nerespirat; vatra, uitata de toti, fumega; voi deschide larg ferestrele ; dar mai intii vreau sa-l vad pe bolnav.
Slab, fara febra, nici rece, nici cald cu ochii sleiti, baiatul se ridica fara camasa pe el de sub plapuma, se agata de gitul meu si-mi sopteste la ureche :
„Doctore, lasa-ma sa mor", Privesc in jur, n-a auzit nimeni ; parintii stau muti, aplecati inainte, si-mi asteapta verdictul, sora a adus un scaun pentru geanta mea. Deschid geanta si caut printre instrumente ; din patul sau baiatul intinde mereu mina spre mine, ca sa-mi aminteasca de rugamintea lui. Apuc o penseta, o cercetez la lumina festilei si o pun din nou la loc. Da, gindesc eu blestemind, in asemenea cazuri te ajuta zeii, iti trimit calul ce-ti lipseste, data fiind graba mai adauga inca unul, si pentru a te coplesi iti daruiesc si un rindas.
Abia acum imi aduc aminte de Rosa ; ce sa fac, cum s-o scap, cum s-o scot de sub acest rindas, cind sint la zece mile departare de ea, cu niste cai de nestapinit la trasura ? Acesti cai care iata ca si-au slabit oarecum curelele ; care deschid ferestrele din afara inauntru, nici eu nu stiu cum ; care baga capul inauntru, fiecare ,pe cite-o fereastra si privesc bolnavul, nestingheriti de tipetele familiei. «Am sa plec numaidecit indarat», gindesc eu, de parca m-ar fi indemnat caii sa pornesc la drum, dar ingadui ca sora bolnavului, care ma crede ametit de caldura, sa-mi scoata suba. Mi se pune la indemina un pahar cu rom, batrinul ma bate pe umar, faptul ca-mi ofera din comoara lui justifica aceasta intimitate. Clatin din cap ; in sfera strimta a gindirii batrinului mi s-ar face rau ; doar pentru motivul asta refuz sa beau.
Mama sta linga pat si ma atrage intr-acolo ; ii dau ascultare si, in timp ce calul meu necheaza spre tavan, pun capul pe pieptul copilului, care se infioara sub barba mea rece. Se adevereste ceea ce stiam dinainte : baiatul e sanatos, cu o circulatie cam proasta a singelui si indopat cu cafea de mama grijulie, dar sanatos si cel mai bun lucru de facut ar fi sa-l alung din pat cu un ghiont. Dar nu sint un reformist utopic si-l las sa zaca mai departe. Sint angajat de district si-mi fac datoria pina la capat, pina acolo unde aproape intrece masura. Platit prost, sint totusi generos si gata sa-i ajut pe saraci.
Trebuie sa ma mai ingrijesc doar de Rosa, apoi baiatul n-are decit sa aiba dreptate si vreau sa mor si eu. Ce caut eu aici, in iarna asta fara sfirsit! Calul mi-a murit si uite ca nu e nimeni in sat, care sa mi-l imprumute pe-al lui. Trebuie sa-mi scot cai cocina porcilor, si daca din intimplare n-ar exista cai, ar trebui sa merg cu scroafa la trasura. Asa stau lucrurile. Si dau din cap spre familie. Ei nu stiu nimic din toate astea si, chiar daca ar sti, tot n-ar crede. E usor sa scrii retete, dar, in rest, e greu sa te-ntelegi cu oamenii. Ei, vizita mea aici ar fi, asadar, terminata ; m-au facut sa ma ostenesc inca o data degeaba ; sint obisnuit cu asta, tot districtul ma martirizeaza cu ajutorul clopotelului meu de noapte ; dar faptul ca de rindul asta a trebuit s-o mai sacrific si pe Rosa, fata asta frumoasa, care traieste de ani de, zile in casa mea, aproape fara s-o bag in seama — sacrificiul asta e prea mare si, in mintea mea, trebuie sa recurg, intr-un fel la argutii, pentru a nu ma dezlantui impotriva famiiiei asteia care, oricita bunavointa ar avea, nu mi-o poate da indarat pe Rosa. Cind insa imi inchid geanta si fac semn sa mi se aduca suba, in timp ce familia sta adunata laolalta, tata adulmecind pe deasupra paharului de rom din mina, mama probabil dezamagita de mine — da ce-or fi asteptind oamenii astia de la mine ! — abia tinindu-si? lacrimile si muscindu-si buzele, iar sora fluturind un prosop imbibat din plin cu singe, in clipa asta sint oarecum gata sa admit, eventual, ca flacaul poate este totusi bolnav.
Ma duc spre el, baiatul ma intimpina surizator, de parca i-as aduce supa cea mai concentrata — ah, acum necheaza amindoi caii ! — rinduita probabil de undeva de sus, larma asta trebuie de buna seama sa inlesneasca examenul, si iata, acum gasesc fireste, ca baiatul e bolnav. Pe partea dreapta trupului, in regiunea soldului, s-a deschis o rana mare cit podul palmei. Cu aspect rosiatic, cu multe nuante, mai intunecata in profunzime, deschizindu-se la culoare spre margini, cu granulatie fina, cu singele inegal gramadit, deschisa ca o exploatare miniera de suprafata. Acesta este aspectul ei de la distanta. De aproape mai apare inca un factor agravant. Cine poate privi la una ca asta fara sa fluiere incetisor ? Viermi de grosimea si lungimea degetului meu mic, trandafirii de felul lor si, in plus, stropiti de singe, parca fixati in interiorul plagii, se zvircolesc sa iasa la lumina cu capsoarele lor albe si cu nenumaratele picioruse. Sarmane baiat, nu te mai poate ajuta nimeni !
Am descoperit marea ta rana ; de la floarea asta din sold ti se trage sfirsitul. Familia e fericita, caci ma vede in plina activitate ; sora o spune mamei, mama tatalui, tata citorva oaspeti care intra in virful picioarelor si leganindu-se cu bratele intinse printre razele lunii din cadrul usii deschise. „O sa ma scapi ?" murmura cu sughituri baiatul, complet orbit de viata din plaga lui. Asa sint oamenii din tinutul meu. Totdeauna pretind doctorului imposibilul.
Si-au pierdut vechea credinta; preotul sta acasa si-si destrama odajdiile una dupa alta; doctorul trebuie sa faca insa totul, cu mina-i delicata de chirurg. Ei, fie cum doriti ! Eu nu m-am oferit ; daca ma utilizati in scopuri sfinte, ingadui sa faceti si asta cu mine ; la ce altceva mai bun ma pot astepta eu, un batrin doctor de tara, lipsit de slujnica mea ! Iar ei, familia si batrinii satului, vin si ma dezbraca de haine; un cor de scoala, cu invatatorul in frunte, sta in fata casei si cinta, pe o melodie cit se poate de simpla, textul :
Despuiati-l si-atunci lecuieste,
Iar de nu lecuieste, ucideti-l!
E doar un doftor, e doar un doftor.
Apoi sint despuiat si, treeindu-mi degetele prin barba, privesc linistit, cu capul plecat, oamenii. Ma resemnez intru totul si sint mai tare decit toti si asa ramin, desi nu-mi ajuta cu nimic, caci acum ma apuca de cap si de picioare si ma aburca in pat. Ma asaza la perete, in partea ranii. Apoi ies toti din odaie ; usa se inchide ; cintecul amuteste ; nori trec prin dreptul lunii ; ma acopera asternutul, cald ; capetele cailor se clatina fantomatic in deschiderile ferestrelor. „Stii, aud spunindu-mi-se la ureche, increderea mea in tine e foarte redusa. Caci si tu ai fost azvirlit undeva, nu te poti pune niciodata pe picioare. In loc sa ma ajuti, ma strimtorezi pe patul mortii. Tare ti-as mai scoate ochii ! „Asa e, spun eu, e o rusine. Dar la urma urmei sint doctor. Ce sa fac ? Crede-ma, nici mie nu mie usor. „Si vrei sa ma declar multumit cu scuza asta? Ah, dar trebuie, fara-ndoiala.
Totdeauna trebui sa ma declar multumit. Am venit pe lume cu o rana frumoasa; asta a fost toata zestrea mea." „Tinere prieten, spun, greseala ta e ca n-ai o viziune de ansamblu. Eu, care am fost prin toate camerele de bolnavi, de-a lungul si de-a latul tarii, iti spun : rana ta nu e chiar atit de rea. E facuta in unghi ascutit, cu doua lovituri de secure. Multi isi ofera o latura a trupului si abia daca aud securea in padure, necum ca aceasta sa se apropie de ei." „E cu adevarat asa sau ma inseli in aiurarile frigurilor mele ?" „E cu adevarat asa, poti sa iei cu tine pe lumea cealalta cuvintul de onoare al unui medic de district." Si el l-a luat si s-a linistit. Dar acum era timpul sa ma gindesc la scaparea mea. Caii inca mai stateau credinciosi la locurile lor. Adunai repede hainele, suba si geanta ; nu voiam sa zabovesc cu imbracatul ; daca se grabeau caii ca la venirea incoace, aveam sa sar oarecum din patul asta intr-al meu. Un cal se trase, ascultator indarat de la fereastra ; aruncai legatura in trasura; suba zbura prea departe, se agata doar cu o mineca de un cirlig. Destul de bine si asa.
Imi facui vint pe cal. Haturile atirnind liber, un cal abia legat de celalalt, trasura, dupa ei, clatinindu-se fara directie, la urma de tot suba tirita prin zapada. „Zoriti !" am strigat, dar nu se zoreau de fel ; inaintam ca niste mosnegi prin pustiul de zapada ; in urma noastra rasuna prelung cintecul nou, dar eronat al copiilor :
Bucurafi-va, pacientilor,
Doftorul v-a fost adus in pat.
Asa n-am sa mai ajung niciodata acasa ; clientela mea infloritoare s-a prapadit, un succesor ma fura, dar fara folos, caci nu ma poate inlocui; in casa mea face ravagii scirbosul de rindas; Rosa e victima lui ; nu vreau sa-mi duc gindul asta pina la capat. Om batrin, despuiat, expus gerului astor vremuri nenorocite, umblu haihui intr-o trasura paminteasca, cu cai nepaminteni.
Suba imi atirna in urma trasurii, dar n-o pot ajunge cu mina, si nimeni din adunatura de pacienti in plina miscare nu misca un deget. Inselat! Inselat! Am ascultat pentru o data de sunetul gresit al clopotelului de noapte — niciodata nu vor fi indreptate consecintele.
Distributie:
Sensaku Shigeyama .
Doctor (voice)
Shigeru Shigeyama ...
Doctor's Voice 1 (voice)
Doji Shigeyama ...
Doctor's Voice 2 (voice)
Shime Shigeyama ...
Packhorse Driver (voice)
Hitomi Kanehara ...
Rosa (voice)
Ippei Shigeyama ...
Boy (voice)
Koji Yamamura ...
Father (voice)
Marika Seto ...
Mother (voice)
Fumi Teranishi ...
Sister (voice
Nota IMDb:7,4
Regizor: Koji Yamamura (as Koji Yamamura)
Scenaristi: Franz Kafka (short story "Ein Landarzt"), Koji Yamamura (screenplay)
Cu: Sensaku Shigeyama, Shigeru Shigeyama, Doji Shigeyama
Eram in mare incurcatura: aveam inaintea mea o calatorie urgenta ; un bolnav grav ma astepta intr-un sat, la o departare de zece mile; un viscol puternic umplea spatiul vast dintre mine si el ; aveam o trasura, usoara, cu roti mari, tocmai buna pentru soselele noastre ; infasurat in suba, tinind geanta cu instrumente intr-o mina, asteptam in curte gata de drum ; dar calul lipsea, calul.
Propriul meu cal murise in noaptea precedenta, din cauza ca se istovise peste masura in aceasta iarna geroasa ; slujnica umbla acum prin sat, ca sa capete un cal de imprumut; dar fara speranta, stiam bine, iar eu adastam acolo fara rost, tot mai acoperit de zapada, inlemnind tot mai mult de frig.
La poarta se ivi fata, singura, si clatina fanalul ; fireste, cine imprumuta calul acum pentru un astfel de drum? Masurai inca o data curtea ; nu gaseam nici o solutie ; absent, framintat, lovii cu piciorul in usa subreda a cocinei de porci care sta nefolosita de ani si ani. Se deschise si se balangani din balamale incolo si-ncoace. Dinauntru razbi caldura si parca miros de cai.
Un finar cu lumina tulbure se clatina inauntru, atarnat de-o fringhie. Un om, ciucit pe jos in cotineata scunda, isi arata chipul deschis, cu ochi sinilii. „Sa inham caii? intreba el iesind afara de-a busilea. N-am stiut ce sa spun si doar m-am aplecat ca sa vad ce mai era in cocina. Slujnica sta linga mine. Habar n-aveam ce lucruri sint la indemina in propria noastra casa", spuse ea si risera amindoi. Hii, frate, hii, sora !" striga rindasul si doi cai, doua animale imense, cu crupa lata, iesira unul dupa altul, cu picioarele strinse linga corp, plecindu-si ca niste camile capetele armonioase si strecurindu-se doar datorita serpuirilor viguroase ale trupurilor prin deschiderea usii, pe care o umplura complet. Dar numaidecit se ridicara pe picioarele lor lungi, din trupuri iesindu-le aburi desi. „Da-i o mina de ajutor", am spus si fata sa repezit supusa sa-i intinda argatului hamurile de la trasura. Dar abia ajunse linga el, ca rindasul o cuprinde in brate si-si pleaca fata peste a ei. Fata scoate un tipat si se refugiaza linga mine ; pe obrazul ei sint intiparite urmele rosii a doua siruri de dinti.
„Vita ! strig furios, ti s-a facut de girbaci ?" dar imi dau seama indata ca e un strain, despre care nu stiu de unde vine si ca ma ajuta de bunavoie, cind toti ceilaiti ma lasa balta. Ca si cum mi-ar fi cunoscut gindurile, nu-mi ia amenintarea in nume de rau, ci se intoarce doar o data spre mine, tot ocupat cu caii. „Urcati-va", zice el apoi si intr-adevar: totul este gata. Bag de seama ca inca n-am mers cu asemenea pereche de cai frumosi si ma urc vesel in trasura.
„De minat caii, insa, am sa-i min eu, tu nu cunosti drumul", ii spun. „Designr raspunde el, eu nici nu merg cu dumneavoastra ramin la Rosa." „Nu !" striga Rosa si alearga in casa cuprinsa de presimtirea destinului ei inevitabil ; aud zornaind lantul de la usa, pe care-l intepeneste bine ; aud clinchetul broastei care se-neuie ; vad cum, in afara de asta, trece-n goana prin tinda si prin celelalte odai, stingand luminile pentru a nu putea fi gasita. „Mergi cu mine, ii spun rindasului, sau renunt la drum, oricat o fi de urgent. Nici nu-mi trece prin minte sa-ti las prada fata, ca pret pentru drumul asta. „Zoriti!" spune el si bate din palme; trasura este smulsa din loc ca un lemn in suvoiul apelor ; mai apuc sa aud cum usa casei mele se sparge si sare in tandari sub izbiturile rindasului, apoi ochii si urechile mi le umple un vijiit ce patrunde deopotriva prin toate simturile. Dar si asta doar vreme de-o clipa, caci am si ajuns la destinatie, de parca in fata portii mele s-ar intinde indata curtea pacientului ; caii stau locului linistiti; ninsoarea a contenit; jur-imprejur lumina lunii; parintii bolnavului ies in graba din casa dupa ei sora lui; sint luat aproape pe sus din trasura ; nu pricep nimic din vorbele lor incilcite; in odaia bolnavului aerul e aproape de nerespirat; vatra, uitata de toti, fumega; voi deschide larg ferestrele ; dar mai intii vreau sa-l vad pe bolnav.
Slab, fara febra, nici rece, nici cald cu ochii sleiti, baiatul se ridica fara camasa pe el de sub plapuma, se agata de gitul meu si-mi sopteste la ureche :
„Doctore, lasa-ma sa mor", Privesc in jur, n-a auzit nimeni ; parintii stau muti, aplecati inainte, si-mi asteapta verdictul, sora a adus un scaun pentru geanta mea. Deschid geanta si caut printre instrumente ; din patul sau baiatul intinde mereu mina spre mine, ca sa-mi aminteasca de rugamintea lui. Apuc o penseta, o cercetez la lumina festilei si o pun din nou la loc. Da, gindesc eu blestemind, in asemenea cazuri te ajuta zeii, iti trimit calul ce-ti lipseste, data fiind graba mai adauga inca unul, si pentru a te coplesi iti daruiesc si un rindas.
Abia acum imi aduc aminte de Rosa ; ce sa fac, cum s-o scap, cum s-o scot de sub acest rindas, cind sint la zece mile departare de ea, cu niste cai de nestapinit la trasura ? Acesti cai care iata ca si-au slabit oarecum curelele ; care deschid ferestrele din afara inauntru, nici eu nu stiu cum ; care baga capul inauntru, fiecare ,pe cite-o fereastra si privesc bolnavul, nestingheriti de tipetele familiei. «Am sa plec numaidecit indarat», gindesc eu, de parca m-ar fi indemnat caii sa pornesc la drum, dar ingadui ca sora bolnavului, care ma crede ametit de caldura, sa-mi scoata suba. Mi se pune la indemina un pahar cu rom, batrinul ma bate pe umar, faptul ca-mi ofera din comoara lui justifica aceasta intimitate. Clatin din cap ; in sfera strimta a gindirii batrinului mi s-ar face rau ; doar pentru motivul asta refuz sa beau.
Mama sta linga pat si ma atrage intr-acolo ; ii dau ascultare si, in timp ce calul meu necheaza spre tavan, pun capul pe pieptul copilului, care se infioara sub barba mea rece. Se adevereste ceea ce stiam dinainte : baiatul e sanatos, cu o circulatie cam proasta a singelui si indopat cu cafea de mama grijulie, dar sanatos si cel mai bun lucru de facut ar fi sa-l alung din pat cu un ghiont. Dar nu sint un reformist utopic si-l las sa zaca mai departe. Sint angajat de district si-mi fac datoria pina la capat, pina acolo unde aproape intrece masura. Platit prost, sint totusi generos si gata sa-i ajut pe saraci.
Trebuie sa ma mai ingrijesc doar de Rosa, apoi baiatul n-are decit sa aiba dreptate si vreau sa mor si eu. Ce caut eu aici, in iarna asta fara sfirsit! Calul mi-a murit si uite ca nu e nimeni in sat, care sa mi-l imprumute pe-al lui. Trebuie sa-mi scot cai cocina porcilor, si daca din intimplare n-ar exista cai, ar trebui sa merg cu scroafa la trasura. Asa stau lucrurile. Si dau din cap spre familie. Ei nu stiu nimic din toate astea si, chiar daca ar sti, tot n-ar crede. E usor sa scrii retete, dar, in rest, e greu sa te-ntelegi cu oamenii. Ei, vizita mea aici ar fi, asadar, terminata ; m-au facut sa ma ostenesc inca o data degeaba ; sint obisnuit cu asta, tot districtul ma martirizeaza cu ajutorul clopotelului meu de noapte ; dar faptul ca de rindul asta a trebuit s-o mai sacrific si pe Rosa, fata asta frumoasa, care traieste de ani de, zile in casa mea, aproape fara s-o bag in seama — sacrificiul asta e prea mare si, in mintea mea, trebuie sa recurg, intr-un fel la argutii, pentru a nu ma dezlantui impotriva famiiiei asteia care, oricita bunavointa ar avea, nu mi-o poate da indarat pe Rosa. Cind insa imi inchid geanta si fac semn sa mi se aduca suba, in timp ce familia sta adunata laolalta, tata adulmecind pe deasupra paharului de rom din mina, mama probabil dezamagita de mine — da ce-or fi asteptind oamenii astia de la mine ! — abia tinindu-si? lacrimile si muscindu-si buzele, iar sora fluturind un prosop imbibat din plin cu singe, in clipa asta sint oarecum gata sa admit, eventual, ca flacaul poate este totusi bolnav.
Ma duc spre el, baiatul ma intimpina surizator, de parca i-as aduce supa cea mai concentrata — ah, acum necheaza amindoi caii ! — rinduita probabil de undeva de sus, larma asta trebuie de buna seama sa inlesneasca examenul, si iata, acum gasesc fireste, ca baiatul e bolnav. Pe partea dreapta trupului, in regiunea soldului, s-a deschis o rana mare cit podul palmei. Cu aspect rosiatic, cu multe nuante, mai intunecata in profunzime, deschizindu-se la culoare spre margini, cu granulatie fina, cu singele inegal gramadit, deschisa ca o exploatare miniera de suprafata. Acesta este aspectul ei de la distanta. De aproape mai apare inca un factor agravant. Cine poate privi la una ca asta fara sa fluiere incetisor ? Viermi de grosimea si lungimea degetului meu mic, trandafirii de felul lor si, in plus, stropiti de singe, parca fixati in interiorul plagii, se zvircolesc sa iasa la lumina cu capsoarele lor albe si cu nenumaratele picioruse. Sarmane baiat, nu te mai poate ajuta nimeni !
Am descoperit marea ta rana ; de la floarea asta din sold ti se trage sfirsitul. Familia e fericita, caci ma vede in plina activitate ; sora o spune mamei, mama tatalui, tata citorva oaspeti care intra in virful picioarelor si leganindu-se cu bratele intinse printre razele lunii din cadrul usii deschise. „O sa ma scapi ?" murmura cu sughituri baiatul, complet orbit de viata din plaga lui. Asa sint oamenii din tinutul meu. Totdeauna pretind doctorului imposibilul.
Si-au pierdut vechea credinta; preotul sta acasa si-si destrama odajdiile una dupa alta; doctorul trebuie sa faca insa totul, cu mina-i delicata de chirurg. Ei, fie cum doriti ! Eu nu m-am oferit ; daca ma utilizati in scopuri sfinte, ingadui sa faceti si asta cu mine ; la ce altceva mai bun ma pot astepta eu, un batrin doctor de tara, lipsit de slujnica mea ! Iar ei, familia si batrinii satului, vin si ma dezbraca de haine; un cor de scoala, cu invatatorul in frunte, sta in fata casei si cinta, pe o melodie cit se poate de simpla, textul :
Despuiati-l si-atunci lecuieste,
Iar de nu lecuieste, ucideti-l!
E doar un doftor, e doar un doftor.
Apoi sint despuiat si, treeindu-mi degetele prin barba, privesc linistit, cu capul plecat, oamenii. Ma resemnez intru totul si sint mai tare decit toti si asa ramin, desi nu-mi ajuta cu nimic, caci acum ma apuca de cap si de picioare si ma aburca in pat. Ma asaza la perete, in partea ranii. Apoi ies toti din odaie ; usa se inchide ; cintecul amuteste ; nori trec prin dreptul lunii ; ma acopera asternutul, cald ; capetele cailor se clatina fantomatic in deschiderile ferestrelor. „Stii, aud spunindu-mi-se la ureche, increderea mea in tine e foarte redusa. Caci si tu ai fost azvirlit undeva, nu te poti pune niciodata pe picioare. In loc sa ma ajuti, ma strimtorezi pe patul mortii. Tare ti-as mai scoate ochii ! „Asa e, spun eu, e o rusine. Dar la urma urmei sint doctor. Ce sa fac ? Crede-ma, nici mie nu mie usor. „Si vrei sa ma declar multumit cu scuza asta? Ah, dar trebuie, fara-ndoiala.
Totdeauna trebui sa ma declar multumit. Am venit pe lume cu o rana frumoasa; asta a fost toata zestrea mea." „Tinere prieten, spun, greseala ta e ca n-ai o viziune de ansamblu. Eu, care am fost prin toate camerele de bolnavi, de-a lungul si de-a latul tarii, iti spun : rana ta nu e chiar atit de rea. E facuta in unghi ascutit, cu doua lovituri de secure. Multi isi ofera o latura a trupului si abia daca aud securea in padure, necum ca aceasta sa se apropie de ei." „E cu adevarat asa sau ma inseli in aiurarile frigurilor mele ?" „E cu adevarat asa, poti sa iei cu tine pe lumea cealalta cuvintul de onoare al unui medic de district." Si el l-a luat si s-a linistit. Dar acum era timpul sa ma gindesc la scaparea mea. Caii inca mai stateau credinciosi la locurile lor. Adunai repede hainele, suba si geanta ; nu voiam sa zabovesc cu imbracatul ; daca se grabeau caii ca la venirea incoace, aveam sa sar oarecum din patul asta intr-al meu. Un cal se trase, ascultator indarat de la fereastra ; aruncai legatura in trasura; suba zbura prea departe, se agata doar cu o mineca de un cirlig. Destul de bine si asa.
Imi facui vint pe cal. Haturile atirnind liber, un cal abia legat de celalalt, trasura, dupa ei, clatinindu-se fara directie, la urma de tot suba tirita prin zapada. „Zoriti !" am strigat, dar nu se zoreau de fel ; inaintam ca niste mosnegi prin pustiul de zapada ; in urma noastra rasuna prelung cintecul nou, dar eronat al copiilor :
Bucurafi-va, pacientilor,
Doftorul v-a fost adus in pat.
Asa n-am sa mai ajung niciodata acasa ; clientela mea infloritoare s-a prapadit, un succesor ma fura, dar fara folos, caci nu ma poate inlocui; in casa mea face ravagii scirbosul de rindas; Rosa e victima lui ; nu vreau sa-mi duc gindul asta pina la capat. Om batrin, despuiat, expus gerului astor vremuri nenorocite, umblu haihui intr-o trasura paminteasca, cu cai nepaminteni.
Suba imi atirna in urma trasurii, dar n-o pot ajunge cu mina, si nimeni din adunatura de pacienti in plina miscare nu misca un deget. Inselat! Inselat! Am ascultat pentru o data de sunetul gresit al clopotelului de noapte — niciodata nu vor fi indreptate consecintele.
Distributie:
Sensaku Shigeyama .
Doctor (voice)
Shigeru Shigeyama ...
Doctor's Voice 1 (voice)
Doji Shigeyama ...
Doctor's Voice 2 (voice)
Shime Shigeyama ...
Packhorse Driver (voice)
Hitomi Kanehara ...
Rosa (voice)
Ippei Shigeyama ...
Boy (voice)
Koji Yamamura ...
Father (voice)
Marika Seto ...
Mother (voice)
Fumi Teranishi ...
Sister (voice
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.